Treceți la conținutul principal

Cluj Modern - seara a doua


Cea de-a doua seară a festivalului de muzică contemporană a fost încredinţată în exclusivitate formaţiei clujene Ars Nova. Cu o istorie ce porneşte din anul 1968, acest ansamblu a fost înfiinţat de către compozitorul Cornel Ţăranu, sub a cărui conducere se află şi astăzi. Sub direcţia sa, Ars Nova continuă să fie unul dintre puţinele, din păcate, repere ale muzicii contemporane româneşti. Pentru acest concert au fost incluse în program lucrări de Cornel Ţăranu, George Balint, Horia Şurianu, Adrian Iorgulescu şi Miriam Marbe.

Uşor nu e cântecul (2010), pe versuri de Lucian Blaga, pentru bariton şi ansamblu, a cunoscut aici prima audiţie absolută a acestei lucrări semnată de maestrul Ţăranu. Baritonul Cristian Hodrea a fost cel ce a dat glas la patru poeme ale poetului clujean, tălmăcite muzical într-o manieră specifică compozitorului, în care Cântece nomade reprezintă probabil cel mai celebru antecesor. O utilizare personală a disonanţelor în construcţia liniilor melodice, cât şi o manieră de acompaniament cu trimiteri la compozitori precum Messiaen sau Varese, conferă muzicii lui Cornel Ţăranu un caracter distinct.
Trebuie amintit aici şi sugestivitatea cu care a fost înzestrată relaţiei text-muzică. Următoarea lucrare, ZOOM IN pe o stare de linişte (2008), compusă de George Balint, aduce o concepţie diferită faţă de precedenta, cu punctul de plecare în creaţia compozitorului Ştefan Niculescu. Aici, elementul central este opoziţia Unu-Multiplu, lucrarea dezvoltându-se prin diviziunea treptată a unui fascicul sonor iniţial, asemeni razei de lumină ce trece printr-o prismă. Lucrarea, cu o construcţie tripartită, are un pronunţat caracter liric, expresiv, în ciuda tehnicilor moderne pe care le foloseşte. Probabil cel mai interesant aspect al următoarei lucrări, Ciubume-compozitor Horia Şurianu (2011), este însăşi titlul său, o anagramare a cuvântului buciume. În rest, toate acele arpegii majore repetate cu insistenţă în câteva tonalităţi nu au avut darul de a ridica prea multe întrebări ascultătorului. Cvartetul de coarde nr. 1 (1973) de Adrian Iorgulescu, în interpretarea cvartetului studenţesc Euphonia a reprezentat, pe lângă intenţia lăudabilă a tinerilor studenţi, şi o primă audiţie clujeană a acestei lucrări. Pe lângă mai sus amintita opoziţie Unu-Multiplu, acest cvartet mai propune încă o serie de tehnici inedite, unele de o mare expresivitate, ceea ce nu le împiedică să cunoască uneori momente de epuizare. Ultima lucrare, cantata Preţuitorul de Miriam Marbe (1990), a fost probabil şi cel mai valoros opus al serii. Textul, semnat de soţul autoarei, Paul Aristide, povesteşte drama unui scriitor vizitat de o instanţă superioară (preţuitorul) ce urmează să-i cântărească valoarea operei sale, şi să decidă dacă va fi plătit sau plătitor. Traiectul emoţoinal al scriitorului, de la convorbirea sa cu preţuitorul, la reacţia la aflarea verdictului (urma să fie doar un anonim plătitor) şi până la decizia sa hotărâtă de a-şi depăşi condiţia, este magistral urmărit în plan muzical de către compozitoare. De o deosebită importanţă de dovedesc a fi în acest sens culorile timbrale şi efectele sonore. Lucrarea are concepţie unitară, în care nimic nu poate fi considerat inutil, de prisos.

Postări populare de pe acest blog

Cum poți supraviețui cu minimul pe economie + bonuri și, în același timp, să scapi de acuzația de lene și nemuncă? Studiu de caz.

Cu cîteva luni în urmă scriam pentru Gazeta de Artă Politică un scurt material despre tăietorii/furnizorii de lemne din mediul rural, bazîndu-mă pe cazurile a cîtorva persoane cu care am avut contact direct. Săptămîna trecută m-am pomenit că am nevoie de o căruță de lemne, așa că m-am interesat să văd cine mă poate ajuta. Spre deosebire de anii trecuți, nu am mai văzut căruțași umblînd și oferindu-se să-ți vîndă sau aducă lemne. Cică s-a intrat tare în ei, că nu se mai putea. Într-un final, cineva tot m-a servit și m-a lămurit că nu știe care-i faza cu lemnele, că pentru el asta e o activitate ocazională, de nevoie. Pentru că are serviciu, fiind angajat la Fujikura. Între o rundă de tăiat lemne și două țigări, m-a lămurit cum e cu traiul de angajat și de ce a ajuns cu lemnele duminică după masă și nu sâmbătă, precum ne fusese înțelegerea. A băgat ore suplimentare la muncă vineri noaptea, pînă la 6 dimineața. Apoi, ajuns acasă, a trebuit să meargă la scos de cartofi pe petecul lor de t…

Despre descurcăreală și succes. Patru povești

Se dau cîteva cazuri.
1. Angela (52 de ani) a lucrat cîțiva ani la Textila, la Năsăud. Cînd s-a stricat treaba a făcut cîteva ture de străinătate, la șparanghel în Germania și apoi la șters la cur și îngrijit bătrîni prin Germania și Austria. Ba cu contract, ba la negru, cum se putea. Pînă și-a purtat cei doi copii prin facultate. A mai încercat și în satul natal, dar în afară de posturi de vînzătoare la alimentara din localitate n-a găsit. Bani puțini, mult de lucru, fără nicio legătură cu respectarea orelor de muncă prevăzute de cadrul legal. O dureau picioarele de la atîta stat în picioare. Dar măcar era acasă, între ai săi. Prea multe opțiuni nu avea iar pînă la pensie era mult. De lucru mai găsea, una alta, dar fără contract. Ba la o sapă, ba mai cosea cîte ceva (avea mașină de cusut și pricepere, că doar lucrase la „Textila”), mai ales de cînd începuse nebunia cu iile și hainele de inspirație tradițională. Dar la vîrsta ei beteșugurile dau tîrcoale, putînd pica pradă neputinței o…

Discoteca

Copilăria mea s-a sfârșit brusc, într-o seară de vară, exact în anul 2000, când am trecut întâia oară pragul discotecii din sat. Aveam să descopăr că acolo bate adevărata inimă a satului, în ritmurile tot mai întețite ale beat-urilor techno și dance ce răsunau din boxele dosite în colțurile lăcașului. Inocența mea, câtă mai rămăsese, avea să se destrame degrabă, precum catapeteasma templului israelit, datorită cutremurului provocat de revelația vieții de noapte ce anima satul în acele vremuri dospind de sărăcie și euforie. Trecuseră doar câteva luni de când lăsasem strana bisericii unde îngânam icos-uri, psalmi și tropare, alături de bătrânii dieci ai bisericii și-mi luasem gândul de la orice ambiție de-a mă preoți. Pășeam pe un alt tărâm, cu ochii căscați larg și-nfundați de luminile pestrițe ale stroboscopului și electrizat de vigoarea cu care răzbăteau din difuzoare muzici din cele mai recente și mai răscolitoare. Atât de dragă avea să-mi devină discoteca, cu băile ei aglomerate și…

Comentarii