Treceți la conținutul principal

Cluj Modern - concertul final

Ultima seară a festivalului Cluj Modern a programat un concert vocal-simfonic susţinut de corul şi filarmonica clujeană. Lucrările interpretate au aparţinut compozitorilor Cornel Ţăranu, Pascal Bentoiu, Ciprian Pop şi Zeno Vancea.

Simfonia Memorial (2010), cea mai recentă creaţie simfonică semnată Cornel Ţăranu, este o lucrare monopartită, scrisă în memoria victimelor regimurilor totalitare care au umbrit istoria veacului trecut. Concertl din această seară a reprezentat prima audiţie absolută a lucrării. Sunt dezvoltate aici o serie de tehnici pentru care compozitorul a manifestat o atenţie constantă de-a lungul creaţiei sale, şi cu care a reuşit să-şi contureze un limbaj foarte bine reliefat în componistica românească, limbaj de la care simfonia Memorial nu face excepţie.
În ciuda concepţii dirijorale a lui Nicolae Moldoveanu ce a dat dovada unei profunde înţelegeri a lucrării, interpretarea filarmonicii a părut distantă, neimplicată, lăsând impresia unei muzici duse doar până la jumătatea parcursului ei expresiv (senzaţie pe care am trăit-o şi la ultimul concert în care s-a cântat o lucrarea a acestui compozitor la care am participat). Concertul pentru violoncel şi orchestră op.31 de Pascal Bentoiu (1989), un concert de o virtuozitate deosebită, a beneficiat de o interpretare deosebită a violoncelistului Marin Cazacu. În ciuda caracterului său bine articulat şi a întrebuinţării unor tehnici de scriitură bine alese pentru contextul dat, lucrarea suferă prin lipsa unui tematism care să particularizeze discursul, a unor construcţii care să ofere puncte de sprijin în desfăşurarea lucrării.

După pauză, concertul a fost reluat cu lucrarea tânărului compozitor clujean Ciprian Pop, Patima pământului (2003). Creaţia aceasta relevă un desăvârşit simţ al echilibrului, în virtutea căruia compozitorul îşi dezvoltă ideeile până la ultimele lor consecinţe, intuind inefabilul moment aflat la graniţa dintre epuizare şi exploatare insuficientă. Texturile cu o timbralitate sugestivă, contururile melodice intens cromatizate, momentele de acumulare şi culminaţie încărcate de tensiune au sugerat o lume telurică, cu tenebroase spirite htoniene, a căror prezenţă compozitorul preferă să o învăluie în mister decât să o scoată la lumina zilei. Ultima lucrare a serii a aparţinut compozitorului Zeno Vancea care, în 1941, scrie primul Requiem pe texte liturgice ortodoxe. Creaţia nu a ajuns să depăşească niciodată stadiul de manuscris, fiind meritul unui colectiv de profesori de la "Academia de muzică Gh. Dima" din Cluj de a corecta schiţele şi de a da lucrării o variantă definitivă. Aceasta a fost aşadar cea de-a doua primă audiţie absolută a acestui concert, Requiem-ul lui Zeno Vancea fiind astfel integrat în evoluţia muzicii româneşti cât şi în activitatea concertistică a filarmonicilor. Lucrarea este scriă pentru solişti, cor şi orchestră şi se află în continuarea direcţiilor creaţiei enesciene, dezvoltând un limbaj de factură modală de o incontestabilă sensibilitate.


Postări populare de pe acest blog

Cum poți supraviețui cu minimul pe economie + bonuri și, în același timp, să scapi de acuzația de lene și nemuncă? Studiu de caz.

Cu cîteva luni în urmă scriam pentru Gazeta de Artă Politică un scurt material despre tăietorii/furnizorii de lemne din mediul rural, bazîndu-mă pe cazurile a cîtorva persoane cu care am avut contact direct. Săptămîna trecută m-am pomenit că am nevoie de o căruță de lemne, așa că m-am interesat să văd cine mă poate ajuta. Spre deosebire de anii trecuți, nu am mai văzut căruțași umblînd și oferindu-se să-ți vîndă sau aducă lemne. Cică s-a intrat tare în ei, că nu se mai putea. Într-un final, cineva tot m-a servit și m-a lămurit că nu știe care-i faza cu lemnele, că pentru el asta e o activitate ocazională, de nevoie. Pentru că are serviciu, fiind angajat la Fujikura. Între o rundă de tăiat lemne și două țigări, m-a lămurit cum e cu traiul de angajat și de ce a ajuns cu lemnele duminică după masă și nu sâmbătă, precum ne fusese înțelegerea. A băgat ore suplimentare la muncă vineri noaptea, pînă la 6 dimineața. Apoi, ajuns acasă, a trebuit să meargă la scos de cartofi pe petecul lor de t…

Despre descurcăreală și succes. Patru povești

Se dau cîteva cazuri.
1. Angela (52 de ani) a lucrat cîțiva ani la Textila, la Năsăud. Cînd s-a stricat treaba a făcut cîteva ture de străinătate, la șparanghel în Germania și apoi la șters la cur și îngrijit bătrîni prin Germania și Austria. Ba cu contract, ba la negru, cum se putea. Pînă și-a purtat cei doi copii prin facultate. A mai încercat și în satul natal, dar în afară de posturi de vînzătoare la alimentara din localitate n-a găsit. Bani puțini, mult de lucru, fără nicio legătură cu respectarea orelor de muncă prevăzute de cadrul legal. O dureau picioarele de la atîta stat în picioare. Dar măcar era acasă, între ai săi. Prea multe opțiuni nu avea iar pînă la pensie era mult. De lucru mai găsea, una alta, dar fără contract. Ba la o sapă, ba mai cosea cîte ceva (avea mașină de cusut și pricepere, că doar lucrase la „Textila”), mai ales de cînd începuse nebunia cu iile și hainele de inspirație tradițională. Dar la vîrsta ei beteșugurile dau tîrcoale, putînd pica pradă neputinței o…

Discoteca

Copilăria mea s-a sfârșit brusc, într-o seară de vară, exact în anul 2000, când am trecut întâia oară pragul discotecii din sat. Aveam să descopăr că acolo bate adevărata inimă a satului, în ritmurile tot mai întețite ale beat-urilor techno și dance ce răsunau din boxele dosite în colțurile lăcașului. Inocența mea, câtă mai rămăsese, avea să se destrame degrabă, precum catapeteasma templului israelit, datorită cutremurului provocat de revelația vieții de noapte ce anima satul în acele vremuri dospind de sărăcie și euforie. Trecuseră doar câteva luni de când lăsasem strana bisericii unde îngânam icos-uri, psalmi și tropare, alături de bătrânii dieci ai bisericii și-mi luasem gândul de la orice ambiție de-a mă preoți. Pășeam pe un alt tărâm, cu ochii căscați larg și-nfundați de luminile pestrițe ale stroboscopului și electrizat de vigoarea cu care răzbăteau din difuzoare muzici din cele mai recente și mai răscolitoare. Atât de dragă avea să-mi devină discoteca, cu băile ei aglomerate și…

Comentarii