sâmbătă, 16 aprilie 2011

Cluj Modern - concertul final

Ultima seară a festivalului Cluj Modern a programat un concert vocal-simfonic susţinut de corul şi filarmonica clujeană. Lucrările interpretate au aparţinut compozitorilor Cornel Ţăranu, Pascal Bentoiu, Ciprian Pop şi Zeno Vancea.

Simfonia Memorial (2010), cea mai recentă creaţie simfonică semnată Cornel Ţăranu, este o lucrare monopartită, scrisă în memoria victimelor regimurilor totalitare care au umbrit istoria veacului trecut. Concertl din această seară a reprezentat prima audiţie absolută a lucrării. Sunt dezvoltate aici o serie de tehnici pentru care compozitorul a manifestat o atenţie constantă de-a lungul creaţiei sale, şi cu care a reuşit să-şi contureze un limbaj foarte bine reliefat în componistica românească, limbaj de la care simfonia Memorial nu face excepţie.
În ciuda concepţii dirijorale a lui Nicolae Moldoveanu ce a dat dovada unei profunde înţelegeri a lucrării, interpretarea filarmonicii a părut distantă, neimplicată, lăsând impresia unei muzici duse doar până la jumătatea parcursului ei expresiv (senzaţie pe care am trăit-o şi la ultimul concert în care s-a cântat o lucrarea a acestui compozitor la care am participat). Concertul pentru violoncel şi orchestră op.31 de Pascal Bentoiu (1989), un concert de o virtuozitate deosebită, a beneficiat de o interpretare deosebită a violoncelistului Marin Cazacu. În ciuda caracterului său bine articulat şi a întrebuinţării unor tehnici de scriitură bine alese pentru contextul dat, lucrarea suferă prin lipsa unui tematism care să particularizeze discursul, a unor construcţii care să ofere puncte de sprijin în desfăşurarea lucrării.

După pauză, concertul a fost reluat cu lucrarea tânărului compozitor clujean Ciprian Pop, Patima pământului (2003). Creaţia aceasta relevă un desăvârşit simţ al echilibrului, în virtutea căruia compozitorul îşi dezvoltă ideeile până la ultimele lor consecinţe, intuind inefabilul moment aflat la graniţa dintre epuizare şi exploatare insuficientă. Texturile cu o timbralitate sugestivă, contururile melodice intens cromatizate, momentele de acumulare şi culminaţie încărcate de tensiune au sugerat o lume telurică, cu tenebroase spirite htoniene, a căror prezenţă compozitorul preferă să o învăluie în mister decât să o scoată la lumina zilei. Ultima lucrare a serii a aparţinut compozitorului Zeno Vancea care, în 1941, scrie primul Requiem pe texte liturgice ortodoxe. Creaţia nu a ajuns să depăşească niciodată stadiul de manuscris, fiind meritul unui colectiv de profesori de la "Academia de muzică Gh. Dima" din Cluj de a corecta schiţele şi de a da lucrării o variantă definitivă. Aceasta a fost aşadar cea de-a doua primă audiţie absolută a acestui concert, Requiem-ul lui Zeno Vancea fiind astfel integrat în evoluţia muzicii româneşti cât şi în activitatea concertistică a filarmonicilor. Lucrarea este scriă pentru solişti, cor şi orchestră şi se află în continuarea direcţiilor creaţiei enesciene, dezvoltând un limbaj de factură modală de o incontestabilă sensibilitate.


Comentarii

Translate this blog