Treceți la conținutul principal

Jurnal de Bonțida în Marburg


         2 septembrie, zi de toamnă într-o vară, a doua zi de școală (nu doctorală) pe care nu o urmez, zi fără jaluzele, zi fără țigări, 2014.
        1, 35 euro, jumătatea goală dintr-o cană de cafea, un pahar gol, 5 pixuri într-o altă cană prea optimist înflorată, 6 cărți, o factură de radio/tv (exact ceea ce lipsește din dotarea camerei mele), scrumieră murdară, ramă foto fără foto, dar cu un cuvânt înrămat „le moustache”, boxa din care sună Alan Parsons Project, un buchet de chei, o piatră de birou pictată în alb cu un pește roșu mort, un inel albastru de la un fost cercel, o agendă neagră, dar neagră rău. Cum să scrii printre toate astea? Paharul îmi intră în ochi, scrumiera mă dezestetitează, boxa îmi scoate dopurile din urechi, agenda mă angoasează. Singură, Martha Bibescu zace tolănită pe masa de birou din lemn foarte dur, nevopsit, neîngrijit, uscat, uitat. Trebuie să scriu despre „Catherine Paris”. Am uitat. Mă mobilezez intrând pe facebook ca și cum îmi iau zece minute de vacanță la mare. Familiile fericite de pe facebook mă salută și transmit mesaje extaziate: „Ahhhh! Vacanțăăă!! :))))) Mulțumim!!!! C bne arăți! Suuuper extra! :))”
Ce fericiți sunt ceilalți! Îmi examinez repede viața, ce aș posta acum pe pagina mea de profil? Îmi decupez cămașa cu atenția unui chirurg, ating cu lama zimțată a cuțitului partea din stânga, sus, imediat sub umăr și trasez o linie șerpuită în formă de inimă, scot organul în cauză pe birou și îl analizez cu ochi miopi, bâșbâind aorta pentru a verifica dacă mai respiră. O fi normal ca inima, odată scoasă pe o masă de operație sau de birou, să se zbată în halul ăsta? Iau aparatul de fotografiat, achiziționat pe o perioadă determinată, și încerc să prind zbaterea organului plin de sânge și de vinul roșu de ieri seară. Mă postez pe facebook cu inimă cu tot și aștept ca aceasta să fie apreciată. Inima îmi tresare la primul like, nu degeaba am postat. Închid ochii și nu mă mai trezesc. Am uitat să pun bucata de carne la locul ei. Ea rămâne însă în folderul „albums” și primește în continuare like-uri.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Despre descurcăreală și succes. Patru povești

Se dau cîteva cazuri.
1. Angela (52 de ani) a lucrat cîțiva ani la Textila, la Năsăud. Cînd s-a stricat treaba a făcut cîteva ture de străinătate, la șparanghel în Germania și apoi la șters la cur și îngrijit bătrîni prin Germania și Austria. Ba cu contract, ba la negru, cum se putea. Pînă și-a purtat cei doi copii prin facultate. A mai încercat și în satul natal, dar în afară de posturi de vînzătoare la alimentara din localitate n-a găsit. Bani puțini, mult de lucru, fără nicio legătură cu respectarea orelor de muncă prevăzute de cadrul legal. O dureau picioarele de la atîta stat în picioare. Dar măcar era acasă, între ai săi. Prea multe opțiuni nu avea iar pînă la pensie era mult. De lucru mai găsea, una alta, dar fără contract. Ba la o sapă, ba mai cosea cîte ceva (avea mașină de cusut și pricepere, că doar lucrase la „Textila”), mai ales de cînd începuse nebunia cu iile și hainele de inspirație tradițională. Dar la vîrsta ei beteșugurile dau tîrcoale, putînd pica pradă neputinței o…

Discoteca

Copilăria mea s-a sfârșit brusc, într-o seară de vară, exact în anul 2000, când am trecut întâia oară pragul discotecii din sat. Aveam să descopăr că acolo bate adevărata inimă a satului, în ritmurile tot mai întețite ale beat-urilor techno și dance ce răsunau din boxele dosite în colțurile lăcașului. Inocența mea, câtă mai rămăsese, avea să se destrame degrabă, precum catapeteasma templului israelit, datorită cutremurului provocat de revelația vieții de noapte ce anima satul în acele vremuri dospind de sărăcie și euforie. Trecuseră doar câteva luni de când lăsasem strana bisericii unde îngânam icos-uri, psalmi și tropare, alături de bătrânii dieci ai bisericii și-mi luasem gândul de la orice ambiție de-a mă preoți. Pășeam pe un alt tărâm, cu ochii căscați larg și-nfundați de luminile pestrițe ale stroboscopului și electrizat de vigoarea cu care răzbăteau din difuzoare muzici din cele mai recente și mai răscolitoare. Atât de dragă avea să-mi devină discoteca, cu băile ei aglomerate și…

Omul Nou Ardelean

De ce transilvănismul e o ideologie la fel de toxică și de penibilă precum naționalismul pe care, cică, îl combate în numele unei solidarități supranaționale și multiculturale? Sau în ce constă superioritatea Omului Nou Ardelean?
        Am avut o perioadă în care am cochetat cu ideile transilvaniste, ca formă de contracarare a funarismului și naționalismului de hazna ce scotea din sărite orice om de bun-simț. Îmi cădea bine ideea de asumare a diferențelor regionale și locale existente (însă nu în termeni de superioritate) și a bogăției culturale presupuse de secole de conviețuire multietnică și multiconfesională. Am citit texte faine scrise de transilvaniști de ieri și de azi, am purtat discuții din care am aflat multe despre Transilvania și popoarele sale și în continuare urmăresc cu drag poveștile multor oameni și rămîn un suporter al diversității, multiculturalismului, csardașului și mă scot din sărite răsuflatele povești naționaliste despre neamuri și misiunile lor. Însă, deși am …

Comentarii