Treceți la conținutul principal

Himmler și vânătoarea de vrăjitoare. Pe marginea unei speculații


”Pe teritoriul actualei Germanii, se estimează la 30 000 numărul de victime între începutul secolului al XVI-lea și sfârșitul secolului următor. În cartea lui Guy Bechtel La Sorcière et l'Occident. La Destruction de la sorcellerie en Europe, des origines aux grands bûchers, din care am preluat câteva din datele precedente, se descrie în detaliu felul plin de cruzime cum țările de limbă germană au lichidat pretinsele vrăjitoare și se subliniază că mai mult de jumătate din totalul victimelor au provenit din aceste țări. Totuși, dintr-un spirit de corectitudine politică, Bechtel respinge corelația pe care o sugerează H.C. Erik Midelfort între masacrarea vrăjitoarelor și lichidarea sistematică a evreilor în lagărele de concentrare de către naziști. Obiecțiile lui Bechtel cad de la sine în fața evidenței: Heinrich Himmler, șef al Gestapo-ului, s-a interesat îndeaproape de suprimarea vrăjitoarelor, ba chiar a comandat unui grup de cercetători să realizeze un fișier centralizat al tuturor vrăjitoarelor executate în țările de limbă germană, probabil pentru a avea la îndemână un model de exterminare de încredere. Ca o curiozitate, trebuie citat faptul că în Germania vânătoarea de vrăjitoare s-a transformat uneori, așa cum spune Bechtel însuși, într-o ”lichidare aproape industrială”, în cadrul căreia acuzatele nici măcar nu mai figurează cu numele, ci doar cu un număr (Bamberg, 1629). Spre rușinea lor, și alte țări au ucis vrăjitoare și au cunoscut crize antisemite violente, însă numai Germania – în sensul larg al termenului – a practicat eliminarea în masă, ”industrială”, elaborând strategii de exterminare de o coerență înfiorătoare.” (p. 41)

Fragmentul face parte din cartea Magie și Vrăjitorie în cultura română. Istorie, literatură, mentalități, scrisă de Ioan Pop-Curșeu și apărută în toamna anului trecut. N-am reușit încă să recenzez această carte, în ciuda faptului că am conspectat-o în două rânduri, fiind vorba de o tematică pe care o frecventez și eu de ceva vreme. Acest fragment mi-a atras atenția prin speculația pe care autorul clujean o face în legătură cu motivația lui Heinrich Himmler, Reichsführer al Schutzstaffel (SS-ul) și din 1943 șef al Poliției și simultan Ministru de Interne, de a comanda studierea proceselor vrăjitorești de pe cuprinsul Germaniei. Oricât de bine organizată ar fi fost vânătoarea de vrăjitoare în statele germanice din modernitatea timpurie, oricât de mare ar fi numărul victimelor, să afirmi că rațiunea pentru studiearea acestora (chiar și de către un regim diabolic precum cel nazist) a fost dorința de a găsi un model de exterminare ”de încredere”, necesită o argumentație mult mai solidă decât o analogie facilă între numărul mare de victime și organizarea sistematică a două măceluri groaznice petrecute la secole bune distanță, chiar dacă pe același teritoriu. Nu reușesc să înțeleg în ce măsură un ”model de exterminare” din secolul al XVII-lea, chiar și aparținând unei instituții profund demonizate precum Inchiziția (deși pe cuprinsul statelor germane, ca și în alte părți ale Europei, arderea vrăjitoarelor a fost la fel de acerbă și în cadrul comunităților protestante) și unui popor care poartă vina principală a Holocaustului, poate fi necesar/util pentru unul din statele puternic industrializate și modernizate ale secolului XX, care avea modele de exterminare mult mai eficiente în jur (Gulagul Sovietic). Drept urmare, m-am pus pe scormonit puțin în legătură cu această problemă și nu m-am mirat deloc să aflu, la o simplă căutare pe Google, că s-a scris câte ceva pe această problemă. Cu argumente.

 Întâmplător, cam în aceeași perioadă în care reciteam lucrarea în cauză, într-o conversație cu doamna profesor Edit Szegedi despre începuturile folcloristicii în Europa, mi-a povestit despre implicarea SS-ului, la cererea expresă a lui Himmler, într-un amplu proces de studiere a proceselor de vrăjitorie de pe teritoriile Germaniei. S-au scos la iveală materiale bogate datorită intenției de a dezgropa o identitate și o spiritualitate ”germanice” anterioare creștinismului, de a contribui la purificarea și restabilirea ”spiritului german”. Un alt aspect esențial al acestui demers este faptul că în opinia liderului SS, vânătoarea de vrăjitoare din secolul al XVII-lea a reprezentat un adevărat Holocaust al rasei germane, orchestrat de către Biserica Romano-Catolică.
Această chestiune a fost studiată de către istoricul  Sönke Lorenz din Tübingen care a coordonat un volum de studii intitulat Himmlers Hexenkartothek.Das Interesse des Nationalsozialismus an der Hexenverfolgung (Bielefeld, 1999). Pentru Himmler vânătoarea de vrăjitoare a însemnat uciderea în chinuri a sute de mii de mame germanice, o lovitură grea pentru poporul german. Până prin 1942 s-au organizat multe seminarii sponsorizate de către SS în care s-au prezentat numeroase teme legate de această problemă, de la implicațiile biologice auspra rasei germane datorate uciderii unui număr atât de mare de femei, până la efectele economice ale proceselor vrăjitorești. Himmler era preocupat de reabilitarea vrăjitoarelor germanice datorită faptului că acestea întruchipau rezistența în fața Bisericii Romano-Catolice și a Creștinismului care erau considerate, alături de evrei, ca și cauze majore ale poluării (în diferite forme) spiritului și poporului german. În campania de indexare a victimelor și de analiză a proceselor, necesare studiilor și cărților plănuite și pentru care au fost mobilizați numeroși cercetători, n-au lipsit nici direcțiile care argumentau legăturile cu conspirațiile evreiești. Ca și în numeroase alte cazuri, propaganda și interesele unui regim politic s-au amestecat cu cercetarea științifică, probând, încă o dată, cât de puternic este condiționat de mediul politic, mediul academic.

Revenind la fragmentul în cauză, un alt aspect care atrage atenția este tonul moralist al autorului care, omițând să mai caute argumente și explicații prin care să contribuie la mai buna înțelegere a unui fenomen petrecut într-o epocă anume, apasă coarda judecății morale și a reproșului anacronic. Urechiind poporul german pentru masacrarea vrăjitoarelor, care, nu-i așa?, poate fi privit ca un semn al înclinației spre atrocități și apetit pentru ”eliminarea în masă”, inițierea Holocaustului de către germani nu mai miră pe nimeni.  Dar oare nu tocmai faptul că ”strategiile de exterminare de o coerență înfiorătoare”, specifice Holocaustului, au pornit din Germania, influențează percepția istoricilor care se apleacă asupra secolului al XVII-lea spre a analiza campaniile de vânare a vrăjitoarelor, făcând din cazul german cel mai ”industrial” și mai bine organizat caz?

Postări populare de pe acest blog

Cel mai popular fake news din România

Există în mass-media autohtonă, aia care se pretinde quality și e luată ca atare de către o bună parte din populația cu pretenții, o panică și revoltă constante față de fenomenul fake news. De vreun an și ceva suntem lămuriți, din cînd în cînd, despre acest mare și pervers bai, despre cît de dăunător este, cui folosește și cum funcționează. Acestui militantism anti-fake news se adaugă tot mai des articole și luări de poziție despre propaganda dușmană, adică rusească, consumatorii de media fiind, de asemenea, lămuriți cum stă treaba și cu acest pericol care mișună printre noi corupînd minți și suflete. Pe o astfel de platformă quality am citit zilele astea un articol despre parșiva propagandă rusă, în cursul căruia jurnalista reamintea o lămurire clișeu:
Încă din anii 70au fost studiate modurile în care un mesaj fals ajunge să fie receptat ca adevărat de auditoriu. Concluziile la care au ajuns cercetătorii au fost că simpla repetare a unui mesaj îl face să fie receptat drept credibil.…

Autonomia sașilor în Transilvania - Sándor Vogel

Convieţuirea comunităţilor cu statut juridic diferit a caracterizat societatea medievală din Europa. Ulterior, aceste practici juridice au fost codificate iar pe baza lor comunităţile delimitate teritorial au dispus de privilegii şi au format corpuri juridice unitare. O caracteristică deosebită a Regatului Ungariei a fost acordarea de privilegii anumitor grupuri etnice, cum ar fi secuii, iazigii, cumanii, saşii din Zips (Spi) şi Ardeal. Toate acestea stau în legătură cu activitatea de consolidare statală dusă de regii maghiari, al căror interes primordial a fost popularea ţării, exploatarea resurselor ei economice şi apărarea militară. În Transilvania, saşii au beneficiat de cel mai complet şi mai durabil sistem de privilegii. Acest grup etnic redus numeric, colonizat în mai multe valuri de către regii maghiari în secolele 12-13, a devenit, datorită privilegiilor sale, un important factor economic, cultural şi chiar politic. Deoarece poporul săsesc s-a menţinut în primul rând datorită…

Sub zodia anticorupţiei

În toată istoria ei modernă, „integrarea europeană” a României a fost un proiect de clasă: a fiilor de boieri întorşi de la studiile făcute la Paris în secolul XIX, a intelighenţiei, elitei economice şi a administraţiei de stat la începutul secolului XX şi, după ’89, a unui segment de politicieni, afacerişti şi intelectuali. Un proiect, aşadar, eminamente liberal. Această „integrare europeană” a reprezentat în tot acest timp o veritabilă fată morgana, un ideal rămas în permanenţă de făcut, sau, dacă nu, măcar de dus la bun sfârşit. Orice şi oricât s-ar fi realizat, decalajul faţă de ţările vest-europene rămânea vizibil, iar, mai rău decât atât, exista tot timpul posibilitatea ieşirii din cursă, a deturnării „parcursului european” şi a resorbţiei în cultura şi moravurile Orientale de care abia reuşiserăm să ne desprindem. Însă, la fel ca şi „integrarea”, desprinderea a fost resimţită întotdeauna ca parţială, fragilă şi, fatalmente, reversibilă. Din această cauză, grupurile sociale care…

Comentarii