Himmler și vânătoarea de vrăjitoare. Pe marginea unei speculații

”Pe teritoriul actualei Germanii, se estimează la 30 000 numărul de victime între începutul secolului al XVI-lea și sfârșitul secolului următor. În cartea lui Guy Bechtel La Sorcière et l'Occident. La Destruction de la sorcellerie en Europe, des origines aux grands bûchers, din care am preluat câteva din datele precedente, se descrie în detaliu felul plin de cruzime cum țările de limbă germană au lichidat pretinsele vrăjitoare și se subliniază că mai mult de jumătate din totalul victimelor au provenit din aceste țări. Totuși, dintr-un spirit de corectitudine politică, Bechtel respinge corelația pe care o sugerează H.C. Erik Midelfort între masacrarea vrăjitoarelor și lichidarea sistematică a evreilor în lagărele de concentrare de către naziști. Obiecțiile lui Bechtel cad de la sine în fața evidenței: Heinrich Himmler, șef al Gestapo-ului, s-a interesat îndeaproape de suprimarea vrăjitoarelor, ba chiar a comandat unui grup de cercetători să realizeze un fișier centralizat al tuturor vrăjitoarelor executate în țările de limbă germană, probabil pentru a avea la îndemână un model de exterminare de încredere. Ca o curiozitate, trebuie citat faptul că în Germania vânătoarea de vrăjitoare s-a transformat uneori, așa cum spune Bechtel însuși, într-o ”lichidare aproape industrială”, în cadrul căreia acuzatele nici măcar nu mai figurează cu numele, ci doar cu un număr (Bamberg, 1629). Spre rușinea lor, și alte țări au ucis vrăjitoare și au cunoscut crize antisemite violente, însă numai Germania – în sensul larg al termenului – a practicat eliminarea în masă, ”industrială”, elaborând strategii de exterminare de o coerență înfiorătoare.” (p. 41)

Fragmentul face parte din cartea Magie și Vrăjitorie în cultura română. Istorie, literatură, mentalități, scrisă de Ioan Pop-Curșeu și apărută în toamna anului trecut. N-am reușit încă să recenzez această carte, în ciuda faptului că am conspectat-o în două rânduri, fiind vorba de o tematică pe care o frecventez și eu de ceva vreme. Acest fragment mi-a atras atenția prin speculația pe care autorul clujean o face în legătură cu motivația lui Heinrich Himmler, Reichsführer al Schutzstaffel (SS-ul) și din 1943 șef al Poliției și simultan Ministru de Interne, de a comanda studierea proceselor vrăjitorești de pe cuprinsul Germaniei. Oricât de bine organizată ar fi fost vânătoarea de vrăjitoare în statele germanice din modernitatea timpurie, oricât de mare ar fi numărul victimelor, să afirmi că rațiunea pentru studiearea acestora (chiar și de către un regim diabolic precum cel nazist) a fost dorința de a găsi un model de exterminare ”de încredere”, necesită o argumentație mult mai solidă decât o analogie facilă între numărul mare de victime și organizarea sistematică a două măceluri groaznice petrecute la secole bune distanță, chiar dacă pe același teritoriu. Nu reușesc să înțeleg în ce măsură un ”model de exterminare” din secolul al XVII-lea, chiar și aparținând unei instituții profund demonizate precum Inchiziția (deși pe cuprinsul statelor germane, ca și în alte părți ale Europei, arderea vrăjitoarelor a fost la fel de acerbă și în cadrul comunităților protestante) și unui popor care poartă vina principală a Holocaustului, poate fi necesar/util pentru unul din statele puternic industrializate și modernizate ale secolului XX, care avea modele de exterminare mult mai eficiente în jur (Gulagul Sovietic). Drept urmare, m-am pus pe scormonit puțin în legătură cu această problemă și nu m-am mirat deloc să aflu, la o simplă căutare pe Google, că s-a scris câte ceva pe această problemă. Cu argumente.

 Întâmplător, cam în aceeași perioadă în care reciteam lucrarea în cauză, într-o conversație cu doamna profesor Edit Szegedi despre începuturile folcloristicii în Europa, mi-a povestit despre implicarea SS-ului, la cererea expresă a lui Himmler, într-un amplu proces de studiere a proceselor de vrăjitorie de pe teritoriile Germaniei. S-au scos la iveală materiale bogate datorită intenției de a dezgropa o identitate și o spiritualitate ”germanice” anterioare creștinismului, de a contribui la purificarea și restabilirea ”spiritului german”. Un alt aspect esențial al acestui demers este faptul că în opinia liderului SS, vânătoarea de vrăjitoare din secolul al XVII-lea a reprezentat un adevărat Holocaust al rasei germane, orchestrat de către Biserica Romano-Catolică.

Această chestiune a fost studiată de către istoricul  Sönke Lorenz din Tübingen care a coordonat un volum de studii intitulat Himmlers Hexenkartothek.Das Interesse des Nationalsozialismus an der Hexenverfolgung (Bielefeld, 1999). Pentru Himmler vânătoarea de vrăjitoare a însemnat uciderea în chinuri a sute de mii de mame germanice, o lovitură grea pentru poporul german. Până prin 1942 s-au organizat multe seminarii sponsorizate de către SS în care s-au prezentat numeroase teme legate de această problemă, de la implicațiile biologice auspra rasei germane datorate uciderii unui număr atât de mare de femei, până la efectele economice ale proceselor vrăjitorești. Himmler era preocupat de reabilitarea vrăjitoarelor germanice datorită faptului că acestea întruchipau rezistența în fața Bisericii Romano-Catolice și a Creștinismului care erau considerate, alături de evrei, ca și cauze majore ale poluării (în diferite forme) spiritului și poporului german. În campania de indexare a victimelor și de analiză a proceselor, necesare studiilor și cărților plănuite și pentru care au fost mobilizați numeroși cercetători, n-au lipsit nici direcțiile care argumentau legăturile cu conspirațiile evreiești. Ca și în numeroase alte cazuri, propaganda și interesele unui regim politic s-au amestecat cu cercetarea științifică, probând, încă o dată, cât de puternic este condiționat de mediul politic, mediul academic.

Revenind la fragmentul în cauză, un alt aspect care atrage atenția este tonul moralist al autorului care, omițând să mai caute argumente și explicații prin care să contribuie la mai buna înțelegere a unui fenomen petrecut într-o epocă anume, apasă coarda judecății morale și a reproșului anacronic. Urechiind poporul german pentru masacrarea vrăjitoarelor, care, nu-i așa?, poate fi privit ca un semn al înclinației spre atrocități și apetit pentru ”eliminarea în masă”, inițierea Holocaustului de către germani nu mai miră pe nimeni.  Dar oare nu tocmai faptul că ”strategiile de exterminare de o coerență înfiorătoare”, specifice Holocaustului, au pornit din Germania, influențează percepția istoricilor care se apleacă asupra secolului al XVII-lea spre a analiza campaniile de vânare a vrăjitoarelor, făcând din cazul german cel mai ”industrial” și mai bine organizat caz?