miercuri, 8 ianuarie 2014

La Carastelec/Kárásztelek. Câteva însemnări

Biserica romano-catolică din Kárásztelek
Am ajuns la Carastelec/Kárásztelek, în Sălaj, pe 25 decembrie după o escală de o noapte la Jibou. Porneam "pe teren" alături de o bună prietenă care se ocupă de ani de zile cu culegerea şi studierea bobonoşagurilor, a poveştilor şi întâmplărilor miraculoase care încă mai pot fi întâlnite prin satele Sălajului şi nu numai. Era o provocare pentru mine, istoric obişnuit cu altfel de materiale de studiu, chiar dacă tematica urmărită în avânturile mele cercetătoreşti este aproape aceeaşi: bobonoşaguri, slujbe, blesteme, cetanii şi altele legate de activitatea preoţilor în comunităţile ţărăneşti. Drumul spre Carastelec/Kárásztelek a fost bun deşi e vorba de o comunitate medie şi oarecum izolată. Mi-au venit în minte drumeţiile din vară prin preajma Clujului, cu destinaţii precum Ţaga, Pălatca sau Sic, când era să-mi îngrop Matizzul prin craterele atent cultivate de către administratorii fondurilor destinate întreţinerii şi reparării drumurilor judeţene. În cazul de faţă, deşi iarnă, n-am fost nevoit să stau cu capul îndoit peste volan şi să pândesc încordat spre craterele mai mici pentru a nu-mi hurduca prea tare vehicolul. Nici n-am fost nevoit să mă răcoresc neaoş cu nişte vorbe de bine către mai marii de la toate nivelele. Până şi uliţele satului erau mai primitoare decât drumul de pe malul lacurilor de la Ţaga. Dar să gătăm cu drumurile.

          La Carastelec/Kárásztelek am fost întâmpinaţi de domnul primar Faluvégi şi de către viceprimarul comunităţii care au avut grijă ca şederea noastră de câteva zile să fie cât se poate de plăcută şi confortabilă. Oricât de cumpătat şi de sobru m'aş pretinde eu în materie de gastronomie şi trai bun, bucatele din care am avut ocazia să mă înfrupt la Carastelec/Kárásztelek mi-au relevat încă o dată două aspecte majore:
1. cât de sărac este orizontul meu culinar şi cât de simplă/rudimentară (totuşi gustoasă) este bucătăria din zona mea de extracţie.
2. cât de complexă şi de variată este bucătăria transilvăneană.
artă populară
           Mă simţeam ca Radu Anton Roman (fie iertat) pe lângă ceaunele aburinde cu fel de fel de bucate. Dar să ieşim din această zonă profan hedonistă. Dincolo de materialele înregistrate, am putut observa că în  Carastelec/Kárásztelek trăieşte o comunitate în care identitatea confesională este încă mai puternică decât cele etnică şi naţională. E vorba de o comunitate catolică în care în ultimii ani au început să-şi facă loc mariajele mixte, din varii motive. Populaţia îmbătrâneşte, tineretul îşi caută rostul peste hotare, la fel ca în multe alte comunităţi din România, trendul demografic este negativ iar posibilitatea contractării unei căsătorii în cadrul comunităţii scade. De aceea încep să apară parteneri din satele vecine, români ortodocşi/greco- catolici, dar mai ales maghiari reformaţi. Pentru o comunitate în care anumite valori tradiţionale sunt încă în vigoare, o astfel de căsătorie nu este tocmai o bucurie, mai ales când diferenţele confesionale sunt atât de profunde, cum este cazul reformaţilor. 
           Printre dealurile pe care se cultivă viţa de vie ai cărei struguri sunt preschimbaţi în vinul Partium, baciul ungurean - întruchipat în cazul de faţă de viceprimarul comunităţii şi de păstorii tocmiţi de acesta - îşi mână turmele de oi, preocupat de vinderea caşului şi a celorlalte produse şi total dezinteresat de vreun complot împotriva cuiva, baci sau nu. Cât timp scormonitorii după resurse neconvenţionale nu amuşinează pe-acolo, setoşi de profit necondiţionat, Carastelec/Kárásztelek rămâne o comunitate tihnită, îngrijită şi primitoare. Sper că hărţile care conţin suprafeţele concesionate pentru explorări şi exploatări de resurse naturale nu includ şi această arie, nu de alta, dar o dată cu bozgoanele, poveştile, rugile şi blestemele oamenilor, se va pierde şi şampania îmbuteliată acolo, investiţie atât de mult aşteptată şi atât de binevenită pentru comunitate.

Comentarii

Translate this blog