Treceți la conținutul principal

La Carastelec/Kárásztelek. Câteva însemnări

Biserica romano-catolică din Kárásztelek
Am ajuns la Carastelec/Kárásztelek, în Sălaj, pe 25 decembrie după o escală de o noapte la Jibou. Porneam "pe teren" alături de o bună prietenă care se ocupă de ani de zile cu culegerea şi studierea bobonoşagurilor, a poveştilor şi întâmplărilor miraculoase care încă mai pot fi întâlnite prin satele Sălajului şi nu numai. Era o provocare pentru mine, istoric obişnuit cu altfel de materiale de studiu, chiar dacă tematica urmărită în avânturile mele cercetătoreşti este aproape aceeaşi: bobonoşaguri, slujbe, blesteme, cetanii şi altele legate de activitatea preoţilor în comunităţile ţărăneşti. Drumul spre Carastelec/Kárásztelek a fost bun deşi e vorba de o comunitate medie şi oarecum izolată. Mi-au venit în minte drumeţiile din vară prin preajma Clujului, cu destinaţii precum Ţaga, Pălatca sau Sic, când era să-mi îngrop Matizzul prin craterele atent cultivate de către administratorii fondurilor destinate întreţinerii şi reparării drumurilor judeţene. În cazul de faţă, deşi iarnă, n-am fost nevoit să stau cu capul îndoit peste volan şi să pândesc încordat spre craterele mai mici pentru a nu-mi hurduca prea tare vehicolul. Nici n-am fost nevoit să mă răcoresc neaoş cu nişte vorbe de bine către mai marii de la toate nivelele. Până şi uliţele satului erau mai primitoare decât drumul de pe malul lacurilor de la Ţaga. Dar să gătăm cu drumurile.

          La Carastelec/Kárásztelek am fost întâmpinaţi de domnul primar Faluvégi şi de către viceprimarul comunităţii care au avut grijă ca şederea noastră de câteva zile să fie cât se poate de plăcută şi confortabilă. Oricât de cumpătat şi de sobru m'aş pretinde eu în materie de gastronomie şi trai bun, bucatele din care am avut ocazia să mă înfrupt la Carastelec/Kárásztelek mi-au relevat încă o dată două aspecte majore:
1. cât de sărac este orizontul meu culinar şi cât de simplă/rudimentară (totuşi gustoasă) este bucătăria din zona mea de extracţie.
2. cât de complexă şi de variată este bucătăria transilvăneană.
artă populară
           Mă simţeam ca Radu Anton Roman (fie iertat) pe lângă ceaunele aburinde cu fel de fel de bucate. Dar să ieşim din această zonă profan hedonistă. Dincolo de materialele înregistrate, am putut observa că în  Carastelec/Kárásztelek trăieşte o comunitate în care identitatea confesională este încă mai puternică decât cele etnică şi naţională. E vorba de o comunitate catolică în care în ultimii ani au început să-şi facă loc mariajele mixte, din varii motive. Populaţia îmbătrâneşte, tineretul îşi caută rostul peste hotare, la fel ca în multe alte comunităţi din România, trendul demografic este negativ iar posibilitatea contractării unei căsătorii în cadrul comunităţii scade. De aceea încep să apară parteneri din satele vecine, români ortodocşi/greco- catolici, dar mai ales maghiari reformaţi. Pentru o comunitate în care anumite valori tradiţionale sunt încă în vigoare, o astfel de căsătorie nu este tocmai o bucurie, mai ales când diferenţele confesionale sunt atât de profunde, cum este cazul reformaţilor. 
           Printre dealurile pe care se cultivă viţa de vie ai cărei struguri sunt preschimbaţi în vinul Partium, baciul ungurean - întruchipat în cazul de faţă de viceprimarul comunităţii şi de păstorii tocmiţi de acesta - îşi mână turmele de oi, preocupat de vinderea caşului şi a celorlalte produse şi total dezinteresat de vreun complot împotriva cuiva, baci sau nu. Cât timp scormonitorii după resurse neconvenţionale nu amuşinează pe-acolo, setoşi de profit necondiţionat, Carastelec/Kárásztelek rămâne o comunitate tihnită, îngrijită şi primitoare. Sper că hărţile care conţin suprafeţele concesionate pentru explorări şi exploatări de resurse naturale nu includ şi această arie, nu de alta, dar o dată cu bozgoanele, poveştile, rugile şi blestemele oamenilor, se va pierde şi şampania îmbuteliată acolo, investiţie atât de mult aşteptată şi atât de binevenită pentru comunitate.

Comentarii

  1. Mulţumim frumos şi vă aşteptăm cu mult drag să reveniţi la noi! Faluvégi Róza

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. o să revenim cu mare plăcere. şi noi vă mulţumim mult pentru tot, pentru bucatele alese şi orele plăcute de taifas.
      köszönöm sepen!

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Despre descurcăreală și succes. Patru povești

Se dau cîteva cazuri.
1. Angela (52 de ani) a lucrat cîțiva ani la Textila, la Năsăud. Cînd s-a stricat treaba a făcut cîteva ture de străinătate, la șparanghel în Germania și apoi la șters la cur și îngrijit bătrîni prin Germania și Austria. Ba cu contract, ba la negru, cum se putea. Pînă și-a purtat cei doi copii prin facultate. A mai încercat și în satul natal, dar în afară de posturi de vînzătoare la alimentara din localitate n-a găsit. Bani puțini, mult de lucru, fără nicio legătură cu respectarea orelor de muncă prevăzute de cadrul legal. O dureau picioarele de la atîta stat în picioare. Dar măcar era acasă, între ai săi. Prea multe opțiuni nu avea iar pînă la pensie era mult. De lucru mai găsea, una alta, dar fără contract. Ba la o sapă, ba mai cosea cîte ceva (avea mașină de cusut și pricepere, că doar lucrase la „Textila”), mai ales de cînd începuse nebunia cu iile și hainele de inspirație tradițională. Dar la vîrsta ei beteșugurile dau tîrcoale, putînd pica pradă neputinței o…

Discoteca

Copilăria mea s-a sfârșit brusc, într-o seară de vară, exact în anul 2000, când am trecut întâia oară pragul discotecii din sat. Aveam să descopăr că acolo bate adevărata inimă a satului, în ritmurile tot mai întețite ale beat-urilor techno și dance ce răsunau din boxele dosite în colțurile lăcașului. Inocența mea, câtă mai rămăsese, avea să se destrame degrabă, precum catapeteasma templului israelit, datorită cutremurului provocat de revelația vieții de noapte ce anima satul în acele vremuri dospind de sărăcie și euforie. Trecuseră doar câteva luni de când lăsasem strana bisericii unde îngânam icos-uri, psalmi și tropare, alături de bătrânii dieci ai bisericii și-mi luasem gândul de la orice ambiție de-a mă preoți. Pășeam pe un alt tărâm, cu ochii căscați larg și-nfundați de luminile pestrițe ale stroboscopului și electrizat de vigoarea cu care răzbăteau din difuzoare muzici din cele mai recente și mai răscolitoare. Atât de dragă avea să-mi devină discoteca, cu băile ei aglomerate și…

Omul Nou Ardelean

De ce transilvănismul e o ideologie la fel de toxică și de penibilă precum naționalismul pe care, cică, îl combate în numele unei solidarități supranaționale și multiculturale? Sau în ce constă superioritatea Omului Nou Ardelean?
        Am avut o perioadă în care am cochetat cu ideile transilvaniste, ca formă de contracarare a funarismului și naționalismului de hazna ce scotea din sărite orice om de bun-simț. Îmi cădea bine ideea de asumare a diferențelor regionale și locale existente (însă nu în termeni de superioritate) și a bogăției culturale presupuse de secole de conviețuire multietnică și multiconfesională. Am citit texte faine scrise de transilvaniști de ieri și de azi, am purtat discuții din care am aflat multe despre Transilvania și popoarele sale și în continuare urmăresc cu drag poveștile multor oameni și rămîn un suporter al diversității, multiculturalismului, csardașului și mă scot din sărite răsuflatele povești naționaliste despre neamuri și misiunile lor. Însă, deși am …

Comentarii