sâmbătă, 14 decembrie 2013

Gregor Von Rezzori, Zăpezile de altădată


Gregor Von Rezzori, Zăpezile de altădată. Portrete pentru o autobiografie pe care nu o voi scrie niciodată, Traducere din germană de Sanda Munteanu, Editura Humanitas, București, 2012.

      Când un prieten îți spune Ioana, o să-ți placă, îți termini ceașca de cafea și, plin de încredere, trupul ia o formă aerodinamică până în librărie. Degetele tale țintesc cu o precizie de Robin Hood raftul cu memoralistică, O, P, R: Gregor Von Rezzori, Zăpezile de altădată. Lectură de sezon, ar spune peste umărul tău un client mumificat cu un fular. Când un prieten îți spune Ioana, o să-ți placă, începi lectura cu generozitate. O să vă placă și dvs.
        Interesul pentru roman vine, în primul rând, nu de la zăpada de pe copertă, un fel de compensație a ficțiunii la realitatea stearpă, ci de la originea scriitorului. Din datele despre autor oferite de editură, aflăm că Gregor von Rezzori s-a născut în 1914 în Cernăuți, pe atunci localizat pe harta Imperiul Austro-Ungar. Biografia îl aproprie de Elie Wiesel, născut în 1928 în Sighetu Marmației. Și bibliografia încurajează un studiu comparativ, ambii au romane cu tentă autobiografică și texte memorialistice despre Cernăuți, Sighetu Marmației, respectiv Bucovina și Maramureș, de la începutul secolului al XX-lea, atingând anii puternic și legal antisemiți. Amândoi vorbesc despre lumea eclectic etnică și confesională din acel spațiu și despre flagelul antisemit. Deosebirea majoră extratextuală dintre cei doi, Elie Wiesel este evreu, iar Gregor von Rezzori este austriac, român, cu origini italiene (din partea tatălui) și cu o străbunică fanariotă (din partea mamei).
         Studiile celui din urmă sunt din cele mai diverse – medicină, arhitectură, pictură, artă – în Brașov, Viena, București, Berlin. Această deschidere de homo viator îl îndeamnă spre multe activități devenind scriitor, scenarist, actor, artist vizual, critic de artă, însușindu-și numeroase limbi (germană, română, polonă, italiană, idiș, franceză și engleză). Supraviețuitor a două Războaie Mondiale într-o Mitteleuropa traumatizată, scriitorul părăsește acestă lume în 1998, lângă Florența. Cu o biografie atât de dinamică, te apropii cu entuziasm și curiozitate. O să vă placă.
        Cartea, scrisă la 75 de ani, face parte dintr-o trilogie despre viața în Cernăuți (și în România), din care sunt traduse în limba română doar două romane la editura Humanitas. Memoriile unui antisemit, în ciuda titlului, reprezintă un roman ficțional, cu câteva referințe autobiografice. Așteptăm traducerea și celui de-al treilea roman, Ein Hermelin in Tschernopol. Ein maghrebinischer Roman.
       În Zăpezile de altădată, deși se vorbește despre principalele personaje din viața scriitorului în capitole distincte – doica (Cassandra), de mama, tata, sora și guvernanta (Strausserl) – , cartea îl are în centru pe însuși Gregor von Rezzori, un alt mare Gregor al literaturii universale. Povestea vieții sale este reluată de fiecare dată când un nou capitol începe, când un alt personaj își face apariția. De aceea, unele informații se repetă, unele evenimente sunt anticipate; însă toate acestea dau coerență firului narativ al fiecărui capitol, drept pentru care repetițiile nu sunt supărătoare. Perspectiva psihanalitică a rememorărilor este evidentă, asumată, însă, aș adăuga eu, nu până la capăt dusă. Atunci când unele detalii sunt foarte stânjenitoare, ele sunt menționate, însă interpretarea psihanalitică este pusă în cui. Este cazul relației lui cu sora mai mare, față de care se dezvoltă o competiție, apoi ură. (p. 215) Sora lui se stinge din viață la vârsta 22 ani. Nu spune niciodată până la capăt ideea că ea a murit din cauza gândurilor lui negre, a urii și a invidiei lui, deși caută de-a lungul cărții motivele îmbolnăvirii și decesului ei. (p. 245, p. 277)
          La fel se întâmplă în momentul în care, plecat de acasă pentru studii, se împrietenește cu un băiat mult mai mare decât el, relație intensă căreia nu îi recunoaște potențialul homosexual, deși îl descrie subtil. Când situația nu este deloc convenabilă pentru naratorul-personaj, discreția e de partea lui; aflăm că a avut probleme la școală (în urma propriilor fapte) și că a fost exmatriculat și trimis într-un internat aferent, dar nu spune ce a făcut de a declanșat pedeapsa. (p. 289) Mărturisirile incomode vin să compenseze tăcerea în unele cazuri (student find, a filtrat cu guvernanta lui cea bătrână, dă buzna în budoar peste bunica lui, scenă cu potențial erotic p. 238). Scenele simbolice memorabile (primul contact cu moartea p. 50, partida de vânătoare împreună cu tatăl său p. 203-204) sunt minuțios brodate, sensibilizând lectura.
        Dincolo de cheia de lectură psihanalitică pe care însuși naratorul o încurajează, cartea poate fi parcusă și ca o radiografie a lumii de la începutul secolului al XX-lea. În fond, pe vremea aceea nu-mi trăiam propria viață. Ea era trăită de epoca mea, mărturisește Gregor von Rezzori. Pentru că sunt fragmente dintr-o autobiografie nescrisă, datele din realitățile autorului sunt mai numeroase decât într-un alt roman. În termenii lui G. Genette, le récit factuel concurează cu (și îl domină pe) le récit fictionel. Dincolo de datele de istorie pozitivistă (istoria Cernăuțiului și a Bucovinei în date concrete, cele două Războaie Mondiale, decăderea Imperiului Austro-Ungar, schimbarea ocupațiilor în Cernăuți etc), putem reconstitui viața cotidiană, felul în care oamenii își petreceau timpul liber, ce muzică ascultau, cu ce jucării se amuzau copiii (și cât de puține jucării aveau), raporturile oamenilor față de evrei (Cu toții îi disprețuiau pe evrei, fără să țină seama că aceștia jucau un rol hotărâtor nu numai în viața economică, ci și în cea culturală, p. 77), despre cum atmosfera deceniilor se schimbă, de la anxioșii ani ai Primului Război Mondial, la veselii ani '20, când revistele sosite acasă ne ofereau o inițiere intuitivă la idealurile unui stil de viață înnoit, la modă, întâmpinate cu sticle de șampanie destupate cu zgomot (p. 78), despre schimbarea moravurilor în acei ani, în urma contactului cu revistele și filmele vremii (p. 125), despre orgoliile etnicilor români față de cei germani (p. 80), despre vacanțele petrecute pe plaja generoasă de la Mamaia lăsată la cheremul poftelor hoțești ale țiganilor, care bântuiau peste tot (p. 104), despre influențele germane ca îngrășământ cultural (cum spunea tatăl lui Gregor) asupra acestui spațiu, despre moda feminină (p. 107), despre valul de feminism care le-a cuprins pe doamnele în curs de emancipare (p. 127), începutul crizei economice în urma marelui crah al bursei din America de la sfârșitul anilor '20 și începutul anilor '30 (p. 137).
           Identitatea lui etnică iese în evidență atunci când vorbește despre drama austriecilor din Cernăuți, după ocuparea orașului de români: De-abia acum, adică la începutul anilor douăzeci, noi, foștii austrieci fideli împăratului, începuserăm să ne dăm seama că am pierdut nu numai războiul, ci și propria identitate națională. Constatam că suntem puși în aceeași oală cu germanii; în schimb, tocmai acești germani ne tratau ca pe niște coloniști marginali. (p. 259) Dar nu numai drama propriei etnii e surprinsă. Minerii țipțeri din Iacobeni (și nu numai mineri, și nu numai din Iacobeni) au fost și ei curățați de N. Ceaușescu (p. 241). Momentul în care tatăl se mută în Sibiu este un prilej să se vorbească de o altă minoritate, despre sașii transilvăneni, în comparație cu austriecii din Cernăuți (p. 196-197). În completare, romanele lui Eginald Schlattener, Mănușile roșii și Cocoșul decapitat vorbesc nuanțat despre destinul comunității sașilor din anii '40-'50. În opinia lui Gregor van Rezzori, faptul că sașii s-au lăsat ademeniți de ideile celui de-al treilea Reich, această adeziune i-a făcut să piardă tot: țara, cultura, identitatea. Iată cum rememorările construiesc nu numai edificii pentru o identitate personală, ci în contextul diversității etnice și a extremismului ce își făcea loc în acei ani, se ridică și problema gestionării identității etnice și naționale.
           Sașii dominau Transilvania punându-și firesc amprenta, austriecii și evreii Cernăuțiul, țiganii plaja din Mamaia. Vă puteți întreba unde sunt prezenți românii. La Cernăuți, tânărul Gregor intră în contact cu studenți români înzestrați cu toate însușirile speciei lor: mândri și vulnerabili, generoși și apropiați, arzând de o dragoste de patrie plină de șovinism, romantici și aiuriți. (p. 298) Dar să oprim această optică etnicizantă asupra romanului, până nu se acutizează alteritatea. Ne punem problema câte din aceste reprezentări imagologice și lupte de putere mai sunt valabile astăzi.
              Cu toate acestea, abordarea dominantă asupra memoriilor este perspectiva psihanalitică, indusă de narator. Ca și în contactul cu amintirile lui Jung (Amintiri, vise, reflecții), parcurgerea în plin sezon a Zăpezilor de altădată, încurajează o lectură de identificare, autoreflexivă, plină de sensibilitate. Odată ce Jung și Gregor von Rezzori își mărturisesc primele amintiri, alături de alte gânduri intime, cititorul va fi tentat să pătrundă în propria lume, folosind același bisturiu ca al naratorilor. Rememorarea ține loc de confesiune, spovedanie, cu un pas mai aproape de cunoașterea de sine.

Comentarii

Translate this blog