Llosa, Liiceanu și extratereștrii - Ioana Manta Cosma


Tomi Ungarer
După întâlnirea dintre M.V. Llosa și G. Liiceanu de la Facultatea de Litere din Cluj, noul Institut de la Măgurele a captat prin costisitorul său laser alchimic niște semne grafice noi care reconfigurează noi lumi. Specialiștii români și nu cei britanici susțin că acestea sunt dovada existenței unor alte lumi controlate de forțe extraterestre neidentificate care au tendința să îi acapareze pe oameni. Aceste lumi se mai numesc în termeni științifici și codați „ficțiuni”.
După cum a explicat și domnul Liiceanu, puternic captat de undele electromagnetice din lumea de ficțiunii a unui personaj intelectual romantic, oamenii au început să simtă numite vibrații negative și să se ferească a mai lua contact cu cărțile. Pe lângă motivul ecologic invocat, masele lucide de populație au conștientizat nu numai ineficiența lecturii, ci și pericolul ei. Citind în exces, poți înnebuni. Așa ni se spune și la tv, orice marfă consumată în exces, dăunează grav sănătății. Această nebunie nu e decât o răpire extraterestră pusă la cale de o organizație sus pusă, așa cum bine a exemplificat serialul Dosarele X. Primele simptome ale alienării din cauza ficțiunii ar fi dioptriile de la ochelari care cresc. La Măgurele, se vor face tratamente cu laserul pentru a micșora sau reduce de tot miopia. Promoțional, alături de această operație, se poate face o discretă lobotomie ficțională, unde vi se vor scoate din memorie toate lumile compensatorii și personajele preferate, din copilărie până astăzi, lăsându-vă curați din punct de vedere literar-extraterestic.

De ce, când citiți, spuneți că „vă prinde un roman”? Pentru că atunci intrați în lumea romanului, unde sunt alte personaje decât cele din viața dvs. De ce numește Paul Ricoeur „lumea textului”? Pentru că prin textele romanelor suntem acaparați într-un alt spațiu, necunoscut nouă, dar cunoscut acestor entități extraterestre care sunt personajele de ficțiune.
Firește că nu oricine poate să acceseze codul secret al romanelor. G. Liiceanu atrăgea atenția asupra aceluiași lucru, atunci când analiza procentual numărul mic al cititorilor de ficțiune. Cifrele manipulate de oameni sunt și ele fumigene lansate de poveștile de ficțiune ale agențiilor de sondaje. Până în acest moment, ni s-a dovedit că totul este poveste, deci ficțiune. Așadar, nu ne mai putem încrede în nimic orice număr, teoremă, lege sau eveniment adevărat din punct de vedere istoric (cum ar fi, spre exemplu, momentul în care românii s-au născut creștini înaintea creștinismului) este făcut cunoscut prin limbaj, deci prin text, deci cu potențial de ficțiune.
Sunt trepte ale inițierii în spațiul intergalactic, pași la care trebuie să fiți cu mare băgare de seamă: stadiul de neofit are mai multe substadii. O trece de la un substadiu la un suprastadiu o face, spre exemplu, avansarea de la telenovele la filmele lui Woody Allen care îi permit neofitului să își înșele necontrolat dar argumentat nevasta; apoi, la substadiul 3, ai acces nelimitat și devii dependend de filmele lui Béla Tarr, Fellini etc. Nu ați observat și dvs. că, după ce te uiți la filme de Tarkowski, nu mai poți digera orice film hollywoodian și nici măcar „Liceenii”? Acestea sunt primele simptome că vă aflați în baza de date extraterestre. Dacă la câteva zile, faceți un tratament de maxim șapte zile creaționiste cu Tolstoi sau Cehov, (atenție! nu începeți brusc cu Thomas Man sau Dostoievski! Luați-o treptat, intrând mai întâi în cadrul întrunirilor familiare cehoviene) începeți să transmiteți și dvs. semnale extratereștrilor.
Cuvintele din unele romane (a se verifica lista de lecturi suplimentare din școli, bibliografiile de la cursurile Facultății de Litere) conțin în doze mici substanțe halucinogene neidentificate încă. Odată parcuse primele două pagini, cititorul este cuprins de entuziasm, plăcerea lecturii (un fel de plăcere orgasmică după model cosmic), pasiuni mistuitoare. Acaparați de o transă puternică, cititorii resimt neputința de a mai lăsa cartea jos din mână. Vor simți atunci nevoia să povestească romanul unor prieteni și, mai rău pentru planetă, să îl recomande spre lectură, permițând astfel invazia ficțiunii în spațiul protector și edenic al Terrei. Odată răspândit flagelul, oamenii cititori vor fi captivi ficțiunii, nu vor mai avea chef de viață în lumea lor reală, nu vor mai da randament la serviciu, iar barurile și stadioanele vor fi goale, neproductive.
Atenție! Există un anumit gen de romane care pare a fi din lumea noastră, însă nu este. Ne referim la operele care împrumută date, evenimente și personaje din universul nostru. Acestea sunt foarte periculoase, pentru că se pretind „a fi de la noi”, însă reprezintă tot plăsmuirea forțelor obscure din alte galaxii. Dăm aici cazurile romanelor istorice care nu conțin istoria adevărată și a romanelor postmoderne ce împrumută date din lumea noastră, cum ar fi „Dictatorul și hamacul” a lui Daniel Pennac.
Speciile autobiografice reprezintă un factor de risc ridicat, pentru că, pretinzând că sunt un fel de „big brother” sau „reality show”, ele aduc o lume ficționalizată, denaturată a „real life-ului” vedetei-autor. Niciun text nu poate reda lumea oamenilor ca un tv show. Iar pentru a lua ființă prin limbaj, un text trebuie să refacă din temelii o nouă lume asemănătoare cu a noastră, printr-un proces cosmogonic ce sfidează divinitatea. Ficțiunea se camuflează în viața noastră, captând informațiile necesare pentru spațiul extraterestru suprarealist.
Câteodată romanele propun o lume mai bună decât cea reală și cititorul e tentat să rămână acolo, într-un „second life”. Acestea nu sunt decât încercările extratereștrilor de a ne răpi. De romanele fantasy și de teatrul absurd nici să nu vă atingeți! S-a dovedit științific și financiar că ele provoacă dependență. Nu lăsați niciun absolvent de Litere sau vreun critic literar (în caz că veți apuca în această viață să cunoașteți unul! Este bine ca și pe facebook să nu le urmăriți postările virusate. Ei sunt oameni malefici – unii scriitori vă pot confirma asta –, vânduți extratereștrilor). Textele dadaiste conțin mesaje subversive și o substanță toxică, astfel încât, dacă atingeți o carte fie chiar și despre mișcarea dada, cum ar fi „Dada est. Românii de la Cabaret Voltaire” a lui Tom Sandqvist, și veți da o singură pagină, degetele vi se vor lipi și veți observa că nu veți mai lăsa cartea jos, continuându-vă lectura ca și cum ați citi un roman. Din acel moment, încep să vi se transmită unde fictive și să fiți contaminați du ficțiune.
Chiar și aparent inocentele poezii pășuniste, sămănătoriste și tot ce stă sub cupola protectoare a tradiționalismului sunt periculoase. După ce parcurgeți chiar și în doze mici de câteva strofe poeziile lui G. Coșbuc, O. Goga, vă veți părăsi domiciului, familia vi se va destrăma, vă veți trezi mutați la țară, într-un spațiu mioritic alterat, lângă un pârâiaș limpede ca cristalul, făcând agricultură de subzistență pe timp de secetă, dând socoteală vecinilor pentru orele de lectură excesivă și de stat leneș în pat aproape drogați, abonați săptămânal la baciul ungurean pentru lapte proaspăt.
Domnul Liiiceanu, primind semnale de la marea autoritate a lumilor ficționale, editura Humanitas, a intoxicat masele aflate la întâlnire, susținând că oamenii nu mai citesc. Această informație are rolul ca publicul să creadă că nu există diavolul, pentru a nu mai crede nici în Dumnezeu. Tactica asta e veche, o știm cu toții. Domnul Llosa a pretins că oamenii nu pot să mai trăiască fără ficțiune, atrăgând, astfel, un semnal de alarmă: suntem cu toții contaminați de virusului povestirilor. Și când ne gândim că totul este text, că un lucru există atunci când îl rostim, că istoria este o narațiune a unui eveniment, că la început a fost Cuvântul etc, cum să nu îi dăm dreptate domnului Llosa când spune că invazia extraterestră deja s-a produs?
Llosa și Liiceanu nu s-au întâlnit întâmplător. De ce nu a venit un mare scriitor să stea de vorbă cu Llosa, cum ar fi M. Cărtărescu? Cei doi prezenți au un cip implantat printr-o literă pusă în plus în numele lor. Misiunea lor e clară: alfabetizarea, culturalizarea, iluminarea cu forță darthvaderiană a maselor active de necititori și îndocrinarea cititorilor cu ideea că ei sunt o rasă intelectuală.
Pe această cale, Liga, bruiată și ea în mesajul ei către cititori, face apel la toți hipnotizații și dependenții de cărți, mai ales de romane, să o lase mai moale, că și domnul Llosa a zis că nu putem trăi fără ficțiune, deci situația e gravă. Dacă Liga nu a fost prea coerentă în mesajul ei este pentru că și ea e puțin derutată, simțindu-se amenințată că a descoperit acest mare secret și complot al lumii pe care poate doar domnul Funar îl mai cunoaște, el fiind direct conectat la punctul de control al tututor comploturilor. Nici Liga nu știe ce să mai recomande cititorilor săi: să citească sau să nu citească? Să citească sau să trăiască? Până la noi probe contrare, comitetul central al Ligii a hotărât să nu mai propună și să nu mai recenzeze nicio carte pentru cititorii săi. Forța compensatorie a ficțiunii fie cu voi!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Despre apariţia corupţiei în Ţara Românească * - de Vasile Mihai Olaru

      Studierea corupţiei în timpul Vechiului Regim (secolul al XVI-lea – primele decenii ale secolului al XIX-lea) în sud-estul Europ...

Comentarii

Translate this blog