Treceți la conținutul principal

Faceţi cunoştinţă: ea e literatura I - Ioana Manta Cosma


http://ralucaiov.blogspot.de/
Faceţi cunoştinţă: ea e literatura
Nu putea să scrie decât despre sine. Poate din cauza degetelor prea lungi ce îi acopereau întreaga pagină chiar în momentul în care vroia să se apuce de lucru. Lucru pentru el era scrisul. Restul de treabă se numea dispreţuitor corvoada vieţii inutile fără literatură. Ce nu avea legătură cu beletristica şi spaţiile ficţiunii era pus în sertarul cu deşeuri reciclabile. Viaţa lui era un adevărat gunoi, de multe ori îşi spunea aşa. De când şi-a dat seama că poate deveni scriitor – adică putea să scrie propoziţii adevărate, iar lumea să le ia drept false – şi-a luat gândul de la ingineria vieţii. Zilele lui s-au transformat în vals, în certuri interminabile şi împăcări carnale, în scoici neculese, în mii de pagini şi ediţii princeps. Cânta la pian în loc să scrie. Asta pentru că avea mâinile unui şoarece de bibliotecă, albicioase, scheletice, cuvintele lui se năşteau pe muzica lui Glenn Miller, în întunericul format de prea lungile lui degete.
Era singur acasă, într-una din acele zile leneşe, în care ar fi putut să scrie o proză scurtă, uşor pornografică, doar uşor, pentru că iubita lui avea să se întoarcă de la lucru şi să îi verifice creaţia pătimaşă. Ea nu suporta să citească proză scurtă erotică cu alte femei, scrisă de iubitul ei. Era singura persoană care îi lua propoziţiile adevărate drept adevărate. Prefera povestioarele cu lumea celor care nu cuvântă, cu ghemotoace de lână întâlcite într-o intrigă fără deznodământ. Pentru ea, opera aperta era cartea generoasă, cu porţi larg deschise pentru invitaţi de tot felul: Superman, gândaci, daci, dacoromani, herodoţi, cai troieni, războinici pacifişti români, patrioţi cu sânge roşu, flori uscate presate, clame de păr şi câteva iubiri nepieritoare de neam. Aţi înţeles, romanele ei preferate erau cele istorice, adevărate. Ficţiunea o trasforma în realitate, credea fiecare scriitor pe cuvânt, apoi dintr-un profund avânt bovaric, trăia alături de personaje, fiind, în acelaşi timp, amanta fiecărui autor . Fapt pentru care a ajuns pentru o scurtă vreme la un sanatoriu. Acolo s-a apropiat de romanele istorice, pe care le putea verifica mai uşor cu un trecut palpabil. Acolo i s-a spus despre ficţiune, cu care nu s-a împăcat deloc. Şi-a pus problema să se despartă de iubitul ei dintotdeauna. Cum să mai trăiască cu un om care devine scriitor şi croşetează gogoşi? A fost un moment dificil din viaţa ei. Jurnalul psihiatrului ei vorbeşte amănunţit despre cazul său, pentru că l-a determinat şi pe el să citească beletristică, apoi câteva cărţi de teorie şi istorie literară pentru a fi în stare să explice hăţişul lumii ficţionale şi rapotul cu realitatea. Câteva asistente mai curioase din sanatoriu au început şi ele să citească romane, la început, temătoare de lumea căscată care le-ar fi putut înghiţi. Teama de nebunie din cauza lecturilor a bântuit ca un strigoi sanatoriul pe toată durata internării iubitei scriitorului. Erau zvonuri care îl acuzau pe el de boala logodnicei: din cauza lui, a scriitorului, a ajuns fata la nebuni. Cine ştie ce i-a dat să citească. Dintr-o dată, cărţile au fost privite cu suspiciune, iar scriitorii ca nişte nebuni, numai buni de internat. De fapt autorii de romane ar trebui duşi la spitalul de psihiatrie, nu cititorii. Oricum, artiştii aveau deja un renume compromiţător – nişte oameni dubioşi, de neînţeles, excentrici până la nebunie. Să se facă un spital numai pentru scriitori, pictori, sculptori, cântăreţi, chiar dacă nu au nevoie de dezalcoolizare sau nu sunt dependenţi de droguri.
Dar să luăm fiecare personaj în parte, să le urmărim confruntarea lor cu realitatea ficţiunii. Eu am auzit prima dată povestea asta atunci când am citit jurnalul medicului, publicat în 2008, la o editură de cartier bucureştean humanoid. Cartea lui îl arată la început nesigur, temător de cazul recent întâlnit, suspicios faţă de lumea literaturii în care nu numai că nu a trăit niciodată, dar nici măcar nu o citise. Având un prieten redactor la o revistă literară, îşi pregăteşte o întâlnire cu acesta. De aici încolo începe relaţia lui cu literatura, care durează până astăzi, finalizată într-o căsătorie reuşită, însă fără copii. Medicul nostru nu este fertil, am uitat să vă spun, nu a avut urmaşi, ceea ce nu i-a influenţat deloc în rău relaţia cu literatura. Au avut o viaţă lipsită de monotonie împreună.
Povestea mea vrea să vă prezinte pe o scenă sau într-un pat matrimonial vieţile a câtorva personaje care au cunoscut şi au trăit cu literatura: un scriitor, iubita şi viitoarea lui soţie, medicul psihiatru, redactorul de la revista tribunară, câteva asistente medicale şi alte câteva personaje pe care le vom cunoaşte pe parcurs: un râs, un taximetrist, doi copaci fără fructe, alţi doi cu fructe, trei scaune capitonate, o draperie pentru intimitate, un reportofon, două perechi de ochelari una pentru mine, cealaltă pentru un cititor care ar avea nevoie de ochelari atunci când va citi, o canapea, o pătură (în caz că lectura va avea loc iarna, să vă înveliţi), o pernă mare, cu motive tradiţionale (ţin foarte mult la detaliile estetice ale decorului), ca să staţi confortabil, de preferat să citiţi pe sofa, nu la birou, mi-e teamă să nu vă doară spatele, să nu vă crispeze poziţia de drepţi de la masa de birou, aş vrea să vă aşezaţi cât mai confortabil, cu riscul de a adormi la lectura textului meu, nu-i nimic, nu mă simt jignită, cartea mea ar fi o bună terapie pentru insomnie, apoi există probabilitatea să mă visaţi sau să îmi continuaţi romanul în vis, ceea ce ar fi un exerciţiu interesant de ficţiune, nu-i aşa, v-ar plăcea şi vouă. Aşa că, aveţi încredere, nu vă mint, şi char dacă mai mint uneori, o fac într-un mod inocent, clipind pisiceşte din ochi, genele mi s-ar undui senzual în sus şi jos, nu mi-aţi mai rezista plăcerilor mele de a scrie minciunele, gîndiţi-vă la nişte gogoşi proaspete învelite protector cu zahăr tos, eu vi le-aş da cu mâna mea, clipind angelic, aş muşca şi eu puţin din ele, ca să vă fac poftă, ah, zâmbetul meu pe chipul vostru, privirea mea în voi, cuvintele mele scrise pe buzele voastre.
Aceasta se vrea o introducere. Vor urma capitolul 1, apoi 2, apoi 3, într-o numărătoare previzibilă preluată din lumea reală. Aş fi vrut să dau altă numerotaţie capitolelor, dar bănuiesc că aţi fi căutat numărătoarea firească prin carte şi capitolele s-ar fi încâlcit ca la maţele încurcate, un joc preferat de mine în copilărie. Deja m-am încâlcit. Să începem.

Postări populare de pe acest blog

Cel mai popular fake news din România

Există în mass-media autohtonă, aia care se pretinde quality și e luată ca atare de către o bună parte din populația cu pretenții, o panică și revoltă constante față de fenomenul fake news. De vreun an și ceva suntem lămuriți, din cînd în cînd, despre acest mare și pervers bai, despre cît de dăunător este, cui folosește și cum funcționează. Acestui militantism anti-fake news se adaugă tot mai des articole și luări de poziție despre propaganda dușmană, adică rusească, consumatorii de media fiind, de asemenea, lămuriți cum stă treaba și cu acest pericol care mișună printre noi corupînd minți și suflete. Pe o astfel de platformă quality am citit zilele astea un articol despre parșiva propagandă rusă, în cursul căruia jurnalista reamintea o lămurire clișeu:
Încă din anii 70au fost studiate modurile în care un mesaj fals ajunge să fie receptat ca adevărat de auditoriu. Concluziile la care au ajuns cercetătorii au fost că simpla repetare a unui mesaj îl face să fie receptat drept credibil.…

Autonomia sașilor în Transilvania - Sándor Vogel

Convieţuirea comunităţilor cu statut juridic diferit a caracterizat societatea medievală din Europa. Ulterior, aceste practici juridice au fost codificate iar pe baza lor comunităţile delimitate teritorial au dispus de privilegii şi au format corpuri juridice unitare. O caracteristică deosebită a Regatului Ungariei a fost acordarea de privilegii anumitor grupuri etnice, cum ar fi secuii, iazigii, cumanii, saşii din Zips (Spi) şi Ardeal. Toate acestea stau în legătură cu activitatea de consolidare statală dusă de regii maghiari, al căror interes primordial a fost popularea ţării, exploatarea resurselor ei economice şi apărarea militară. În Transilvania, saşii au beneficiat de cel mai complet şi mai durabil sistem de privilegii. Acest grup etnic redus numeric, colonizat în mai multe valuri de către regii maghiari în secolele 12-13, a devenit, datorită privilegiilor sale, un important factor economic, cultural şi chiar politic. Deoarece poporul săsesc s-a menţinut în primul rând datorită…

Sub zodia anticorupţiei

În toată istoria ei modernă, „integrarea europeană” a României a fost un proiect de clasă: a fiilor de boieri întorşi de la studiile făcute la Paris în secolul XIX, a intelighenţiei, elitei economice şi a administraţiei de stat la începutul secolului XX şi, după ’89, a unui segment de politicieni, afacerişti şi intelectuali. Un proiect, aşadar, eminamente liberal. Această „integrare europeană” a reprezentat în tot acest timp o veritabilă fată morgana, un ideal rămas în permanenţă de făcut, sau, dacă nu, măcar de dus la bun sfârşit. Orice şi oricât s-ar fi realizat, decalajul faţă de ţările vest-europene rămânea vizibil, iar, mai rău decât atât, exista tot timpul posibilitatea ieşirii din cursă, a deturnării „parcursului european” şi a resorbţiei în cultura şi moravurile Orientale de care abia reuşiserăm să ne desprindem. Însă, la fel ca şi „integrarea”, desprinderea a fost resimţită întotdeauna ca parţială, fragilă şi, fatalmente, reversibilă. Din această cauză, grupurile sociale care…

Comentarii