marți, 17 ianuarie 2012

Recomandare jazzofilă: Jerry Hahn and his Quintet


Anul: 1967. La acea vreme Jerry Hahn lucra pentru un album cu saxofonistul John Handy. La insistențele producătorului, Hahn adună pe lângă el încă patru băieți cu care lansează un material muzical cu compoziții proprii (cu excepția track-ului 2, My Love). Componența: Jerry Hahn (chitară), Jack DeJohnette (tobe), Ron McClure (bas), Noel Jewkes (flaut, tenor sax) și Michael White (vioară). Și într-adevăr, la prima vedere, albumul lasă impresia unei pauze de la lucruri mai serioase. Ba chiar că e făcut ,,la mișto” (vezi de exemplu track-ul 3, Dippin Snuff), iar în acest sens, cel puțin Michael White își dă toată silința (la început ne putem chiar întreba dacă vrea intenționat să cânte așa, sau doar a pus prima dată instrumentul în mână săptămâna trecută). Totuși va trebui să recunoaștem ingeniozitatea și dinamismul compozițiilor lui Hahn. Dacă este un lucru care să-i evidențieze pe băieți și să-i propulseze în avangardă, acesta este umorul și ,,lipsa” lor de seriozitate, abandonarea politeții.


Stilistic, cele șapte piese ale albumului se pot împărți în două categorii: primele trei piese gravitează în jurul bopului, cu o prelungire a elipsei spre free, iar ultimele două, așa cum și numele lor sugerează ( Ragahantar și Ara-Be-In), explorează sonoritățile specifice muzicilor indiene sau arabe. Putem însă remarca că atât piesa indiană cât și cea arabă sunt construite cu aproximativ aceleași componente, deosebirea fiind mai mult de nume. Cunoștințe superficiale sau ,, intenția autorului”?

Comentarii

Translate this blog