Treceți la conținutul principal

Personajele mele preferate II - Cum e să treci strada pe portocaliu - de Jan Manta (profesor în mediul rural buzoian)



….punând în aplicare noţiuni proprii de teoria relativităţii culinare, selectate dintr-o vastă bibliografie orală, concepe un produs gastronomic original şi inedit prin indecizia stării lui de agregare. Şi, cum o invenţie este minunată atât timp cât nu trebuie experimentată pe semenii noştri, acest artefact comestibil şi-a pierdut valoarea când a fost degustat de personajul consort, 5. Pentru că personajul 5 este unul special, atipic lumii culturale din care provine majoritatea personajelor aciuite-n fundătură, va fi înmatriculat cu cifre romane, Aşadar, personajul V, inocent cu candoare, naiv cu precădere cum numai copiii sau marii înţelepţiţi pot fi, deschis şi, uneori, înflăcărat susţinător al adevărurilor relative, lucrează cu perseverenţă, ca la fundaţia “Catedralei Mântuirii Neamului” pentru închegarea unei legaturi strânse cu neînţelesul personaj 1.
Personajul 1 este un trăitor avid al dis-de- dimineţilor lucrătoare care îi întăresc certitudinea existenţei şi îi conferă o palidă siguranţă personală.
Trezitul şi lumina dimineţii, canonul zilnic şi celelalte mici tabieturi prematinale, în îndărătnica lor repetare, îi produc o stare de linişte şi lepădare a grijilor lumeşti care,uneori, îl însoţesc până la ieşirea din fundătură.
Personajul 4, după o sumară şi pătimaşă psihanaliză realizată de către personajul 2 în momentele de culpabilizare globală, ar moşteni pe linie paternă o serie de trăsături nepotrivite contextului actual, care vor influienţa negativ relaţiile interumane pe Tera sau în afara ei.
E miezul iernii pe fundătură. Peisaj feeric cu pomi indiferenţi şi cabluri atârnate indecent.Totul cenuşiu. Gerul ascuţit îţi înţeapă zonele articulare compromise iar lătratul strident al vreunui câine zelos te muşcă de timpan . Natura te pofteşte-n casă.
Personajul 49 este un personaj indispensabil pentru orice proiecţie a personajului1 în zona cultural- artistică sau sentimental- trăiristă. Ar trebui să fie un reper cultural naţional pentru îndărătnicia cu care-şi subordonează dinamica vieţii unui ideal desuet şi atipic formaţiei lui profesionale Tot ce face este sub semnul formei, culorii şi a cuvântului. În preajma lui te simţi depilat cu delicateţe de amărăciunile cotidiene şi uiţi ranchiuna veninoasă care-ţi inundă fiinţa. Ştie să aducă zâmbetul pe buzele de orice sex numai prin puterea frazei bine rostite şi rostuite.
Personajele 4 si V …..

Postări populare de pe acest blog

Cum poți supraviețui cu minimul pe economie + bonuri și, în același timp, să scapi de acuzația de lene și nemuncă? Studiu de caz.

Cu cîteva luni în urmă scriam pentru Gazeta de Artă Politică un scurt material despre tăietorii/furnizorii de lemne din mediul rural, bazîndu-mă pe cazurile a cîtorva persoane cu care am avut contact direct. Săptămîna trecută m-am pomenit că am nevoie de o căruță de lemne, așa că m-am interesat să văd cine mă poate ajuta. Spre deosebire de anii trecuți, nu am mai văzut căruțași umblînd și oferindu-se să-ți vîndă sau aducă lemne. Cică s-a intrat tare în ei, că nu se mai putea. Într-un final, cineva tot m-a servit și m-a lămurit că nu știe care-i faza cu lemnele, că pentru el asta e o activitate ocazională, de nevoie. Pentru că are serviciu, fiind angajat la Fujikura. Între o rundă de tăiat lemne și două țigări, m-a lămurit cum e cu traiul de angajat și de ce a ajuns cu lemnele duminică după masă și nu sâmbătă, precum ne fusese înțelegerea. A băgat ore suplimentare la muncă vineri noaptea, pînă la 6 dimineața. Apoi, ajuns acasă, a trebuit să meargă la scos de cartofi pe petecul lor de t…

Despre descurcăreală și succes. Patru povești

Se dau cîteva cazuri.
1. Angela (52 de ani) a lucrat cîțiva ani la Textila, la Năsăud. Cînd s-a stricat treaba a făcut cîteva ture de străinătate, la șparanghel în Germania și apoi la șters la cur și îngrijit bătrîni prin Germania și Austria. Ba cu contract, ba la negru, cum se putea. Pînă și-a purtat cei doi copii prin facultate. A mai încercat și în satul natal, dar în afară de posturi de vînzătoare la alimentara din localitate n-a găsit. Bani puțini, mult de lucru, fără nicio legătură cu respectarea orelor de muncă prevăzute de cadrul legal. O dureau picioarele de la atîta stat în picioare. Dar măcar era acasă, între ai săi. Prea multe opțiuni nu avea iar pînă la pensie era mult. De lucru mai găsea, una alta, dar fără contract. Ba la o sapă, ba mai cosea cîte ceva (avea mașină de cusut și pricepere, că doar lucrase la „Textila”), mai ales de cînd începuse nebunia cu iile și hainele de inspirație tradițională. Dar la vîrsta ei beteșugurile dau tîrcoale, putînd pica pradă neputinței o…

Discoteca

Copilăria mea s-a sfârșit brusc, într-o seară de vară, exact în anul 2000, când am trecut întâia oară pragul discotecii din sat. Aveam să descopăr că acolo bate adevărata inimă a satului, în ritmurile tot mai întețite ale beat-urilor techno și dance ce răsunau din boxele dosite în colțurile lăcașului. Inocența mea, câtă mai rămăsese, avea să se destrame degrabă, precum catapeteasma templului israelit, datorită cutremurului provocat de revelația vieții de noapte ce anima satul în acele vremuri dospind de sărăcie și euforie. Trecuseră doar câteva luni de când lăsasem strana bisericii unde îngânam icos-uri, psalmi și tropare, alături de bătrânii dieci ai bisericii și-mi luasem gândul de la orice ambiție de-a mă preoți. Pășeam pe un alt tărâm, cu ochii căscați larg și-nfundați de luminile pestrițe ale stroboscopului și electrizat de vigoarea cu care răzbăteau din difuzoare muzici din cele mai recente și mai răscolitoare. Atât de dragă avea să-mi devină discoteca, cu băile ei aglomerate și…

Comentarii