Treceți la conținutul principal

Interviu cu Preşedintele filialei buzoiene a LOCB - partea a II-a


Ultima parte a interviului, la fel de interesantă ca prima
Rep.- Îmi place cum scrieţi, deşi, adeseori mi se întâmplă să nu înţeleg ceea ce vreţi să transmiteţi. În acele situaţii ne strângem mai mulţi în redacţie şi pornim în descifrarea textului. Suntem 5 colegi din 5 regiuni diferite ale ţării…
Pres.-Şi din frumoasa şi ospitaliera Bucovină?
Rep.- Şi. Dar nu asta este important, ci, faptul că fiecare dintre noi înţelege altceva. Eu, de pildă, am constatat că fiecare produs literar pe care ni-l oferiţi este o provocare onestă a răbdării şi disponibilităţii cititorului spre ludic şi lectură hermeneutică. Euristica cifrată a textului contorsionează mesajul, uneori sugerat în titlu, valorificând imaginaţia şi spiritul analitic ale beneficiarului dvs. Să-şi fi pus aici amprenta mediul în care vă desfăsuraţi activitatea?
Pres.- Aveţi dreptate, cred că mediul rural m-a influienţat foarte mult.
Rep.- Pentru a clarifica raportul axiologic preşedinte - adevăr din filiala pe care o administraţi, aş porni de la următorul silogism, sper eu neforţat :
- Aşa cum spune şi şeful meu, orice afirmaţie necontrazisă, acceptată în unanimitate are valoare de adevăr;
- În filiala buzoiană toţi sunt de acord cu opiniile dvs(apoftegme, aşa cum le spunea electricianul demisionar);
- Deci, emanaţi şi iubiţi adevărul.
Mi-a ieşit, ce ziceţi?
Pres.- Nu ştiu.Eu îmi iubesc ţara, oraşul şi nu sunt de acord ca tinerii noştri să lucreze la străini.
Rep.-În dialogurile erudite purtate cu şeful meu de redacţie, un om pe care-l apreciez non-stop pentru mulţimea autocitatelor folosite, am desluşit o insistentă referire în scrierile dvs, poate cam supărătoare pentru unii, la valorile umane şi culturale din zona de curbură extracarpatică. Trăsături de caracter puternice ca : naivitate politică, inocenţă electorală, indiferenţă civică, recunostinţă ierarhică, resemnare post- electorală, harnicie telceană sau tenacitate bonţideană întregesc portretul psihologic al buzoianului de rând, contemporan.Consideraţi că această ieftină dovadă de patriotism local face bine concitadinilor dvs?
Pres.- Am un văr care zice că lucrează pe la Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi mi-a transmis să stăm liniştiţi că într-un raport al lor, buzoienii au un grad de satisfacţie ieşit din comun. Eu cred că e bine.Nu?
Rep.- Nu ştiu. Ne-aţi spus că pentru dvs scrisul pe un blog renumit, aşa ca” Liga oamenilor de cultură bonţideni” este oportunitate şi provocare în acelasi timp. Aveţi şansa de a fi citit în spaţii geografice accesibile pentru dvs doar pe hartă, de către oameni necunoscuţi, de culturi diferite care vă provoacă într-un domeniu cu care nu sunteţi familiar.Credeti că ar exista o provocare mai mare ca aceasta?
Pres.- Nu ştiu, poate să dirijez filarmonica din Telciu sau să fiu sef de grup la Ciufurile din Bonţida.
Rep.- În interviurile pe care le-am urmărit în ultima vreme, folosite ca material didactic în pregatirea mea profesionala, am constatat şi, mi-a zis şi şefu, că cel mai bine dau la public întrebările incomode, chiar supărătoare pentru cel intervievat. Aşadar, de ce ţineţi, domnule preşedinte, atât de mult, la funcţia pe care o aveţi, în pofida nemulţumirilor membrilor din filială?
Pres.- De la Platon mi se trage. Dânsul spunea că trebuie să fie pus preşedinte acela care nu-şi doreste funcţia. Astfel, alesul va fi mai aplecat către problemele celorlalţi. Este şi cazul meu, dar, câţi pot înţelege asta?!
Rep.- Vă mulţumesc, aţi fost un partener de discuţii pe măsura mea.
Pres.- Vreau să mulţumesc şi eu părinţilor şi…
Rep. –Suficient, suficient vom reveni…

Postări populare de pe acest blog

Cum poți supraviețui cu minimul pe economie + bonuri și, în același timp, să scapi de acuzația de lene și nemuncă? Studiu de caz.

Cu cîteva luni în urmă scriam pentru Gazeta de Artă Politică un scurt material despre tăietorii/furnizorii de lemne din mediul rural, bazîndu-mă pe cazurile a cîtorva persoane cu care am avut contact direct. Săptămîna trecută m-am pomenit că am nevoie de o căruță de lemne, așa că m-am interesat să văd cine mă poate ajuta. Spre deosebire de anii trecuți, nu am mai văzut căruțași umblînd și oferindu-se să-ți vîndă sau aducă lemne. Cică s-a intrat tare în ei, că nu se mai putea. Într-un final, cineva tot m-a servit și m-a lămurit că nu știe care-i faza cu lemnele, că pentru el asta e o activitate ocazională, de nevoie. Pentru că are serviciu, fiind angajat la Fujikura. Între o rundă de tăiat lemne și două țigări, m-a lămurit cum e cu traiul de angajat și de ce a ajuns cu lemnele duminică după masă și nu sâmbătă, precum ne fusese înțelegerea. A băgat ore suplimentare la muncă vineri noaptea, pînă la 6 dimineața. Apoi, ajuns acasă, a trebuit să meargă la scos de cartofi pe petecul lor de t…

Despre descurcăreală și succes. Patru povești

Se dau cîteva cazuri.
1. Angela (52 de ani) a lucrat cîțiva ani la Textila, la Năsăud. Cînd s-a stricat treaba a făcut cîteva ture de străinătate, la șparanghel în Germania și apoi la șters la cur și îngrijit bătrîni prin Germania și Austria. Ba cu contract, ba la negru, cum se putea. Pînă și-a purtat cei doi copii prin facultate. A mai încercat și în satul natal, dar în afară de posturi de vînzătoare la alimentara din localitate n-a găsit. Bani puțini, mult de lucru, fără nicio legătură cu respectarea orelor de muncă prevăzute de cadrul legal. O dureau picioarele de la atîta stat în picioare. Dar măcar era acasă, între ai săi. Prea multe opțiuni nu avea iar pînă la pensie era mult. De lucru mai găsea, una alta, dar fără contract. Ba la o sapă, ba mai cosea cîte ceva (avea mașină de cusut și pricepere, că doar lucrase la „Textila”), mai ales de cînd începuse nebunia cu iile și hainele de inspirație tradițională. Dar la vîrsta ei beteșugurile dau tîrcoale, putînd pica pradă neputinței o…

Discoteca

Copilăria mea s-a sfârșit brusc, într-o seară de vară, exact în anul 2000, când am trecut întâia oară pragul discotecii din sat. Aveam să descopăr că acolo bate adevărata inimă a satului, în ritmurile tot mai întețite ale beat-urilor techno și dance ce răsunau din boxele dosite în colțurile lăcașului. Inocența mea, câtă mai rămăsese, avea să se destrame degrabă, precum catapeteasma templului israelit, datorită cutremurului provocat de revelația vieții de noapte ce anima satul în acele vremuri dospind de sărăcie și euforie. Trecuseră doar câteva luni de când lăsasem strana bisericii unde îngânam icos-uri, psalmi și tropare, alături de bătrânii dieci ai bisericii și-mi luasem gândul de la orice ambiție de-a mă preoți. Pășeam pe un alt tărâm, cu ochii căscați larg și-nfundați de luminile pestrițe ale stroboscopului și electrizat de vigoarea cu care răzbăteau din difuzoare muzici din cele mai recente și mai răscolitoare. Atât de dragă avea să-mi devină discoteca, cu băile ei aglomerate și…

Comentarii