sâmbătă, 11 iunie 2011

CREDO- pleodarie pentru o cultură teologică


CREDO- Ghid istoric şi teologic al crezurilor şi mărturisirilor de credinţă în tradiţia creştină, Jaroslav Pelikan, Ed. Polirom, Iaşi, 2010, traducere de Mihai-Silviu Chirilă, 501 p.



De ce mai avem nevoie şi de lecturi teologice? Din păcate nu pot da un răspuns, însă pot spune că e lesne de observat că incultura teologică face adeseori ravagii atât în rândul celor care „cred” şi încearcă „să practice”, cât şi în rândul celor care „nu cred”/”nu mai cred” şi combat asiduu, sau sunt nepăsători. Şi nu mă refer la oameni simplii, fără prea multe preocupări intelectual-culturale. În rândul celor viermuiţi de cultură şi spiritualitate, sau a celor dispuşi să apere oricând, oriunde, crezul la care aderă şi să combată aspru şi iremediabil abaterile doctrinare, absenţa unor lecturi teologice fundamentale plasează adeseori discuţiile şi polemicile în planul unor confruntări plate, nutritoare de clişee şi sterile. Atitutinea gratuit-antidogmatică a unor aspiranţi la statutul de intelectuali se confundă, din păcate, de multe ori cu ocolirea lucrărilor care frizezază religiosul, altfel decât critic, demolator. Pe de altă parte vehicularea unor clişee precum „religia e opiumul popoarelor”, fără a mai ştii autorul, conferă respectabilitate, iar strâmbatul preţios din nas la orice are un iz de tradiţie, de reflecţie spirituală în parametrii religiozităţii tradiţionale, e perceput ca spirit critic şi independenţă. Această observaţie se poate constitui ca temei pentru a recomanda contactul degajat şi cu înţelepciunea celor din vechime, mai ales pentru cei care au o slăbiciune pentru lucrurile prăfuite, sau pentru istoria ideilor şi credinţelor de orice fel.

Trecând peste acest tir inaugurant, vreau să aduc în atenţia onorabililor noştri lectori numele unui teolog şi istoric al creştinismului, de mare anvergură (trecut la cele veşnice în 2006) care prin viaţa şi activitatea sa profesională a reliefat încă o dată importanţa erudiţiei şi a discernământului: Jaroslav Pelikan.
Numele teologului lutheran convertit la ortodoxie în 1997, îşi face treptat loc în cultura teologică (şi nu numai) autohtonă, cel puţin prin prisma traducerilor din ultimii ani. După apariţia în 1998 prin intermediul editurii Humanitas a lucrării Fecioara Maria de-a lungul secolelor, şi în 2000 a lucrării Iisus de-a lungul secolelor, în 2004 editura Polirom a început publicarea monumentalei lucrări în cinci volume, Tradiţia creştină. O istorie a dezvoltării doctrinei. Aducând un suflu proaspăt şi un model de erudiţie culturii teologice autohtone, cărţile lui Jaroslav Pelikan impun teme şi aspecte pe care de multe ori cuvântările şi luările de poziţie din spaţiul vieţii religioase, le omit.
CREDO se prezintă prin simpla examinare a cuprinsului şi a generoasei bibliografii ca o lucrare de referinţă binevenită să primenească cultura teologică a oricărui muritor interesat de spiritualitatea creştină şi mai ales a împătimiţilor frământaţi de dispute şi clarificări doctrinare. Complexitatea şi densitatea lucrării, precum şi analiza pătrunzătoare a evoluţiei unor probleme şi concepte teologice solicită un efort de concentrare din partea cititorului precum şi familiarizarea cu anumiţi termeni. Însă încordarea minţii are efecte benefice, iar călirea în dezbateri şi subtilităţi teologico-filosofice antrenează judecata.
Un apect important îl constituie definirea conceptului de crez – „formulă scurtă, autoritativă, a credinţei religioase” – şi a conceptului de mărturisire – „o expunere formală a credinţei religioase” – fixând repere pentru analiza conţinutului acestora de-a lungul timpului. Regimul de istoricitate al crezurilor şi al doctrinei creştine, adesea mascat de afirmaţii autoritare şi imperative, este asumat de către autor, iar analiza modului în care s-au construit primele crezuri şi mărturisiri de credinţă, cum au fost fixate prin conciliile ecumenice şi cum traversarea unor epoci diferite, cu provocări diferite, a forţat bisericile să emită noi mărturisiri de credinţă (pornind de la aceleaşi principii), dezvăluie rostul şi limitele acestora.
Analizând raportul continuitate-schimbare în formularea şi reformularea Crezului niceo-constantinopolitan, autorul subliniază o contradicţie: de la prima formulare şi până la forma finală afirmarea acestuia şi a celoralte hotărâri şi precizări aduse de un Conciliu erau însoţite de precizarea că „oricine va tăia sau adăuga ceva la ceea ce s-a hotărât, să fie anatema”. Crezul, la fel ca şi doctrina creştină, s-a precizat în timp, în dezbaterile teologice, în delimitarea de iudaism, în confruntările cu diferitele erezii, în confruntarea cu islamul, etc., aşa că inevitabil Conciliile au fost nevoite să adauge sau să reformuleze doctrina şi crezul. Firesc!, dar asumarea acestui aspect, reamintind mai mult decât pur declarativ că „Biserica este şi din lumea aceasta”, înmoaie poziţiile încrâncenate în damnare şi izolare.
Deşi argumentează necesitatea formulării sintetice şi concise a învăţăturii creştine, autorul scoate în relief importanţa vieţuirii creştine şi pericolul plasării doctrinale perfecte, dar sterile moral, exemplificând situaţia prin parabola biblică a celor doi feciori trimişi să lucreze via. Un exemplu elocvent în privinţa necesităţii afirmării unui crez şi a unei mărturisiri precise este Declaraţia de la Barmen din 1934 când o serie de reprezentanţi ai unor confesiuni protestante au subliniat prin mărturisirea de credinţă incompatibilitatea dintre nazism şi creştinism.
Dincolo de clarificări şi analize volumul de faţă oferă posibilitatea familiarizării cu limbajul teologic, cu câteva concepte şi problematici fundamentale, şi crează premisele unor discuţii şi dezbateri fertile. Viziunea holistă asupra creştinismului şi contextualizarea procesului evolutiv permit desluşirea conţinutului comun al mărturisirilor de credinţă, precum şi observarea factorilor care influenţează forma în funcţie de epocă şi loc. De asemenea permite cunoaşterea sumară a conţinutului doctrinar comun şi diferit al credinţei „celorlalţi” ridicând astfel mingea la fileu pentru cei însetaţi de dreptate... şi puritate doctrinară.
Publicată în 2003 la Yale University, lucrarea de faţă poate fi privită ca o operă de maturitate a autorului, sintetizând marile teme şi căutări ale munci sale de-o viaţă şi punând bazele unui dialog viu între cei angrenaţi sau pur şi simplu interesaţi de vârtejul clarificărilor doctrinare. O lucrare ce îndeamnă la o mai bună cunoaştere a propriei doctrine şi istorii confesionale şi care invită indirect la o temeinică reflecţie asupra a tot ce înseamnă trecere, schimbare şi continuitate.

Comentarii

Translate this blog