Treceți la conținutul principal

O cauză a ”înapoierii” societății românești: religia



În 1851, Charles Loring Brace, proaspăt absolvent în teologie al Univeristății Yale din Statele Unite ale Americii, pornea într-o lungă călătorie prin Europa în calitate de corespondent al ziarului Philadelphia Bulletin. Marea lui dorință era să viziteze în special Austria și Ungaria, după cum mărturistește într-o scrisoare din 1850, adresată tatălui său. Cei din conducerea ziarului, interesați de însemnările sale de călătorie, l-au însărcinat și cu înregistrarea de date și observații despre caracterul și starea oamenilor din ținuturile pe unde trece și de efectele recentei revoluții. Din această călătorie înspre marginile lumii civilizate, evident nelipsită de peripeții, a rezultat o carte intitulată Hungary in 1851 with an experience of the Austrian Police, publicată la New York în 1852. Deși atenția lui se îndreaptă în special spre populația maghiară și problemele acesteia, românii nu scapă privirii și observațiilor acestuia, mai ales că autorul era foarte preocupat să înregistreze diferențele dintre popoare.
”La români totul arată ceea ce etnologii admit, și anume, o origine diferită de cea a maghiarilor. Ei înșiși se revendică întotdeauna a descinde direct din romanii care s-au așezat aici după cucerire [...]Religia lor este, aproape în întregime, cea a bisericii ortodoxe, în forma sa cea mai coruptă. Preoții au o influență nelimitată asupra lor și par a le încuraja superstițiile lor violente”(Călători străini, serie nouă, vol 5, 2009). Astfel de descrieri ale românilor și ale religiei acestora sunt răspîndite prin numeroase scrieri ale observatorilor străini, fie că vorbim de rapoarte adresate administrației imperiale habsburgice, însemnări de călătorie, articole de presă, lexicoane, manuale școlare sau rapoarte diplomatice ale reprezentanților marilor puteri occidentale și monografii savante menite să prospecteze aceste ținuturi aflate undeva între Europa și Europa de Est, Balcani, Orient.
Care-i baiul cu religiozitatea românilor și care este funcția religiei în construirea reprezentărilor celui aflat sub lupa necruțătoarei rațiuni occidentale? La aceste întrebări și la încă alte cîteva voi încerca să ofer răspunsuri și lămuriri miercuri, de la orele 18:00, prin intermediul conferinței ”Românii sunt în chip natural înclinați spre superstiție”. Călătorii străini despre religiozitatea românilor (secolele  XVIII-XIX) la filiala clujeană a Academiei Române, în calitate de invitat al Seminarului de Cercetare Calitativă in cadrul Universității Babeș-Bolyai și al Arhivei de Folclor. 




Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Despre descurcăreală și succes. Patru povești

Se dau cîteva cazuri.
1. Angela (52 de ani) a lucrat cîțiva ani la Textila, la Năsăud. Cînd s-a stricat treaba a făcut cîteva ture de străinătate, la șparanghel în Germania și apoi la șters la cur și îngrijit bătrîni prin Germania și Austria. Ba cu contract, ba la negru, cum se putea. Pînă și-a purtat cei doi copii prin facultate. A mai încercat și în satul natal, dar în afară de posturi de vînzătoare la alimentara din localitate n-a găsit. Bani puțini, mult de lucru, fără nicio legătură cu respectarea orelor de muncă prevăzute de cadrul legal. O dureau picioarele de la atîta stat în picioare. Dar măcar era acasă, între ai săi. Prea multe opțiuni nu avea iar pînă la pensie era mult. De lucru mai găsea, una alta, dar fără contract. Ba la o sapă, ba mai cosea cîte ceva (avea mașină de cusut și pricepere, că doar lucrase la „Textila”), mai ales de cînd începuse nebunia cu iile și hainele de inspirație tradițională. Dar la vîrsta ei beteșugurile dau tîrcoale, putînd pica pradă neputinței o…

Discoteca

Copilăria mea s-a sfârșit brusc, într-o seară de vară, exact în anul 2000, când am trecut întâia oară pragul discotecii din sat. Aveam să descopăr că acolo bate adevărata inimă a satului, în ritmurile tot mai întețite ale beat-urilor techno și dance ce răsunau din boxele dosite în colțurile lăcașului. Inocența mea, câtă mai rămăsese, avea să se destrame degrabă, precum catapeteasma templului israelit, datorită cutremurului provocat de revelația vieții de noapte ce anima satul în acele vremuri dospind de sărăcie și euforie. Trecuseră doar câteva luni de când lăsasem strana bisericii unde îngânam icos-uri, psalmi și tropare, alături de bătrânii dieci ai bisericii și-mi luasem gândul de la orice ambiție de-a mă preoți. Pășeam pe un alt tărâm, cu ochii căscați larg și-nfundați de luminile pestrițe ale stroboscopului și electrizat de vigoarea cu care răzbăteau din difuzoare muzici din cele mai recente și mai răscolitoare. Atât de dragă avea să-mi devină discoteca, cu băile ei aglomerate și…

Omul Nou Ardelean

De ce transilvănismul e o ideologie la fel de toxică și de penibilă precum naționalismul pe care, cică, îl combate în numele unei solidarități supranaționale și multiculturale? Sau în ce constă superioritatea Omului Nou Ardelean?
        Am avut o perioadă în care am cochetat cu ideile transilvaniste, ca formă de contracarare a funarismului și naționalismului de hazna ce scotea din sărite orice om de bun-simț. Îmi cădea bine ideea de asumare a diferențelor regionale și locale existente (însă nu în termeni de superioritate) și a bogăției culturale presupuse de secole de conviețuire multietnică și multiconfesională. Am citit texte faine scrise de transilvaniști de ieri și de azi, am purtat discuții din care am aflat multe despre Transilvania și popoarele sale și în continuare urmăresc cu drag poveștile multor oameni și rămîn un suporter al diversității, multiculturalismului, csardașului și mă scot din sărite răsuflatele povești naționaliste despre neamuri și misiunile lor. Însă, deși am …

Comentarii