Treceți la conținutul principal

O cauză a ”înapoierii” societății românești: religia



În 1851, Charles Loring Brace, proaspăt absolvent în teologie al Univeristății Yale din Statele Unite ale Americii, pornea într-o lungă călătorie prin Europa în calitate de corespondent al ziarului Philadelphia Bulletin. Marea lui dorință era să viziteze în special Austria și Ungaria, după cum mărturistește într-o scrisoare din 1850, adresată tatălui său. Cei din conducerea ziarului, interesați de însemnările sale de călătorie, l-au însărcinat și cu înregistrarea de date și observații despre caracterul și starea oamenilor din ținuturile pe unde trece și de efectele recentei revoluții. Din această călătorie înspre marginile lumii civilizate, evident nelipsită de peripeții, a rezultat o carte intitulată Hungary in 1851 with an experience of the Austrian Police, publicată la New York în 1852. Deși atenția lui se îndreaptă în special spre populația maghiară și problemele acesteia, românii nu scapă privirii și observațiilor acestuia, mai ales că autorul era foarte preocupat să înregistreze diferențele dintre popoare.
”La români totul arată ceea ce etnologii admit, și anume, o origine diferită de cea a maghiarilor. Ei înșiși se revendică întotdeauna a descinde direct din romanii care s-au așezat aici după cucerire [...]Religia lor este, aproape în întregime, cea a bisericii ortodoxe, în forma sa cea mai coruptă. Preoții au o influență nelimitată asupra lor și par a le încuraja superstițiile lor violente”(Călători străini, serie nouă, vol 5, 2009). Astfel de descrieri ale românilor și ale religiei acestora sunt răspîndite prin numeroase scrieri ale observatorilor străini, fie că vorbim de rapoarte adresate administrației imperiale habsburgice, însemnări de călătorie, articole de presă, lexicoane, manuale școlare sau rapoarte diplomatice ale reprezentanților marilor puteri occidentale și monografii savante menite să prospecteze aceste ținuturi aflate undeva între Europa și Europa de Est, Balcani, Orient.
Care-i baiul cu religiozitatea românilor și care este funcția religiei în construirea reprezentărilor celui aflat sub lupa necruțătoarei rațiuni occidentale? La aceste întrebări și la încă alte cîteva voi încerca să ofer răspunsuri și lămuriri miercuri, de la orele 18:00, prin intermediul conferinței ”Românii sunt în chip natural înclinați spre superstiție”. Călătorii străini despre religiozitatea românilor (secolele  XVIII-XIX) la filiala clujeană a Academiei Române, în calitate de invitat al Seminarului de Cercetare Calitativă in cadrul Universității Babeș-Bolyai și al Arhivei de Folclor. 




Postări populare de pe acest blog

Cum poți supraviețui cu minimul pe economie + bonuri și, în același timp, să scapi de acuzația de lene și nemuncă? Studiu de caz.

Cu cîteva luni în urmă scriam pentru Gazeta de Artă Politică un scurt material despre tăietorii/furnizorii de lemne din mediul rural, bazîndu-mă pe cazurile a cîtorva persoane cu care am avut contact direct. Săptămîna trecută m-am pomenit că am nevoie de o căruță de lemne, așa că m-am interesat să văd cine mă poate ajuta. Spre deosebire de anii trecuți, nu am mai văzut căruțași umblînd și oferindu-se să-ți vîndă sau aducă lemne. Cică s-a intrat tare în ei, că nu se mai putea. Într-un final, cineva tot m-a servit și m-a lămurit că nu știe care-i faza cu lemnele, că pentru el asta e o activitate ocazională, de nevoie. Pentru că are serviciu, fiind angajat la Fujikura. Între o rundă de tăiat lemne și două țigări, m-a lămurit cum e cu traiul de angajat și de ce a ajuns cu lemnele duminică după masă și nu sâmbătă, precum ne fusese înțelegerea. A băgat ore suplimentare la muncă vineri noaptea, pînă la 6 dimineața. Apoi, ajuns acasă, a trebuit să meargă la scos de cartofi pe petecul lor de t…

Despre descurcăreală și succes. Patru povești

Se dau cîteva cazuri.
1. Angela (52 de ani) a lucrat cîțiva ani la Textila, la Năsăud. Cînd s-a stricat treaba a făcut cîteva ture de străinătate, la șparanghel în Germania și apoi la șters la cur și îngrijit bătrîni prin Germania și Austria. Ba cu contract, ba la negru, cum se putea. Pînă și-a purtat cei doi copii prin facultate. A mai încercat și în satul natal, dar în afară de posturi de vînzătoare la alimentara din localitate n-a găsit. Bani puțini, mult de lucru, fără nicio legătură cu respectarea orelor de muncă prevăzute de cadrul legal. O dureau picioarele de la atîta stat în picioare. Dar măcar era acasă, între ai săi. Prea multe opțiuni nu avea iar pînă la pensie era mult. De lucru mai găsea, una alta, dar fără contract. Ba la o sapă, ba mai cosea cîte ceva (avea mașină de cusut și pricepere, că doar lucrase la „Textila”), mai ales de cînd începuse nebunia cu iile și hainele de inspirație tradițională. Dar la vîrsta ei beteșugurile dau tîrcoale, putînd pica pradă neputinței o…

Punk Was Not Dead: Aventuri de Coteț

Prin anii nouăzeci, cînd copilăream pe la Telciu și-mi plimbam cizmele prin slotăraia de pe Valea lui Stan și Zugău, nu prea aveam habar că sunt/urmează să devin un om recent, cu atît mai mult în momentele extrem de enervante cînd mă trezeau ai mei înainte de 8, ca să duc vacile pe imașul de deasupra gării. Mai grav, habar n-aveam că o să devin punk înainte de a avea buletin și că voi realiza contribuția pe care am adus-o eu muzicii, culturii și idealului punk, doar în anii facultății, cînd eram deja plecat de multă vreme dintre dealuri și balegi. Îmi plimbam prin colb și slotăraie nu doar cizmele sau bascheții, în funcție de sezon, ci și ignoranța și entuziasmul hrănit, în primul rînd de TV-ul nostru Olt, alb negru, de pe măsuța cu mileu. Și asta se întîmpla vara, cînd la ora aia abia începeau să se încingă corturile prin Vama Veche și prelatele teraselor de pe litoralul de unde ne transmiteau seara emisiuni despre cum se distrează lumea și cum se trăiește viața din plin. Uneori mă …

Comentarii