 |
| image: |
Dacă,
așa cum ziceau cei de la Kamikaze, în sfîrșit, englezii se vor putea șterge
singuri la cur, aceștia nu vor duce lipsă de limbi și tandrețuri adresate
nobilului lor posterior. Și, paradoxal, dacă ștersul la cur, la fel ca alte
munci de jos, sunt asociate de regulă cu sărăcimea needucată, răsfățul dorsal
cu ștaif și idei de-a gata este ridicat pe cele mai înalte culmi ale
performanței de oameni cu educație superioară și cu aere de intelectuali
critici și tăioși. Dar nu despre tandrețuri și gingășii pupincuriste vreau să
scriu, ci despre neostenita bătălie cu demonii argumentării a unuia dintre cei
mai prolifici tastatori autohtoni, animat, evident, de o nețărmurită compasiune
și admirație pentru tot ceea ce e frumos, nobil și rentabil pe lumea asta.
Pe
scurt, cum îi place și autorului luat în vizor de această grabnică intervenție,
nu explicația succesului Brexit-ului prin recursul la o versiune rusofobă a
”teoriei politice a dușmanului” mi-a atras atenția. Nici descrierea
birocraților bruxellezi drept premianții care ne conduc și care sunt urîți de
clasa muncitoare, măcinată de impulsuri primare, ci tocmai lipsa de logică a
întregii ”analize” pusă pe demascarea cauzelor profunde care au împins nobila
națiune britanică la așa mare supărare.
Eu
înțeleg că dumnealui e furios, dezamăgit și dezgustat nu numai de cele
petrecute, ci în general de existența rușilor, împotriva cărora se războiește
de cel puțin doi ani, dar să comiți așa faulturi argumentative într-un text atît
de scurt, îmi aduce în minte o expresie populară printre indigenii de pe Valea
Sălăuței: ”a da cu palma în căcat.” Prin urmare, îl rog pe domnul Mîndruță să
se decidă în cîteva chestiuni, ca să pricep și eu cum stă treaba cu necazul
adus pe capul britanicilor de către hidra rusească:
Fie
avem de-a face cu o alegere tîmpită a MULȚIMII care ”așa cum știm de mii de ani, își dorește pâine, circ , și-un dușman. Cineva pe care să poată pune vina pentru toate nefericirile ei”, fie e vorba de o manevră subterană (a se citi
rusească, putinistă, kaghebistă etc.) prin care ”opinia publică e dusă
încet-încet spre logica Dușmanului și spre închiderea în propriile granite mentale.”
Desigur, unii probabil vor replica spunînd că MULȚIMEA își dorește instinctiv
toate relele enumerate mai sus, doar că e ținută în frâu de o înțeleaptă și benefică
manipulare de către ”premianții” de la Bruxelles și alți colegi de diplome și
coronițe, doar că aceste dorințe nocive latente sunt scoase la iveală de o propaganda
concurentă etc. Dar ne lovim de o altă problemă. Cică Anglia pleacă din UE nu
numai pentru că rușii le prostesc poporul cu televizorul și internetul, ci și
pentru că „e un gentleman care pleacă dintr-un club în care a intrat prea multă
lume pe care n-o cunoaște. Și nici nu mai vrea. Pentru că I s-a spus deja că e
lume proastă.”? Păi dacă pleacă din cauza că la party-ul UE a început să vină
lume proastă, să se pună manele și să se vorbească cu accent estic, atunci ce învățătură
poate trage uniunea slabă din năcazul britanic? Zău dacă mai pricep care-i
baiul cu Brexit-ul, chiar și dacă recitesc pe îndelete acest text cu o
argumentație șaormistă, al cărui singur fir roșu e vina atribuită rușilor.
O
fi comod și facil de explicat multe baiuri ale UE-ului prin recursul la
Dușmanul din Est și la planurile malefice urzite de orcii acestuia, dar asta nu
compensează lipsa de coerență a argumentației. Și nici patosul cu care și-a
vidanjat în această lamentație online larga paletă de umori anti-rusești,
anti-sărăcani, anti-needucați etc. La cum e construit acest text, tare mi-e că
poate fi luat în serios și acceptat (fie și doar pînă la un punct, precum face guru
Guran) numai de cei a căror judecată (mai cinstit spus, lipsă de judecată) e
disprețuită de dezamăgitul intelectual glossy.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu