Treceți la conținutul principal

Brexit-ul prin ochii lui Mîndruță

image: www.themoscowtimes.com
Dacă, așa cum ziceau cei de la Kamikaze, în sfîrșit, englezii se vor putea șterge singuri la cur, aceștia nu vor duce lipsă de limbi și tandrețuri adresate nobilului lor posterior. Și, paradoxal, dacă ștersul la cur, la fel ca alte munci de jos, sunt asociate de regulă cu sărăcimea needucată, răsfățul dorsal cu ștaif și idei de-a gata este ridicat pe cele mai înalte culmi ale performanței de oameni cu educație superioară și cu aere de intelectuali critici și tăioși. Dar nu despre tandrețuri și gingășii pupincuriste vreau să scriu, ci despre neostenita bătălie cu demonii argumentării a unuia dintre cei mai prolifici tastatori autohtoni, animat, evident, de o nețărmurită compasiune și admirație pentru tot ceea ce e frumos, nobil și rentabil pe lumea asta.
             Pe scurt, cum îi place și autorului luat în vizor de această grabnică intervenție, nu explicația succesului Brexit-ului prin recursul la o versiune rusofobă a ”teoriei politice a dușmanului” mi-a atras atenția. Nici descrierea birocraților bruxellezi drept premianții care ne conduc și care sunt urîți de clasa muncitoare, măcinată de impulsuri primare, ci tocmai lipsa de logică a întregii ”analize” pusă pe demascarea cauzelor profunde care au împins nobila națiune britanică la așa mare supărare.
               Eu înțeleg că dumnealui e furios, dezamăgit și dezgustat nu numai de cele petrecute, ci în general de existența rușilor, împotriva cărora se războiește de cel puțin doi ani, dar să comiți așa faulturi argumentative într-un text atît de scurt, îmi aduce în minte o expresie populară printre indigenii de pe Valea Sălăuței: ”a da cu palma în căcat.” Prin urmare, îl rog pe domnul Mîndruță să se decidă în cîteva chestiuni, ca să pricep și eu cum stă treaba cu necazul adus pe capul britanicilor de către hidra rusească:
             Fie avem de-a face cu o alegere tîmpită a MULȚIMII care ”așa cum știm de mii de ani, își dorește pâine, circ , și-un dușman. Cineva pe care să poată pune vina pentru toate nefericirile ei”, fie e vorba de o manevră subterană (a se citi rusească, putinistă, kaghebistă etc.) prin care ”opinia publică e dusă încet-încet spre logica Dușmanului și spre închiderea în propriile granite mentale.” Desigur, unii probabil vor replica spunînd că MULȚIMEA își dorește instinctiv toate relele enumerate mai sus, doar că e ținută în frâu de o înțeleaptă și benefică manipulare de către ”premianții” de la Bruxelles și alți colegi de diplome și coronițe, doar că aceste dorințe nocive latente sunt scoase la iveală de o propaganda concurentă etc. Dar ne lovim de o altă problemă. Cică Anglia pleacă din UE nu numai pentru că rușii le prostesc poporul cu televizorul și internetul, ci și pentru că „e un gentleman care pleacă dintr-un club în care a intrat prea multă lume pe care n-o cunoaște. Și nici nu mai vrea. Pentru că I s-a spus deja că e lume proastă.”? Păi dacă pleacă din cauza că la party-ul UE a început să vină lume proastă, să se pună manele și să se vorbească cu accent estic, atunci ce învățătură poate trage uniunea slabă din năcazul britanic? Zău dacă mai pricep care-i baiul cu Brexit-ul, chiar și dacă recitesc pe îndelete acest text cu o argumentație șaormistă, al cărui singur fir roșu e vina atribuită rușilor.
             O fi comod și facil de explicat multe baiuri ale UE-ului prin recursul la Dușmanul din Est și la planurile malefice urzite de orcii acestuia, dar asta nu compensează lipsa de coerență a argumentației. Și nici patosul cu care și-a vidanjat în această lamentație online larga paletă de umori anti-rusești, anti-sărăcani, anti-needucați etc. La cum e construit acest text, tare mi-e că poate fi luat în serios și acceptat (fie și doar pînă la un punct, precum face guru Guran) numai de cei a căror judecată (mai cinstit spus, lipsă de judecată) e disprețuită de dezamăgitul intelectual glossy.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Despre descurcăreală și succes. Patru povești

Se dau cîteva cazuri.
1. Angela (52 de ani) a lucrat cîțiva ani la Textila, la Năsăud. Cînd s-a stricat treaba a făcut cîteva ture de străinătate, la șparanghel în Germania și apoi la șters la cur și îngrijit bătrîni prin Germania și Austria. Ba cu contract, ba la negru, cum se putea. Pînă și-a purtat cei doi copii prin facultate. A mai încercat și în satul natal, dar în afară de posturi de vînzătoare la alimentara din localitate n-a găsit. Bani puțini, mult de lucru, fără nicio legătură cu respectarea orelor de muncă prevăzute de cadrul legal. O dureau picioarele de la atîta stat în picioare. Dar măcar era acasă, între ai săi. Prea multe opțiuni nu avea iar pînă la pensie era mult. De lucru mai găsea, una alta, dar fără contract. Ba la o sapă, ba mai cosea cîte ceva (avea mașină de cusut și pricepere, că doar lucrase la „Textila”), mai ales de cînd începuse nebunia cu iile și hainele de inspirație tradițională. Dar la vîrsta ei beteșugurile dau tîrcoale, putînd pica pradă neputinței o…

Discoteca

Copilăria mea s-a sfârșit brusc, într-o seară de vară, exact în anul 2000, când am trecut întâia oară pragul discotecii din sat. Aveam să descopăr că acolo bate adevărata inimă a satului, în ritmurile tot mai întețite ale beat-urilor techno și dance ce răsunau din boxele dosite în colțurile lăcașului. Inocența mea, câtă mai rămăsese, avea să se destrame degrabă, precum catapeteasma templului israelit, datorită cutremurului provocat de revelația vieții de noapte ce anima satul în acele vremuri dospind de sărăcie și euforie. Trecuseră doar câteva luni de când lăsasem strana bisericii unde îngânam icos-uri, psalmi și tropare, alături de bătrânii dieci ai bisericii și-mi luasem gândul de la orice ambiție de-a mă preoți. Pășeam pe un alt tărâm, cu ochii căscați larg și-nfundați de luminile pestrițe ale stroboscopului și electrizat de vigoarea cu care răzbăteau din difuzoare muzici din cele mai recente și mai răscolitoare. Atât de dragă avea să-mi devină discoteca, cu băile ei aglomerate și…

Omul Nou Ardelean

De ce transilvănismul e o ideologie la fel de toxică și de penibilă precum naționalismul pe care, cică, îl combate în numele unei solidarități supranaționale și multiculturale? Sau în ce constă superioritatea Omului Nou Ardelean?
        Am avut o perioadă în care am cochetat cu ideile transilvaniste, ca formă de contracarare a funarismului și naționalismului de hazna ce scotea din sărite orice om de bun-simț. Îmi cădea bine ideea de asumare a diferențelor regionale și locale existente (însă nu în termeni de superioritate) și a bogăției culturale presupuse de secole de conviețuire multietnică și multiconfesională. Am citit texte faine scrise de transilvaniști de ieri și de azi, am purtat discuții din care am aflat multe despre Transilvania și popoarele sale și în continuare urmăresc cu drag poveștile multor oameni și rămîn un suporter al diversității, multiculturalismului, csardașului și mă scot din sărite răsuflatele povești naționaliste despre neamuri și misiunile lor. Însă, deși am …

Comentarii