Treceți la conținutul principal

George Maior sau visele umede ale Întâiului Păzitor al Țării




     George Maior sau Gigi, cum foarte probabil îl strigau colegii de generație cu care bătea ștaierul pe ulițele Becleanului în fragedă pruncie, este un tînăr extrem de ambițios, prematur îmbătrînit în rele. La prima vedere, pentru o persoană născută într-o urbe semi-rurală, ajuns destul de repede în băncile Parlamentului și mai apoi ridicat la rangul de Întâi Păzitor al Țării, acest Gigi poate lăsa impresia unui tînăr dotat cu un IQ peste medie, recompensat pentru truda și seriozitatea lui, în baza a ceea ce în limbaj naiv se cheamă meritocrație. Ba mai mult, prin sobrietatea lui apăsată, înghesuită în spatele unei perechi de ochelari (semn al pasiunii pentru lectură) și a unei constante frizuri de băiat ascultător, la care se adaugă cîteva prefețe atent scrobite la niște best-seller-uri marca RAO, tînărul Gigi din nordicul Beclean, poate lăsa impresia unei intelectualiste rebranduiri a servicilor secrete autohtone semn al unui bun-gust europenist. Însă, la o privire bine chibzuită asupra biografiei acestui Gigi recent, putem lesne dibui materialul strîmb din care a fost cîrpită povestea de succes a unui parvenit mediocru, setos de putere, a cărui calitate majoră este cea de a fi odrasla cui trebuie. Pentru că Gigi este în primul rînd născut, nu făcut și de o ființă cu tatăl care este nimeni altul decît Liviu Maior, fost profesor universitar în Cluj și București, ministru al Educației în guvernul Vodcăroiu, ambasador în Canada și, cel mai important, mare grangur al Securității comuniste și post-comuniste.
     Ascensiunea lui Gigi este datorată, în primul rînd, dorinței de perpetuare și a luptei pentru influență a unei puternice specii de dinozauri din structurile dure de represiune ale defunctului regim și are o strînsă legătură cu tot ce a însemnat afaceri cu statul, privatizări contra-productive și punere pe butuci a firavei economii autohtone în ultimii 25 de ani. Un exemplu clar al metodei de lucru și al legăturii unor astfel de personaje cu tot ce a însemnat corupție de calibru internațional și subminare a economiei de stat găsiți în cazul afacerii Roșia Montană. (aici) Dar nu despre gheșefturile ale acestui Gigi cu mari afaceriști și personaje veritabile ale high class-ului interlop, este această intervenție, ci despre faptul că în ultima vreme răbdarea lui șchioapătă vizibil și nervii lui s-au slobozit din chingini, zgîlțîind puternic precarul eșafodaj democratic al țării pe care o păzește. Gigi Maior vrea să întărească paza țării și vrea să pună ordine în haosul democratic, pentru a pava calea spre o democrație cît mai neo-liberală și cît mai potrivită viziunii unui totalitarism soft, cu parfum occidental. Cadrul democratic și constituțional nu-i mai încape ambițiile și patronii care au investit în charisma lui și-au cam pierdut din răbdare și vor concretețe. Respingerea succesivă a proiectelor de lege de tip Big Brother i-au scos mințile din țîțîni și l-au făcut mai slobod în grai, așa că eroul nostru a intrat în arena publică spre a da berbecește cu capul și spre a mîrîi la cei care i-au gîdilat pornirile totalitare. A trecut la amenințări de bătăuș îngrijit costumat și a început să se ia la harță cu ce-i care-i spun nu doar că e tîmpit ci și periculos în habotnicia lui securistică. Bruma de societate civilă critică și activă îl irită și vrea să-i pună lanț și s-o-nvețe să latre de după gard. Așa că a venit ceasul ca acest Gigișor cu ego hiper-gonflat să-și pună în cui sacoul de gardian al democrației controlate și să re-viziteze Becleanul natal în calitate de pensionar pre-matur  și să-și canalizeze energiile de paznic spre afaceri domestice. Chiar și pe fonduri europene.
    Prin urmare, Liga Oamenilor de Cultură Bonțideni, zgîndărită de bătăiosul beclenar propune pichetarea sediului SRI și cere demiterea degrabă a directorului acestuia.

Postări populare de pe acest blog

Cel mai popular fake news din România

Există în mass-media autohtonă, aia care se pretinde quality și e luată ca atare de către o bună parte din populația cu pretenții, o panică și revoltă constante față de fenomenul fake news. De vreun an și ceva suntem lămuriți, din cînd în cînd, despre acest mare și pervers bai, despre cît de dăunător este, cui folosește și cum funcționează. Acestui militantism anti-fake news se adaugă tot mai des articole și luări de poziție despre propaganda dușmană, adică rusească, consumatorii de media fiind, de asemenea, lămuriți cum stă treaba și cu acest pericol care mișună printre noi corupînd minți și suflete. Pe o astfel de platformă quality am citit zilele astea un articol despre parșiva propagandă rusă, în cursul căruia jurnalista reamintea o lămurire clișeu:
Încă din anii 70au fost studiate modurile în care un mesaj fals ajunge să fie receptat ca adevărat de auditoriu. Concluziile la care au ajuns cercetătorii au fost că simpla repetare a unui mesaj îl face să fie receptat drept credibil.…

Autonomia sașilor în Transilvania - Sándor Vogel

Convieţuirea comunităţilor cu statut juridic diferit a caracterizat societatea medievală din Europa. Ulterior, aceste practici juridice au fost codificate iar pe baza lor comunităţile delimitate teritorial au dispus de privilegii şi au format corpuri juridice unitare. O caracteristică deosebită a Regatului Ungariei a fost acordarea de privilegii anumitor grupuri etnice, cum ar fi secuii, iazigii, cumanii, saşii din Zips (Spi) şi Ardeal. Toate acestea stau în legătură cu activitatea de consolidare statală dusă de regii maghiari, al căror interes primordial a fost popularea ţării, exploatarea resurselor ei economice şi apărarea militară. În Transilvania, saşii au beneficiat de cel mai complet şi mai durabil sistem de privilegii. Acest grup etnic redus numeric, colonizat în mai multe valuri de către regii maghiari în secolele 12-13, a devenit, datorită privilegiilor sale, un important factor economic, cultural şi chiar politic. Deoarece poporul săsesc s-a menţinut în primul rând datorită…

Sub zodia anticorupţiei

În toată istoria ei modernă, „integrarea europeană” a României a fost un proiect de clasă: a fiilor de boieri întorşi de la studiile făcute la Paris în secolul XIX, a intelighenţiei, elitei economice şi a administraţiei de stat la începutul secolului XX şi, după ’89, a unui segment de politicieni, afacerişti şi intelectuali. Un proiect, aşadar, eminamente liberal. Această „integrare europeană” a reprezentat în tot acest timp o veritabilă fată morgana, un ideal rămas în permanenţă de făcut, sau, dacă nu, măcar de dus la bun sfârşit. Orice şi oricât s-ar fi realizat, decalajul faţă de ţările vest-europene rămânea vizibil, iar, mai rău decât atât, exista tot timpul posibilitatea ieşirii din cursă, a deturnării „parcursului european” şi a resorbţiei în cultura şi moravurile Orientale de care abia reuşiserăm să ne desprindem. Însă, la fel ca şi „integrarea”, desprinderea a fost resimţită întotdeauna ca parţială, fragilă şi, fatalmente, reversibilă. Din această cauză, grupurile sociale care…

Comentarii