Treceți la conținutul principal

George Maior sau visele umede ale Întâiului Păzitor al Țării




     George Maior sau Gigi, cum foarte probabil îl strigau colegii de generație cu care bătea ștaierul pe ulițele Becleanului în fragedă pruncie, este un tînăr extrem de ambițios, prematur îmbătrînit în rele. La prima vedere, pentru o persoană născută într-o urbe semi-rurală, ajuns destul de repede în băncile Parlamentului și mai apoi ridicat la rangul de Întâi Păzitor al Țării, acest Gigi poate lăsa impresia unui tînăr dotat cu un IQ peste medie, recompensat pentru truda și seriozitatea lui, în baza a ceea ce în limbaj naiv se cheamă meritocrație. Ba mai mult, prin sobrietatea lui apăsată, înghesuită în spatele unei perechi de ochelari (semn al pasiunii pentru lectură) și a unei constante frizuri de băiat ascultător, la care se adaugă cîteva prefețe atent scrobite la niște best-seller-uri marca RAO, tînărul Gigi din nordicul Beclean, poate lăsa impresia unei intelectualiste rebranduiri a servicilor secrete autohtone semn al unui bun-gust europenist. Însă, la o privire bine chibzuită asupra biografiei acestui Gigi recent, putem lesne dibui materialul strîmb din care a fost cîrpită povestea de succes a unui parvenit mediocru, setos de putere, a cărui calitate majoră este cea de a fi odrasla cui trebuie. Pentru că Gigi este în primul rînd născut, nu făcut și de o ființă cu tatăl care este nimeni altul decît Liviu Maior, fost profesor universitar în Cluj și București, ministru al Educației în guvernul Vodcăroiu, ambasador în Canada și, cel mai important, mare grangur al Securității comuniste și post-comuniste.
     Ascensiunea lui Gigi este datorată, în primul rînd, dorinței de perpetuare și a luptei pentru influență a unei puternice specii de dinozauri din structurile dure de represiune ale defunctului regim și are o strînsă legătură cu tot ce a însemnat afaceri cu statul, privatizări contra-productive și punere pe butuci a firavei economii autohtone în ultimii 25 de ani. Un exemplu clar al metodei de lucru și al legăturii unor astfel de personaje cu tot ce a însemnat corupție de calibru internațional și subminare a economiei de stat găsiți în cazul afacerii Roșia Montană. (aici) Dar nu despre gheșefturile ale acestui Gigi cu mari afaceriști și personaje veritabile ale high class-ului interlop, este această intervenție, ci despre faptul că în ultima vreme răbdarea lui șchioapătă vizibil și nervii lui s-au slobozit din chingini, zgîlțîind puternic precarul eșafodaj democratic al țării pe care o păzește. Gigi Maior vrea să întărească paza țării și vrea să pună ordine în haosul democratic, pentru a pava calea spre o democrație cît mai neo-liberală și cît mai potrivită viziunii unui totalitarism soft, cu parfum occidental. Cadrul democratic și constituțional nu-i mai încape ambițiile și patronii care au investit în charisma lui și-au cam pierdut din răbdare și vor concretețe. Respingerea succesivă a proiectelor de lege de tip Big Brother i-au scos mințile din țîțîni și l-au făcut mai slobod în grai, așa că eroul nostru a intrat în arena publică spre a da berbecește cu capul și spre a mîrîi la cei care i-au gîdilat pornirile totalitare. A trecut la amenințări de bătăuș îngrijit costumat și a început să se ia la harță cu ce-i care-i spun nu doar că e tîmpit ci și periculos în habotnicia lui securistică. Bruma de societate civilă critică și activă îl irită și vrea să-i pună lanț și s-o-nvețe să latre de după gard. Așa că a venit ceasul ca acest Gigișor cu ego hiper-gonflat să-și pună în cui sacoul de gardian al democrației controlate și să re-viziteze Becleanul natal în calitate de pensionar pre-matur  și să-și canalizeze energiile de paznic spre afaceri domestice. Chiar și pe fonduri europene.
    Prin urmare, Liga Oamenilor de Cultură Bonțideni, zgîndărită de bătăiosul beclenar propune pichetarea sediului SRI și cere demiterea degrabă a directorului acestuia.

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Despre descurcăreală și succes. Patru povești

Se dau cîteva cazuri.
1. Angela (52 de ani) a lucrat cîțiva ani la Textila, la Năsăud. Cînd s-a stricat treaba a făcut cîteva ture de străinătate, la șparanghel în Germania și apoi la șters la cur și îngrijit bătrîni prin Germania și Austria. Ba cu contract, ba la negru, cum se putea. Pînă și-a purtat cei doi copii prin facultate. A mai încercat și în satul natal, dar în afară de posturi de vînzătoare la alimentara din localitate n-a găsit. Bani puțini, mult de lucru, fără nicio legătură cu respectarea orelor de muncă prevăzute de cadrul legal. O dureau picioarele de la atîta stat în picioare. Dar măcar era acasă, între ai săi. Prea multe opțiuni nu avea iar pînă la pensie era mult. De lucru mai găsea, una alta, dar fără contract. Ba la o sapă, ba mai cosea cîte ceva (avea mașină de cusut și pricepere, că doar lucrase la „Textila”), mai ales de cînd începuse nebunia cu iile și hainele de inspirație tradițională. Dar la vîrsta ei beteșugurile dau tîrcoale, putînd pica pradă neputinței o…

Discoteca

Copilăria mea s-a sfârșit brusc, într-o seară de vară, exact în anul 2000, când am trecut întâia oară pragul discotecii din sat. Aveam să descopăr că acolo bate adevărata inimă a satului, în ritmurile tot mai întețite ale beat-urilor techno și dance ce răsunau din boxele dosite în colțurile lăcașului. Inocența mea, câtă mai rămăsese, avea să se destrame degrabă, precum catapeteasma templului israelit, datorită cutremurului provocat de revelația vieții de noapte ce anima satul în acele vremuri dospind de sărăcie și euforie. Trecuseră doar câteva luni de când lăsasem strana bisericii unde îngânam icos-uri, psalmi și tropare, alături de bătrânii dieci ai bisericii și-mi luasem gândul de la orice ambiție de-a mă preoți. Pășeam pe un alt tărâm, cu ochii căscați larg și-nfundați de luminile pestrițe ale stroboscopului și electrizat de vigoarea cu care răzbăteau din difuzoare muzici din cele mai recente și mai răscolitoare. Atât de dragă avea să-mi devină discoteca, cu băile ei aglomerate și…

Omul Nou Ardelean

De ce transilvănismul e o ideologie la fel de toxică și de penibilă precum naționalismul pe care, cică, îl combate în numele unei solidarități supranaționale și multiculturale? Sau în ce constă superioritatea Omului Nou Ardelean?
        Am avut o perioadă în care am cochetat cu ideile transilvaniste, ca formă de contracarare a funarismului și naționalismului de hazna ce scotea din sărite orice om de bun-simț. Îmi cădea bine ideea de asumare a diferențelor regionale și locale existente (însă nu în termeni de superioritate) și a bogăției culturale presupuse de secole de conviețuire multietnică și multiconfesională. Am citit texte faine scrise de transilvaniști de ieri și de azi, am purtat discuții din care am aflat multe despre Transilvania și popoarele sale și în continuare urmăresc cu drag poveștile multor oameni și rămîn un suporter al diversității, multiculturalismului, csardașului și mă scot din sărite răsuflatele povești naționaliste despre neamuri și misiunile lor. Însă, deși am …

Comentarii