Agresarea patrimoniului clujean- sediul Bibliotecii Centrale Universitare “Lucian Blaga” - de Oliviu Gaidoș

       

  În ajunul inaugurării anului universitar 2014-2015, remarcăm cu stupoare o altă agresiune, din lungul șir de acte sălbatice, derulate în ultimii ani pe timpul verii, asupra edificiului care adăpostește  sediul Bibliotecii Centrale Universitare “Lucian Blaga” din Cluj-Napoca. Simbol cultural al orașului prin instituția pe care o găzduieste, imobilul poate fi asemuit cu  un templu peren al cunoșterii, cu  peste   4.500.000 de cărți și ziare, care oferă spiritului confortul și liniștea necesare creației intelectuale. Trăsătura identitară a bibliotecii universitare clujene, reflectată în  spațiul lecturii prin atmosfera atemporală pe care o generează, o reprezintă arhitectura imobilului ridicat între 1906-1909, după planurile arhitecţilor Korb Floris Nandor şi Giergl Kalman. O amplă prezentarea a edificiului, clasat ca monument istoric reprezentativ de interes local (CJ-II-m-B-07296), a fost  realizată de arhitectul Gheorghe Vais în monografia bibliotecii editată in 2006, republicată  în 2009, sub forma unui capitol, în teza de doctorat : Clujul eclectic - Programe de arhitectură în perioada  dualistă (1867-1918), UT Press, Cluj-Napoca, 2009. Reținem două aspecte pertinente cu privire la valorea arhitecturală a clădirii: structura spațială coerentă adaptată unei funcțiuni inițiale mixte, de bibliotecă-arhivă (planul, elevația ), vocabularul stilistic compozit utilizat la fațade ( alternanța materialelor piatră-cărămidă clincherizată) și interioare ( parapeturile de piatră, pardoseala din marmură roșie/mozaic din vestibul, profilaturile din tencuială utilizate la decorarea  stâlpilor, arcelor, din holurile principale, balustradele metalice  ale scărilor etc.), în spiritul eclectismului de la începutul secolului XX. Gh.Vais, în studiul său, accentuează logica spațiilor, ierarhizate în grupuri funcționale pe nivele, în conformitate cu  organizarea inițială a bibliotecii din 1909:  demisolul adăpostea  biblioteca populară (cititorii dinafara mediului academic), parterul a fost destinat  bibliotecii universitare ( caracterul de “bibliotecă închisă”, accesul la depozit fiind restricționat), următoarele două etaje fiind rezervate colecțiilor bibliotecii universitare (etajul I, miniaturi, documente, stampe) și arhivei Muzeului Ardelean (etajul II).

Monica Macovei, Adrian Papahagi şi electoratul „care nu merită”

   Despre candidatura Monicăi Macovei la preşedinţia României am aflat prin intermediul unui clip video suit pe Youtube acum mai bine de-o lună. Mi s-a părut stângace şi uşor actoricească încercarea dumneaei de a se prezenta drept candidat. Dar cu timpul, lucrurile s-au mai organizat în jurul ei: a început să primească susţinere, a devenit erou de bandă desenată alături de sidekick-ul Dubi (pisica dumneaei) şi a călătorit cu metroul bucureştean ca să arate că se ridică la statutul pe care-l afişează. Mai mult, a primit deja votul lui Lucian Mîndruţă care, se pare, era singurul cetăţean neconvins de capacităţile doamnei Macovei, din moment ce tocmai şi-a dat ok-ul pentru oprirea campaniei, aseară pe facebook.

    Dar pentru că data era deja stabilită, sau poate pentru că n-a văzut status-ul lui Mîndruţă (eu n-am văzut să fi dat like!?!), Monica Macovei şi-a continuat ieri campania prin Cluj. Pe noi (oamenii Ligii n.r.) ne-a întâlnit la o terasă din centru în timp ce lingeam fiecare la o bere aşa cum bine se vede din reuşita poză de campanie pe care am alăturat-o aici.

Dr. Ranke

Leopold von Ranke

           În clipa de faţă este aproape unanim recunoscut faptul că undeva pe parcursul primei jumătăţi a celui de-al XIX-lea secol s-a impus o nouă paradigmă în domeniul studiului şi metodologiei cercetării istorice. După ce, prin inaugurarea în 1765 la Universitatea din Göttingen a primei forme instituţionalizate de învăţământ superior pentru ştiinţele istorice, în perioada de timp evocată mai sus, misiunea de a transforma această disciplină academică într-o autentică ştiinţă i-a revenit tot unui german. Publicarea în 1824 de către tânărul, pe-atunci, savant Leopold von Ranke a lucrării Geschichten der romanischen und germanischen Völker a reprezentat un moment de cotitură: atât trecutul în sine, cât mai ales maniera în care acesta este reprezentat, semnificat, re-constituit şi studiat au început să fie percepute într-un cu totul alt sens.[1] De atunci şi până în prezent, teoria şi metodologia inaugurate de el nu au contenit să suscite dezbateri teoretice polemice şi vii controverse în rândul comunităţii ştiinţifice internaţionale.

Bineînţeles, Ranke a fost cel care a impus paradigma modernă a meta-teoriei istoriei. Considerat chiar şi la comemorarea a 100 de ani de la moartea sa, survenită la 23 mai 1886, drept una dintre figurile-cheie care au marcat în mod indelebil devenirea historismus-ului german, Ranke a dat o formă coerentă unei teorii filosofice care în fapt a reprezentat o veritabilă revoluţie ştiinţifică – în accepţiunea dată termenului de către Thomas Kuhn – în măsură să influenţeze scrierea istoriei chiar şi în secolul al XX-lea. Cheia de boltă a întregului edificiu pe care l-a construit Ranke poate fi considerată o idee pe care el însuşi a formulat-o drept scop ultim al demersului său: deşi într-o oarecare măsură ea şi-a pierdut prospeţimea iniţială datorită repetării ei excesive, fraza enunţată de autor prin care afirma necesitatea ca istoricul să recupereze trecutul wie es eigentlich gewesen nu poate fi omisă. Ea reprezintă cel mai bine crezul unui istoric care considera că, prin aplicarea metodei critice elaborată de el, ceilalţi colegi ai săi au realmente capacitatea să re-creeze trecutul şi să înţeleagă faptele aşa cum s-au întâmplat ele.[2]

Nou! Trei lepșe într-una singură! Cu cărți!

sursa foto: Cluj4all

Când am primit oferta găleții cu gheață, ca șansă teribilă de a ne propulsa în zona mondenităților de orice fel și a activismului mainstream și bine consiliat ca P.R., era cât pe ce să cedăm tentației dar n-am găsit nicio găleată curată prin șopru. Apoi moda #icebucketchallenge a intrat pe un trend derizoriu, transformându-se într-un simplu duș rece fără săpun, dar atent premeditat. Leapșa cărților ne-a atins într-un târziu, provocând o derută teribilă în ograda Ligii datorită faptului că în afară de ”Abecedar” și ”Bacul de nota 10” nu s-au prea găsit cărți care să schimbe viețile oamenilor Ligii. Poate doar ”Gromovnicul”, în cazul subsemnatului și ”Stan și hoții” (manuscris nepublicat al unui om al Ligii), în cazul lui Vătavu. Dar ideea a continuat să ne roadă și ne-am tot bătut capul cum să profităm de această efuziune a listelor schimbătoare de destine și cu aport consistent la conturarea unui profil de lector profund. Ne-am gândit la fel de fel de liste prin care am putea pune în lumină propria sofisticărie, dar ne-a speriat teama că ne-am putea trezi suferind de vreun început de statuie.  Atunci am căutat după idei de liste mai oneste, gen ”Top 10 cărți de căpătâi pe care n-ai reușit să le citești/termini, dar ți-e rușine să recunoști ca să nu pari incult” sau ”Top 10 cărți citite pe WC-u cu ajutorul cărora ți-ai desfătat simultan ”trupul” și ”sufletul” sau, în termeni populari, mecla și curul”. Asta din urmă părea prea grosolană (în pofida gradului ridicat de onestitate) pentru niște intelectuali așa fini, ca noi. Chiar și de la țară.

Call for Papers: CARTEA-OBIECT: Istorie culturală, strategii de marketing și tehnologii multimediale. 7-8 noiembrie 2014

Departamentul de Științe ale Comunicării al Facultății de Litere, Universitatea din București, are onoarea de a vă invita să participați la lucrările colocviului internațional cu tema: CARTEA-OBIECT. Istorie culturală, strategii de marketing și tehnologii multimediale. Colocviul va avea loc între 7-8 noiembrie 2014, la Facultatea de Litere (Str. Edgar Quinet, nr. 5-7, București). Rezumatele pot fi trimise până la data de 1 septembrie 2014. 

INVITAȚIE

Obiect familiar și omniprezent în viața cotidiană, cartea păstrează încă destule secrete, continuând să își exercite fascinația de aproape două milenii. Bogăția inepuizabilă și complexitatea semnificațiilor cărții ne pun în dificultate atunci când trebuie să definim și să studiem acest obiect care poartă memoria umanității. Cartea este un artefact sensibil, cu profunde semnificații antropologice, este o marcă a condiției umane, a raportului nostru cu timpul, spațiul, lumea înconjurătoare. Studiul cărții necesită competențe științifice rezultate din confluența a numeroase discipline: istoria cărții, istoria culturală, bibliologia, istoria și critica literară, științele comunicării și ale informării, studiile media, științele educației, sociologia, antropologia, psihologia, istoria artei.

Cartea este și un produs manufacturat destinat comercializării și profitului, fapt care deschide o altă arie de cercetare și abordări transfrontaliere. În acest sens, analizele referitoare la piața de carte, la comercializarea și la promovarea cărții și a lecturii sunt obiectul preocupărilor multor practicieni (mulți dintre ei aflați şi în câmpul academic), precum profesioniștii în Relații publice, specialiştii din domeniul marketing-ului, creatorii de publicitate sau specialiștii economiei bunurilor culturale.

Până la mijlocul secolului XX, studiile referitoare la carte erau închise în cercul strâmt al unei erudiții descriptive, acordându-se prioritate conținuturilor textuale ale acesteia, biografiilor autorilor, circulației cărții sau istoriei bibliotecilor. Lipseau cu desăvârșire preocupările de a surprinde diversele practici ale cărții, relațiile profunde ale acesteia cu celelalte activități umane. În acest sens, istoricul francez Michel de Certeau considera că istoriografia cărții era predominant interesată de „corelații între obiecte citite, apartenențe sociale și locuri de frecventare”. Această perspectivă pozitivistă și strict bibliografică a fost depășită ca urmare a ambițiilor istoricilor aparținând Școlii de la Annales. În anul 1958, co-fondatorul ei, Lucien Febvre, a publicat, împreună cu Henri-Jean Martin, volumul L’Apparition du livre, în care cei doi au atras atenția că, multă vreme, cartea a fost o terra incognita nu numai pentru istorici, ci și pentru științele umaniste și științele sociale, în general. „Cartea, acest ferment” – se numește un capitol din lucrarea care a trasat un adevărat program și a deschis calea cercetărilor interdisciplinare asupra rolului cărții în societățile trecute și prezente, asupra înțelegerii modalităților de apropriere a acesteia de către oamenii din toate timpurile și locurile.

Scopul principal al acestui colocviu este acela de a explora prin mijloace interdisciplinare statutul cărții: obiect material, mijloc de comunicare și vehicul de difuzare a ideilor și a valorilor, suport purtător de sensuri transmise de text și imagine, suport al practicilor de lectură, simbol și metaforă, realitate istorică supusă transformărilor (de la tăblițele de argilă la cartea electronică).

Jurnal de Bonțida în Marburg

         2 septembrie, zi de toamnă într-o vară, a doua zi de școală (nu doctorală) pe care nu o urmez, zi fără jaluzele, zi fără țigări, 2014.

        1, 35 euro, jumătatea goală dintr-o cană de cafea, un pahar gol, 5 pixuri într-o altă cană prea optimist înflorată, 6 cărți, o factură de radio/tv (exact ceea ce lipsește din dotarea camerei mele), scrumieră murdară, ramă foto fără foto, dar cu un cuvânt înrămat– „le moustache”, boxa din care sună Alan Parsons Project, un buchet de chei, o piatră de birou pictată în alb cu un pește roșu mort, un inel albastru de la un fost cercel, o agendă neagră, dar neagră rău. Cum să scrii printre toate astea? Paharul îmi intră în ochi, scrumiera mă dezestetitează, boxa îmi scoate dopurile din urechi, agenda mă angoasează. Singură, Martha Bibescu zace tolănită pe masa de birou din lemn foarte dur, nevopsit, neîngrijit, uscat, uitat. Trebuie să scriu despre „Catherine Paris”. Am uitat. Mă mobilezez intrând pe facebook ca și cum îmi iau zece minute de vacanță la mare. Familiile fericite de pe facebook mă salută și transmit mesaje extaziate: „Ahhhh! Vacanțăăă!! :))))) Mulțumim!!!! C bne arăți! Suuuper extra! :))”

Ce fericiți sunt ceilalți! Îmi examinez repede viața, ce aș posta acum pe pagina mea de profil? Îmi decupez cămașa cu atenția unui chirurg, ating cu lama zimțată a cuțitului partea din stânga, sus, imediat sub umăr și trasez o linie șerpuită în formă de inimă, scot organul în cauză pe birou și îl analizez cu ochi miopi, bâșbâind aorta pentru a verifica dacă mai respiră. O fi normal ca inima, odată scoasă pe o masă de operație sau de birou, să se zbată în halul ăsta? Iau aparatul de fotografiat, achiziționat pe o perioadă determinată, și încerc să prind zbaterea organului plin de sânge și de vinul roșu de ieri seară. Mă postez pe facebook cu inimă cu tot și aștept ca aceasta să fie apreciată. Inima îmi tresare la primul like, nu degeaba am postat. Închid ochii și nu mă mai trezesc. Am uitat să pun bucata de carne la locul ei. Ea rămâne însă în folderul „albums” și primește în continuare like-uri.