Treceți la conținutul principal

O conferinţă în mediul rural sau cum a devenit Telciu pentru două zile o mică Arcadie - Edit Szegedi

Conferinţele de la Telciu au ajuns în 2013 la cea de-a doua ediţie, iar anul acesta va fi organizată cea de-a treia. Fără a putea profeţi viitorul acestei manifestări, trei ediţii arată că, dacă nu intervin variabilele incalculabile ale realităţii autohtone, cum ar fi viitorul incert al doctoranzilor (care, indiferent cât de bună sau chiar inovatoare ar fi teza lor, nu-şi vor putea fructifica pregătirea, aşteptându-i o perioadă de precariat financiar şi social), atunci Conferinţele de la Telciu ar putea deveni o constantă în viaţa culturală şi – de ce nu? – chiar şi un model de noi forme de manifestări ştiinţifice, lipsite de scrobeala paralizantă a mediului academic. Exact combinaţia de atmosferă destinsă, disciplină asumată şi exigenţa intelectuală care caracterizează conferinţele telcene le fac eficiente. Într-o societate în care costumul şi cravata sunt garanţia infailibilă a „seriozităţii”, de fapt a inerţiei instituţionale şi intelectuale, combinată cu supuşenia şi lipsa de curaj, asemenea întâlniri „alternative” sunt o gură de oxigen într-o lume sufocantă, în goană după puncte, ISI şi alte unelte de umilire intelectuală. Spre deosebire de „manifestările de mare anvergură”, unde nu este timp nici de prezentare, nici de discuţii, conferinţele telcene sunt dovada vie că o sală de restaurant poate fi locul unor dezbateri intelectuale serioase, aşa cum Aula Magna nu va fi niciodată. De aceea ar fi păcat, dacă aceste conferinţe s-ar opri la ediţia a treia.

Tema ediţiei a doua (25-26 iulie 2013) a fost Carte, cunoaştere, putere. De la Biblie la Paginile Aurii. Lucrările prezentate – din păcate n-au putut fi publicate toate – au fost reunite în volumul de faţă Carte-Cunoaştere-Identitate. Studii culturale. Chiar şi sub această formă, volumul reprezintă o oglindă, chiar dacă fragmentară, a complexităţii tematicii abordate. De ce a fost schimbat însă titlul cărţii? Lucrările trimise spre publicare vorbeau mai puțin despre putere, decât despre construcţia identitară şi aceasta nu atât din perspectiva puterii, ci a acelora excluşi de la putere, chiar din spaţiul public (lucrările lui Mihai Gherman, Susann Goldstein şi Nicolae Bosbiciu). Sau este vorba despre identitate la nivel sub-statal, deci, folosind un termen poate anacronic, identitate alternativă (Valentin Trifescu) sau construcţia unei identităţi prin putere ne-politică (Valer Cosma). Crearea unei identităţi ca operă de artă (Ioana Manta), prin opera de artă (Anca Tatay) sau prin colecţii de folclor (Otilia Badea) sunt alte contribuţii care justifică schimbarea titlului în Carte-Cunoaştere-Identitate şi adoptarea subtitlului Studii culturale.
Conferinţa de la Telciu, deşi au prevalat istoricii, nu este un monopol al istoricilor, deşi „ideologul” şi organizatorul ei, Valer Simion Cosma, este istoric (între timp şi-a susţinut teza de doctorat cu brio), face însă parte, ca majoritatea participanţilor, dintre aceia care transgresează frontierele diferitelor discipline. O altă caracteristică a conferinţei este încercarea de eliberare din strânsoarea clişeelor tipice fiecărei discipline. Este drept, în ultimii ani cam fiecare contribuţie se vrea majoră şi inovatoare, însă inovaţia înseamnă adesea folosirea unui nou calculator. La Telciu însă, ieşirea de sub umbrela protectoare a miturilor este abordată de curajul acelora care n-au nimic de pierdut: ori pentru că sunt deja consacraţi, ori pentru că ştiu că după susţinerea tezei de doctorat îi aşteaptă o strălucită carieră de forţă de muncă supracalificată.
Telciu a fost însă în vara lui 2013 pentru două zile o mică Arcadie, unde programul ştiinţific a fost completat cu o vizită la Muzeul Artei Comparate din Sângeorz-Băi. Ce Arcadie ar fi aceea, în care lipsesc artele? Şi cum nici poezia nu putea lipsi, o parte a conferinţei s-a ţinut la Runcu Salvei, unde există o adevărată mişcare culturală, animată printre altele de poeţii locali. Iar în Arcadia, fie ea şi în zona Năsăudului, artele şi poezia fac parte din firescul cotidian, sunt componente elementare ale vieţii.

Într-o lume în care disciplinele umaniste trebuie să-şi justifice existenţa, pentru că nu sunt destul de „pragmatice”, faptul că o primărie rurală preferă o conferinţă ştiinţifică din acest domeniu „rău-famat” ridicării unei statui patriotarde, iar această conferinţă îndrăzneşte să fie neconvenţională prin conţinut, ţine trează speranţa că, mai există viitor pentru cei curajoşi.

Postări populare de pe acest blog

Cum poți supraviețui cu minimul pe economie + bonuri și, în același timp, să scapi de acuzația de lene și nemuncă? Studiu de caz.

Cu cîteva luni în urmă scriam pentru Gazeta de Artă Politică un scurt material despre tăietorii/furnizorii de lemne din mediul rural, bazîndu-mă pe cazurile a cîtorva persoane cu care am avut contact direct. Săptămîna trecută m-am pomenit că am nevoie de o căruță de lemne, așa că m-am interesat să văd cine mă poate ajuta. Spre deosebire de anii trecuți, nu am mai văzut căruțași umblînd și oferindu-se să-ți vîndă sau aducă lemne. Cică s-a intrat tare în ei, că nu se mai putea. Într-un final, cineva tot m-a servit și m-a lămurit că nu știe care-i faza cu lemnele, că pentru el asta e o activitate ocazională, de nevoie. Pentru că are serviciu, fiind angajat la Fujikura. Între o rundă de tăiat lemne și două țigări, m-a lămurit cum e cu traiul de angajat și de ce a ajuns cu lemnele duminică după masă și nu sâmbătă, precum ne fusese înțelegerea. A băgat ore suplimentare la muncă vineri noaptea, pînă la 6 dimineața. Apoi, ajuns acasă, a trebuit să meargă la scos de cartofi pe petecul lor de t…

Despre descurcăreală și succes. Patru povești

Se dau cîteva cazuri.
1. Angela (52 de ani) a lucrat cîțiva ani la Textila, la Năsăud. Cînd s-a stricat treaba a făcut cîteva ture de străinătate, la șparanghel în Germania și apoi la șters la cur și îngrijit bătrîni prin Germania și Austria. Ba cu contract, ba la negru, cum se putea. Pînă și-a purtat cei doi copii prin facultate. A mai încercat și în satul natal, dar în afară de posturi de vînzătoare la alimentara din localitate n-a găsit. Bani puțini, mult de lucru, fără nicio legătură cu respectarea orelor de muncă prevăzute de cadrul legal. O dureau picioarele de la atîta stat în picioare. Dar măcar era acasă, între ai săi. Prea multe opțiuni nu avea iar pînă la pensie era mult. De lucru mai găsea, una alta, dar fără contract. Ba la o sapă, ba mai cosea cîte ceva (avea mașină de cusut și pricepere, că doar lucrase la „Textila”), mai ales de cînd începuse nebunia cu iile și hainele de inspirație tradițională. Dar la vîrsta ei beteșugurile dau tîrcoale, putînd pica pradă neputinței o…

Punk Was Not Dead: Aventuri de Coteț

Prin anii nouăzeci, cînd copilăream pe la Telciu și-mi plimbam cizmele prin slotăraia de pe Valea lui Stan și Zugău, nu prea aveam habar că sunt/urmează să devin un om recent, cu atît mai mult în momentele extrem de enervante cînd mă trezeau ai mei înainte de 8, ca să duc vacile pe imașul de deasupra gării. Mai grav, habar n-aveam că o să devin punk înainte de a avea buletin și că voi realiza contribuția pe care am adus-o eu muzicii, culturii și idealului punk, doar în anii facultății, cînd eram deja plecat de multă vreme dintre dealuri și balegi. Îmi plimbam prin colb și slotăraie nu doar cizmele sau bascheții, în funcție de sezon, ci și ignoranța și entuziasmul hrănit, în primul rînd de TV-ul nostru Olt, alb negru, de pe măsuța cu mileu. Și asta se întîmpla vara, cînd la ora aia abia începeau să se încingă corturile prin Vama Veche și prelatele teraselor de pe litoralul de unde ne transmiteau seara emisiuni despre cum se distrează lumea și cum se trăiește viața din plin. Uneori mă …

Comentarii