Treceți la conținutul principal

O conferinţă în mediul rural sau cum a devenit Telciu pentru două zile o mică Arcadie - Edit Szegedi

Conferinţele de la Telciu au ajuns în 2013 la cea de-a doua ediţie, iar anul acesta va fi organizată cea de-a treia. Fără a putea profeţi viitorul acestei manifestări, trei ediţii arată că, dacă nu intervin variabilele incalculabile ale realităţii autohtone, cum ar fi viitorul incert al doctoranzilor (care, indiferent cât de bună sau chiar inovatoare ar fi teza lor, nu-şi vor putea fructifica pregătirea, aşteptându-i o perioadă de precariat financiar şi social), atunci Conferinţele de la Telciu ar putea deveni o constantă în viaţa culturală şi – de ce nu? – chiar şi un model de noi forme de manifestări ştiinţifice, lipsite de scrobeala paralizantă a mediului academic. Exact combinaţia de atmosferă destinsă, disciplină asumată şi exigenţa intelectuală care caracterizează conferinţele telcene le fac eficiente. Într-o societate în care costumul şi cravata sunt garanţia infailibilă a „seriozităţii”, de fapt a inerţiei instituţionale şi intelectuale, combinată cu supuşenia şi lipsa de curaj, asemenea întâlniri „alternative” sunt o gură de oxigen într-o lume sufocantă, în goană după puncte, ISI şi alte unelte de umilire intelectuală. Spre deosebire de „manifestările de mare anvergură”, unde nu este timp nici de prezentare, nici de discuţii, conferinţele telcene sunt dovada vie că o sală de restaurant poate fi locul unor dezbateri intelectuale serioase, aşa cum Aula Magna nu va fi niciodată. De aceea ar fi păcat, dacă aceste conferinţe s-ar opri la ediţia a treia.

Tema ediţiei a doua (25-26 iulie 2013) a fost Carte, cunoaştere, putere. De la Biblie la Paginile Aurii. Lucrările prezentate – din păcate n-au putut fi publicate toate – au fost reunite în volumul de faţă Carte-Cunoaştere-Identitate. Studii culturale. Chiar şi sub această formă, volumul reprezintă o oglindă, chiar dacă fragmentară, a complexităţii tematicii abordate. De ce a fost schimbat însă titlul cărţii? Lucrările trimise spre publicare vorbeau mai puțin despre putere, decât despre construcţia identitară şi aceasta nu atât din perspectiva puterii, ci a acelora excluşi de la putere, chiar din spaţiul public (lucrările lui Mihai Gherman, Susann Goldstein şi Nicolae Bosbiciu). Sau este vorba despre identitate la nivel sub-statal, deci, folosind un termen poate anacronic, identitate alternativă (Valentin Trifescu) sau construcţia unei identităţi prin putere ne-politică (Valer Cosma). Crearea unei identităţi ca operă de artă (Ioana Manta), prin opera de artă (Anca Tatay) sau prin colecţii de folclor (Otilia Badea) sunt alte contribuţii care justifică schimbarea titlului în Carte-Cunoaştere-Identitate şi adoptarea subtitlului Studii culturale.
Conferinţa de la Telciu, deşi au prevalat istoricii, nu este un monopol al istoricilor, deşi „ideologul” şi organizatorul ei, Valer Simion Cosma, este istoric (între timp şi-a susţinut teza de doctorat cu brio), face însă parte, ca majoritatea participanţilor, dintre aceia care transgresează frontierele diferitelor discipline. O altă caracteristică a conferinţei este încercarea de eliberare din strânsoarea clişeelor tipice fiecărei discipline. Este drept, în ultimii ani cam fiecare contribuţie se vrea majoră şi inovatoare, însă inovaţia înseamnă adesea folosirea unui nou calculator. La Telciu însă, ieşirea de sub umbrela protectoare a miturilor este abordată de curajul acelora care n-au nimic de pierdut: ori pentru că sunt deja consacraţi, ori pentru că ştiu că după susţinerea tezei de doctorat îi aşteaptă o strălucită carieră de forţă de muncă supracalificată.
Telciu a fost însă în vara lui 2013 pentru două zile o mică Arcadie, unde programul ştiinţific a fost completat cu o vizită la Muzeul Artei Comparate din Sângeorz-Băi. Ce Arcadie ar fi aceea, în care lipsesc artele? Şi cum nici poezia nu putea lipsi, o parte a conferinţei s-a ţinut la Runcu Salvei, unde există o adevărată mişcare culturală, animată printre altele de poeţii locali. Iar în Arcadia, fie ea şi în zona Năsăudului, artele şi poezia fac parte din firescul cotidian, sunt componente elementare ale vieţii.

Într-o lume în care disciplinele umaniste trebuie să-şi justifice existenţa, pentru că nu sunt destul de „pragmatice”, faptul că o primărie rurală preferă o conferinţă ştiinţifică din acest domeniu „rău-famat” ridicării unei statui patriotarde, iar această conferinţă îndrăzneşte să fie neconvenţională prin conţinut, ţine trează speranţa că, mai există viitor pentru cei curajoşi.

Postări populare de pe acest blog

Cel mai popular fake news din România

Există în mass-media autohtonă, aia care se pretinde quality și e luată ca atare de către o bună parte din populația cu pretenții, o panică și revoltă constante față de fenomenul fake news. De vreun an și ceva suntem lămuriți, din cînd în cînd, despre acest mare și pervers bai, despre cît de dăunător este, cui folosește și cum funcționează. Acestui militantism anti-fake news se adaugă tot mai des articole și luări de poziție despre propaganda dușmană, adică rusească, consumatorii de media fiind, de asemenea, lămuriți cum stă treaba și cu acest pericol care mișună printre noi corupînd minți și suflete. Pe o astfel de platformă quality am citit zilele astea un articol despre parșiva propagandă rusă, în cursul căruia jurnalista reamintea o lămurire clișeu:
Încă din anii 70au fost studiate modurile în care un mesaj fals ajunge să fie receptat ca adevărat de auditoriu. Concluziile la care au ajuns cercetătorii au fost că simpla repetare a unui mesaj îl face să fie receptat drept credibil.…

Cum poți supraviețui cu minimul pe economie + bonuri și, în același timp, să scapi de acuzația de lene și nemuncă? Studiu de caz.

Cu cîteva luni în urmă scriam pentru Gazeta de Artă Politică un scurt material despre tăietorii/furnizorii de lemne din mediul rural, bazîndu-mă pe cazurile a cîtorva persoane cu care am avut contact direct. Săptămîna trecută m-am pomenit că am nevoie de o căruță de lemne, așa că m-am interesat să văd cine mă poate ajuta. Spre deosebire de anii trecuți, nu am mai văzut căruțași umblînd și oferindu-se să-ți vîndă sau aducă lemne. Cică s-a intrat tare în ei, că nu se mai putea. Într-un final, cineva tot m-a servit și m-a lămurit că nu știe care-i faza cu lemnele, că pentru el asta e o activitate ocazională, de nevoie. Pentru că are serviciu, fiind angajat la Fujikura. Între o rundă de tăiat lemne și două țigări, m-a lămurit cum e cu traiul de angajat și de ce a ajuns cu lemnele duminică după masă și nu sâmbătă, precum ne fusese înțelegerea. A băgat ore suplimentare la muncă vineri noaptea, pînă la 6 dimineața. Apoi, ajuns acasă, a trebuit să meargă la scos de cartofi pe petecul lor de t…

Discipolii lui Noica în România post-decembristă - de Felician Velimirovici

Ce au făcut intelectualii din „grupul Noica” odată ieşiţi din comunism? În primul rând, încă de la începutul perioadei post-decembriste ei şi-au asumat un rol civic în societatea românească, asumare care s-a manifestat prin coagularea lor în jurul unor reviste care propuneau solidarităţi intelectuale centrate pe valorile democraţiei liberale, pro-occidentale, ale societăţii deschise şi care manifestau atitudini net anti-comuniste şi anti-feseniste (revista 22, Dilema, etc.). La 30 decembrie 1989, profesorul Gabriel Liiceanu a publicat cunoscutul său Apelcătrelichele în care recomanda Nomenklaturii partidului comunist şi în general tuturor celor care „au făcut cu putinţă oroarea” vreme de 40 de ani căinţa şi retragerea din spaţiul public românesc: „Nu mai apăreţi la televiziune, nu mai scrieţi în ziare, nu vă mai ridicaţi glasul decât pentru o scurtă căinţă, căci altfel îl ridicaţi din nou în minciună. Lăsaţi cuvintele să spună ce spun, nu mai folosiţi o vreme vorbele demnitate, libert…

Comentarii