Treceți la conținutul principal

O conferinţă în mediul rural sau cum a devenit Telciu pentru două zile o mică Arcadie - Edit Szegedi

Conferinţele de la Telciu au ajuns în 2013 la cea de-a doua ediţie, iar anul acesta va fi organizată cea de-a treia. Fără a putea profeţi viitorul acestei manifestări, trei ediţii arată că, dacă nu intervin variabilele incalculabile ale realităţii autohtone, cum ar fi viitorul incert al doctoranzilor (care, indiferent cât de bună sau chiar inovatoare ar fi teza lor, nu-şi vor putea fructifica pregătirea, aşteptându-i o perioadă de precariat financiar şi social), atunci Conferinţele de la Telciu ar putea deveni o constantă în viaţa culturală şi – de ce nu? – chiar şi un model de noi forme de manifestări ştiinţifice, lipsite de scrobeala paralizantă a mediului academic. Exact combinaţia de atmosferă destinsă, disciplină asumată şi exigenţa intelectuală care caracterizează conferinţele telcene le fac eficiente. Într-o societate în care costumul şi cravata sunt garanţia infailibilă a „seriozităţii”, de fapt a inerţiei instituţionale şi intelectuale, combinată cu supuşenia şi lipsa de curaj, asemenea întâlniri „alternative” sunt o gură de oxigen într-o lume sufocantă, în goană după puncte, ISI şi alte unelte de umilire intelectuală. Spre deosebire de „manifestările de mare anvergură”, unde nu este timp nici de prezentare, nici de discuţii, conferinţele telcene sunt dovada vie că o sală de restaurant poate fi locul unor dezbateri intelectuale serioase, aşa cum Aula Magna nu va fi niciodată. De aceea ar fi păcat, dacă aceste conferinţe s-ar opri la ediţia a treia.

Tema ediţiei a doua (25-26 iulie 2013) a fost Carte, cunoaştere, putere. De la Biblie la Paginile Aurii. Lucrările prezentate – din păcate n-au putut fi publicate toate – au fost reunite în volumul de faţă Carte-Cunoaştere-Identitate. Studii culturale. Chiar şi sub această formă, volumul reprezintă o oglindă, chiar dacă fragmentară, a complexităţii tematicii abordate. De ce a fost schimbat însă titlul cărţii? Lucrările trimise spre publicare vorbeau mai puțin despre putere, decât despre construcţia identitară şi aceasta nu atât din perspectiva puterii, ci a acelora excluşi de la putere, chiar din spaţiul public (lucrările lui Mihai Gherman, Susann Goldstein şi Nicolae Bosbiciu). Sau este vorba despre identitate la nivel sub-statal, deci, folosind un termen poate anacronic, identitate alternativă (Valentin Trifescu) sau construcţia unei identităţi prin putere ne-politică (Valer Cosma). Crearea unei identităţi ca operă de artă (Ioana Manta), prin opera de artă (Anca Tatay) sau prin colecţii de folclor (Otilia Badea) sunt alte contribuţii care justifică schimbarea titlului în Carte-Cunoaştere-Identitate şi adoptarea subtitlului Studii culturale.
Conferinţa de la Telciu, deşi au prevalat istoricii, nu este un monopol al istoricilor, deşi „ideologul” şi organizatorul ei, Valer Simion Cosma, este istoric (între timp şi-a susţinut teza de doctorat cu brio), face însă parte, ca majoritatea participanţilor, dintre aceia care transgresează frontierele diferitelor discipline. O altă caracteristică a conferinţei este încercarea de eliberare din strânsoarea clişeelor tipice fiecărei discipline. Este drept, în ultimii ani cam fiecare contribuţie se vrea majoră şi inovatoare, însă inovaţia înseamnă adesea folosirea unui nou calculator. La Telciu însă, ieşirea de sub umbrela protectoare a miturilor este abordată de curajul acelora care n-au nimic de pierdut: ori pentru că sunt deja consacraţi, ori pentru că ştiu că după susţinerea tezei de doctorat îi aşteaptă o strălucită carieră de forţă de muncă supracalificată.
Telciu a fost însă în vara lui 2013 pentru două zile o mică Arcadie, unde programul ştiinţific a fost completat cu o vizită la Muzeul Artei Comparate din Sângeorz-Băi. Ce Arcadie ar fi aceea, în care lipsesc artele? Şi cum nici poezia nu putea lipsi, o parte a conferinţei s-a ţinut la Runcu Salvei, unde există o adevărată mişcare culturală, animată printre altele de poeţii locali. Iar în Arcadia, fie ea şi în zona Năsăudului, artele şi poezia fac parte din firescul cotidian, sunt componente elementare ale vieţii.

Într-o lume în care disciplinele umaniste trebuie să-şi justifice existenţa, pentru că nu sunt destul de „pragmatice”, faptul că o primărie rurală preferă o conferinţă ştiinţifică din acest domeniu „rău-famat” ridicării unei statui patriotarde, iar această conferinţă îndrăzneşte să fie neconvenţională prin conţinut, ţine trează speranţa că, mai există viitor pentru cei curajoşi.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Despre descurcăreală și succes. Patru povești

Se dau cîteva cazuri.
1. Angela (52 de ani) a lucrat cîțiva ani la Textila, la Năsăud. Cînd s-a stricat treaba a făcut cîteva ture de străinătate, la șparanghel în Germania și apoi la șters la cur și îngrijit bătrîni prin Germania și Austria. Ba cu contract, ba la negru, cum se putea. Pînă și-a purtat cei doi copii prin facultate. A mai încercat și în satul natal, dar în afară de posturi de vînzătoare la alimentara din localitate n-a găsit. Bani puțini, mult de lucru, fără nicio legătură cu respectarea orelor de muncă prevăzute de cadrul legal. O dureau picioarele de la atîta stat în picioare. Dar măcar era acasă, între ai săi. Prea multe opțiuni nu avea iar pînă la pensie era mult. De lucru mai găsea, una alta, dar fără contract. Ba la o sapă, ba mai cosea cîte ceva (avea mașină de cusut și pricepere, că doar lucrase la „Textila”), mai ales de cînd începuse nebunia cu iile și hainele de inspirație tradițională. Dar la vîrsta ei beteșugurile dau tîrcoale, putînd pica pradă neputinței o…

Discoteca

Copilăria mea s-a sfârșit brusc, într-o seară de vară, exact în anul 2000, când am trecut întâia oară pragul discotecii din sat. Aveam să descopăr că acolo bate adevărata inimă a satului, în ritmurile tot mai întețite ale beat-urilor techno și dance ce răsunau din boxele dosite în colțurile lăcașului. Inocența mea, câtă mai rămăsese, avea să se destrame degrabă, precum catapeteasma templului israelit, datorită cutremurului provocat de revelația vieții de noapte ce anima satul în acele vremuri dospind de sărăcie și euforie. Trecuseră doar câteva luni de când lăsasem strana bisericii unde îngânam icos-uri, psalmi și tropare, alături de bătrânii dieci ai bisericii și-mi luasem gândul de la orice ambiție de-a mă preoți. Pășeam pe un alt tărâm, cu ochii căscați larg și-nfundați de luminile pestrițe ale stroboscopului și electrizat de vigoarea cu care răzbăteau din difuzoare muzici din cele mai recente și mai răscolitoare. Atât de dragă avea să-mi devină discoteca, cu băile ei aglomerate și…

Omul Nou Ardelean

De ce transilvănismul e o ideologie la fel de toxică și de penibilă precum naționalismul pe care, cică, îl combate în numele unei solidarități supranaționale și multiculturale? Sau în ce constă superioritatea Omului Nou Ardelean?
        Am avut o perioadă în care am cochetat cu ideile transilvaniste, ca formă de contracarare a funarismului și naționalismului de hazna ce scotea din sărite orice om de bun-simț. Îmi cădea bine ideea de asumare a diferențelor regionale și locale existente (însă nu în termeni de superioritate) și a bogăției culturale presupuse de secole de conviețuire multietnică și multiconfesională. Am citit texte faine scrise de transilvaniști de ieri și de azi, am purtat discuții din care am aflat multe despre Transilvania și popoarele sale și în continuare urmăresc cu drag poveștile multor oameni și rămîn un suporter al diversității, multiculturalismului, csardașului și mă scot din sărite răsuflatele povești naționaliste despre neamuri și misiunile lor. Însă, deși am …

Comentarii