Raoul Weiss, Eu l-am ucis pe Obama - de Ioana Manta Cosma

Raoul Weiss, Eu l-am ucis pe Obama. Jurnal și note ale unui interpret la Casa Albă, Editura Tribuna, Cluj-Napoca, 2013.

Nu, nu avem de-a face cu primul scriitor criminal din spațiul mioritic. Nu trebuie intentat niciun proces. Scriitorii sunt mai pașnici și nu complotează așa cum fac ciobanii în balade. Ei doar își proiectează lumi imaginare, compensatorii, care să îi scape de eventuale cri...

           Eu l-am ucis pe Obama. Jurnal și note ale unui interpret la Casa Albă este șantierul unei crime. Scris fragmentar, sub forma unui jurnal intercalat, ținut în special în orașul K și la Casa Albă, romanul tentează cu o lectură de verificare între lumea textului, cum ar spune Paul Ricoeur, și lumea autorului. Inserțiile autobiografice sunt mai mult sau mai puțin evidente, depinde de relația cititorului cu orașul Cluj, Insomnia, maestrul Bréda, Raoul Weiss, Obama etc. Cu un aer conspirativ, un Codul lui Da Vinci contemporan, gândit cu umor și fără frică, romanul are toate șansele să devină un bestseller sau să se umple de praf în sertarele bine păzite ale biroului lui Mircea Arman.

           Faptul că personajele fac trimitere la unele personalități contemporane nu trebuie să ne sperie. Ascunse bine în ficțiune, crima asupra președintelui sau comploturile marilor puteri pot avea loc nestingherite, chiar când protagonistul (al cărui nume coincide cu al autorului, Weiss) va fi părtaș la asasinat. Insertația unor astfel de personaje cu trimitere înspre realitățile contemporane nu este brevetul lui Raoul Weiss. Detaliile din bucătăria Barack Obama au menirea să ne convingă numai la nivel ficțional. Obama nu e Obama (mai curând e Madam Bovary). În „Dictatorul și hamacul”, Danniel Pennac creează personajele lui Charlin Chaplin și Rudolph Valentino. Philip Roth îi aduce în „Pata umană” pe Bill Clinton și Monica Lewinsky prin scandalul provocat de relația lor. În acest context, romanul lui Raoul Weiss nu mai pare atât de scandalos; din contră, poate fi citit ca un pamflet. Astfel, nu va mai putea fi acuzat că este misogin (în scenele în care protagonistul vorbește despre femeile penetrate de el), nici de faptul că e un antiamerican cinic (câteva glume la care parcă a folosit acid sulfuric asupra lui Obama, a vânzătoarelor de la fast food-urile americane etc.)

              Frazele arborescente, solicitante, labirintice se desting în câteva partide de sex povestite pe treabă bună. Un alt moment de respiro de la multitudinea de referințe culturale, politice, literare, sunt pauzele de masă, solicitante digestiv. Rețetele descrise cu minuțiozitate de chirurg-bucătar și cu sensibilitate scriitoricească asupra detaliilor alunecă din lumea ficțiunii direct în lumea incomodă a cititorului care se trezește cu stomacul gol. Apetisant atât sexual cât și gastronomic, textul este solicitant prin multitudinea de aluzii care prelungește și ornează hipnotic, uneori obositor frazele. Efectul ironic și comic al acestor vagonete salvează lungimea marfarelor bine încărcate și destind călătoria prin roman. Cu alte cuvinte, dacă ne scuturăm de prejudecățile cu care suntem tentați (romanul e publicat la editura Tribuna, ispita de a citi romanul cu gândul la omul Raoul Weiss și nu la personajul Weiss), lectura e cât se poate de savuroasă.

              Pentru că lumea culturală românească este pudică încă de pe vremea lui I. L. Caragiale, apoi a lui Geo Bogza, romanul „Eu l-am ucis pe Obama” sfidează și el moralitatea, cumpătarea, tihna și legalitatea scrisului clujean. Tocmai de aceea, numele lui Claudiu Gaiu e „protejat” și nu apare menționat în calitate de traducător, iar romanul a putut fi publicat (doar/de abia/...) la editura Tribuna într-o ediție sărăcăcioasă, vizibilă la nivel provincial. Poate că titlul îndrăzneț va face romanul vandabil printr-o supradoză de tiraje. Până atunci, așteptăm linșajul mediatic, polemici acide, interviuri cu autorul, foste iubite bătându-i obrazul (așa cum se întâmplă în câteva din filmele lui Woody Allen, unde foste soții și iubite ale romancierului îi cer socoteală pentru faptul că au apărut în romanul lui), telefoane de amenințare de la Obama, noi oportunități de carieră.