Treceți la conținutul principal

Raoul Weiss, Eu l-am ucis pe Obama - de Ioana Manta Cosma



Raoul Weiss, Eu l-am ucis pe Obama. Jurnal și note ale unui interpret la Casa Albă, Editura Tribuna, Cluj-Napoca, 2013.




Nu, nu avem de-a face cu primul scriitor criminal din spațiul mioritic. Nu trebuie intentat niciun proces. Scriitorii sunt mai pașnici și nu complotează așa cum fac ciobanii în balade. Ei doar își proiectează lumi imaginare, compensatorii, care să îi scape de eventuale cri...
           Eu l-am ucis pe Obama. Jurnal și note ale unui interpret la Casa Albă este șantierul unei crime. Scris fragmentar, sub forma unui jurnal intercalat, ținut în special în orașul K și la Casa Albă, romanul tentează cu o lectură de verificare între lumea textului, cum ar spune Paul Ricoeur, și lumea autorului. Inserțiile autobiografice sunt mai mult sau mai puțin evidente, depinde de relația cititorului cu orașul Cluj, Insomnia, maestrul Bréda, Raoul Weiss, Obama etc. Cu un aer conspirativ, un Codul lui Da Vinci contemporan, gândit cu umor și fără frică, romanul are toate șansele să devină un bestseller sau să se umple de praf în sertarele bine păzite ale biroului lui Mircea Arman.
           Faptul că personajele fac trimitere la unele personalități contemporane nu trebuie să ne sperie. Ascunse bine în ficțiune, crima asupra președintelui sau comploturile marilor puteri pot avea loc nestingherite, chiar când protagonistul (al cărui nume coincide cu al autorului, Weiss) va fi părtaș la asasinat. Insertația unor astfel de personaje cu trimitere înspre realitățile contemporane nu este brevetul lui Raoul Weiss. Detaliile din bucătăria Barack Obama au menirea să ne convingă numai la nivel ficțional. Obama nu e Obama (mai curând e Madam Bovary). În „Dictatorul și hamacul”, Danniel Pennac creează personajele lui Charlin Chaplin și Rudolph Valentino. Philip Roth îi aduce în „Pata umană” pe Bill Clinton și Monica Lewinsky prin scandalul provocat de relația lor. În acest context, romanul lui Raoul Weiss nu mai pare atât de scandalos; din contră, poate fi citit ca un pamflet. Astfel, nu va mai putea fi acuzat că este misogin (în scenele în care protagonistul vorbește despre femeile penetrate de el), nici de faptul că e un antiamerican cinic (câteva glume la care parcă a folosit acid sulfuric asupra lui Obama, a vânzătoarelor de la fast food-urile americane etc.)
              Frazele arborescente, solicitante, labirintice se desting în câteva partide de sex povestite pe treabă bună. Un alt moment de respiro de la multitudinea de referințe culturale, politice, literare, sunt pauzele de masă, solicitante digestiv. Rețetele descrise cu minuțiozitate de chirurg-bucătar și cu sensibilitate scriitoricească asupra detaliilor alunecă din lumea ficțiunii direct în lumea incomodă a cititorului care se trezește cu stomacul gol. Apetisant atât sexual cât și gastronomic, textul este solicitant prin multitudinea de aluzii care prelungește și ornează hipnotic, uneori obositor frazele. Efectul ironic și comic al acestor vagonete salvează lungimea marfarelor bine încărcate și destind călătoria prin roman. Cu alte cuvinte, dacă ne scuturăm de prejudecățile cu care suntem tentați (romanul e publicat la editura Tribuna, ispita de a citi romanul cu gândul la omul Raoul Weiss și nu la personajul Weiss), lectura e cât se poate de savuroasă.
              Pentru că lumea culturală românească este pudică încă de pe vremea lui I. L. Caragiale, apoi a lui Geo Bogza, romanul „Eu l-am ucis pe Obama” sfidează și el moralitatea, cumpătarea, tihna și legalitatea scrisului clujean. Tocmai de aceea, numele lui Claudiu Gaiu e „protejat” și nu apare menționat în calitate de traducător, iar romanul a putut fi publicat (doar/de abia/...) la editura Tribuna într-o ediție sărăcăcioasă, vizibilă la nivel provincial. Poate că titlul îndrăzneț va face romanul vandabil printr-o supradoză de tiraje. Până atunci, așteptăm linșajul mediatic, polemici acide, interviuri cu autorul, foste iubite bătându-i obrazul (așa cum se întâmplă în câteva din filmele lui Woody Allen, unde foste soții și iubite ale romancierului îi cer socoteală pentru faptul că au apărut în romanul lui), telefoane de amenințare de la Obama, noi oportunități de carieră.

Comentarii

  1. De cine anume e protejat numele traducatorului? Iar daca e protejat de ceva mari pericole, de ce-l faceti public aici?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ioana manta cosma14 decembrie 2013, 14:27

      bună seara. tocmai de aceea am folosit "protejat" (cu ghilimele), ca să ating cu ironie aceeaşi dilemă pe care o ridicaţi dvs., dar şi ca să sugerez situaţia confuză-complicată (numele Claudiu Gaiu nu a apărut ca romanul să poată fi publicat la editura Tribuna). În orice caz, am vrut neapărat să apară numele traducătorului Claudiu Gaiu în recenzie, pentru că aşa mi se pare onest.

      Ștergere
  2. ”protejat” e un fel de a spune. nu cred că se pune problema protejării lui Claudiu Gaiu ci a contribuției sale.

    RăspundețiȘtergere
  3. poate ar trebui să și mulțumesc, eu sau măcar contribuția... (claudiu)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. nu vreau să intru în detalii de bucătărie internă pentru că nu le cunosc foarte bine și nu vreau (nu vrem) să fim înțeleși greșit. recenzia trebuia să pomenească chestiunea legată de traducere și de absența numelui, prin referire la ce și cât cunoșteam despre problemă.

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Despre descurcăreală și succes. Patru povești

Se dau cîteva cazuri.
1. Angela (52 de ani) a lucrat cîțiva ani la Textila, la Năsăud. Cînd s-a stricat treaba a făcut cîteva ture de străinătate, la șparanghel în Germania și apoi la șters la cur și îngrijit bătrîni prin Germania și Austria. Ba cu contract, ba la negru, cum se putea. Pînă și-a purtat cei doi copii prin facultate. A mai încercat și în satul natal, dar în afară de posturi de vînzătoare la alimentara din localitate n-a găsit. Bani puțini, mult de lucru, fără nicio legătură cu respectarea orelor de muncă prevăzute de cadrul legal. O dureau picioarele de la atîta stat în picioare. Dar măcar era acasă, între ai săi. Prea multe opțiuni nu avea iar pînă la pensie era mult. De lucru mai găsea, una alta, dar fără contract. Ba la o sapă, ba mai cosea cîte ceva (avea mașină de cusut și pricepere, că doar lucrase la „Textila”), mai ales de cînd începuse nebunia cu iile și hainele de inspirație tradițională. Dar la vîrsta ei beteșugurile dau tîrcoale, putînd pica pradă neputinței o…

Discoteca

Copilăria mea s-a sfârșit brusc, într-o seară de vară, exact în anul 2000, când am trecut întâia oară pragul discotecii din sat. Aveam să descopăr că acolo bate adevărata inimă a satului, în ritmurile tot mai întețite ale beat-urilor techno și dance ce răsunau din boxele dosite în colțurile lăcașului. Inocența mea, câtă mai rămăsese, avea să se destrame degrabă, precum catapeteasma templului israelit, datorită cutremurului provocat de revelația vieții de noapte ce anima satul în acele vremuri dospind de sărăcie și euforie. Trecuseră doar câteva luni de când lăsasem strana bisericii unde îngânam icos-uri, psalmi și tropare, alături de bătrânii dieci ai bisericii și-mi luasem gândul de la orice ambiție de-a mă preoți. Pășeam pe un alt tărâm, cu ochii căscați larg și-nfundați de luminile pestrițe ale stroboscopului și electrizat de vigoarea cu care răzbăteau din difuzoare muzici din cele mai recente și mai răscolitoare. Atât de dragă avea să-mi devină discoteca, cu băile ei aglomerate și…

Omul Nou Ardelean

De ce transilvănismul e o ideologie la fel de toxică și de penibilă precum naționalismul pe care, cică, îl combate în numele unei solidarități supranaționale și multiculturale? Sau în ce constă superioritatea Omului Nou Ardelean?
        Am avut o perioadă în care am cochetat cu ideile transilvaniste, ca formă de contracarare a funarismului și naționalismului de hazna ce scotea din sărite orice om de bun-simț. Îmi cădea bine ideea de asumare a diferențelor regionale și locale existente (însă nu în termeni de superioritate) și a bogăției culturale presupuse de secole de conviețuire multietnică și multiconfesională. Am citit texte faine scrise de transilvaniști de ieri și de azi, am purtat discuții din care am aflat multe despre Transilvania și popoarele sale și în continuare urmăresc cu drag poveștile multor oameni și rămîn un suporter al diversității, multiculturalismului, csardașului și mă scot din sărite răsuflatele povești naționaliste despre neamuri și misiunile lor. Însă, deși am …

Comentarii