Cum radicalizezi o generaţie

Sinteza evenimentelor

Când se vorbeşte despre perioada interbelică şi avântul tinerimii studioase către extreme, în special către mişcarea legionară, una dintre explicaţile invocate (alături de climatul naţionalist specific întregului continent) este cea a numărului mare de tineri cu studii pe care sistemul nu i-a putut integra. Dacă generaţiile anterioare de tineri cu carte proveneau de regulă din rândul boierimii, generaţia interbelică avea origini mult mai variate, mai mult sau mai puţin "sănătoase" şi probleme financiare tot mai complexe şi mai cronice. În faţa unei societăţi bine "aşezată" în matca ei în care posibilităţile de infiltrare în sistem erau condiţionate de mulţi factori, în faţa scandalurilor de corupţie şi a sărăciei şi mizeriei cronice a celei mai mari părţi a populaţiei, aderenţa la extreme, la soluţiile radicale, s-a impus cât se poate de firesc.

             În zilele noastre, tranziţia prelungită pune o nouă generaţie de tineri cu studii la periferia societăţii, cei care coordonează sistemul fiind mult mai preocupaţi de clonarea şi perpetuarea status-quo-ului actual, decât de crearea unor alternative pentru tineri, sau de o împrospătare a oamenilor din sistem după criteriul meritocraţiei atât de des invocate. Unii pleacă în afară căutându-şi rostul şi scuipând peste umeri înspre tărtăcuţele celor din vârful piramidei, alţii rămân şi-şi mestecă furia şi frustrarea, se reprofilează, cârtesc. Unii reuşesc în afară sau în ţară, fie pentru că sunt foarte buni, fie pentru că sunt ajutaţi, recomandaţi sau plantaţi. Dar grosul rămâne pe lângă şi nu e vorba de o masă de puturoşi, descurcăreţi sau copiatori, ci e vorba de multe ori de tineri de o bună mediocritate, capabili dar fără prea multe opţiuni. Creşte hăul între tinerii pregătiţi dar fără perspective şi cei din vârful piramidei, unii veterani ai vechiului regim sau ai tranziţiei, îmbătrâniţi în rele, alţii, lupi tineri crescuţi pe lângă stânele partidelor şi potentaţilor zilei (atunci când nu sunt odraslele, nepoţii acestora). Creşte hăul între cei de sus şi cei care trudesc sub diferite forme, la catedre, în spitale, în agricultură sau în construcţii.

Jăndarii şi presa la Pungeşti

                Dar să revenim la generaţia din care consider că fac parte şi eu. Este o generaţie de oameni frustraţi care încep să prindă gustul urii, în care creşte furia şi care trebuie să-şi consume umorile. La incapacitatea de a crea alternative şi forme de integrare, caracteristică celor de la conducere din toate nivelele (Guvern, Rectorat etc.) se adaugă aroganţa cu care sunt tratate o serie de probleme care priveşte întreaga societate. Dintre acestea cele mai vizibile sunt cele legate de proiectul minier de la Roşia Montana şi proiectele de explorare şi exploatare a gazelor de şist (pot fi adăugate multe altele, precum scăderea finanţării învăţământului universitar - apropos, unde e vocea universitarilor, a rectorilor şi prorectorilor politruci, în special - creşterea taxelor etc.) care au început să catalizeze energiile, frustrările şi furia unei întregi generaţii. După ce revoltele din 2012 au fost parazitate de către USL, cei din actualul guvern cocoţându-se pe valul protestelor şi adoptând agenda acestora, macazul se schimbă, începe să se lingă ceea ce se scuipa ieri, iar cei care contestă sunt catalogaţi drept extremişti, eco-terorişti etc. Ba mai mult, prin intermediul instituţiilor statului, Jandarmerie, Miliţie şi Securitate, începe hărţuirea acestora. Bastoanele îşi croiesc drum către coloanele tineretului refractar la politicile de subdezvoltare economică propuse de actualul guvern. Amenzile încep să curgă şi ele, tinerii protestatari sunt împinşi tot mai înspre margine, sunt priviţi cu suspiciune, sunt pedepsiţi sau ameninţaţi când mârâie şi denunţă dresajul societăţii.

           Deşi numărul protestatarilor scade semnificativ, de la zecile de mii din septembrie la câteva sute acum în pragul sărbătorilor de iarnă,  vehemenţa acestora creşte, fiind vizibilă mai ales în mediile online. Bănuiesc că paznicii păpători de buget din Securitate monitorizează intens pericolele şi-i înştiinţează pe cei de sus, pentru a justifica hălcile de buget sustrase bolnavilor de cancer sau diabeticilor pentru a-şi hrăni reveriile panoptice. Dar furia creşte, se extinde lent prin imagini cu jandarmi bătând bătrâni şi ţărani  pe proprietăţile lor, prin filmuleţe cu politicieni scuipând printre zâmbete minciuni şi ameninţări, prin amenzile colecţionate. Soluţiile radicale, solicitarea unor pedepse drastice pentru abuzurile comise şi dorinţa de a răsturna acest status-quo se răspândesc, se naturalizează. Protestele vor continua, furia va creşte iar cei din guvern, din partide sau alte instituţii ale statului vor avea  de-a face cu atacuri constante, cu "hărţuiri" şi cu o presiune crescândă. Întâmplarea de ieri cu mitropolitul Ponta la Cluj va fi o amintire soft pe lângă ceea ce va urma. Capacul pe care guvernul îl ţine deasupra presiunii va sări hăt în lături, iar cei care l-au ţinut se vor arde tare. 

            Prin măsurile luate în ultima vreme guvernul şi instituţii ale statului (Jandarmerie, Politţie, Prefectură etc.) au intrat într-un război de uzură cu proprii cetăţeni. Război inegal în această fază în care încă se mai pot ascunde după invocarea argumentului cu numărul irelevant al opozanţilor şi îşi pot acoperi prin legi abuzurile şi ilegalităţile. Clocotul care acum a cuprins o parte irelevantă a populaţiei, ţăranii din Siliştea Pungeşti, Moşna, Alma Vii, Roşia Montana, o bună parte a tineretului şi a celor din mediul universitar, se va extinde lent, va virusa pături largi ale populaţiei adâncită în frustrări de multe feluri. Înregistrările video, fotografiile cu intervenţiile abuzive ale autorităţilor vor circula, vor aduna zeci, sute, mii de vizualizări şi vor stârni şi alimenta ura a tot mai mulţi şi mai diverşi oameni. Abuzurile instituţilor statului şi corupţia oamenilor politici vor fi trâmbiţate pe toate căile posibile într-atât de mult încât până să se banalizeze vor preschimba în ură şi furie dispreţul şi resemnarea care caracterizează grosul populaţiei. Şi atunci să nu ne mire urmările radicale, soluţiile şi pedepsele radicale impuse de noua generaţie şi de mulţimile dezlănţuite. Imaginaţi-vă revolta de ieri de la Pungeşti la o scară naţională, după câteva luni de hărţuire constantă şi intimidări din partea jandarmilor şi a statului în general. Cine să o mai ţină în frâu? Cine va fi de vină pentru urmări? Tinerii împinşi înspre margini nu numai prin intermediul etichetelor ci şi prin intermediul pulanelor şi al politicilor statului?