E timpul
pentru o poveste, o poveste pe care o puteți verifica uitându-vă la cer,
noaptea, când norii se zgribulesc unii în alții, iar stelele vă domină
privirea. Chiar și fără ochian se poate vedea lumea acestui „garçon
étoile”. Da, unii copii sunt stele, alături de părinții lor.
Într-o zi,
unui băiețel i s-a spus acest amănunt, cum că el este o stea. La început,
vestea nu l-a afectat, asta însemna că este deosebit – e bine să fii stea. Însă
el și-a dat seama că este o stea diferită, cu mai multe colțuri decât cele de
pe cer. Când a descoperit asta, a început să îi fie rușine. Cu cât îi era
rușine mai mult, cu atât steaua se mărea și îl copleșea. Până la urmă, a ajuns să
se vadă doar steaua din el, o umbră imensă care îl acoperea cu totul. Steaua
era el, iar el devenise propria sa umbră. Când îți e rușine cu tine, partea
renegată a identității tale pare a se răzbuna pe tine. Durează ceva timp până
să îți asumi ceea ce ești.
Între timp,
sub ochii noștri, ajung vânătorii de stele, un soldat cu o zvastică, în rând cu
o armată întreagă de executanți. Stelele din jurul băiatului sunt capturate,
aruncate într-un tren. Textul este susținut de un desen sugestiv, emblematic
pentru drumul de doliu spre Auschwitz. Un horn se vede dintr-una din clădirile
lagărului – nori de fum își urmează traseul vertical, încărcat de stele galbene
ce urcă la cer.
Dar cine
este micuțul înstelat? Numele nu îl aflăm nici la finalul povestirii – el este
un copil reprezentativ, în plus, el își asumă etichetele pe care ceilalți i le
pun, este anonim și stigmatizat. Probabil este și un copil cu stea în frunte,
pentru că reușește să scape de arestări împreună cu o altă familie.[1]
Își ascunde steaua cât poate de bine. Stă retras pentru un timp, după care
reapare în societate. Este singur, „tout seul”; imaginea preia din nou rolul
textului, devenind foarte expresivă. Singurătatea băiatului pe cele două pagini
ale cărții este copleșitoare, două pete mari de culoare acoperă întinderea
filelor, peste care stăpânește stingher băiatul înstelat. Oameni noi apar în
calea lui și se împrietenește cu ei, permițând soarelui să apară alături de
stelele de pe cer. Odată ce și-a asumat această identitate de stea, el strălucește.
„Maintenant, il sait qu'il est une étoile. Et il brille.”
Metafora
strălucirii este emplematică pentru carte. Nu întâmplător, una din autoare,
Rachel Hausfater-Douïeb, dedică povestea „à mon père, qui brille”, sugerând că
istoria este inspirată din experiența proprie, ca și Art Spiegelman vorbește în
romanul grafic „Maüs” despre povestea vieții lui și a tatălui său, evreu
supraviețuitor al Shoahului.
Trimiterile
la exterminarea poporului evreu sunt din ce în ce mai explicite, cu fiecare
pagină dată. Soldații SS sunt numiți vânători. Animalizarea evreilor în
discursuri, dar și prin felul în care au fost tratați, îi face pe soldați să
apară ca vânători. Imaginarul bestiar apare și în faimosul roman grafic „Maüs” – evreii sunt șoareci, germanii
sunt pisici. Ca și băiețelul-stea, evreii și povestirile despre destinele lor
ajung să își asume imaginarul antisemit și să îl folosească în scop simbolic,
metaforizant. Steaua lui David devine o stea de pe cer, iar evreii uciși în
lagărele de concetrare ajung prin fumul athanorului purificator niște stele pe
cer.
Steaua
galbenă devine un simbol al stigmatizării evreilor, al diferenței marcate. Nu
întâmplător, într-o altă carte pentru copii, „Otto, l'autobiographie d'un ours
en peluche”, Tomi Ungerer proiectează o pagină din viața unui copil german.
Oskar își întreabă inocent mama de ce prietenul său, David, poartă o stea pe
haină – poate să o poarte și el? Mama îi explică cu blândețe ce înseamnă a fi
evreu.
„Un jour, David arriva avec une étoile
jaune sur sa veste. Oskar demanda à sa maman:
-
Mutti, regarde l'étoile de David, est-ce que tu pourrais m'en faire une comme
ça?
-
C'est impossible, répondit-elle. Parce que tu n'est pas juif.
- C'est quoi, être juif?
demanda Oskar.
- Les juifs sont différents, ils ont
une autre religion, le gouvernement est contre eux et leur rend la vie très
difficile. C'est injuste et très triste, on les oblige à porter cette étoile
pour les reconnître.”[2]
Iată o
definiție a evreului exprimată fără patimă unui copil. Și povestea noastră ne
învață cum să scrii fără încrâncenare, cu inocență, despre mari crime ale
lumii, despre destine sacrificate.
O carte bună pentru copii iese de sub sfera
grupului căreia se adresează. În cazul de față, ea devine o lecție de istorie, despre
drama unui copil evreu[3]
și a poporului său, o lecție umană, despre cum să ne asumăm cine suntem, chiar
dacă părem diferiți. Alteritatea nu este „dușmanul”, ea este doar o stea
îndepărtată de care ne putem apropia cu gentilețe. Și cu o valoare moralizatoare,
povestea băiatului-stea continuă să strălucească ca o formă de aide-mémorie.
Asemeni stelelor, incidentele din timpul Shoahului rămân în eternitate și prin
poveștile de acest gen.
Câți astfel
de copii înstelați sunt astăzi în preajma noastră, pe stradă sau în ghetouri "moderne" gen Pata Rât? De câţi astfel de copii e nevoie într-o clasă, şcoală pentru ca părinţii protectori să-şi mute odraslele în altă parte? Steaua lor nu mai este cusută pe haină ci le acoperă întreg corpul.
[1] Detaliu anticipat de una din
primele pagini ale cărții, unde se vede umbra copilului cu o stea pe cap.
[2] Tomi
Ungerer, „Otto. Autobiographie d'un ours en peluche”, Petite bibliothèque de l'école des loisirs, Paris, 2011, p. 15.
[3] Cartea, ca și jurnalul Annei Frank
și, mai nou, al Evei Heyman, introduce problema copiilor evrei, victime ale
Shoahului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu