Treceți la conținutul principal

Poporul român. Un popor BDSM? - de Ron Jeremy




    Dintre apariţiile editoriale din ultima vreme niciuna nu a făcut atâta vâlvă precum controversata lucrare semnată de istoricul iclozean Gheorghe Abuzatu care poartă titlul „Puşca şi cureaua lată – sado-masochism, imaginar sexual şi mentalităţi punitive la poporul român” (Editura RedTube University Press, Medgidia, 2013). Este adevărat, concurenţa acerbă de pe tărâmul istoriografic autohton cu lucrări precum „1848. Anul în care nu s-a întâmplat nimic” a istoricului gorjean Nicolae Tricolor sau „Siluirea – contribuţii la etnogeneza poporului român” a istoricului sas Klaus Kinky au ameninţat serios poziţia lucrării domnului Abuzatu în clasamentul alcătuit anual de către Asociaţia „Istorici Fără Frontiere”. În cele din urmă argumentele de netăgăduit ale istoricului iclozean au adus lucrarea pe primul loc, iar noi, ca recenzori ai acestei lucrări, nu putem decât să lăudăm decizia acestei respectabile asociaţii.


    Premisa de la care porneşte domnul Abuzatu în cercetarea domniei sale este aceea că fibra naţională, elementul constitutiv şi forţa motrice în acelaşi timp, care au propulsat poporul român în istorie nu este nimic altceva decât sado-masochismul. Ca orice cercetare istorică ce se respectă, domnul Abuzatu îşi lansează excursul începând cu Herodot. Faimosul fragment, binecunoscut istoriografiei şi publicului larg, în care câţiva geţi îl aruncă în suliţe pe un altul este reinterpretat de istoricul iclozean drept un episod BDSM din istoria acestui brav popor al antichităţii: „Se pare că” spune Abuzatu în lucrare „«a trimite pe cineva la Zalmoxe» nu este nimic altceva decât un fragment din bogatul jargon kinky al acestui popor cu înclinaţii sado-masochistice nemaiîntâlnite nicăieri în antichitate, decât poate cu excepţia nenorociţilor locuitori ai Sodomei şi Gomorei despre care izvoarele (cu excepţia Bibliei) tac”. Cu timpul suliţa se va transforma în ţeapă, adevărat instrument specializat, de care puţini domnitori români şi supuşi ai lor se vor putea separa (fiziceşte vorbind). Interesant este că pe măsură ce trec veacurile, practicile BDSM se rafinează, evoluează: „Iată de pildă acest citat din istoria lui N. Costin cu privire la domnia lui Gheorghe Duca: «Pre Ursachie, ce au fost vornic mare (...) l-au dezbrăcat cu pielea şi l-au legat la stîlp la ger, fiind iarnă, de la carele ţinându-l un an la temniţă şi bătându-l la talpe, i-au luat 250 de pungi de bani». Este doar un exemplu dintre multele, care pe lângă detaliile cu privire la practica sado-maso ne oferă şi o idee cu privire la costurile la care se ridicau asemenea servicii. Interesant este că domnitorul încearcă să diversifice aceste practici, vara oferind servicii de altă natură: «Iar pe Ion Isar vistiernicul şi pe Andrei Sipotean vornicul de poartă, dezbrăcându-i în pielea goală şi ungându-i cu miere vara, i-au legat de stâlp de-i mâncau muştele şi albinele».” În Ţara Românească, Gheorghe Abuzatu identifică adevărate petreceri în grup găzduite de cele mai de vază familii precum Bălenii şi Cantacuzinii: „Letopiseţele ne oferă doar rezumate a ceea ce se întâmpla cu adevărat în casele şi locurile de petrecere a acestor boieri: «de-i scotea din turn pe acei boieri (...) de-i bătea la tălpi în toate zilele pre talpele picioarelor, şi-i spânzura de mâini cu sfoară, şi-i mânca în tot felul»” Nenumăratele exemple evocate de reputatul istoric iclozean vin să întărească ideea centrală a lucrării, şi anume că vocaţia adevărată a poporului român nu este cea de constructor aşa cum se încearcă adesea a demonstra (mai ales prin intermediul unor interpretări tendenţioase ale Baladei Meşterului Manole) ci cea de sado-masochist. Şi ca să-şi fundamenteze teza, Gheorghe Abuzatu procedează la relecturarea numitei balade: „aşa-zisa «scenă a sacrificiului întru creaţie» în care Manole o zideşte pe Ana trebuie redenumită, în vederea racordării la bogatul material istoric tratat aici, «scena bondage întru creaţie».”

    Avansând asemenea ipoteze, lucrarea nu avea cum să treacă neobservată. Studiul domnului Abuzatu, spun unii, minează puternic eşafodajul ideologic al cercurilor intelectuale de stânga. „Într-adevăr, aserţiunile istoricului iclozean Gheorghe Abuzatu evidenţiază limitele definiţiei marxiste a conceptului expoatării omului de către om. În lumina noilor agrumente şi interpretări este imperios necesară rafinarea analizelor... Altfel toată această retorică stângistă rămâne o simplă auto-exploatare tristă!” scrie Vasile Ernu într-un editorial CriticAtac. De cealaltă parte, din cercurile neocon, membri marcanţi precum Adrian Papahagi declară: „Nu este de ajuns să te declari un suporter al valorilor tradiţionale. Acestea trebuie asumate şi trăite, conservate şi perpetuate în varietatea lor. Cartea domnului Abuzatu tocmai pentru aceasta pledează, pentru cunoaşterea şi revitalizarea bogatelor tradiţii autohtone!” Probabil cel mai avizat punct de vedere vine însă dinspre cercurile neangajate ideologic. „«Puşca şi cureaua lată» a domnului Abuzatu nu doar că este un studiu de o acribie înfiorătoare dar şi un bun manual de practici tradiţionale. Pot să spun chiar, că de la lecturarea lucrării nu doar că performanţele mele la locul de muncă au crescut vertigions, dar am devenit şi apreciată pentru ideile noi pe care le-am propus colegilor” ne-a declarat Sandra Romain. „De când am citit-o nu mă mai simt ca un obiect, ci ca un membru funcţional al prestigioasei industrii pe care o reprezint!” se mândreşte Laura Anderşan. Exagerată sau realistă, intrigantă şi incitantă sau doar de-a dreptul polemică, lucrarea domnului Abuzatu cu siguranţă va rămâne în dezbaterea publică pentru multe luni de acum înainte. Indiferent de verdictul acordat de cutare sau cutare persoană, cert este că „Puşca şi cureaua lată – sado-masochism, imaginar sexual şi mentalităţi punitive la poporul român” cel puţin va suspenda în chingi conştiinţa noastră naţională, o va lega de calorifer şi o va supune unei biciuiri morale din care nu va ieşi cu siguranţă la fel.



*Acest material a apărut cu sprijinul Fundaţiei Soroş, cărieia îi oferim pe această cale cele mai calde mulţumiri!







Postări populare de pe acest blog

Cel mai popular fake news din România

Există în mass-media autohtonă, aia care se pretinde quality și e luată ca atare de către o bună parte din populația cu pretenții, o panică și revoltă constante față de fenomenul fake news. De vreun an și ceva suntem lămuriți, din cînd în cînd, despre acest mare și pervers bai, despre cît de dăunător este, cui folosește și cum funcționează. Acestui militantism anti-fake news se adaugă tot mai des articole și luări de poziție despre propaganda dușmană, adică rusească, consumatorii de media fiind, de asemenea, lămuriți cum stă treaba și cu acest pericol care mișună printre noi corupînd minți și suflete. Pe o astfel de platformă quality am citit zilele astea un articol despre parșiva propagandă rusă, în cursul căruia jurnalista reamintea o lămurire clișeu:
Încă din anii 70au fost studiate modurile în care un mesaj fals ajunge să fie receptat ca adevărat de auditoriu. Concluziile la care au ajuns cercetătorii au fost că simpla repetare a unui mesaj îl face să fie receptat drept credibil.…

Autonomia sașilor în Transilvania - Sándor Vogel

Convieţuirea comunităţilor cu statut juridic diferit a caracterizat societatea medievală din Europa. Ulterior, aceste practici juridice au fost codificate iar pe baza lor comunităţile delimitate teritorial au dispus de privilegii şi au format corpuri juridice unitare. O caracteristică deosebită a Regatului Ungariei a fost acordarea de privilegii anumitor grupuri etnice, cum ar fi secuii, iazigii, cumanii, saşii din Zips (Spi) şi Ardeal. Toate acestea stau în legătură cu activitatea de consolidare statală dusă de regii maghiari, al căror interes primordial a fost popularea ţării, exploatarea resurselor ei economice şi apărarea militară. În Transilvania, saşii au beneficiat de cel mai complet şi mai durabil sistem de privilegii. Acest grup etnic redus numeric, colonizat în mai multe valuri de către regii maghiari în secolele 12-13, a devenit, datorită privilegiilor sale, un important factor economic, cultural şi chiar politic. Deoarece poporul săsesc s-a menţinut în primul rând datorită…

Sub zodia anticorupţiei

În toată istoria ei modernă, „integrarea europeană” a României a fost un proiect de clasă: a fiilor de boieri întorşi de la studiile făcute la Paris în secolul XIX, a intelighenţiei, elitei economice şi a administraţiei de stat la începutul secolului XX şi, după ’89, a unui segment de politicieni, afacerişti şi intelectuali. Un proiect, aşadar, eminamente liberal. Această „integrare europeană” a reprezentat în tot acest timp o veritabilă fată morgana, un ideal rămas în permanenţă de făcut, sau, dacă nu, măcar de dus la bun sfârşit. Orice şi oricât s-ar fi realizat, decalajul faţă de ţările vest-europene rămânea vizibil, iar, mai rău decât atât, exista tot timpul posibilitatea ieşirii din cursă, a deturnării „parcursului european” şi a resorbţiei în cultura şi moravurile Orientale de care abia reuşiserăm să ne desprindem. Însă, la fel ca şi „integrarea”, desprinderea a fost resimţită întotdeauna ca parţială, fragilă şi, fatalmente, reversibilă. Din această cauză, grupurile sociale care…

Comentarii