 |
| sursa foto: europaliberă.com |
Conform datelor ultimului sondaj de opinie vehiculate în presa
centrală, regională şi judeţeană, Biserica a scăzut în topul
încrederii poporului român în instituţii, undeva pe la şaizeci
şi ceva de procente, în timp ce serviciile secrete au luat-o pe o
pantă ascendentă, culegând roadele schimbării la faţă, a
prezervării structurilor şi cadrelor de nădejde şi a injectării
de sânge proaspăt. O avalanşă de critici şi concluzii au dat
năvală asupra instituţiei bisericii, care mai de care mai
îndreptăţite, dar cele mai multe prost documentate. În aceste
momente grele, de subţiere a procentelor şi adâncire a crizei
economice, biciclistice şi morale a societăţii româneşti,
instituţiile bisericeşti au nevoie de un real suport din partea
intelighentsiei naţiunii, aşa că o parte din membrii Ligii s-a
gândit să le-o ia înainte lui Neamţu, Papahagi şi Baconski, şi
să ofere sfaturi pertinente instituţiei în cauză. Soluţia este
una singură: într-o epocă a perseverenţei în deconstructivism,
imobilism etno-folcloric şi pesimism, recursul la tradiţie este
salvarea. La o tradiţie neaoşă românească, exorcizată de
demonii influenţelor străine şi a instituţiilor de import care au
creat în ultimii aproximativ 200 de ani această degringoladă a
„formelor fără fund”.
Prin urmare, primul pas ar fi modelarea constituţiei aflată în
plină dezbatere semidoctă, după vechile pravile româneşti care
au rânduit vreme de veacuri viaţa sufletească şi socială a
poporului român. În speţă, recomandăm spre pastişare Pravila de
la Govora (1640), Pravila de la Iaşi (1646) şi Pravila cea mare de
la Târgovişte (1652). Asta pentru conturarea unui cadru adecvat
derulării traiului poporului român pe aceste meleaguri. Strict în
privinţa vieţii bisericeşti, unde se constată, în pofida unor
succese izolate a pelerinajelor de la Nicula, Iaşi sau Bucureşti
(au adunat mai multă lume decât Electric Castle şi Peninsula la un
loc), o frecventare tot mai slabă a bisericilor, mai ales de către
tineret. De asemenea, un alt fenomen extrem de îngrijorător este
neţinerea postului, obiceiul păcătos şi profund nesănătos al
mâncatului prin fast-food-uri şi pizzerii, făcând ravagii în
rândul poporului drept-credincios. Prin urmare, inspiraţi de
pildele eficiente ale înaintaşilor, aducem o modestă propunere,
despre care suntem siguri că poate contrabalansa, într-un timp
extrem de scurt, jocul procentelor şi al decreştinării în
societatea autohtonă. Sunt 2 fragmente din circulare bisericeşti
din Transilvania celei de-a doua jumătăţi a secolului al
XVIII-lea:
”Fieştecare creştin pravoslavnic dator va fi mai cu deadins a
păzi sfânta biserică în toate sărbătorile, adecă ascultând
utrenia, sfânta liturghie, vecernia şi învăţătura preotului,
iară carele fără cuvioasă împedecare ar rămânea acasă sau ar
purcede în cale fără blagoslovenia preotului, sau ar zăcea la
băuturi în crâşme, în nunţi, în ospeţe pe vremea bisericii
întâi câte cu 24 de bani, a doua cu 3 mărieşi să se globească
din care două părţi bisericilor, una curatorilor să dea. A treia
oară în calodă câte 24 de palţauă bărbaţii, iară muierile şi
cei mai mici cu atâtea corbace să se pedepsească şi fiindcă
numai cei tineri, ci şi din cei bătrâni mulţi mai toate
sărbătorile de peste an cu jocuri şi cu hore îmblătoare le
petrec de dimineaţă până seara, din carile şi alte păcate mai
mari se întâmplă, aşişderea şi acestea se opresc mai vârtos pe
vremea bisericii sub pedeapsa mai sus scrisă.”
Dacă primul fragment de circulară vlădicească ne oferă sfaturi
rupte din rai pentru sporirea numărului de enoriaşi la slujbele
bisericeşti, cea de-a doua ne oferă reţeta de reaşezare în matca
tradiţiei a alimentaţiei autohtone:
„Am luat seamă că mulţi îndrăznesc a călca s. Posturi şi
a le pângări. Pentru aceea ca legea noastră cea pravoslavnică a
bisericii Răsăritului şi în rândul posturilor de toţi
pravoslavnicii creştini nemişcată să se ţie şi întreg să se
păzească preoţii şi curatorii precum ca acele care s-ar afla că
s-ar fi pângărit Miercurea şi Vinerea sau în vreun post din cele
4 ce sunt rânduite de s. Biserică, întâi să-l bată câte 24 de
toiage ţapine, iară de nu s-ar păroşi un spurcat ca acela se va
da în temniţă varmeghii şi rămâind acolo după porunca
înălţatei chezaro-crăieşti împărăţii, se va învăţa a
posti şi a-şi ţine legea pe care s-a botezat”.
Considerăm că adevăratele dezbateri pe marginea constituţiei,
acum că tot s-a hotărât menţionarea în preambulul constituţiei
a rolului istoric al B.O.R. în modernizarea naţiunii române, ar
trebui să pornească de la cadrul de referinţă oferit de pravilele
menţionate, şi de la circulare, precum cele din care am citat. În
ecuaţie ar trebui să intre neapărat şi serviciile secrete, care,
profitând de trend-ul ascendent în materie de credibilitate şi de
tradiţia efortului comun (ofiţer-ierarh) de ascultare şi
monitorizare a cetăţeanului-enoriaş, pot veghea la implementarea
celor cuprinse în circulare.
