Treceți la conținutul principal

Institutul Clinic de Tratament al Afecţiunilor şi Tulburărilor de tip istoric: „Bouvard et Pécuchet”






            La recomandarea domnului Valentin Trifescu, reputat profesionist în tratarea diferitelor afecţiuni, boli şi deficienţe istoriografice, tot mai des întâlnite în rândul româNETului, Liga Oamenilor de Cultură Bonţideni a hotărât, în unanimitate, înfiinţarea primului Institut Clinic de Tratament al Afecţiunilor şi Tulburărilor de tip istoric: Institutul Clinic „Bouvard et Pécuchet”. Prin acest aşezământ medical, ce aminteşte de lăudabilele iniţiative private ale secolelor trecute, căutăm să contribuim cu modestele noastre forţe la însănătoşirea societăţii româneşti. Institutul vizează profilactica, igienizarea şi terapia conţinutului istoric al lumii ideilor din România de azi şi de mâine,  care zace sub egida „Insano mentis in corpore sano
            Românii sunt excesiv de preocupaţi de SIDA. Noi considerăm că sunt boli mult mai grave (şi domnul Francesco Goya, suntem siguri, e de acord cu noi)... boli de spirit, boli de minte, boli de suflet şi inimă. Boli ce afectează sistemul nervos al fiinţei naţionale, boli extrem de contagioase, care se răspândesc cu o rapiditate înfiorătoare.

Doamnelor şi domnilor, câţi dintre noi ar trece cu bine un control de rutină al obsesiilor, al ideologiilor şi al afecţiunilor care, uitaţi, stimaţilor, aduc medicina, istoria şi tratamentul împreună? De ce să nu încercăm să ne rezolvăm problemele, când vedem zilnic în jurul nostru, la serviciu, pe stradă şi mai ales pe sticlă, cum o banală utecită netratată corespunzător şi la timp poate sfârşi într-o tragică comă bolşevică?
Aşadar:
- Sunteţi alergici la presa scrisă?
- Suferiţi de certitudine bubonică?
- Nu cunoaşteţi/distingeţi mai mult de trei culori pe lume?
- Copiii dumneavoastră scrijelesc statuile lui Liviu Rebreanu din oraşele ţării?
- Bunica dumneavoastră consideră că hainele roşii nu pot fi spălate niciodată?
- Credeţi că Balzac este cosmonaut?
- Aveţi ameţeli şi senzaţii de vomă când priviţi desfrâul urbanistic botezat „renovare” sau „termopanizare”?
- Cunoaşteţi persoane ce suferă de tulburare de personalitate istorică? Ş.a.
Noi vă ajutăm! Noi vă tratăm! Noi vă oferim:
-         paturi confortabile înconjurate de rafturi cu cărţi
-         traduceri din presa străină pentru monogloţi
-         infrastructură IT care permite conversaţii virtuale cu Toma D’Aquino, Erasmus, Puşkin, Karl Popper, Badea Cârţan, Simon Bolivar, Karl Marx, şi mulţi alţii.
-         prişniţe cu snoave populare
-         picături cu bun gust în concentraţie ridicată (92%) pentru tratarea ochilor şi urechilor.
-         tratament cu pietre filosofale
-         ceaiuri cu cătină, coada şoricelului, limba turnătorului şi muguri de brad defrişat pentru cei cu laringită şi amigdalită cauzată de practicarea excesivă a „datului în gât”
-         băi de mulţime vidă
-    dializă cu spirit critic
-     şedinţe de liposucţie a ideilor preconcepute etc.
Pentru cei interesaţi, ţinem să vă anunţăm că în viitorul apropiat, oricât de incert pare el acum, vom pune la dispoziţie un interviu cu coordonatorul acestui proiect, din dorinţa de a afla cât mai multe detalii. De asemenea, cititorii noştri fideli, precum şi cei roşi ocazional de curiozitate, vor afla sporadic, din paginile blogului, despre diferite afecţiuni, epidemii, cazuri clinice spectaculoase şi multe alte lucruri fascinante din lumea terapiei istorice. Staţi prin preajmă!




Postări populare de pe acest blog

Cum poți supraviețui cu minimul pe economie + bonuri și, în același timp, să scapi de acuzația de lene și nemuncă? Studiu de caz.

Cu cîteva luni în urmă scriam pentru Gazeta de Artă Politică un scurt material despre tăietorii/furnizorii de lemne din mediul rural, bazîndu-mă pe cazurile a cîtorva persoane cu care am avut contact direct. Săptămîna trecută m-am pomenit că am nevoie de o căruță de lemne, așa că m-am interesat să văd cine mă poate ajuta. Spre deosebire de anii trecuți, nu am mai văzut căruțași umblînd și oferindu-se să-ți vîndă sau aducă lemne. Cică s-a intrat tare în ei, că nu se mai putea. Într-un final, cineva tot m-a servit și m-a lămurit că nu știe care-i faza cu lemnele, că pentru el asta e o activitate ocazională, de nevoie. Pentru că are serviciu, fiind angajat la Fujikura. Între o rundă de tăiat lemne și două țigări, m-a lămurit cum e cu traiul de angajat și de ce a ajuns cu lemnele duminică după masă și nu sâmbătă, precum ne fusese înțelegerea. A băgat ore suplimentare la muncă vineri noaptea, pînă la 6 dimineața. Apoi, ajuns acasă, a trebuit să meargă la scos de cartofi pe petecul lor de t…

Despre descurcăreală și succes. Patru povești

Se dau cîteva cazuri.
1. Angela (52 de ani) a lucrat cîțiva ani la Textila, la Năsăud. Cînd s-a stricat treaba a făcut cîteva ture de străinătate, la șparanghel în Germania și apoi la șters la cur și îngrijit bătrîni prin Germania și Austria. Ba cu contract, ba la negru, cum se putea. Pînă și-a purtat cei doi copii prin facultate. A mai încercat și în satul natal, dar în afară de posturi de vînzătoare la alimentara din localitate n-a găsit. Bani puțini, mult de lucru, fără nicio legătură cu respectarea orelor de muncă prevăzute de cadrul legal. O dureau picioarele de la atîta stat în picioare. Dar măcar era acasă, între ai săi. Prea multe opțiuni nu avea iar pînă la pensie era mult. De lucru mai găsea, una alta, dar fără contract. Ba la o sapă, ba mai cosea cîte ceva (avea mașină de cusut și pricepere, că doar lucrase la „Textila”), mai ales de cînd începuse nebunia cu iile și hainele de inspirație tradițională. Dar la vîrsta ei beteșugurile dau tîrcoale, putînd pica pradă neputinței o…

Punk Was Not Dead: Aventuri de Coteț

Prin anii nouăzeci, cînd copilăream pe la Telciu și-mi plimbam cizmele prin slotăraia de pe Valea lui Stan și Zugău, nu prea aveam habar că sunt/urmează să devin un om recent, cu atît mai mult în momentele extrem de enervante cînd mă trezeau ai mei înainte de 8, ca să duc vacile pe imașul de deasupra gării. Mai grav, habar n-aveam că o să devin punk înainte de a avea buletin și că voi realiza contribuția pe care am adus-o eu muzicii, culturii și idealului punk, doar în anii facultății, cînd eram deja plecat de multă vreme dintre dealuri și balegi. Îmi plimbam prin colb și slotăraie nu doar cizmele sau bascheții, în funcție de sezon, ci și ignoranța și entuziasmul hrănit, în primul rînd de TV-ul nostru Olt, alb negru, de pe măsuța cu mileu. Și asta se întîmpla vara, cînd la ora aia abia începeau să se încingă corturile prin Vama Veche și prelatele teraselor de pe litoralul de unde ne transmiteau seara emisiuni despre cum se distrează lumea și cum se trăiește viața din plin. Uneori mă …

Comentarii