Treceți la conținutul principal

Petru Cimpoeşu – Simion liftnicul. Roman cu îngeri şi moldoveni



 Petru Cimpoieşu, Simion liftnicul. Roman cu îngeri şi moldoveni, Editura Polirom, Iaşi, 2011, 295 p.

Citind prezentarea de pe spatele cărţii lui Petru Cimpoeşu, curiozitatea mea, adânc brăzdată de lecturi despre religia populară, m-a îmboldit să o parcurg integral. Dar, deşi am pornit cu gândul unei lecturi prin grila cercetătorului vieţii religioase, m-am trezit parcurgând o proză viguroasă, cauzatoare de binevenite desfătări estetice şi umoristice. Nu auzisem de acest autor până la cartea cu pricina şi eram sătul de cărţile despre „anii grei” ai comunismului precum şi de literatura henrymilleriano-charlesbukowskiană  a unei bune părţi dintre scriitorii generaţiei recente. „Simion liftnicul” mi-a depăşit mult aşteptările atât prin modul în care autorul reuşeşte să reconstruiască  lumea anilor de guvernare cederistă, cu toate obsesiile şi patimile populare şi individuale, cât şi prin privirea inocent-ironică aruncată asupra personajelor.
Nu am de gând să povestesc cele petrecute în paginile romanului pentru a nu fura potenţialilor cititori plăcerea de a descoperi iţele şi mai ales fermecătoarele personaje ce încheagă şi dau suflu acestei proze. Mă voi limita la câteva consideraţii şi recomandări:

E musai ca cititorul să-şi strângă bine curelele şi brâiele, atât în amintirea nesfârşitei reforme cât mai ales pentru hohotele de râs ce vor acompania constant lectura. Veţi colinda prin marile evenimente şi păţanii ce au marcat frageda noastră societate capitalistă şi democratică, de la Caritas la explozia de pietate şi religiozitate, de la aventuri politice cu partide obscure până la exerciţii de tantra-yoga ş.a., aşa că merită urmărite prelungirile în contemporaneitate ale acelor ani.
Societatea autohtonă a anilor nouăzeci este concentrată într-un bloc din Bacău ce găzduieşte o balcanică epifanie. Asemeni cronicarilor din trecut, autorul are grijă să prezinte cu „obiectivitate” implicarea divinităţii în cele ce se petrec în vieţile oamenilor şi modul în care lucrarea dumnezeiască este împreunată cu cea omenească. Totul culminează cu o parabolă a liftnicului în care se arată de ce nu are şanse Isus şi staff-ul său (apostolii) să câştige alegerile din 2000, în pofida popularităţii sale în rândul poporului român pravoslavnic.
Asemeni unei minuţioase culegeri de tipologii umane, clişee şi obiceiuri profund înrădăcinate, cartea de faţă căluzeşte cititorul prin cultura populară autohtonă a anilor nouăzeci, într-o manieră degajată şi plină de umor. Panorama  poate fi completată, spre seară, cu vizionarea câtorva dintre show-urile din anii 90 ale Divertis-ului ce pot fi găsite la o distanţă de câteva click-uri (Youtube fie binecuvântat).
P.S. Aşteptăm o ecranizare!

Postări populare de pe acest blog

Cum poți supraviețui cu minimul pe economie + bonuri și, în același timp, să scapi de acuzația de lene și nemuncă? Studiu de caz.

Cu cîteva luni în urmă scriam pentru Gazeta de Artă Politică un scurt material despre tăietorii/furnizorii de lemne din mediul rural, bazîndu-mă pe cazurile a cîtorva persoane cu care am avut contact direct. Săptămîna trecută m-am pomenit că am nevoie de o căruță de lemne, așa că m-am interesat să văd cine mă poate ajuta. Spre deosebire de anii trecuți, nu am mai văzut căruțași umblînd și oferindu-se să-ți vîndă sau aducă lemne. Cică s-a intrat tare în ei, că nu se mai putea. Într-un final, cineva tot m-a servit și m-a lămurit că nu știe care-i faza cu lemnele, că pentru el asta e o activitate ocazională, de nevoie. Pentru că are serviciu, fiind angajat la Fujikura. Între o rundă de tăiat lemne și două țigări, m-a lămurit cum e cu traiul de angajat și de ce a ajuns cu lemnele duminică după masă și nu sâmbătă, precum ne fusese înțelegerea. A băgat ore suplimentare la muncă vineri noaptea, pînă la 6 dimineața. Apoi, ajuns acasă, a trebuit să meargă la scos de cartofi pe petecul lor de t…

Despre descurcăreală și succes. Patru povești

Se dau cîteva cazuri.
1. Angela (52 de ani) a lucrat cîțiva ani la Textila, la Năsăud. Cînd s-a stricat treaba a făcut cîteva ture de străinătate, la șparanghel în Germania și apoi la șters la cur și îngrijit bătrîni prin Germania și Austria. Ba cu contract, ba la negru, cum se putea. Pînă și-a purtat cei doi copii prin facultate. A mai încercat și în satul natal, dar în afară de posturi de vînzătoare la alimentara din localitate n-a găsit. Bani puțini, mult de lucru, fără nicio legătură cu respectarea orelor de muncă prevăzute de cadrul legal. O dureau picioarele de la atîta stat în picioare. Dar măcar era acasă, între ai săi. Prea multe opțiuni nu avea iar pînă la pensie era mult. De lucru mai găsea, una alta, dar fără contract. Ba la o sapă, ba mai cosea cîte ceva (avea mașină de cusut și pricepere, că doar lucrase la „Textila”), mai ales de cînd începuse nebunia cu iile și hainele de inspirație tradițională. Dar la vîrsta ei beteșugurile dau tîrcoale, putînd pica pradă neputinței o…

Discoteca

Copilăria mea s-a sfârșit brusc, într-o seară de vară, exact în anul 2000, când am trecut întâia oară pragul discotecii din sat. Aveam să descopăr că acolo bate adevărata inimă a satului, în ritmurile tot mai întețite ale beat-urilor techno și dance ce răsunau din boxele dosite în colțurile lăcașului. Inocența mea, câtă mai rămăsese, avea să se destrame degrabă, precum catapeteasma templului israelit, datorită cutremurului provocat de revelația vieții de noapte ce anima satul în acele vremuri dospind de sărăcie și euforie. Trecuseră doar câteva luni de când lăsasem strana bisericii unde îngânam icos-uri, psalmi și tropare, alături de bătrânii dieci ai bisericii și-mi luasem gândul de la orice ambiție de-a mă preoți. Pășeam pe un alt tărâm, cu ochii căscați larg și-nfundați de luminile pestrițe ale stroboscopului și electrizat de vigoarea cu care răzbăteau din difuzoare muzici din cele mai recente și mai răscolitoare. Atât de dragă avea să-mi devină discoteca, cu băile ei aglomerate și…

Comentarii