Precizare III - Becali a fost respins!

Aducem la cunoştinţa onorabilior noştri cititori următoarele:

Cererea numitului George Becali, zis Gigi, de a deveni membru al Ligii Oamenilor de Cultură Bonţideni a fost respinsă în unanimitate de Consiliul Dirigent al celor 5, reunit într-o video-şedinţă de urgenţă pe data de 9 Octombrie. În pofida ofertei acestuia de a cumpăra  toată Bonţida pentru Ligă şi de a aduce consultanţii săi politici drept arendaşi, iobagi, pe viitoarele domenii ale Ligii; de a cumpăra Castelul Banffy şi de a-l oferi Ligii drept sediu central după finalizarea migăloasei restaurări făcută, bineînţeles, tot din banii săi; în pofida promisiunii de a învăţa în decurs de 2 ani limba maghiară (doar vorbit) şi de a ridica, pe şpese proprii, un bust prozatorului Miklós Bánffy în centrul satului; de a finanţa traducerea, în premieră, în limba română a "Trilogiei transilvane” a aceluiaşi pomenit prozator şi de a sprijini înfiinţarea Fondului de Stipendii  pentru doctoranzii subfinanţaţi şi hăituiţi de spectrul şomeriei; totul în schimbul funcţiei de simplu membru (chiar şi doar corespondent), membrii de bază ai aşezământului bloggeristic din bazinul intrasomeşan au luat înţeleapta hotărâre de a declina oferta prezentată.

Tot pe această cale ţinem să anunţăm că propunerea de privatizare a Ligii prin cumpărarea pachetului majoritar de acţiuni de către domnul Dan Diaconescu, în schimbul a 32 de saci cu bani (40 milioane de euro, după spusele sale şi ale cărăuşilor care-l însoţeau), rămaşi scoşi din bancă în urma eşecului Oltchim, a fost, de asemenea, respinsă. Dorinţa sa de a schimba numele Ligii Oamenilor de Cultură Bonţideni în Liga Poporului de Cultură Bonţidean fiind considerată inacceptabilă.

Conacul Nanu, de la boierii de ieri la cei de azi - Raluca Radu

 Conacul Nanu, locul copilăriei ambasadorului Frederic Nanu

            În urmă cu mai bine de 90 de ani, boierul Costică Nanu îşi ridica în centrul satului Silistea-Lipoveni din judeţul Neamţ, un conac boieresc rafinat şi discret. Treptat, conacul a devenit un axis mundi al satului, un loc care aducea noul, moda şi modernizarea în sat. Acolo, au văzut prima dată sătenii cum arată un parc străbătut de alei pietruite, statui sau cum arată un automobil.

            Deşi boierul mai avea moşie şi la Trifeşti, tot în judeţul Neamţ, a preferat să-şi facă conac în Siliştea-Lipoveni. Motivul nu-l ştim exact, dar îl putem bănui. De pe terasa conacului priveliştea era minunată. Dimineţile însorite în care boierul se delecta cu o ceaşcă de cafea, cu un trabuc de calitate, îmbrăcat într-un costum alb şi cu pălăria-i binecunoscută de pai, îi erau mângâiate de privelişti frumoase şi tihnite. În faţa ochilor i se arăta semeaţă, Cetăţuia cu pădurea ei de stejari seculari.

            Conacul se afla la 12 km de oraşul Buhuşi şi 27 km de oraşul Roman, fiind plasat într-o zonă destul de aproape de oraş. Boierul putea ajunge repede atât la Piatra Neamţ cât şi la Bacău, cu  maşina sa ori cu trăsura.

Despre oameni şi melci - Bogdan Vătavu

      “Aţi vrut libertate? Acum aveţi libertate câtă vreţi!” Replica aparţine directorului Vladimir (Dorel Vişan) şi îi este servită muncitorului sindicalist George (Andi Vasluianu) între două îmbucături la cantina muribundei fabrici ARO Cîmpulung. Deşi iese din gura unui pion insignifiant al tranziţiei, replica ar fi putut la fel de bine să fie rostită de oricare politician din România anilor '90 (vă mai amintiţi de Silviu Brucan, care, rânjind cu cinism, le recomanda greviştilor foamei din Piaţa Universităţii să mânce o friptură bună?). Şi apoi, ce gest de deplină libertate vorbeşte mai mult de la sine decât avântul idealist al aceluiaşi muncitor George, convins până în străfundurile sufletului că sperma lui şi a colegilor săi este destul de valoroasă pentru a cumpăra fabrica şi a-i plăti datoriile?

      În mare, acesta ar fi subiectul comediei Despre oameni şi melci în regia lui Tudor Giurgiu. Iar Giurgiu are grijă de la bun început să insinueze rolul principal pe care-l joacă lichidul seminal în filmul său. Primele secvenţe ni-i înfăţişează pe Andi Vasluianu şi Monica Bîrlădeanu încinşi într-o partidă de sex fierbinte pe acoperişul întreprinderii, în timp ce sub ei, în hala mare, are loc anunţul oficial al închiderii fabricii. Vestea cade cu mai puţină greutate asupra muncitorilor datorită inspiraţiei cu care Vişan, în rolul directorului, îşi asezonează discursul cu citate din “marele nostru filosof Cioran” rostite în franceză şi citite din palmă. Legăturile cu “notre freres latins”, cum le spune Vişan francezilor, se dezvăluie nu doar datorită exilului românesc în hexagon, ţinut la atât respect de către acesta după cum se vede, ci şi datorită intenţiilor pe care le au francezii de a cumpăra ARO. Producţia urmează să se transforme din automobile în conserve cu melci, doar că în noua configuraţie fabrica nu mai poate susţine întreaga forţă de muncă. De aici şi eforturile sindicalistului Vasluianu de a salva cumva întreprinderea şi locurile de muncă ale colegilor săi. Soluţia cu care vine: donarea de spermă. La 50 de dolari per recoltare, înmulţit cu cele câteva sute de muncitori eligibili, e de ajuns pentru a cumpara fabrica şi a plăti pe deasupra şi datoriile.

Găinării istorico-jurnalistice sau Cum se face o ştire de umplutură.

Într-o emisiune realizată în urmă cu aproximativ 23-25 de ani de către jurnaliştii Marius Tucă şi CTP, cei doi, tulburaţi de adânci idealuri şi norme patriotice, şi-au încleştat colţii în gâtul unui istoric clujean care îndrăznise „să-i bage în Istorie” pe cei doi şi încă vreo câţiva jurnalişti de seamă. Mai precis, în manualul de istorie alternativ. Că-i băgase în, era una, dar cum îi băgase? Pe marele Cristoiu îl făcuse ctitor al presei de scandal din România, adică a acelei prese ce se chinuie să transforme violuri, crime, bârfe şi chiloţi în ştiri. Despre restul, în contextul descrierii puberei jurnalistici româneşti „de după evenimente” (după cum se formula într-un roman cu îngeri şi moldoveni) îmbătrânită în rele, manualul pomenea şi despre deprinderi şi fapte ruşinoase precum provocarea unor scandaluri, dezinformări şi partizanate politice sub pulpana unei atitudini apolitice. Dar alta e problema pe care mă strădui să o dezbat în rândurile următoare: dacă aceşti destoinici specialişti în vorbe, termeni şi fapte, erau revoltaţi de faptul că presa e „băgată în Istorie”, eu, ca membru al tagmei incriminate, a istoricilor, le întorc reproşul, la aproape 30 de ani distanţă: de ce cotrobăie presa prin ghena istoriei?  Adică?

Institutul Clinic de Tratament al Afecţiunilor şi Tulburărilor de tip istoric: „Bouvard et Pécuchet”

            La recomandarea domnului Valentin Trifescu, reputat profesionist în tratarea diferitelor afecţiuni, boli şi deficienţe istoriografice, tot mai des întâlnite în rândul româNETului, Liga Oamenilor de Cultură Bonţideni a hotărât, în unanimitate, înfiinţarea primului Institut Clinic de Tratament al Afecţiunilor şi Tulburărilor de tip istoric: Institutul Clinic „Bouvard et Pécuchet”. Prin acest aşezământ medical, ce aminteşte de lăudabilele iniţiative private ale secolelor trecute, căutăm să contribuim cu modestele noastre forţe la însănătoşirea societăţii româneşti. Institutul vizează profilactica, igienizarea şi terapia conţinutului istoric al lumii ideilor din România de azi şi de mâine,  care zace sub egida „Insano mentis in corpore sano”

            Românii sunt excesiv de preocupaţi de SIDA. Noi considerăm că sunt boli mult mai grave (şi domnul Francesco Goya, suntem siguri, e de acord cu noi)... boli de spirit, boli de minte, boli de suflet şi inimă. Boli ce afectează sistemul nervos al fiinţei naţionale, boli extrem de contagioase, care se răspândesc cu o rapiditate înfiorătoare.