Treceți la conținutul principal

Scrisoare către detractorii mei - de Edit Szegedi




Facebook-ul iscă dezbateri, polemici şi luări de poziţie, nefiind doar un spaţiu de etalare şi hoinăreală cronofagă. În urma unei postări, "status" pe o pagină de Facebook, legată de maniera în care s-a desfăşurat un ghidaj pe străzile Clujului, doamna profesoară Edit Szegedi a devenit subiectul unor discuţii contradictorii. Neavând cont pe Facebook şi dorind să aducă anumite clarificări în privinţa celor petrecute şi dezbătute, a trimis pe adresa redacţiei o scrisoare deschisă.

S-a dus vestea că aş fi comis un nou act de trădare. Am avut apărători, cărora le mulţumesc şi pe această cale, mai ales că mi-au luat apărarea într-o perioadă dificilă pentru ei. Aş putea să tac şi să ignor mizeriile răspândite pe seama mea, aşa cum am fost sfătuită. Să mă bucur de amintirea Sulinei. Însă orice încercare de a-mi aminti de Sulina, de Deltă, de mare, este imediat otrăvită de amintirea contestatarului meu. N-am încotro, trebuie să fac un exerciţiu de exorcizare (dacă tot avem de-a face cu teologi). De aceea îmi voi apăra demnitatea şi îmi voi expune punctul de vedere.
Mai întâi infracţiunea de leznaţiune, vorba lui nenea Iancu: în ziua de 29 august am făcut un ghidaj pentru participanţii la o şcoală internaţională de vară. Organizatorul mi-a sugerat ideea de a face un ghidaj tematic, axat pe istoria confesională a Clujului. Propunerea mea a fost de a introduce elemente de istorie a urbanismului, adică istoria modernizării Clujului dar şi a modului în care şi-a creat diferitele identităţi, de exemplu prin toponimie. Având în vedere că ghidajul a început târziu, apoi am pierdut timp la masă (când organizez excursii, masa caldă este cina, pentru a nu pierde timp în localuri şi pentru a nu ne moleşi), n-am reuşit să prezint decât o parte infimă din ceea ce mi-am propus.

Cum participanţii s-au grăbit la gară, nu am mai intrat în biserica Sf. Mihail, nu am vorbit despre Francisc David, despre Heltai, despre structura administrativă a oraşului premodern, am trecut cu câţiva prin piaţa Muzeului, n-am văzut palatul Bánffy, nici biserica luterană, nici cea unitariană, am vorbit doar despre, fără să vedem biserica Bob, n-am văzut Muzeul de Etnografie, n-am vorbit despre saşi, despre polonezi, despre romi, abia i-am amintit pe evrei. Acuzaţia că i-aş fi ignorat pe români a venit după ce prezentasem Casa Universitarilor (Colegiul Academic) şi grupul statuar Şcoala Ardeleană. Dar desigur, nu poate fi român un arhitect care prefera modernismul şi funcţionalismul. Iar cine se ia la trântă cu legionarii, nişte creştini blajini şi non-violenţi, practicanţi ai iubirii necondiţionate a aproapelui indiferent de rasă şi religie, evident, nu poate face parte din naţiunea română! Iar Şcoala Ardeleană a fost o adunătură de papistaşi, iar Piuariu-Molnar, singurul ortodox din acest grup de intelectuali, a fost, ptiu drace! mason, căsătorit cu o săsoaică şi membru al societăţii pentru cultivarea limbii maghiare a lui Aranka. N-am fost acuzată că aş fi uitat Grädina Botanică, dar Borza a fost papistaş, deci poate fi ignorat. Dacă aş fi avut timp, ne-am fi dus să vedem vechea biserică ortodoxă – însă, biserica aceasta a fost construită de Compania Greacă. Nu există „vechi biserici româneşti“ la Cluj, există una singură, biserica Bob. Horribile dictu, greco-catolică.
Prezenţa românească la Cluj este legată de biserica greco-catolică şi este exprimată de arhitectura modernă. Casa Universitarilor reprezintă cultura română la fel de legitim ca şi catedrala ortodoxă. Că nu i se vede românitatea? Identitatea românească se poate manifesta în diferite chipuri. Bisericile ortodoxe în stil (neo)bizantin sunt doar o faţetă şi nu neapărat cea mai interesantă a culturii române. Da, biserici ortodoxe au fost construite în stiluri şi din materiale diferite, da, la construcţia şi zugrăvirea bisericilor au participat şi meşteri catolici şi protestanţi. Unde-i problema? Reducţionismul practicat începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea, atunci când bisericile ortodoxe erau construite musai în stil neobizantin aminteşte de impunerea stilului neo-maur pentru sinagogile construite după 1850, cu deosebirea că evreii au reuşit să depăşească această atitudine paseistă.
Da, ghidajul meu i-a nemulţumit pe naţionalişti. Dacă micul inchizitor ar fi fost atent, şi-ar fi dat seama că  i-aş fi nemulţumit în aceeaşi măsură pe naţionaliştii maghiari care nu vor să audă de artificialitatea toponimiei urbane introdusă la Cluj în 1898 şi nici că universitatea Francisc Iosif a fost o instituţie cu un scop politic precis. Şi mulţi nu vor să audă că oraşul comoară era in secolul al XIX-lea un oraş sărac. În acest oraş cu puţine resurse, cu o burghezie anemică (mai mult funcţionari şi profesori), românii reprezentau o minoritate slabă numeric şi economic. Nu este invenţia mea şi nici nu sunt vinovată pentru această situaţie.
Da, corifeii mişcărilor naţionale din Europa avuseseră adeseori probleme cu propria lor limbă maternă. Se întâmpla chiar să n-o vorbească. Şi, da, ei reuşeau să deosebească activitatea politică de cea ştiinţifică şi de viaţa privată. Mulţi trăiau în căsnicii mixte şi acasă vorbeau alte limbi, nu cea pe care o apărau. Oricât de aprigă ar fi fost lupta politică, în viaţa cotidiană şi în comunitatea ştiinţifică practicau forme civilizate de comportament. Nu ştiu dacă exista în Transilvania secolului al XIX-lea vreo asociaţie din care să nu fi făcut parte Bariţiu. Jakab Elek, autorul singurei istorii cât de cât utilizabile a Clujului, dealtfel un autor naţional-liberal, fusese ales de ASTRA membru de onoare. Faptul că Avram Iancu vorbea o română greoaie nu înseamnă că nu se simţea român. Dar, la ce să mă aştept de la cineva care n-ar suporta o eventuală origine neromânească (evreiască!) a lui Avram Iancu? Această tresărire este cu atât mai stranie cu cât vine de la un absolvent de teologie. Oare cum suportă evreitatea lui Iisus Hristos?
Nu cred că un asemenea reducţionism mai poate fi numit creştinism. Este mai degrabă un confesionalism de cea mai joasă speţă, înrudit cu fundamentalismul talibanilor. Indiferent ce aş fi zis, tot ar fi fost greşit. Şi dacă aş fi vorbit despre nuferii din Grădina Botanică, tot ar fi „tezele lui Roller“, acest „reductio ad Hitlerum“ al naţionaliştilor.
Într-un fel mi-e milă de asemenea oameni. Dacă aş fi vrut să fac un ghidaj „antiromânesc“, aş fi avut material destul, funarisme şi ante-şi postfunarisme: hidoşenia de pe Eroilor, numită biserica ortodoxă Schimbarea la Faţă,  pentru care au fost sacrificate case de patrimoniu, deoarece administraţia locală şi până la urmă statul român au cedat în faţa unui mizerabil şantaj politico-ecleziastic; apoi monumentul lui Avram Iancu, considerat cel mai urât monument din România (!) – este drept, la foto-finish cu „rahatul pe băţ“ din Bucureşti; monumentul Soldatului necunoscut ( numit şi Alba ca Zăpada sau Tanti cu ţiţi); monumentul Memorandiştilor, numit şi „ghilotina“ sau cel mai mare monument pentru McDonald’s; plăcuţele idioate, căci altfel n-ai cum să le numeşti; monumentul lui Mihai Viteazul, urât şi neîngrijit; Mănăşturul şi Mărăştiul. Numele de Cluj-Napoca, sinteză a ideilor de extrema stângă şi de extremă dreaptă şi una din expresiile permanenţei naţional-comunismului; stema oraşului care, pentru a folosi un vanghelism, nu este.
Dacă cele două cartiere pot fi evitate,  celelalte realizări îţi ies în faţă, de vrei sau nu vrei. Pentru mine însă toate aceste hidoşenii sunt nişte acnee pe o faţă altfel frumuşică. N-or fi plăcute, dar până la urmă le poţi ignora. Dar ce te faci, când percepi întreaga faţă ca fiind ostilă? Nu aş vrea să fiu în pielea contestatarului meu, înconjurat de un oraş care să-ţi amintească mereu de ceea ce urăşti mai mult.



Comentarii

  1. Studium Transylvanicum
    ist ein offener Kreis junger Menschen mit Interesse an der Geschichte, Kultur und Landeskunde Siebenbürgens sowie am gesamten Raum Ostmittel- und Südosteuropas. Seit 1987 aktiv, setzt er sich aus Schülern der Oberstufe, Studenten, Doktoranden, Jungakademikern, jungen Berufstätigen und anderen interessierten jungen Menschen zusammen, die aus nahezu allen Fachbereichen kommen und vor allem in Deutschland, der Schweiz, Österreich, Ungarn oder Rumänien zu Hause sind. Tagungssprache ist Deutsch. Interdisziplinarität und Interethnizität bestimmen die Arbeit des Kreises. Dementsprechend werden Werte wie Toleranz, Respekt im Umgang miteinander und Offenheit im wissenschaftlichen Austausch stets vertreten.
    Die von Frau Dr. Szegedi erwähnte Stadtführung in Klausenburg fand im Rahmen der von Studium Transylvanicum veranstalteten 27. Internationalen Siebenbürgischen Akademiewoche statt. Im Verlauf dieser Stadtführung kam es zu Meinungsverschiedenheiten zwischen Herrn Mircea Abrudan und Frau Dr. Edit Szegedi betreffend der Einordnung und Bewertung verschiedener Persönlichkeiten und Ereignisse aus der Geschichte Klausenburgs und Siebenbürgens. Aus Verärgerung darüber, dass Frau Dr. Szegedi nicht bereit war, einige seiner Meinungen zu teilen, verlies Herr Abrudan die Stadtführung, bevor diese beendet war. Unmittelbar danach veröffentlichte er auf Facebook seine Äußerungen über Frau Dr. Szegedi. Die Diskussion fand im Kreise der Teilnehmer der Stadtführung statt. Innerhalb dieses Kreises hatte Herr Abrudan, wie Frau Dr. Szegedi auch, die Möglichkeit, seine Meinungen frei zu äußern. Herr Abrudan hat danach seine Ansichten in einem Forum ausgebreitet, zu dem weder Frau Dr. Szegedi noch die meisten der anwesenden Teilnehmer der Stadtführung Zugang besaßen. Dadurch konnten sie nicht zeitnah zu den von Herrn Abrudan erhobenen Anschuldigungen Stellung beziehen. Dies war erst möglich, nachdem die abwertenden Bemerkungen über Frau Dr. Edit Szegedi in Kreisen der Universität Klausenburg mündlich verbreitet wurden. Darüber hinaus hat Herr Abrudan versucht, die Meinung vieler Facebook-Mitglieder über Frau Dr. Szegedi einseitig zu beeinflussen, in einer Art, die geeignet war, ihre wissenschaftliche Reputation zu schädigen. Diese Vorgehensweise entspricht weder den eingangs erwähnten Leitgedanken des Kreises Studium Transylvanicum noch den an europäischen Universitäten herrschenden Grundsätzen guter wissenschaftlicher Praxis. Deshalb distanziert sich der Kreis Studium Transylvanicum sowohl vom Inhalt als auch von der Art der Vorgehensweise Herrn Abrudans und fordert ihn auf, sich bei Frau Dr. Edit Szegedi zu entschuldigen.

    RăspundețiȘtergere
  2. Studium Transylvanicum
    este un cerc deschis de tineri interesaţi de studierea istoriei şi culturii Transilvaniei şi a cadrului mai larg centralest- şi sudesteuropean. Activ din 1987 cercul este compus de elevi ai claselor liceale, de studenţi, de doctoranzi, postdoctoranzi etc. uniţi de interese comune. Participanţii provin din aproape toate domeniile ştiinţifice şi provin din următoarele ţări: Germania, Elveţia, Austria, Ungaria şi România. Simpozioanele se desfăşoară în limba germană. Interdisciplinaritate şi interetnicitate sunt trăsăturile de bază a eforturilor depuse de Studium Transylvanicum. Drept urmare valori precum toleranţă, respect şi deschidere pentru schimbul ştiinţific sunt indispensabile pentru cercul nostru.
    Ghidajul în cauză pe care doamna dr. Edit Szegedi l-a oferit prin Cluj a făcut parte din programul celei de-a 27-a ediţii a Academiei Internaţionale Transilvane. În decursul ghidajului s-au născut disensiuni între domnul Mircea Abrudan şi doamna dr. Edit Szegedi legate de încadrarea şi aprecierea unor personalităţi şi evenimente din Istoria Clujului şi a Transilvaniei. Datorită unor motive de supărare asupra faptului că doamna dr. Szegedi nu a fost de acord să împărtăşească unele din părerile domnului Abrudan, acesta a părăsit ghidajul înainte ca acesta să ia sfârşit. Cu puţin timp după aceasta au apărut pe Facebook afirmaţiile domnului Abrudan asupra doamnei dr. Szegedi. Discuţiile iniţiale au avut loc în prezenţa tuturor participanţilor ghidajului. În acest cadru domnul Abrudan a avut posibilitatea să-şi afirme liber punctul său de părere. Acelaşi lucru este valabil şi pentru doamna dr. Szegedi. După aceea însă domnul Abrudan a publicat părerile sale într-un for, la care nici doamna dr. Szegedi dar nici majoritatea participanţilor Academiei au avut acces. Datorită acestor circumstanţe doamna dr. Szegedi nu a avut posibilitatea de a reacţiona faţă de acuzaţiile aduse domniei sale. Acest lucru a fost abia posibil după ce observaţiile dispreţuitoare au început să circule verbal în cadrul Universităţii Clujene. Dincolo de acestea domnul Abrudan a încercat să influenţeze părerea multor membrii-facebook despre doamna dr. Szegedi în mod părtinitor menit să dăinuie reputaţiei ştiinţifice a domniei sale. Acest fel de acţionare nu corespunde ideilor călăuzitoare a cercului Studium Transylvanicum dar nici principiilor de bună practică ştiinţifică în cadrul universităţilor europene. Din aceste motive Studium Transylvanicum se distanţează atât de conţinutul afirmaţilor domnului Abrudan cât şi de felul răspândirii acestora. Îi recomandăm domnului Abrudan să-şi cere scuze faţă de doamna dr. Edit Szegedi.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Despre descurcăreală și succes. Patru povești

Se dau cîteva cazuri.
1. Angela (52 de ani) a lucrat cîțiva ani la Textila, la Năsăud. Cînd s-a stricat treaba a făcut cîteva ture de străinătate, la șparanghel în Germania și apoi la șters la cur și îngrijit bătrîni prin Germania și Austria. Ba cu contract, ba la negru, cum se putea. Pînă și-a purtat cei doi copii prin facultate. A mai încercat și în satul natal, dar în afară de posturi de vînzătoare la alimentara din localitate n-a găsit. Bani puțini, mult de lucru, fără nicio legătură cu respectarea orelor de muncă prevăzute de cadrul legal. O dureau picioarele de la atîta stat în picioare. Dar măcar era acasă, între ai săi. Prea multe opțiuni nu avea iar pînă la pensie era mult. De lucru mai găsea, una alta, dar fără contract. Ba la o sapă, ba mai cosea cîte ceva (avea mașină de cusut și pricepere, că doar lucrase la „Textila”), mai ales de cînd începuse nebunia cu iile și hainele de inspirație tradițională. Dar la vîrsta ei beteșugurile dau tîrcoale, putînd pica pradă neputinței o…

Discoteca

Copilăria mea s-a sfârșit brusc, într-o seară de vară, exact în anul 2000, când am trecut întâia oară pragul discotecii din sat. Aveam să descopăr că acolo bate adevărata inimă a satului, în ritmurile tot mai întețite ale beat-urilor techno și dance ce răsunau din boxele dosite în colțurile lăcașului. Inocența mea, câtă mai rămăsese, avea să se destrame degrabă, precum catapeteasma templului israelit, datorită cutremurului provocat de revelația vieții de noapte ce anima satul în acele vremuri dospind de sărăcie și euforie. Trecuseră doar câteva luni de când lăsasem strana bisericii unde îngânam icos-uri, psalmi și tropare, alături de bătrânii dieci ai bisericii și-mi luasem gândul de la orice ambiție de-a mă preoți. Pășeam pe un alt tărâm, cu ochii căscați larg și-nfundați de luminile pestrițe ale stroboscopului și electrizat de vigoarea cu care răzbăteau din difuzoare muzici din cele mai recente și mai răscolitoare. Atât de dragă avea să-mi devină discoteca, cu băile ei aglomerate și…

Omul Nou Ardelean

De ce transilvănismul e o ideologie la fel de toxică și de penibilă precum naționalismul pe care, cică, îl combate în numele unei solidarități supranaționale și multiculturale? Sau în ce constă superioritatea Omului Nou Ardelean?
        Am avut o perioadă în care am cochetat cu ideile transilvaniste, ca formă de contracarare a funarismului și naționalismului de hazna ce scotea din sărite orice om de bun-simț. Îmi cădea bine ideea de asumare a diferențelor regionale și locale existente (însă nu în termeni de superioritate) și a bogăției culturale presupuse de secole de conviețuire multietnică și multiconfesională. Am citit texte faine scrise de transilvaniști de ieri și de azi, am purtat discuții din care am aflat multe despre Transilvania și popoarele sale și în continuare urmăresc cu drag poveștile multor oameni și rămîn un suporter al diversității, multiculturalismului, csardașului și mă scot din sărite răsuflatele povești naționaliste despre neamuri și misiunile lor. Însă, deși am …

Comentarii