joi, 3 noiembrie 2011

Nicolae Feier, sau curajul de a scrie! - de Ab Nam Fellinakis (visiting professor LOCB)


Reputatul profesor de origine alexandrină Ab Nam Fellinakis a avut amabilitatea să trimită pe adresa redacţiei o incitantă recenzie şi totodată invitaţie la lectură şi reflecţie pe marginea ultimului op bistriţean care a văzut luminile tiparului toamna aceasta: “Episcopi în mănăstirile străvechi ale Ţării Bistriţei”, apărut la Editura “Karuna” Bistriţa, colecţia “Identităţi”. Pe această cale oferim spre delectare şi matură meditaţie următoarele rânduri:
Reputat istoric, erudit eseist şi analist al istoriei antice şi al vieţii religioase de pe binecuvântatele întinderi ale patriei, cu o firească aplecare spre tărâmurile bistriţene, domnul Nicolae Feier adaugă consistentei şi prestigioasei sale contribuţii ştiinţifice o nouă lucrare de calibru. Lucrare de maturitate, încununare a multor ani de trudă şi silinţă intelectuală, veritabil travaliu iniţiatic, volumul “Episcopi în mănăstirile străvechi ale Ţării Bistriţei” scoate la iveală noi aspecte onorabile ale istoriei autohtone. După ce prin lucrări temerare ce amintesc de anii furibunzi şi prolifici ai tânărului Eliade, lucrări precum « Zestrea strămoşească » sau « Bessi – pileaţii daci sau tarabostessi” a defrişat segmente masive din istoria şi preistoria judeţului Bistriţa-Năsăud şi a întregii lumi, autorul a purces la editarea unei masive sinteze. Cu modestia –i caracteristică şi deja proverbială, autorul menţionează încă de la început că nu are ambiţia să revoluţioneze lumea istorică, că nu caută decât să aducă în lumină adevăruri adânc înrădăcinate în convingerile lui şi că vrea să propună spre analiză şi cercetare specialiştilor interesaţi probleme cu adevărat importante pentru istoria şi prezentul judeţului sus-menţionat şi a întregii umanităţi.
Şi în această lucrare dospesc a înţelepciune rafinatele analize etimologice şi toponimice, prin care a reuşit să facă lumină în cazul multor enigme ce caracterizează istoria autohtonă de pretutindeni, pe de o parte, şi să înlăture multe clişee istoriografice împământenite datorită lipsei de erudiţie, îngustimea interpretativă şi mai ales a diletantismului, pe de altă parte. Din galeria acestui tip de cuceriri filologice amintim: “Criş şi Crişana vin de la Khrişna”, sau invers; “Buda- se traduce Gura dacului (bu-de la lat. Bu-gură, da-dac)”, “Şieu vine de la Şiva”, “Buzău – Bu (lat. Gură) – zău(zeu, dumnezeu) deci Gura Zeului” etc.
De asemenea aducerea în discuţie a originii stră-române a unor bravi împăraţi romani precum Constantin cel Mare şi Iustinian, nu fac decât să întărească adevărul, unanim acceptat în rândul specialiştilor bine-intenţionaţi, cum că pe teritoriul judeţului B-N şi al patriei noastre şi-a avut leagănul cea mai mare civilizaţie mondială din care din păcate, din cauza vitregiilor şi vicisitudinilor sorţii, n-a rămas mai nimic. Să nu mai vorbim de strălucitele analize legate de cultul monoteist caracteristic dacilor, de înalta lor fervoare şi trăire religioasă ce friza în majoritatea detaliilor creştinismul, sau de localizarea în spaţiul carpato-danubiano-pontic a Grădinii Edenului, de asemănarea izbitoare a lui Enkidu din Epopeea lui Ghilgameş cu ciobanul mioritic, exemplificată prin cutremurătoarea creaţie coşbuceană, “Iarna pe uliţă”.
Demonstrănd cu măiestrie ţinuta înaltă a vieţii religioase duse de protoromânii şi românii din judeţul natal, precum şi unele realizări arhitectonice româneşti ca de exemplu biserica săsească în stil romanic, dela Herina, autorul adaugă noi file de aur în historia glorioasă şi plină de spiritualitate a judeţului Bistriţa-Năsăud. Vajnici apărători ai dreptei credinţe pe care o cunoşteau în cele mai subtile detalii, şi pe care o apărau până la sacrificiu, bistriţenii, destoinici urmaşi ai bessilor (vârful de lance al spiritualităţii dacice) trebuie să se mândrească de aceste brave pilde de smerenie, cumpătare şi mai ales dreaptă-judecată.
Sursele solide, precum Wikipedia (sau mai nou fondatorul acestei enciclopedii virtuale), lucrările anterioare, www.descoperă .ro, subliniază încă o dată, dacă mai era nevoie, îndelunga chibzuinţă, maturitatea abordării şi profesionalismul demersului. Baletul bibliografic printre lucrările lui Eliade, M. Gimbutas ş.a. reliefează curajul inovaţiei, al interpretării şi mai ales al citării. Construită ca o veritabilă partidă de poker în care autorul joacă tot pe o pereche de şeptari, monumentala lucrare îi ridiculizează pe doctoranzii de la facultăţile de istorie din ţară şi de peste hotare, care se chinuie pe parcursul a 3 ani să scoată o teză decentă de aproximativ 300 de pagini, demonstrând că în câteva luni, dacă ai voinţă, curaj şi mai ales responsabilitate poţi trânti un capodop de 600 şi ceva de pagini. Amintind de celebrii jucători de alba-neagra care au făcut cândva faimoasă urbea de pe râul cu un nume cel puţin la fel de faimos, autorul jonglează cu clişeele tracomanice făcând din absenţa surselor şi a probelor un document imbatabil pentru întreg eşafodajul culturnic.
Salutăm pe această cale această bijuterie eseistică având convingerea că prin astfel de contribuţii solide şi echilibrate Bistriţa şi întreg judeţul, precum şi judeţele limitrofe, se pot lăuda oriunde în lume, în ţară şi peste hotare. Convinşi că acest demers nu va rămâne în cultura română drept unul curajos, dar singular, ne-am câştigat dreptul de a visa la o înnoire a culturii române, la ieşirea ei din pubertate pentru aş trăi febrila adolescenţă. Felicitări autorului pentru curajul publicării unui astfel de lucrări ce colcăie de erudiţie şi bune-intenţii şi îi dorim cât mai multă cerneală în stilou şi cât mai multă bibliografie.


Comentarii

Translate this blog