marți, 22 noiembrie 2011

Cum să uiţi o femeie, cu Dan Lungu şi Heinrich Böll



La taraba cu drame sentimentale servim două poveşti iniţiatice. Cum să ieşi dintr-o relaţie? Cum să te eliberezi de femeie? Celor care n-au savurat experienţa retragerii din cuplu a părţii feminine, nu le va fi lesne să guste spleen-ul post abandon. Aşadar, să-i luăm la rând:
În primul caz, avem un jurnalist de provincie părăsit subit de iubita lui. Automat habitatul se cufundă în dezordine, defeminizarea bârlogului generând ample transformări. Se caută o explicaţie pentru această bizară absenţă, iar de aici se pătrunde lent, dar incoerent pe firul poveştii tocmai finisate. Lumea devine mai rece, motivaţia jurnalistului scade, măcinările nu încetează, însă ieşirea din haosul postamoros se profilează prin ivirea de personaje noi în viaţa numitului. Nu e vorba de o diferenţă de sex, ci de confesiune. Încăput de calea discretă a alchimiei religiosului, jurnalistul capătă noi forme interioare. Ieşiţi din măruntaiele neclare ale unei relaţii eşuate suntem călăuziţi cu detaşare şi (adeseori) cu ironie spre universul religios contemporan.

Al doilea pe ordinea de zi este clovnul lui Heinrich Böll, părăsit şi el de o iubită hăituită constant de crize religioase. Nu iese bine din poveste, că se strecoară automat în braţele nesecularizate ale unei căsnicii conforme cu prescripţiile Bisericii Catolice, probabil în căutarea unui plus de confort mistic şi moral. Spunem acestea bazându-ne pe consideraţiile clovnului cufundat în depănarea poveştii. Ca şi în cazul jurnalistului lui Dan Lungu, universul clovnului se descompune într-un ritm accelerat, afectându-i, fireşte, starea de spirit. El nu pare a vrea să se elibereze de ea, o vrea doar înapoi, dispus chiar şi la o variantă de relaţie în concordanţă cu preceptele religioase. Necruţător cu cei pe care-i consideră vinovaţi de eşec, clovnul böllean ne prezintă o serie de portrete ante şi postbelice (e vorba de cel de-al doilea răzbel mondial) în care tuşează în mod special ipocrizia şi bigotismul. Face un inventar al gesturilor proaspăt plecatei fiind convins că reeditarea acestora în noul context o vor tulbura şi-i vor da senzaţia de profanare. Savurându-şi disperarea şi prăbuşirea, clovnul ne călăuzeşte degajat şi totodată plin de amărăciune prin cotloanele trecutului său şi al altor personaje, scotocind adesea după detalii pline de semnificaţii.
Aşadar, cititorilor dornici de introspecţii şi eşecuri sentimentale povestite cu farmec, le sugerăm cu nespusă bucurie să cerceteze aceste două scrieri. Pot trage multe învăţăminte folositoare, dacă asta caută, dar mai ales pot savura scriitura şi ironia celor doi povestaşi.

Comentarii

Translate this blog