Reputatul profesor de
origine alexandrină Ab Nam Fellinakis a avut amabilitatea să trimită pe adresa
redacţiei o incitantă recenzie şi totodată invitaţie la lectură şi reflecţie pe
marginea ultimului op bistriţean care a văzut luminile tiparului toamna
aceasta: “Episcopi în mănăstirile străvechi ale Ţării Bistriţei”, apărut
la Editura “Karuna” Bistriţa, colecţia “Identităţi”. Pe această cale oferim
spre delectare şi matură meditaţie următoarele rânduri:
Reputat istoric, erudit
eseist şi analist al istoriei antice şi al vieţii religioase de pe
binecuvântatele întinderi ale patriei, cu o firească aplecare spre tărâmurile
bistriţene, domnul Nicolae Feier adaugă consistentei şi prestigioasei sale
contribuţii ştiinţifice o nouă lucrare de calibru. Lucrare de maturitate,
încununare a multor ani de trudă şi silinţă intelectuală, veritabil travaliu
iniţiatic, volumul “Episcopi în mănăstirile străvechi ale Ţării Bistriţei”
scoate la iveală noi aspecte onorabile ale istoriei autohtone. După ce prin
lucrări temerare ce amintesc de anii furibunzi şi prolifici ai tânărului
Eliade, lucrări precum « Zestrea strămoşească » sau « Bessi – pileaţii daci sau
tarabostessi” a defrişat segmente masive din istoria şi preistoria judeţului
Bistriţa-Năsăud şi a întregii lumi, autorul a purces la editarea unei masive
sinteze. Cu modestia –i caracteristică şi deja proverbială, autorul menţionează
încă de la început că nu are ambiţia să revoluţioneze lumea istorică, că nu
caută decât să aducă în lumină adevăruri adânc înrădăcinate în convingerile lui
şi că vrea să propună spre analiză şi cercetare specialiştilor interesaţi
probleme cu adevărat importante pentru istoria şi prezentul judeţului
sus-menţionat şi a întregii umanităţi.
Şi în această lucrare
dospesc a înţelepciune rafinatele analize etimologice şi toponimice, prin care
a reuşit să facă lumină în cazul multor enigme ce caracterizează istoria
autohtonă de pretutindeni, pe de o parte, şi să înlăture multe clişee
istoriografice împământenite datorită lipsei de erudiţie, îngustimea
interpretativă şi mai ales a diletantismului, pe de altă parte. Din galeria
acestui tip de cuceriri filologice amintim: “Criş şi Crişana vin de la
Khrişna”, sau invers; “Buda- se traduce Gura dacului (bu-de la lat. Bu-gură, da-dac)”, “Şieu vine de la Şiva”, “Buzău – Bu
(lat. Gură) – zău(zeu, dumnezeu) deci Gura Zeului” etc.
De
asemenea aducerea în discuţie a originii stră-române a unor bravi împăraţi
romani precum Constantin cel Mare şi Iustinian, nu fac decât să întărească
adevărul, unanim acceptat în rândul specialiştilor bine-intenţionaţi, cum că pe
teritoriul judeţului B-N şi al patriei noastre şi-a avut leagănul cea mai mare
civilizaţie mondială din care din păcate, din cauza vitregiilor şi
vicisitudinilor sorţii, n-a rămas mai nimic. Să nu mai vorbim de strălucitele
analize legate de cultul monoteist caracteristic dacilor, de înalta lor
fervoare şi trăire religioasă ce friza în majoritatea detaliilor creştinismul,
sau de localizarea în spaţiul carpato-danubiano-pontic a Grădinii Edenului, de
asemănarea izbitoare a lui Enkidu din Epopeea lui Ghilgameş cu ciobanul
mioritic, exemplificată prin cutremurătoarea creaţie coşbuceană, “Iarna pe
uliţă”.
Demonstrând
cu măiestrie ţinuta înaltă a vieţii religioase duse de protoromânii şi românii
din judeţul natal, precum şi unele realizări arhitectonice româneşti ca de
exemplu biserica săsească în stil romanic, dela Herina, autorul adaugă noi file
de aur în historia glorioasă şi plină de spiritualitate a judeţului
Bistriţa-Năsăud. Vajnici apărători ai dreptei credinţe pe care o cunoşteau în
cele mai subtile detalii, şi pe care o apărau până la sacrificiu, bistriţenii,
destoinici urmaşi ai bessilor (vârful de lance al spiritualităţii dacice)
trebuie să se mândrească de aceste brave pilde de smerenie, cumpătare şi mai
ales dreaptă-judecată.
Sursele
solide, precum Wikipedia (sau mai nou fondatorul acestei enciclopedii virtuale),
lucrările anterioare, www.descoperă .ro, subliniază încă o dată, dacă mai era
nevoie, îndelunga chibzuinţă, maturitatea abordării şi profesionalismul
demersului. Baletul bibliografic printre lucrările lui Eliade, M. Gimbutas ş.a.
reliefează curajul inovaţiei, al interpretării şi mai ales al citării.
Construită ca o veritabilă partidă de poker în care autorul joacă tot pe o
pereche de şeptari, monumentala lucrare îi ridiculizează pe doctoranzii de la
facultăţile de istorie din ţară şi de peste hotare, care se chinuie pe
parcursul a 3 ani să scoată o teză decentă de aproximativ 300 de pagini,
demonstrând că în câteva luni, dacă ai voinţă, curaj şi mai ales
responsabilitate poţi trânti un capodop de 600 şi ceva de pagini. Amintind de
celebrii jucători de alba-neagra care au făcut cândva faimoasă urbea de pe râul
cu un nume cel puţin la fel de faimos, autorul jonglează cu clişeele
tracomanice făcând din absenţa surselor şi a probelor un document imbatabil
pentru întreg eşafodajul culturnic.
Salutăm
pe această cale această bijuterie eseistică având convingerea că prin astfel de
contribuţii solide şi echilibrate Bistriţa şi întreg judeţul, precum şi
judeţele limitrofe, se pot lăuda oriunde în lume, în ţară şi peste hotare.
Convinşi că acest demers nu va rămâne în cultura română drept unul curajos, dar
singular, ne-am câştigat dreptul de a visa la o înnoire a culturii române, la
ieşirea ei din pubertate pentru aş trăi febrila adolescenţă. Felicitări
autorului pentru curajul publicării unei astfel de lucrări ce colcăie de
erudiţie şi bune-intenţii şi îi dorim cât mai multă cerneală în stilou şi cât
mai multă bibliografie.
