De ieri, am văzut lumină la casa lui tanti Sofica. Știam că e plecată în Italia, la fiica ei, proaspăt măritată cu un fermier italian. De când și-a măritat fata în Italia, tanti Sofica a căpătat un aer mândru și un loc mai în față, în naosul bisericii. Are haine noi și lucioase, poșetă-plic sub braț, privire olimpiană și postură țeapănă. Pe tanti Sofica n-o mai vezi plivind ceapa prin grădină, fiindcă o cumpără de la magazin, nu mai cară apă cu gălețile de la fântână, fiindcă și-a pus boiler în casă.
În zilele de lucru, tanti Sofica are în buzunarul de la pestelcă telefonul mobil cu care ”cioaiește și parlărește”, vorba lui nenea Tache, cu Lenuța și Maxâm, în Italia.
Duminica, nu prea o mai vezi stând de vorbă cu vecinele, pentru că a ajuns la concluzia că n-are ce vorbi cu ele. Le-a povestit despre vacile de la ferma ginerelui său, Maxâm (Masimo), care pun botul pe un robinet și numai atunci începe să curgă apa. Vecinele strâmbă din nas, dau din cap a necrezare, își dau coate și-și șoptesc în barbă: ”a înnebunit Sofica!” A încercat o dată sau de două ori să le convingă, dar în zadar. Tanti Sofica a împărțit vecinilor pachete de spaghetti și sticle de ulei de măsline, pentru a-și arăta mărinimia dar și bunăstarea fiicei sale. Una din vecinele de pe stradă, tanti Maria, mi-a șoptit peste gard că-s mai buni tocmagii ei din borș decât ”giermii italienești” (viermii).
Memoria colectivă a satului păstrează în cutia cu amintiri, purtarea desfrânată și deșănțată a Lenuței, fata lui tanti Sofica. Oricâte pomelnice și danii ar da la biserică tanti Sofica, sătenii nu uită că Lenuța ”a stricat casa pădurarului”. Treptat, tanti Sofica a început să se simtă străină între oamenii de pe strada ei, care, după spusele ei, o priveau cu invidie.
Ultima dată când am văzut-o, pleca cu un troller și cu o geantă de rafie, la Torino. Aștepta autobuzul ca să poată ajunge la aeroportul din Bacău. Când m-a văzut, a început să-mi povestească bucuroasă despre bunătățile pe care i le-a pregătit Lenuței: slănină afumată, varză murată, frunze de viță-de-vie, cârnați, ghebe cu sare și leuștean uscat. În timpul discuției, se apropie mai mult de mine și îmi șoptește cu ochii strălucind de bucurie că: ” lui Maxâm îi plac sarmalele în foi de viță-de-vie”.
În sinea mea, mă amuz gândindu-mă la schimburile interculturale prin intermediul lui tanti Sofica, a sacoșei sale de rafie și a companiilor aeriene cât și la colportarea gastronomiei și tradițiilor românești pe aceste căi.
Astăzi, nedumerirea mea legată de faptul că văzusem lumina aprinsă, ieri la casa lui tanti Sofica, a fost spulberată. Tanti Sofica venea de la magazin, cu o sacoșă încărcată cu pate vegetal, legume mexicane, roșii și castraveți. Îmi mărturisește dezamăgită că a trebuit să vină în România ca să țină postul ” …acolo, la ăia nu se poate posti, că mănâncă ca păgânii, în fiecare zi numai carne…”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu