Treceți la conținutul principal

Nu lăsați săracii să se înmulțească!


Deși există atîta văicăreală în jur, la toate nivelele, legat de scăderea natalității și față de condițiile înfiorătoare în care trăiesc mii de copii, în România indemnizația pentru creșterea copilului nu este accesibilă oricui. Probabil de teama că dacă un astfel de venit ar fi garantat oricărei mame, indiferent dacă a fost angajată sau nu, ar stimula „sărăcimea” să se înmulțească și mai mult. Se bagă la înaintare principiul contributivității, n-ai plătit înainte, ciuciu indemnizație pentru creșterea plodului, că nu e corect, că nu sunt bani, asta deși, pînă recent, au funcționat politici de stimulare a înmulțirii celor cu venituri mult peste medie (adică de la aproximativ 14. 000 lei în sus). Și mă refer la faptul că pînă la reintroducerea recentă a plafonului pentru astfel de indemnizații, am avut cazuri de părinți care încasau zeci de mii de euro lunar, deși contribuțiile lor fuseseră plafonate din 2012 pînă în ianuarie 2017 la nivelul a 5 salarii medii brute pe lună (aproximativ 14.000 lei). Cînd vine vorba de media mainstream, au predominat și predomină materialele revoltate de nedreptatea făcută prin plafonarea indemnizației sau cele despre mame asistate social cu 2-3 copii, care trăiesc din alocații și nu vor să muncească.
          Pentru mamele cu venituri mult peste medie, care fără plafonarea recentă ar fi beneficiat în continuare de indemnizații de mii de euro, s-a găsit înțelegere și compasiune, s-au evidențiat sacrificiile pe care trebuie să le facă pentru nașterea și creșterea unui copil, modul în care-i este afectat traseul profesional etc. Pentru cele din straturile jos, cu venituri minime și mai ales față de cele neangajate, beneficiare de ajutor social, compasiunea și înțelegerea au fost înlocuite cu predici despre responsabilitate, îndemnuri la muncă, aluzii deloc subtile vizavi de profilul moral îndoielnic al acestora și chiar reproșuri directe de genul: „De ce faceți copii dacă n-aveți bani să-i creșteți?” În cazul celor din urmă dificultățile creșterii unuia sau mai multor copii, mai ales cînd veniturile și condițiile de trai sunt precare, au fost puternic umbrite de revolta morală și scîrba față de sărăcime și defectele morale atribuite acesteia. Desigur, în unele cazuri s-a mai strecurat nițică milă și condescendență, în special față de cei mici, ființe nevinovate și condamnate la un trai într-o familie nu tocmai ok. De parcă doar nivelul veniturilor fac demne de înțelegere și compasiune depresiile, dificultățile și bulversările prin care trece o mamă.
      La radio mai aud din cînd în cînd spotul care recomandă alăptarea la sân a nou născutului minim 6 luni și cel care recomandă părinților să petreacă cît mai mult timp cu copii, pentru sănătatea emoțională a acestora. Cum poate o mamă care nu beneficiază de acea indemnizație să facă toate acestea, să-și permită o nutriție adecvată pentru a asigura nou-născutului o alimentație sănătoasă, când sursele de venit sunt alocațiile (200 de lei în primii 2 ani) și venitul minim garantat (142 lei/lună)? Haine schimbate constant, scutece, spălat la cur cu apă caldă, căldură pe timp de iarnă?
      Traiul unui adult necesită cheltuieli care depășesc cu mult 142 lunar, d-apoi cel al unui prunc în primii ani de viață, iar micile pansamente filantropice ocazionale, oricît ar umezii ochii și sufletele binefăcătorilor și martorilor, nu țin loc unui program public de susținere a mamelor (părinților) în primii ani din viață ai nou-născuților, așa cum pretinde Codul Familiei din care citește ofițerul de stare civilă la oficierea căsătoriei cînd le explică părinților și celor de față cum susține statul familia. Tratamentul față de mamele fără venituri sau cu venituri foarte mici dau măsura unei societăți în ansamblu, precum și a politicilor gândite și aplicate de cei cocoțați în fruntea statului.
Ionela are trei copii şi 31 de ani. Nu a lucrat nicio oră până acum şi nici nu crede că o va face vreodată. Trăieşte din alocaţiile copiilor şi din ajutorul social primit de ea și de soț: undeva la 1.300 de lei pe lună.
Nu ne primește numai cu cinci clase cum am eu, nu mă primește nimeni și așa stăm... cum putem. La nemți iar nu pot să mă duc că n-am cu cine să las copiii”, spune femeia.
Ea nu muncește în folosul comunității pentru venitul de la stat pentru că are copii mai mici de 7 ani, iar legea îi permite să stea acasă. Beneficiază de acest sprijin de opt luni. Puțin, dacă o comparăm cu vecinii din cartier.
- De câți ani aveți ajutorul social?
- Eu mai știu de câți ani?! De mult, de vreo 4 - 5 ani.
- Câți aveți?
- 24.
- Și ați încercat să vă găsiți de lucru?
- Nu pot eu să mă duc la lucru pentru că n-are cine să-mi șadă cu ai mei.”
P.S. Digi 24 devine un canal tot mai toxic, un stindard al ipocriziei celor care hăituiesc sărăcimea care ciupește pe merit sau „ne-merit” din fondurile publice, dar trec lejer cu vederea hoția sistematică a marilor evazioniști fiscal, a investitorilor și afaceriștilor cu conturi prin paradisuri fiscale și cu cu buzunarele mufate direct la ajutoarele de stat.
       Ajutoarele de stat de milioane de euro date unor companii precum Orange, Vodafone sau Leoni sunt văzute ca investiții necesare binelui public, în timp ce un copil este văzut ca o investiție în viitorul societății doar dacă nu se naște într-o familie de sărăcani, că nașterea într-o astfel de familie îi aduce automat stigmatul de potențial asistat social/infractor etc.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Despre descurcăreală și succes. Patru povești

Se dau cîteva cazuri.
1. Angela (52 de ani) a lucrat cîțiva ani la Textila, la Năsăud. Cînd s-a stricat treaba a făcut cîteva ture de străinătate, la șparanghel în Germania și apoi la șters la cur și îngrijit bătrîni prin Germania și Austria. Ba cu contract, ba la negru, cum se putea. Pînă și-a purtat cei doi copii prin facultate. A mai încercat și în satul natal, dar în afară de posturi de vînzătoare la alimentara din localitate n-a găsit. Bani puțini, mult de lucru, fără nicio legătură cu respectarea orelor de muncă prevăzute de cadrul legal. O dureau picioarele de la atîta stat în picioare. Dar măcar era acasă, între ai săi. Prea multe opțiuni nu avea iar pînă la pensie era mult. De lucru mai găsea, una alta, dar fără contract. Ba la o sapă, ba mai cosea cîte ceva (avea mașină de cusut și pricepere, că doar lucrase la „Textila”), mai ales de cînd începuse nebunia cu iile și hainele de inspirație tradițională. Dar la vîrsta ei beteșugurile dau tîrcoale, putînd pica pradă neputinței o…

Discoteca

Copilăria mea s-a sfârșit brusc, într-o seară de vară, exact în anul 2000, când am trecut întâia oară pragul discotecii din sat. Aveam să descopăr că acolo bate adevărata inimă a satului, în ritmurile tot mai întețite ale beat-urilor techno și dance ce răsunau din boxele dosite în colțurile lăcașului. Inocența mea, câtă mai rămăsese, avea să se destrame degrabă, precum catapeteasma templului israelit, datorită cutremurului provocat de revelația vieții de noapte ce anima satul în acele vremuri dospind de sărăcie și euforie. Trecuseră doar câteva luni de când lăsasem strana bisericii unde îngânam icos-uri, psalmi și tropare, alături de bătrânii dieci ai bisericii și-mi luasem gândul de la orice ambiție de-a mă preoți. Pășeam pe un alt tărâm, cu ochii căscați larg și-nfundați de luminile pestrițe ale stroboscopului și electrizat de vigoarea cu care răzbăteau din difuzoare muzici din cele mai recente și mai răscolitoare. Atât de dragă avea să-mi devină discoteca, cu băile ei aglomerate și…

Omul Nou Ardelean

De ce transilvănismul e o ideologie la fel de toxică și de penibilă precum naționalismul pe care, cică, îl combate în numele unei solidarități supranaționale și multiculturale? Sau în ce constă superioritatea Omului Nou Ardelean?
        Am avut o perioadă în care am cochetat cu ideile transilvaniste, ca formă de contracarare a funarismului și naționalismului de hazna ce scotea din sărite orice om de bun-simț. Îmi cădea bine ideea de asumare a diferențelor regionale și locale existente (însă nu în termeni de superioritate) și a bogăției culturale presupuse de secole de conviețuire multietnică și multiconfesională. Am citit texte faine scrise de transilvaniști de ieri și de azi, am purtat discuții din care am aflat multe despre Transilvania și popoarele sale și în continuare urmăresc cu drag poveștile multor oameni și rămîn un suporter al diversității, multiculturalismului, csardașului și mă scot din sărite răsuflatele povești naționaliste despre neamuri și misiunile lor. Însă, deși am …

Comentarii