marți, 6 iunie 2017

Sexul și Capitalul -reglementări și metode de rezistență - de Maria Cernat


 (Bogdan Popa, Sexul și capitalul. O teorie a filmului românesc, Editura Tracus Arte, 2017)
De curând peisajul livresc a ceea ce numim ”stânga românească” s-a îmbogățit cu o lucrare foarte atipică: s-a scris despre film, s-a scris despre capital, s-a scris despre putere, dar foarte puțin despre sex, film, putere și capital laolaltă. Este meritul lui Bogdan Popa acela de a fi adus în câmpul preocupărilor gândirii critice românești teme foarte importante legate de tentativele tot mai violente de reglementare a sexualității, de încadrare filmică a sexualității ”normale”. Cartea debutează cu o dorință – promisiune: Dorința mea este să poți să îți imaginezi noi relații sexuale și afective care acum sunt identificate ca inferioare și abjecte. Celuloidul este un teritoriu al visării încă necomodificate. Lumea nouă poate fi identificată prin practica cititului, iar sexul nou te va aștepta răbdător, cu picioarele desfăcute, după ce o să citești propozițiile din fața ta”.(p.13)
Proiectul de eliberare de sexualitatea heteronormativă este așadar obiectivul care ghidează critica unor importante pelicule din cinematografia românească. Această critică se face de pe poziții asumat marxiste, iar scopul ei este să ne facă ceva mai perverși decât am fi dispuși, înainte de citirea ei, să ne permitem să fim.
Lucrarea de ample dimensiuni cuprinde o bună parte dintre analizele pe care Bogdan Popa le-a publicat pe platforma de reflecții psihanalitice CafeGradiva. În lucrare aceste eseuri sunt grupate tematic. În prima parte Bogdan Popa discută despre noile condiții de producție cinematografică și modul în care ele structurează un nou tip de model uman: Noul Val al realismului românesc nu vinde doar o realitate, ci și o biopolitică, un mod de viață de succes. Generația tânără, în avangarda ei, visează să se întrețină din publicitate și să facă filme de autor. Cele două industrii ale imaginii publicitatea și filmul sunt fețele unui proces istoric prin care capitalismul este trrăit de o generație care îl contestă, dar îl și întreține.(p. 23)

Există câteva teme de mare importanță analizate de Bogdan: sexualitatea heteronormativă, încadrarea producțiilor noului val într-o logică a pieței care le face insensibile la dimensiunea de istorie socială, figura procurorului corect care trebuie să salveze atât în socialism, culmea, cât și în capitalism, muncitorul alb, formele de rezistență în fața agresiunii capitalului și a heteronormativității, ”țiganizarea” infracționalității, ”homosexualizarea” răului.
Cred că unul dintre lucrurile cele mai importante din critica făcută de Bogdan Popa cinematografului Noului Val este imposibilitatea de a surprinde dimensiunea criticii sociale, a rasismului, a sexismului, a sărăciei, a precarității, toate foarte prezente chiar în peliculele regizorilor care, culmea, l-au influențat conform propriilor declarații pe Cristi Puiu. Este vorba de Jim Jarmusch. Astfel, Bogdan Popa este foarte perspicace în sesizarea acestei diferențe foarte importante între Jarmusch și Puiu. ”A doua temă importantă din Stranger than Paradise este cea a obiectelor care ne îndreaptă atenția de la narațiunea la materialitatea istoriei. În timp ce narațiunea visului american vorbește despre progres și lumină filmul ne arată o lume care nu este plasată pe harta istoriei americane. În filmul lui Jarmusch sărăcia și dezolarea urbană sunt puse în prim plan, Cleveland este descris ca o aglomerare de fabrici abandonate care ne arată lumea pierdută a prosperității. (…) Împotriva cinematografului de tip Hollywood Jarmush ne arată materialitatea istoriei sociale. (p.164)
Într-un interviu acordat publicației The Chronicle, regizorul Cristi Puiu declară că sursa de inspirație pentru filmul Marfa și banii este pelicula lui Jim Jarmusch. Dar, așa cum arată Bogdan Popa, inspirația rămâne undeva la nivelul expresiei artistice. Marile teme potential subversive ale peliculei americane nu sunt prezente în filmul lui Puiu.
Astfel, cinematograful independent nord-american ne arată că există diferite moduri posibile de a exista în afara timpului-marfă al capitalismului, care ne orientează către o istorie socială eliminată din poveştile tradiţionale americane. În istoria independenţilor, există rasism, intoleranţă albă şi un proces de asimilare a valorilor de clasă mijlocie.(p.169)
Incapabili să formuleze o critică de substanță a capitalismului, regizorii Noului Val, din care Cristi Puiu face fără doar și poate parte, rămân cantonați în explorarea unor teme sigure: capitalismul rău, nu cel bun, este cel care corupe tinerii.
Dacă independenţii [americani] se încadrează în tradiţia progresismului, a explorării temelor legate de muncă, emigraţie şi ierarhie rasială, Puiu pare că ne arată mai degrabă că tinerii cu aspiraţiile capitalistului integru pot cădea în mrejele unui capitalism ilegal.(p. 169)
De notat că lui Puiu ca și altor regizori ai Noului Val le este foarte dificil să se despartă de mitul capitalismului bun. Formați într-o tradiție culturală în care comunismul este tot ce poate fi mai rău, ei se văd incapabili să sesizeze măcar aspectele subversive de critică socială din filmele regizorilor independenți americani ce le servesc drept modele:
Filmul consolidează retorica capitalismului bun, a aspiraţiilor normale la legalitate şi succes economic. În acest context, piaţa neagră şi vânzătorii de droguri sunt o parte integrantă din noul capitalism, dar produc şi anumite relaţii sociale care ar trebui să ne înspăimânte. (p.169)
În plus, o altă observație foarte importantă pe care Bogdan Popa o face cu privire la cinematograful noului val este concentrarea răului într-o singură persoană. Astfel, actorul Vlad Ivanov ocupă locul central în bestiarul imaginarului cinematografului românesc din ultimii ani. Violatorul din 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile, polițistul abrutizat și ușor sadic din Polițist Adjectiv, conducătorul de bolid auto arogant și exploatator Dinu Laurențiu din Poziția copilului – iată doar trei pelicule de mare succes la public și critica de specialitate unde actorul Vlad Ivanov reușește să ia asupra sa răul, să întrupeze disfuncționalitățile sociale și să ne ofere o cauză simplistă a acestui rău, o cauză personalizată care exorcizează astfel orice efort de identificare a cauzelor sistemice, sociale care au generat acest rău.
Dacă figura lui Ivanov bântuie filmul ca un catalizator de rău social, prin focalizarea pe un singur individ, Puiu rămâne captiv în individualismul ideologic al timpului său. Socialismul dispare ca epocă şi, odată cu el, un mod de a gândi materialitatea istoriei (p.171)
O temă la fel de importantă este explorarea modului în care figura procurorului corect trebuie să salveze atât în comunism cât și în capitalism muncitorimea albă. Capitole importante din lucrarea lui Bogdan Popa sunt dedicate peliculei Sfârșitul Nopții din anul 1982 regizată de Mircea Veroiu. Atunci, ca și acum, clasa muncitoare se află într-un impas.
Toma reprezintă fosta avangardă a comunismului, care a ajuns acum într-o situaţie disperată, iar figurile rele, capitaliste, ne descriu impasul omului nou.(p. 60)
Soluția, atunci ca și acum, la problemele muncitorilor abuzați fie de rețelele subterane ale capitalismului încă etichetat negativ sau de rețelele dacă nu legitime, cel puțin legitimate public, ale capitalului global este procurorul corect. Procurorul Matei în filmul lui Veroiu, și Laura Codruța Koveși în actualitate sunt investiți cu această funcție de a gestiona coșmarul, de a oferi o explicație și o satisfacție justițiară pentru colapsul economic.
Figura procurorului Laura Codruţa Kövesi nu este atât una a succesului capitalismului, cât una a disperării lui, fiind în căutare de eroi care să justifice inegalităţile sociale ale României. (p. 54)
Este o observație care denotă o perspicacitate aparte aceea care ne arată că dacă dorim să înțelegem nevoia de a investi imaginea procurorului drept cu puterea de a justifica și rezolva – deși asta înseamnă, de fapt, a ascunde – problemele generate de colapsul economic, de inegalitățile și sărăcia care subminează clasa muncitoare trebuie să ne întoarcem în 1982, la filmul lui Veroiu. Deși pare un film despre procurori, el este în esență un film despre muncitori:
Sfârşitul nopţii” este o modalitate disperată de a surprinde inevitabilul neoglobalizării. Filmul are la bază tragedia proletariatului românesc în noua economie a schimburilor. ”Sfârşitul” nopţii ne arată că muncitorii, pierzătorii distrugerii fabricilor şi a modului socialist de producţie, vor muri pentru că nu se pot adapta la capitalism.(p.54)
În acest context e important avântul cu care activiștii și procurorii asexuați se luptă pentru a-l salva pe Toma, muncitorul căzut în mrejele unei rețele subterane de comerț ilicit. Interesul pentru salvarea clasei muncitoare, dar și interesul pentru muncitorul Toma sunt încheiate odată ce procurorul se căsătorește. Căsătoria burgheză este finalul luptei pentru salvarea muncitorimii, dar și finalul unei atracții la limita normalului:
Toma trebuie să moară pentru ca obsesia pentru birou şi muncă a lui Matei să se încheie. Iar dorinţele homoerotice vor fi eliminate odată cu articularea instituţiei-cheie burgheze, căsătoria, care trebuie să elimine pe parcurs orice ameninţări la adresa ei, ca homoerotismul sau clasa muncitoare.(p.78)
Un alt capitol important din lucrarea lui Bogdan Popa este consacrat analizei filmului Boogie de Radu Muntean. Este probabil și singurul în care soluțiile avansate de criticul de film par să reproducă la rândul lor relații de dominație și putere. Despre ce este vorba? Mai întâi o scurtă prezentare a peliculei. Filmul ni-i aduce în față pe trei prieteni, Bogdan, Penescu și Iordache, care pleacă împreună la mare. Unul dintre ei este ”corect” integrat. Bogdan are și soție, Smaranda, și copil și un job mai bun. Celilalți doi nu se pot lăuda cu asemenea performanțe. Unul e în Suedia și spală vase altul are un job de care e satistit la o firmă de turism. Scenariul e simplu și previzibil reproducând cu fidelitate povești din viața reală. Deconectat de viața de familie pe care a adoptat-o ca urmare a presiunii sociale, Bogan caută să își regăsească prietenii. Bogdan Popa vede în faptul că cei trei își cumpără o prostituată, pe Ramona, pe care o consumă împreună, un moment în care sexualitatea anti-burgheză este indiscutabil dezirabilă și deloc de condamnat deoarece le oferă tutuor posibilitatea să își reevalueze pozițiile și să se regăsească. Cu această evaluare însă autorul riscă însă să părăsească totalitarismul heteronormativ pentru a îmbrățișa... totalitarismul anti-heteronormativ. Any sex is better if it is not ”normal”!
Bogdan Popa sesizează foarte bine faptul că legătura afectivă dintre prieteni nu se poate realiza dacă nu au în comun o experiență erotică. Aici însă ar fi putut merge mai departe în a sesiza că, de fapt, cei trei sunt într-o profundă relație homoerotică pe care nu o pot consuma decât iubind toți trei aceeași femeie. Iubirea și atracția emoțională și sexuală dintre ei este una foarte puternică. Acesta este adevărul care, din păcate, nu iese la iveală. Continuarea ipocriziei heterosexuale nu face decât să amplifice dezechilibrele și profunda inechitate din relația disfuncțională dintre Bogdan și Smaranda. În varianta burgheză Smaranda are posibilitatea de a pretinde măcar un mic sacrificiu – fidelitatea – pentru sacrificiile enorme pe care le face ea: renunțarea la carieră, atenția neobosită acordată copilului și soțului. În calitate de ”nevastă” în societea românească dominată de duble standarde nu mai poate spera însă nici măcar la atât, pentru că lui i se cuvine totul și ei nimic!
Asta mă conduce către una dintre cele mai intesante părți din lucrarea lui Bogdan Popa și anume modalitățile de luptă cu capitalismul neoliberal: visul, lupta cu heteronormativitatea, depresia. Aici este al doilea punct în care autorul, în opinea mea, avansează soluții naive la agresiunea capitalului global. Oricât de seducătoare ar părea prin potențialul lor subversiv de întrerupere a circulației capitalului, ele nu fac decât să ne lase, din păcate și mai izolați și vulnerabili în fața agresiunii acestui capital. De ce? Pentru că sunt toate soluții individuale care nu fac decât să ne izoleze și să ne facă și mai susceptibili de a fi integrați în circulația acestui capital. Eliberare sexuală – da, un nou capitol, ceva mai pervers de data asta, din Toy Story și magazinele de profil. Hedonismul consumist în care singura obligație e față de noi înșine și singura datorie este să experimentăm, evident sexual, cât mai mult îmi aduce în minte experimentul șoriceilor morți de plăcere. Odată ce au identificat centrul plăcerii din micul creier al rozătoarelor, cercetătorii au inventat un dispozitiv foarte sadic, dar plin de pilde, în felul lui: șoricelul trebuia să alerge pe o rotiță pentru a menține funcțional circuitul electric care îi stimula centrul plăcerii. Firește, rozătoarele au murit de dezhidratare în acest proces. Satisfăcuți și fericiți au murit. Dar a fost o moarte izolată de comunitate și foarte previzibilă în fond.
Depresie – o armată de psihanaliști, psihologi cognitivo-comportamentali, psihilogi experiențiali, psihologi integrativi, analiști-tranzacționali și alte neamuri se vor înghesui să ne ajute. Asta în cazul fericit în care nu vom intra direct pe mâna firmelor de medicamente intitulate în limba engleză atât de sugestiv drug companies.
Visul e singurul căruia îi putem conferi puteri subversive. În politică e nevoie mai mult decât oriunde, deși raționalitatea heterosexuală ar fi oripilată de o asemenea ipoteză, de imaginație. Cum altfel ne-am putea construi idealul unei lumi mai bune? Dar dincolo de vis, mi-aș permite să avansez alte soluții subversive. Darul dezinteresat, afecțiunea, empatia și solidaritatea. Toate îl vizează pe Celălalt și implică o comunitate. Salvarea nu se obține pe cont propriu...
Recenzia de față reușește să surprindă doar o mică parte din complexitarea cărții lui Bogdan Popa. Scrisă într-un stil foarte fluent și încărcată de interpretări provocatoare Sexul și Capitalul este fără îndoială o lectură plăcută și interesantă care vă va lăsa, dacă nu ceva mai perverși, măcar ceva mai încântați la finalul ei.

Comentarii

Translate this blog