Gala premiilor Acta Musei Plagiensis



         
Deși lupta a fost destul de strînsă, într-un final urmăritorii noștri au decis cine merită (cu vîrf și îndesat, credem noi) trofeul „Obrazul Gros” acordat de publicația noastră. Trofeul merge la domnul Gabriel Oprea, care este mai mult decît un simplu plagiator și impostor agramat. Domnia sa este un veritabil ctitor de școală plagiaristică, patron de rețea transpartinică, academic-securistică, care și-a adus și își aduce în continuare într-o manieră covîrșitoare aportul la modelarea, manipularea și jefuirea sălbatică a societății românești. Oamenii săi sunt peste tot, în instituții cheie, în presă, pe unde cum. Inclusiv în redacția noastră. A ctitorit și Academia de Studii de Securitate Națională, veritabilă hazna a securisticii, plagiaristicii și imposturii universitare autohtone. A profesat, a coordonat alte plagiate, și-a aranjat progeniturile și apropiații, a împărțit posturi, fonduri și izmene militărești împopoțonate cu grade și pensii grase. E un veritabil Dumnezeu al parvenirii și imposturii. Pentru că am repetat cam des (și totuși insuficient!!!) termenul impostură, să încheiem această alocuțiune prin a felicita cîștigătorul, a-i înmîna trofeul și a-i ura cîți mai mulți ani. Cu executare!
Trofeul va fi înmînat de către doamna Ecaterina Andronescu și va fi amplasat în holul Academiei de Studii de Securitate Națională (sau cum dracu-i zice).
             Locul doi, cu numai trei voturi în urma cîștigătorului, este ocupat de Laura Codruța Kovesi. Conform comisiilor avizate, contribuția ei în domeniul plagiaristicii este la fel de modestă precum cea în domeniul dreptului, însă meritele ei rezidă în alte realizări. Este primul nume greu al plagiaristicii autohtone care a suscitat așa pasiune, orbire și complicitate în rîndul intelectualilor principiali, justițiari și veșnic în luptă pentru dreptate și cauze rentabile. Nici Oprea, în zilele sale bune, cînd beneficia de osanale prin presă și pupături în cur pe oriunde-și plimba lipsa de charismă, n-a reușit să hipnotizeze în așa hal intelectualitatea băștinașă. De la acrobații argumentative, omisiuni, discuții pe marginea plagiatului domniei sale cu cuvîntul plagiat veșnic încadrat de ghilimele, nuanțări și eschive, toate acestea au însoțit marșul triumfal al doamnei Kovesi înspre obținerea binemeritatului trofeu „Mani pulite” acordat de publicația noastră. Trofeul va fi înmînat, cu tot cu ghilimelele de rigoare, de domnul Andrei Pleșu însoțit de ceata de închinători de la GDS.

              Ultimul premiu acordat în cadrul acestei gale merge către domnul Victor Viorel Ponta. Deși detașat clar față de restul plutonului, cu niscaiva șanse pe la începutul sondajului, fostul premier și procuror a pierdut teren în ultimele zile, plasîndu-se abia pe locul trei, cu 5 voturi în fața ocupantei locului 2 și cu 8 în urma cîștigătorului. Totuși, își merită din plin premiul pentru că nu știm să fii fost vreun plagiator mai hulit și mai urît pe ale noastre plaiuri. Ura și furia stîrnită în rîndul intelectualității (deși n-a dus nici el lipsă de slugi și cauționări din partea unor nume grele din mediul academic românesc) pot fi contrabalansate doar de aroganța cu care a gestionat acuzațiile aduse, desființănd (prin interpuși - a se citi slugi) comisii și reguli. Plagiat gros și nesimțit, cum zicea cu ceva vreme în urmă un universitar clujean, opera domnului Ponta merită inclusă și ea în Panteonul imposturii academice autohtone și merită răsplătită cu trofeul „Nulitas”, înmânat de către domnul Sorin Câmpeanu, fost și viitor ministru-gropar al Educației.
     Celor care ați votat, vă mulțumim și vă felicităm că v-ați implicat, că n-ați lăsat pe alții să decidă în locul vostru și că ați luptat alături de noi pentru a duce pe cele mai înalte culmi ale faimei pe acești veritabil corifei ai prostiei și obrăzniciei întronate. Celor care n-au votat, deși au lătrat constant împotriva plagiatelor și plagiatorilor și deși le-a trecut pe sub nas sondajul nostru, le spunem un călduros „să vă fie rușine”! Nu uitați să ne urmăriți online și să ne contactați cînd aveți nevoie de ajutor în domeniu.
Eveniment finanțat de Fundația Felix Kruhl pentru Jaf Transparent și OLX.ro
Organizat de: Institutul Clinic Bouvard et Pecuchet; Liga Oamenilor de Cultură Bonțideni; Acta Musei Plagiensisi;  Editura Presa Universitară; Academia Română și Revista de Asistență Socială a domnului Ștefan Cojocaru de la Iași.

Etica universitară și spiritul oportunismului



furată de la Vasile. Știe el care

Prin facultate, cînd am început să mă dezgheț nițel și să devin interesat de cele universitare și intelectuale, am aflat întîia oară despre gradul de impostură care domnea în mediul academic în perioada comunistă. Am început să citesc și să ascult profesori curajoși care denunțau proporțile imposturii de atunci, aflînd despre titlurile academice ale Elenei Ceaușescu, despre cele ale lui Ilie Ceaușescu (parcă doctor în științe militare). Am aflat despre Academia Ștefan Gheorghiu, unde o mulțime de nulități și oportuniști se școleau sumar/fictiv pentru a deveni cadre de nădejde sau/și pentru a beneficia de avansări și posturi mai înalte. Ce să mai, am aflat despre întreaga grozăvie și despre hidra care a otrăvit viața intelectuală românească, curmîndu-i dezvoltarea organică…. Eram foarte mînios și plin de ciudă și nu ratam vreo ocazie să pun la punct, categoric și tranșant, pe oricine îndrăznea să aducă pe tapet ceva nuanțe pozitive despre condiția intelectualului/universitarului din acele vremuri. De regulă, explicația pentru toleranța față de astfel de cazuri se fundamenta pe teroarea instituită de instituțiile represive ale regimului, pe frica generalizată care luase în stăpînire nu doar masele populare, ci și elitele intelectuale. Parțial intervenea și lașitatea, oportunismul, complicitatea etc.
       Cînd se întîmpla să dăm peste vreun profesor mai puțin pregătit, situația se lămurea degrabă: e din vremurile trecute, un fel de relicvă a mediocrității și nocivității defunctului regim. Bine că lucrurile se aranjau, că societatea românească și implicit mediul universitar prindeau să se însănătoșească și caracterele să înflorească scutite fiind de umbra terorii și întunecimea fricilor de orice fel. Cînd eram pe la master am aflat că se pot face și bani frumoși în cercetare, că nu ești sortit să fii fomist dacă ai ales să studiezi socio-umane, chiar dacă piața muncii te acceptă doar reconvertit. Se intrase în epoca doctoratelor fast food, croite degrabă în trei ani, pentru a îmbunătăți, cel puțin statistic, situația cercetării din România. Prin 2008-2010 o bursă POSDRU se obținea relativ ușor și era mai mare bătaia pe candidați decît pe profesori coordonatori. Îmi amintesc că am fost oprit într-o zi pe stradă de un venerabil profesor (mă știa de la ceva curs) care m-a întrebat dacă nu vreau să mă înscriu la doctorat sub coordonarea lui. I-am spus că nu pot, că-s doar la master, anul I. M-a lămurit că pot face simultan ultimul an de master și primul an de doctorat, fiindcă făceam parte din ultima generație care absolvise facultatea în sistemul ante-Bologna. Era cît pe ce să mă bag, de frică să nu se gate cumva banii pînă-mi vine rîndul. Dar m-am abținut. Avea să-mi vină și mie rîndul. Atunci am intrat în lumea bună și am avut ocazia să văd cum dospește mediocritatea sub cupola universității. UBB-ul avea sute de doctoranzi, mulți dintre ei nici măcar mediocrii. Unii erau măcar cinstiți și n-aveau ambiții în domeniu. Făceau doctoratul pentru bursele care le asigurau măcar 3 ani de trai decent înaite să-i arunce pe piața muncilor prost plătite. Îi înțeleg perfect, avînd în vedere ce alte variante aveau.

Profețiile Omului Profesor


Nu este deloc ușor să smulgi un interviu Profesorului Fellini, mai ales într-un astfel de context încordat și mai ales de cînd a devenit mult mai preocupat de viața de apoi, decît de cea dinainte. Totuși, după îndelungi insistențe și munci de convingere, mentorul nostru într-ale rezistenței prin cultură, agricultură și fatalism a acceptat să răspundă cîtorva întrebări spinoase. Iată interviul!

LOCB: Domnule Profesor, cum se vede de pe malul stîng al Someșului, de la umbra castelului Bánffy, România prezentă?
Profesorul Fellini: Mă uit rar la TV, citesc tot mai rar presa, dar aflu mai multe decît aș vrea să aflu despre realitatea contemporană, mai ales cînd rătăcesc prin bodegile bonțidene, cu TV-urile veșnic pornite. România văzută prin lentilele mele nu este deloc oaza de pan-americanism clamată de cîțiva dintre trompetiștii sub acoperire, iubitori de clanțe și servite de la DNA sau alte instituții. E o oază de isterie și panică la suprafață, un talk-show mediocru interminabil, în straturile dependente de sinecuri, granturi și poziții guvernamental-administrative, în rest e o Românie resemnată, înfrîntă sub povara deznădejdii și a repetatelor proiecte de modernizare și dezvoltare la care a fost supusă în ultimii ani. E o Românie care nu mai are prea multe așteptări și speranțe, o Românie a votului sec și „greșit”, care exprimă o stare profundă de lehamite. Desigur, între primul strat și stratul cel gros de jos, există stratul deloc subțire al celor veșnic adoratori ai salvatorilor, a celor care renasc tîmp întru speranță și optimism la fiecare licărire dinspre întunericul prin care ne duce tunelul tranziției. Sunt cei care se încolonează entuziaști în spatele diverselor proiecte salvatoare, fie că vorbim de Băsescu et. co, Monica M10, Iohannis sau recenta regrupare a PNL & USR în spatele împrospățitului domn premier Cioloș. Desigur, unii s-au mai dezmeticit, au mai lăsat din vehemență, dar alții par să aibă resurse inepuizabile de credulitate. Într-un fel îi învidiez pentru capacitatea lor de a-și realimenta speranțele și credințele vehemente, pentru energia și îndărătnicia depuse în lămurirea celorlalți că ăștia-s altceva, că-s noi, chiar dacă mulți fie sunt mai vechi reciclați, fie vin din zona afacerilor de tip nou cu statul (fonduri europene, în principal, consultanță). Dar e problema lor, e bine că oamenii nădăjduiesc încă și se încăpățînează să se convingă și să-i convingă și pe alții că ieșirea din căcat se poate rezolva pe malurile Dîmboviței printr-o și mai strictă obediență față de austeritatea+privatizarea sectorului public impuse de partenerii noștri de biznis și război. E bine pentru companiile de transport internațional.
Dacă ridicăm un pic lentila dinspre plaiurile noastre și dinspre acest prezent sufocat de întoxicări și autorasializări, vedem că România își are locul său fruntaș, într-o periferie Est Europeană în expansiune, cu un statut de neo-colonie consolidat în special în ultimii 10 ani. România are un rol cheie în regiune, în special după defecțiunea Turciei, așa că tare mi-e că de la anul, indiferent de rezultatul alegerilor, o să avem un regim care nu va mai ascunde atît de convingător bocancul protector și nu va mai tolera manifestări de ostilitate față de ideea unei democrații tot mai militarizate. Mă tem că ne îndreptăm spre o Românie a consensului bine făcut.

Criza vaccinurilor. Proștii sunt de vină

photo: Ziarul Ceahlăul

Cînd se lucra la scoaterea basma curată a fostului ministru de interne, Gabriel Oprea, în cazul morții polițistului Bogdan Gigină, s-a încercat aruncarea vinei asupra decedatului, apoi a gropii în care a căzut și a oricui altcuiva decît cel în subordinea căruia era victima și a restului de slugi de rang înalt din ministerul patronat. Evident, lumea s-a scandalizat văzînd așa manevră nesimțită și a cerut judecată dreaptă și pedepsirea celor responsabili de astfel de mînării.
În Septembrie anul acesta ne-am pomenit cu o epidemie de rujeolă decretată de Ministerul Sănătății. În comunicatul de presă care anunța 675 de cazuri în 23 de județe și decesul a 3 copii, s-a avansat și cauza oficială: Campania anti-vaccin derulată de Olivia Steer și fanii săi „prin intermediul a două canale cu audienţă mai mare decât orice autoritate guvernamentală sau medicală. Astfel, o carte obscură, care abundă în erori şi răstălmăciri, a devenit în ultimii ani biblia mişcării anti vaccin din România, fiind citată atât de vedete TV, cât şi în bisericile ortodoxe.” În același comunicat, "Ministerul condamna in cei mai duri termeni campaniile iresponsabile impotriva vaccinarii copiilor. Rezultatele acestora se traduc, de exemplu, in inmultirea cazurilor de rujeola de zeci de ori intr-un singur an." Prin urmare, principalii vinovați erau părinții care, îndobitociți de propaganda anti-vaccin, nu și-au mai dus copii la vaccine, expunîndu-i unor riscuri mari și expunînd și copiii altora. (detalii aici și aici)
La scurt timp au apărut materiale care au arătat că altele sunt cauzele majore ale acestei epidemii și că principalii responsabili sunt chiar cei care se ascund în spatele comunicatului citat adineaori. Nu doar că problema era mai veche și că se știa din primăvară de astfel de cazuri, dar principala problemă era absența vaccinurilor din multe spitale și farmacii. Conform unui reportaj apărut recent, „medicii de familie se confruntă pentru a doua oară în acest an cu lipsa vaccinului hexavalent” iar la Cluj, numai la un singur cabinet sunt peste 120 de bebeluși în așteptare. Conform aceluiași material „un alt vaccin care lipseste este BCG, cel care i se face copilului in primele zile dupa nastere. Spitalul judetean din Pitesti nu mai are doze de mai bine de o saptamana, dupa ce le-a terminat si pe cele imprumutate de la spitalele din tara.” Prin urmare, dincolo de vocile părinților care exprimă explicit această situație și încercările lor de a procura vaccinurile lipsă, e tot mai clar că buba principală stă în incompetența celor care administrează acest segment. La acestea, foarte probabil, se adaugă și grija unora pentru importarea vaccinurilor. 
Nu vi se pare cinic că după ce că își pierd copiii sau se trezesc cu ei prin spitale din cauza incompetenței celor din Ministerul Sănătății, părinții se trezesc și urecheați public pentru iresponsabilitate și lipsa de grijă purtată copiilor lor? Și asta în mai multe rînduri.
La cîteva săptămîni după, ne trezim cu noi afirmații din partea unui reprezentant al Ministerului Sănătății, care reiterează aceeași versiune nesimțită prin care vinovații pentru epidemie și pentru moartea bebelușilor sunt părinții lor, inconștienți și ignoranți, care nu i-au vaccinat. Redau fragmentul:
Afirmația a fost făcută în contextul avansării, de către cei botezați de presă „voluntarii lui Cioloș”, a primelor proiecte de rezolvare a necazurilor românilor. Pentru evitarea în viitor a unor necazuri similare o soluție avansată este: ”Părinții vor primi alerte prin SMS pentru a ști când trebuie să meargă să își vaccineze copiii.”
Acum, chibiț cum sunt, îmi permit cîteva observații pe marginea acestei soluții magice:
Dacă, conform celor de la Ministerul Sănătății, cauza principală a nevaccinării rezidă în îndoctrinarea anti-vaccin a unor cetățeni, cum îi poate determina un SMS să-l accepte? Sau ce face dacă primește SMS-ul și medicul de familie, din localitate sau din orașul învecinat, ca și pînă acum, nu are pe stoc vaccinul?
Soluția avansată arată atît decalajul profund între IT-iștii entuziaști și realitatea socială, cît și preferința celor din guvern/minister pentru mascarea problemelor reale, atît prin de-responsabilizare și aruncarea vinei asupra cetățenilor „proști”/prostiți, cît și prin concentrarea pe astfel de pseudo-soluții în locul unor măsuri concrete, precum reînființarea Institutului Cantacuzino și re-demararea producției autohtone de vaccinuri. Mai ales că una dintre temerile vehiculate de artizanii și suporterii campaniei anti-vaccin se leagă tocmai de faptul că acestea sunt produse de mari companii farmaceutice și că, în multe cazuri, pentru piețe gen România, alocă vaccinuri respinse în alte părți sau inadecvate. (detalii aici și aici)

Chiar, demisia celor care coordonează mușamalizarea acestui caz – precum și cele legate de ravagiile Hexipharma din spitale – nu o cere nimeni? 

Afaceri de succes: Bayer și Monsanto

photo: http://www.scoop.it/

Pe la mijlocul lunii Septembrie se anunța fuziunea între două mari companii, Bayer și Monsanto, anunțîndu-se un mariaj extrem de profitabil între industria farmaceutică germană și industria chimico-agricolă americană. Pe scurt, două companii extrem de influente în domeniile de activitate, își unesc forțele pentru a oferi lumii hrană îmbelșugată și medicamentele necesare supraviețuirii. Și stipendii lobbyștilor, pentru obținerea unor atît de necesare (maximizării profitului) dereglementări și/sau a contractelor cu statul.
Ambele companii au un trecut care, dacă avem răgaz să-l evaluăm sumar, ar trebui să ne ajute să-nțelegem nu numai pe mîinile cui încap o bună parte din producțiile de hrană și medicamente, ci și cum biznisurile de succes se întrepătrund într-o manieră, aș spune, organică cu măcelurile științific orchestrate. Legat de compania germană Bayer, aceasta a avut un rol cheie atît în timpul celui de-al doilea război mondial, cît și în ascensiunea lui Hitler, fiind și un finanțator de primă mînă al partidului nazist și un beneficiar al politicilor acestuia.  I.G. Farben, cum se chema compania dizolvată după război de Tribunalul de la Nuremberg în Bayer, Hoechst și BASF, a obținut profit serios din colaborarea cu lagărele de exterminare pentru furnizarea de substanțe chimice, dar a și valorificat din plin oportunitățile scoase în cale de un astfel de context, în special posibilitatea de a face experimente medicale pe deținuți. Oricît s-ar pune din responsabilitățile pentru ororile acelor vremuri în cîrca unui Hitler psihopat și a șleahtei sale care au sedus un popor întreg, lăcomia unor companii – și, mai concret spus, a celor din spatele acestor companii – a avut, de asemenea, o contribuție deloc neglijabilă. Pentru asta există suficientă bibliografie, numai răbdare și interes să existe.
Mai important este că deși au fost judecați și condamnați  24 de membri din boardul  I.G. Farben pentru ucidere în masă, sclavie și crime împotriva umanității (în cadrul proceselor de la Nuremberg), în 1951 toți erau deja eliberați și cooptați în companiile germane , unii chiar la pupilele desprinse din defuncta I.G. Farben. De exemplu, domnul Carl Wurster, a fost boss la BASF pînă în 1974, deși în timpul războiului și-a adus și el contribuția la producerea gazului Zyclon B. Rețeta e în mare aceeași ca și în cazul multor experți naziști, mai ales din zona militară, cooptați de învingători în vederea viitoarei lupte cu hidra comunistă, precum și a experților japonezi, responsabili pentru îngrozitoare experimente cu arme biologice, cooptați apoi de americani. Despre armele biologice puteți citi un material aici
Desigur, mai aproape de zilele noastre succesorii într-ale biznisului și-au cerut iertare pentru cele petrecute și înfăptuite de înaintașii lor, așa că sunt cît se poate de frecventabili în mai toate mediile, pentru că, în fond, biznis is biznis, cum se zice.
Dacă trecem oceanul la oamenii Unchiului Sam, putem observa că necazurile cu Monsanto nu sunt de data recentă și că nu implică doar niște „primitivi” din cine știe ce colțuri de lume sau ceva găști de activiști ecologiști fanatizați de prea multe documentare. Dezvoltarea acestei companii, ca și în cazul Bayer, are la bază atît afaceri cu statul, inclusiv implicarea în atît de rentabile măceluri purtate prin ogrăzile altora.  Un exemplu faimos este ”Agentul Orange”, un erbicid și defoliant extrem de puternic, utilizat de armata SUA pe scară largă în timpul războiului din Vietnam, a fost produs de aceștia. La fel și alte chimicale cu toxicitate ridicată, între timp interzise.
Dacă scormoniți internetul sau publicațiile de specialitate puteți afla multe alte povești despre isprăvile acestor două companii și puteți intui destul de lejer cam care ar putea fi costurile acestor succese manageriale, precum și cine le va suporta, în grade diferite, e drept.  În încheiere, în locul unor concluzii pline de amărăciune, vă las un fragment din corespondența dintre administratori ai lagărului de exterminare de la Auschwitz și cei din cadrul companiei Bayer, pe marginea achiziționării a 150 de femei (deținute) „în cea mai bună stare de sănătate posibilă” pentru niște experimente medicale. Niciuna n-a supraviețuit experimentelor.

In the Auschwitz files correspondence was discovered between the camp commander and Bayer Leverkusen. It dealt with the sale of 150 female prisoners for experimental purposes: "With a view to the planned experiments with a new sleep-inducing drug we would appreciate it if you could place a number of prisoners at our disposal (…)" – "We confirm your response, but consider the price of 200 RM per woman to be too high. We propose to pay no more than 170 RM per woman. If this is acceptable to you, the women will be placed in our possession. We need some 150 women (…)" – "We confirm your approval of the agreement. Please prepare for us 150 women in the best health possible (…)" – "Received the order for 150 women. Despite their macerated condition they were considered satisfactory. We will keep you informed of the developments regarding the experiments (…)" – "The experiments were performed. All test persons died. We will contact you shortly about a new shipment (…)"[1]
Bibliografie:

Scapă de succes cu ajutorul 'sub-dezvoltarii personale'!



   În anii din urmă s-a putut observa o creştere considerabilă a ratei succesului în rândul tinerilor angajaţi ai corporaţiilor multinaţionale. Această creştere se datorează, în bună parte, numeroaselor ghiduri de dezvoltare personală şi leadeship care au inundat piaţa de carte şi rafturile angajaţilor în deceniul trecut. Oricât de ciudat ar suna, succesul, atunci când este distribuit democratic printre angajaţi, produce dezechilibre majore la nivelul organizaţiei de afaceri, afectând în mod serios productivitatea şi profiturile. Practic, parcurgerea şi asumarea sfaturilor oferite de ghidurile de dezvoltare personală şi leadership au făcut ca nivelul succesului printre angajaţii întreprinderilor să ajungă la cote nemaiîntâlnite până acum. Există, bineînţels, diferenţe majore între nivelurile statistice ale succesului real obţinut şi cele ale succesului perceput, însă acestea contează prea puţin pentru angajaţii înşişi, care, indiferent de poziţia deţinută în ierarhia firmei, adoptă postura liderului, afişând o încredere de sine necorespunzătoare funcţiei, anunţând subit floor meeting-uri, aruncând priviri aprobatoare sau dezaprobatoare pe deasupra ramei ochelarilor (cu dioptrii sau fără, după caz), bătându-şi pe umăr colegii, spunându-le că fac treabă bună, sau pasându-le sarcinile lor împreună cu deadline-urile corespunzătoare. Fiindcă foarte mulţi dintre angajaţi abordează acelaşi comportament simultan, activitatea economică a întreprinderii are de suferit enorm din pricina unor fenomene care deja au căpătat denumiri specifice în bibliografia de specialitate, cum ar fi cunoscutul meeting room frenzy (delirul şedinţelor anunţate simultan sau la intervale scurte) ori leapşa sarcinilor (sau Task, your it! după cum e cunoscut în limbajul corporatist internaţional). Aşa cum indică şi graficul următor, prezenţa prea multor lideri în structurile unei organizaţii de afaceri antrenează o scădere serioasă productivităţii:
 

Despre apariţia corupţiei în Ţara Românească * - de Vasile Mihai Olaru

      Studierea corupţiei în timpul Vechiului Regim (secolul al XVI-lea – primele decenii ale secolului al XIX-lea) în sud-estul Europ...

Comentarii

Translate this blog