Treceți la conținutul principal

Profețiile Omului Profesor


Nu este deloc ușor să smulgi un interviu Profesorului Fellini, mai ales într-un astfel de context încordat și mai ales de cînd a devenit mult mai preocupat de viața de apoi, decît de cea dinainte. Totuși, după îndelungi insistențe și munci de convingere, mentorul nostru într-ale rezistenței prin cultură, agricultură și fatalism a acceptat să răspundă cîtorva întrebări spinoase. Iată interviul!

LOCB: Domnule Profesor, cum se vede de pe malul stîng al Someșului, de la umbra castelului Bánffy, România prezentă?
Profesorul Fellini: Mă uit rar la TV, citesc tot mai rar presa, dar aflu mai multe decît aș vrea să aflu despre realitatea contemporană, mai ales cînd rătăcesc prin bodegile bonțidene, cu TV-urile veșnic pornite. România văzută prin lentilele mele nu este deloc oaza de pan-americanism clamată de cîțiva dintre trompetiștii sub acoperire, iubitori de clanțe și servite de la DNA sau alte instituții. E o oază de isterie și panică la suprafață, un talk-show mediocru interminabil, în straturile dependente de sinecuri, granturi și poziții guvernamental-administrative, în rest e o Românie resemnată, înfrîntă sub povara deznădejdii și a repetatelor proiecte de modernizare și dezvoltare la care a fost supusă în ultimii ani. E o Românie care nu mai are prea multe așteptări și speranțe, o Românie a votului sec și „greșit”, care exprimă o stare profundă de lehamite. Desigur, între primul strat și stratul cel gros de jos, există stratul deloc subțire al celor veșnic adoratori ai salvatorilor, a celor care renasc tîmp întru speranță și optimism la fiecare licărire dinspre întunericul prin care ne duce tunelul tranziției. Sunt cei care se încolonează entuziaști în spatele diverselor proiecte salvatoare, fie că vorbim de Băsescu et. co, Monica M10, Iohannis sau recenta regrupare a PNL & USR în spatele împrospățitului domn premier Cioloș. Desigur, unii s-au mai dezmeticit, au mai lăsat din vehemență, dar alții par să aibă resurse inepuizabile de credulitate. Într-un fel îi învidiez pentru capacitatea lor de a-și realimenta speranțele și credințele vehemente, pentru energia și îndărătnicia depuse în lămurirea celorlalți că ăștia-s altceva, că-s noi, chiar dacă mulți fie sunt mai vechi reciclați, fie vin din zona afacerilor de tip nou cu statul (fonduri europene, în principal, consultanță). Dar e problema lor, e bine că oamenii nădăjduiesc încă și se încăpățînează să se convingă și să-i convingă și pe alții că ieșirea din căcat se poate rezolva pe malurile Dîmboviței printr-o și mai strictă obediență față de austeritatea+privatizarea sectorului public impuse de partenerii noștri de biznis și război. E bine pentru companiile de transport internațional.
Dacă ridicăm un pic lentila dinspre plaiurile noastre și dinspre acest prezent sufocat de întoxicări și autorasializări, vedem că România își are locul său fruntaș, într-o periferie Est Europeană în expansiune, cu un statut de neo-colonie consolidat în special în ultimii 10 ani. România are un rol cheie în regiune, în special după defecțiunea Turciei, așa că tare mi-e că de la anul, indiferent de rezultatul alegerilor, o să avem un regim care nu va mai ascunde atît de convingător bocancul protector și nu va mai tolera manifestări de ostilitate față de ideea unei democrații tot mai militarizate. Mă tem că ne îndreptăm spre o Românie a consensului bine făcut.

LOCB: Că tot ați ajuns la acest aspect, credeți că isteria despre cedarea de către Trump a Europei de Est către Rusia putinistă e  nefondată?
Profesorul Fellini: Mi se pare clar nefondată, însă utilă uneia dintre taberele implicate în lupta pentru administrarea României. SUA nu va face un pas înapoi dintr-o zonă în care a pus deja bocancul. Cel mult nu se va extinde mai departe. După cum au arătat și primele declarații ale aleșilor noștri, vom avea parte de creșteri bugetare în direcția înarmării, pentru a satisface dorințele protectorilor și, pe de altă parte, de reforme ale statului de drept care să permită o mai bună coordonare a treburilor obștești de către instituțiile de forță ale statului. SUA or să întărească prezența militară în România, or să transfere treptat din infrastructura prezentă în Turcia și vor urmări să facă imposibilă repetarea cazului turcesc. Poate chiar o să vedem ceva companii americane investind în sistemul penitenciar românesc. Rezistența împotriva pericolului rusesc, la pachet cu lupta împotriva terorismului și a corupției or să facă din România un stat tot mai milițienesc. Mai milițienesc decît acum, cînd are un număr nejustificat de mare de servicii secrete și de angajați (mai mulți ca pe vremea hulitului regim comunist), pentru că se va trece la pasul următor, unificarea în cuget și simțiri a populației. În plus, România are niște resurse care nu pot fi lăsate în mîna rușilor, oricîte împărțeli s-ar face dincolo de circul geopolitic mondial. Nu e deloc greu să propulsezi România la statutul de dictatură, mai ales cînd mizele energetice și geopolitice sunt atît de mari. Și material pentru un așa regim avem, har Domnului. Unii ași într-ale geopoliticii și relațiilor sexuale internaționale o dau cu UE care va alege o cale separată de SUA, cu gesturi de frondă etc.. Voi chiar credeți că se lucrează la tratate comerciale precum TTIP sau CETA degeaba? Ați văzut rezistență dinspre partidele mainstream din UE față de această aberație neoliberală? E un consens la fel de solid ca și în cazul îngropării anchetelor ce se așteptau după așa-zisul scandal Panama Papers.

LOCB: Ați studiat proiectele de guvernare ale partidelor politice? Cum vi se par?
Profesorul Fellini: N-am găsit niciun program politic ci doar niște însăilări de sloganuri și o retorică stearpă, tranzitată de o filosofie economică specifică unui neo-liberalism dur. Avea sens să-și bată capul să elaboreze așa ceva cînd măsurile cu adevărat importante nu le decid partidele sau oamenii politici? În România nu se mai face politică, Parlamentul e în mare o adunătură de oportuniști speriați de zăngănitul cătușelor, ultimele 3-4 guverne, mai ferit sau mai explicit, au fost, într-o mare măsură, o adunătură de experți tehnocrați detașați de diferite companii sau structuri represive ale statului. Cei care se află în fruntea instituțiilor cheie par mai preocupați să întărească un aparat represiv capabil să țină în frîu o mulțime fomistă, dezbinată și în parte îndobitocită sistematic, pentru a proteja interesele investitorilor strategici și pozițiile celor din casta indigenă a administratorilor de plantație. Partidele se întrec în a acorda facilități și privilegii unor minorități zgomotoase, active – antreprenori, IT-iști, publicitari, rentieri, brokeri, consultanți și experți în fonduri europene etc.  – atunci cînd nu legiferează direct pentru interesul unor mari companii. Simplu spus, statul e capturat dar nu numai de o șleahtă de borfași și securiști autohtoni, puși pe căpătuire, cum era pînă acum cîțiva ani, ci de o categorie de intermediari între marele capital și resursele+piața autohtone. În această categorie intră și borfași & securiști din vechea categorie (în special cei care au mirosit din timp încotro bate vîntul schimbării), dar mai ales progenituri ale acestora, bine educate și îndoctrinate în spiritul unui despotism luminat, de factură corporatistă. În România actuală nu există alternative, confruntarea dintre vechii borfași și șleahta gulerelor albe sau albite se va tranșa repede și orice tabără ai susține tot în pierdere ieși. În România nu există rezistență și nici nu poate exista, discursul și acțiunile critice față de actualul establishment și față de ideologia dominantă, atît cîte sunt, sunt inofensive și tolerate (încă) tocmai pentru că nu reprezintă un pericol real pentru bunul mers al lucrurilor. Societatea e spartă în cîteva tabere de dimensiuni variate, imposibil de reconciliat, ceea ce folosește elitei creole, responsabilă cu liniștea și facilitarea exploatării de tip neo-colonial. E de-ajuns să se-arunce din cînd în cînd în spațiul public cîte o temă sensibilă și isteria-i gata, războiul civil online începe și-n timpul ăsta ne scufundăm zgomotos în sărăcie, ascultînd pe fundal predici despre cea mai mare creștere economică și lupta cu accente mistice împotriva corupției.

LOCB: Observ că sunteți tare pesimist. Totuși, dată fiind bogata dumneavoastră experiență și erudiția mult peste media locală, ne așteptăm să ne spuneți și cîteva soluții. Că sigur trebuie să fie cîteva.
Profesorul Fellini: Dragii mei, v-am fost profesor ani de zile, cel puțin unora dintre voi. Am tăifăsuit mult, v-am dat îndrumări, ponturi și tot ce-am putut în afară de poziții în sistemul universitar. Eu unul nu văd nicio soluție în contextul actual. În vremea regimului comunist, cînd rezistam și eu, alături de colegi mai faimoși precum profesorii Liiceanu sau Pleșu, prin cultură, gastronomie și lectură, treaba era mai simplă: în afară, înspre Apus era Binele. La noi, ca o consecință a revărsării Răsăritului și a slugilor de-aici, era Imperiul Răului. Oricît de greu ne era, era reconfortant să poți gîndi atît de simplist, recurgînd la dihotomii facile. Primii ani după căderea vechiului regim încă am crezut în această schemă maniheistă, am crezut că pe măsură ce vom fi sub patronajul Imperiului Vestic, al Binelui, al Luminii, al Rațiunii și Civilizației, o să ne fie mai bine, o să ieșim din zona tenebrelor și a așa-zisului despotism oriental. Apoi, am început să pricep treptat cum stă treaba cu această confruntare cosmică, cu împărțirea taberelor, cu domnia profitului și cu marea masă a perdanților. Primele scufundări în rahat le-am pus pe seama grelei moșteniri și a unei firi problematice  din care am fi noi plămădiți. Apoi am constatat că dincolo de aceste narațiuni ce întunecă judecata multora, există aceeași exploatare dură, aceeași goană după resurse ieftine, sclavi și piețe de desfacere. Am mai și citit cîte ceva, suficient ca să-nțeleg că cei din America Latină se uită la SUA cam ca noi la ruși. Și au motive întemeiate s-o facă, nefiind deloc scutiți de dictaturi sîngeroase, torturi și drenarea resurselor de orice fel. E drept, propaganda vestică e mult mai eficientă, mult mai convingătoare, comparativ cu gluma de propagandă sovietică. Și are funcția unei alifii înmiresmate, într-o sodomizare ad-hoc, pe cîmpul brumat, la umbra rachetelor nucleare.

Prin urmare, unde să-ți dorești să fugi? Încotro să te uiți jinduind spre mai bine, spre o lume, dacă nu mai corectă și mai omenoasă, măcar mai cinstită în mizerabilismul ei? Nicăieri. De aia zic eu că nu văd soluții, că nu văd ce rezistență ar fi posibilă. Văd doar avansul înfiorător de rapid al îndobitocirii și dezumanizării la toate nivelele sociale și culturale, văd o lume măcinată de demonii competitivității și consumului deșănțat, o lume incapabilă să se mai solidarizeze cu cei din afara cercului de interese. E o lume cu accente tot mai distopice, guvernată de ceea ce sociologii numesc Darwinism social. E o lume de oameni ce se prefac în fiare și din care eu prefer să mă retrag. Mai ales că am suficient de lucru în grădină. La alte întrebări nu vă mai răspund, că iar mă paște o inutilă tristețe metafizică și mă trezesc că încep să debitez cioranisme, liiceanisme și alte învățături de nimic.

Postări populare de pe acest blog

Cel mai popular fake news din România

Există în mass-media autohtonă, aia care se pretinde quality și e luată ca atare de către o bună parte din populația cu pretenții, o panică și revoltă constante față de fenomenul fake news. De vreun an și ceva suntem lămuriți, din cînd în cînd, despre acest mare și pervers bai, despre cît de dăunător este, cui folosește și cum funcționează. Acestui militantism anti-fake news se adaugă tot mai des articole și luări de poziție despre propaganda dușmană, adică rusească, consumatorii de media fiind, de asemenea, lămuriți cum stă treaba și cu acest pericol care mișună printre noi corupînd minți și suflete. Pe o astfel de platformă quality am citit zilele astea un articol despre parșiva propagandă rusă, în cursul căruia jurnalista reamintea o lămurire clișeu:
Încă din anii 70au fost studiate modurile în care un mesaj fals ajunge să fie receptat ca adevărat de auditoriu. Concluziile la care au ajuns cercetătorii au fost că simpla repetare a unui mesaj îl face să fie receptat drept credibil.…

Autonomia sașilor în Transilvania - Sándor Vogel

Convieţuirea comunităţilor cu statut juridic diferit a caracterizat societatea medievală din Europa. Ulterior, aceste practici juridice au fost codificate iar pe baza lor comunităţile delimitate teritorial au dispus de privilegii şi au format corpuri juridice unitare. O caracteristică deosebită a Regatului Ungariei a fost acordarea de privilegii anumitor grupuri etnice, cum ar fi secuii, iazigii, cumanii, saşii din Zips (Spi) şi Ardeal. Toate acestea stau în legătură cu activitatea de consolidare statală dusă de regii maghiari, al căror interes primordial a fost popularea ţării, exploatarea resurselor ei economice şi apărarea militară. În Transilvania, saşii au beneficiat de cel mai complet şi mai durabil sistem de privilegii. Acest grup etnic redus numeric, colonizat în mai multe valuri de către regii maghiari în secolele 12-13, a devenit, datorită privilegiilor sale, un important factor economic, cultural şi chiar politic. Deoarece poporul săsesc s-a menţinut în primul rând datorită…

Sub zodia anticorupţiei

În toată istoria ei modernă, „integrarea europeană” a României a fost un proiect de clasă: a fiilor de boieri întorşi de la studiile făcute la Paris în secolul XIX, a intelighenţiei, elitei economice şi a administraţiei de stat la începutul secolului XX şi, după ’89, a unui segment de politicieni, afacerişti şi intelectuali. Un proiect, aşadar, eminamente liberal. Această „integrare europeană” a reprezentat în tot acest timp o veritabilă fată morgana, un ideal rămas în permanenţă de făcut, sau, dacă nu, măcar de dus la bun sfârşit. Orice şi oricât s-ar fi realizat, decalajul faţă de ţările vest-europene rămânea vizibil, iar, mai rău decât atât, exista tot timpul posibilitatea ieşirii din cursă, a deturnării „parcursului european” şi a resorbţiei în cultura şi moravurile Orientale de care abia reuşiserăm să ne desprindem. Însă, la fel ca şi „integrarea”, desprinderea a fost resimţită întotdeauna ca parţială, fragilă şi, fatalmente, reversibilă. Din această cauză, grupurile sociale care…

Comentarii