Scapă de succes cu ajutorul 'sub-dezvoltarii personale'!

   În anii din urmă s-a putut observa o creştere considerabilă a ratei succesului în rândul tinerilor angajaţi ai corporaţiilor multinaţionale. Această creştere se datorează, în bună parte, numeroaselor ghiduri de dezvoltare personală şi leadeship care au inundat piaţa de carte şi rafturile angajaţilor în deceniul trecut. Oricât de ciudat ar suna, succesul, atunci când este distribuit democratic printre angajaţi, produce dezechilibre majore la nivelul organizaţiei de afaceri, afectând în mod serios productivitatea şi profiturile. Practic, parcurgerea şi asumarea sfaturilor oferite de ghidurile de dezvoltare personală şi leadership au făcut ca nivelul succesului printre angajaţii întreprinderilor să ajungă la cote nemaiîntâlnite până acum. Există, bineînţels, diferenţe majore între nivelurile statistice ale succesului real obţinut şi cele ale succesului perceput, însă acestea contează prea puţin pentru angajaţii înşişi, care, indiferent de poziţia deţinută în ierarhia firmei, adoptă postura liderului, afişând o încredere de sine necorespunzătoare funcţiei, anunţând subit floor meeting-uri, aruncând priviri aprobatoare sau dezaprobatoare pe deasupra ramei ochelarilor (cu dioptrii sau fără, după caz), bătându-şi pe umăr colegii, spunându-le că fac treabă bună, sau pasându-le sarcinile lor împreună cu deadline-urile corespunzătoare. Fiindcă foarte mulţi dintre angajaţi abordează acelaşi comportament simultan, activitatea economică a întreprinderii are de suferit enorm din pricina unor fenomene care deja au căpătat denumiri specifice în bibliografia de specialitate, cum ar fi cunoscutul meeting room frenzy (delirul şedinţelor anunţate simultan sau la intervale scurte) ori leapşa sarcinilor (sau Task, your it! după cum e cunoscut în limbajul corporatist internaţional). Aşa cum indică şi graficul următor, prezenţa prea multor lideri în structurile unei organizaţii de afaceri antrenează o scădere serioasă productivităţii:

 

   Din fericire, pentru a împiedica un dezastru economic de talia crizei mondiale din 2008, câţiva antreprenori şi psihologi binevoitori au dezvoltat un domeniu care să contracareze efectele dezvoltării personale, mai exact domeniul 'sub-dezvoltarii personale'. Sub-dezvoltarea personală vizează reversia consecinţelor nefaste ale literaturii de dezvoltare, opunând succesului neproductiv eşecul rodnic. În deja binecunoscuta replică la bine vânduta carte a lui Dale Carnagie, Secretele succesului, intitulată în mod corespunzător Eşecul succesului, Joe Ave. Rage, uşier în cadrul prestigioasei banci americane JPMorgan Chase & Co., susţine că eşecul nu e ceva ruşinos şi nici ceva de evitat. Dimpotrivă, pe umerii eşecului împărtăşit de umanitate de-a lungul secolelor s-a construit capitalismul actual, cu afluenţa lui trickle-down şi miliardele de job-uri pe care le-a pus la dispoziţia oamenilor. Ave. Rage arată că o viaţă încununată de eşecuri e cu mult mai satisfăcătoare decât una de succes. Spăşirea, frugalitatea, strângerea curelei, sacrificiul colectiv în faţa austerităţii impuse de guverne de-a lungul secolelor sunt valorile care ne-au adus în cele din urmă aici, oferind totodată contraexemplul unor oameni de succes, precum Donald Trump, de pildă, care, în ciuda enormului succes obţinut prin forţe proprii, a ajuns ruşinea establishmentului conservator din Statele Unite.
    Strădaniile lui Joe Ave. Rage în câmpul sub-dezvoltării personale nu au rămas singulare, din fericire. Ca răspuns la cartea reputatului guru al self-improvement-lui Napoleon Hill, De la idee la bani, Nelson Null, fochist în cadrul Universităţii Trafalgar, din Londra, a publicat recent mult apreciata De la un salariu la altul, în care expune beneficiile unei slujbe la capătul de jos al grilei de salarizare. Null arată cum un salariu mai puţin decât îndestulător poate să-ţi aducă satisfacţii enorme, cum o bună parte din timpul petrcut în faţa cazanului care deserveşte încălzirea prestigioasei universităţi pentru care lucrează şi l-a investit în elaborarea de strategii de supravieţuire zilnică; cum calităţile sale de negociator s-au îmbunătăţit considerabil în urma contactelor cu cămătarii ucrainieni din East End, reuşind, iată!, să-şi păstreze intacte patru din cele cinci degete de la mâna stângă; cum, de pildă, ţinerea unui caiet paralel cu cel de la pub-ul în care-şi bea limonada după ce iese de la serviciu, l-a salvat adesea de rapacitatea şi viclenia barmanului.

   Cele două contribuţii la domeniul sub-dezvoltarii personale vor face diferenţa, cu siguranţă, în viitorul corporaţiilor care încep să renunţe deja la training-urile tradiţionale bazate pe neproductivul self-imporvement. Vedem astfel cum mult lăudatul coaching este înlocuit cu mult mai eficientul roaching, prin care angajaţilor li se recomandă lecturarea Metamorfozei lui Franz Kafka, astfel încât angajatul să se racordeze la esenţa sa coleopterică. În locul meditaţiei mindfulness este încurajată meditaţia mindlessness, prin care angajatul trebuie să facă abstracţie de faptul că posedă facultăţi mentale, opinii şi spirit critic, ajutându-l astfel să se concentreze asupra sarcinilor rutinare ale propriei sale munci. NLP-ului (neuro-linguitic programming) îi ia locul un acronim identic, dar mult mai realist, anume NLP! (no labor pays!). Practic, ceea ce încearcă sub-dezvoltarea personală e să facă tranziţia de la leadership la be-a-sheep.
    Evident, nu putem încheia acest scurt excurs în domeniul sub-dezvoltării personale fără a atrage atenţia asupra eventualelor pericole pe care le presupune proasta implementare a acestor tehnici. Fără o aprofundare serioasă şi atotcuprinzătoare a sub-dezvoltării personale în cadrul organizaţiilor de afaceri, angajaţii riscă să cadă pradă nu doar urmăririi succesului neproductiv, ci chiar propriei lor conştiinţe sociale, sindicalismului sau chiar ideologiei periculoase a comunismului. Neînţelegerea şi neseriozitatea aplicării sub-dezvoltării personale se fac vinovate de numeroase episoade nefaste din istoria capitalismului global, precum mişcarea pentru ziua de lucru de opt ore sau revoltele din 1968, dar şi de mult mai recentele proteste împotriva corectei şi necesarei legislaţii a muncii pe care guvernul francez încearcă cu responsabilitate maximă să o introducă. Sub-dezvoltarea personală se dovedeşte, aşadar, cel mai eficientă atunci când este conjugată cu politici de bun simţ antreprenorial, precum contractele de muncă pe perioade scurte şi foarte scurte, care permit rodajul angajaţilor dintr-un entry level într-altul, sau menţinerea salariului minim la cotelele cele mai joase pentru a le putea oferi angajaţilor bucuria de a elabora strategii zilnice de supravieţuire.
    În sfrâşit, dincolo de aceste obstacole, care n-ar trebui să se dovedească insurmontabile pentru depratamentul de lobby al oricări companii care se respectă, important este, în cele din urmă, că am găsit o cale de scăpare de sub tirania succesului neproductiv. Aşa că atunci când succesul îţi crează neplăceri la locul de muncă, în relaţia cu superiorul (real sau închipuit) sau în relaţia cu subalternii (cu mentalitate de lider sau nu), nu dispera şi aminteşte-ţi cele trei reguli jumate de aur ale lui Nelson Null: „Subaltern, nu lider! Angajat, nu antreprenor! Salariu, nu rentă! Eşec!”