Treceți la conținutul principal

Societatea civilă la stadiul de 'gloată' – reflecţii thompsoniene pe marginea protestelor #colectiv



   Ştiu, sună denigrator şi grosolan, dar societatea civilă care a ieşit în număr mare în stradă, în urma tragediei de la Colectiv, formează în cel mai bun caz o 'gloată'. Trecând totuşi peste nuanţele peiorative ale termenului, haideţi să vedem şi care sunt realităţile sociale din spatele mult dispreţuitei etichete. Şi cine să ne spună mai bine care sunt acestea dacă nu omul care a studiat 'gloata', a îndrăgit-o, şi a şi văzut-o transformându-se în altceva mai bun, lăsându-ne şi povestea ei, în variantă regională britanică, sub forma unei monumentale monografii, cu adecvatul titlu The Making of the English Working Class. Edward P. Thompson, căci despre el este vorba, defineşte 'gloata' (întotdeauna cu ghilimele), ca aceea „majoritate mai puţin articulată, a cărei conştiinţă ar putea fi descrisă ca fiind, la această dată, «sub-politică» - compusă din superstiţie sau indiferenţă religioasă, prejudecată şi patriotism.”1 E adevărat, „această dată” este, în lucrarea lui Thompson, sfârşitul secolului al XVIII-lea, şi aş continua să jignesc protestatarii de astăzi, dacă aş insista că nu sunt mari diferenţe între ei şi comunităţile de ţesători şi artizani de care se ocupă istoricul britanic. Însă dacă ar fi să calific cumva atitudinea lor din aceste zile, «sub-politic» ar fi poate cel mai potrivit adjectiv.
    Ce vedem astăzi în stradă nu este decât 'gloata' justificat furioasă, strigând sus şi tare că nu se mai poate, cerând demisia în masă a clasei politice, sub impactul emoţional al tragediei întâmplate în clubul Colectiv. Însă dincolo de răbufnirea îndreptăţită nu se află nicio revendicare care să producă, cu adevărat, acea schimbare, şi asta nu pentru că colegul tău de protest, la care te uiţi chiorâş, nu sare, deşi îl îndeamnă sloganul. Nu, nicio schimbare nu se va produce pentru că aceste proteste nu ating cu nimic 'sistemul', ba mai mult, nici măcar nu-l evaluează corect. Cel mult, asemenea atitudini «sub-politice», precum cele de astăzi, se raportează la ceea ce acelaşi E. P. Thompson denumeşte „economie morală”2. Economia morală i-a scos adesea din mizerie pe locuitorii Angliei de la sfârşitul secolului al XVIII-lea, în baza ei, 'gloatele', nemulţumite de specula comercianţilor, rechiziţionând produsele de pe piaţă şi vânzându-le populaţiei la preţul moralmente corect al acestora. Asumându-mi poate puţin prea multă libertate de limbaj, şi adaptând conceptul lui Thompson, spun că ceea ce caracterizează revendicările protestatarilor din stradă este o 'economie politică morală'. Se cere o viaţă politică moralmente corectă, din care să fie eliminată complet corupţia, însă nu se merge la baza relaţiilor producătoare de corupţie. Ca şi revoltele dictate de economia morală, protestele dictate de 'economia politică morală' pot avea, şi au, efecte imediate (demisia guvernului Ponta), doar că acestea sunt de scurtă durată şi irelevante în ceea ce priveşte condiţia materială şi socială a contestatarilor. Asemenea 'gloatelor' lui Thompson, care se întorc periodic în pieţe ca să regleze preţurile stabilite de speculanţii veroşi ai zilei, 'gloatele' protestatare se întorc periodic în pieţele publice ca să ceară eradicarea corupţiei şi demisia politicienilor veroşi ai prezentului. Iar, tot aşa cum muncitorului din vremurile Revoluţiei Industriale, obţinerea unui preţ al pâinii moralmente corect nu-i aducea un program de lucru uman şi un salariu de trai, nici corporatistului de astăzi, rezolvarea problemei corupţiei nu i-ar aduce... un program de lucru uman şi un salariu de trai. Practic, ceea ce semnalizează asemenea proteste este că s-a umplut paharul, însă nu şi că ar fi ceva în neregulă cu paharul cu pricina.
    Să nu fim totuşi prăpăstioşi şi determinişti. 'Gloata' nu este o organizaţie socială imobilă şi impermeabilă, cu tot tradiţionalismul conştiinţei sale politice, căci Thompson o surprinde adesea în tranziţia ei către statutul de „colectivitate Radicală conştientă de sine” (the self-conscious Radical crowd). Cred că şi 'gloata' de la noi are şansa devenirii, în ciuda tradiţiei protestatare nouăzeciste în care pare închistată. Culmea, protestul, când este într-adevăr anti-sistem, poate acţiona câteodată ca un catalizator al acestei tranziţii. Roşia Montană şi Pungeşti au avut această calitate, eu însumi (şi alţii pentru care girez) fiind un produs civic al acestor manifestaţii, făcând paşi timizi, de atunci încoace, din 'gloată' către tabăra radicală. Astăzi însă, nimic nu mai sună atât de anti-sistem ca „Nu corporaţia face legislaţia!” şi nimic nu mai pare anti-sistem la protestele de acum când presa, indiferent de culoare, acoperă pe larg evenimentele (Vă mai amintiţi de „Să vină presa...”?), iar jandarmii apar casual, fără echipamentul de asalt. Însă dacă am striga acum cu toţii şi „Profitul ucide!”, alături de populara şi justificata lozincă „Corupţia ucide!”, lesa s-ar strânge la loc la gâtul media, iar jandarmii s-ar antifona numaidecât în cauciuc şi plexiglas.
    Protestele, deşi pot acţiona ca vehicule ale radicalizării, nu sunt totuşi instrumentul cel mai potrivit pentru o asemenea treabă. Ştim că aceleaşi proteste de sub egida Uniţi Salvăm au lăsat mai mulţi participanţi în rândul majorităţii «sub-politice» slab articulate, decât în „colectivitatea Radicală”. Dacă vrem ca societatea civilă să depăşească stadiul de 'gloată', trebuie să ne dăm mai mult silinţa, nu în pieţele publice (sau nu încă), cu pancarde şi slogane, ci mai la firul ierbii. Edward Thompson ni-i arată pe artizanii şi muncitorii săi adunându-se în casa vreunuia mai articulat, discutând, recenta atunci, Revoluţie Franceză, făcând lecturi publice din Thomas Paine, organizându-se în societăţi de corespondenţă, în sindicate, de multe ori ilegale, concepând şi redactând petiţii, şi abia apoi trecând la acţiunea politică propriu-zisă. Este nevoie de acelaşi lucru şi în România de astăzi, iar sarcina cade în mânile stângii, zic eu, bine articulate, dar absentă din vieţile oamenilor. Îmi fac auto-critica (în buna tradiţie) şi zic că ar trebui să părăsim confortul biroului şi bibliotecilor şi să batem poteca mobilizării 'gloatei', în vederea atingerii propriilor sale interese. Energiile exsită, după cum se vede zilele astea, trebuie însă harnaşate la un proiect politic cu adevărat reprezentativ, care să lase în urmă atitudinile sub-politice şi emoţionale ale momentului, şi să scoată la suprafaţă, s-o spunem pe şleau, acea conştiinţă de clasă care a lipsit maselor în ultima vreme. The working class, spune Thompson într-un foarte faimos citat, made itself as much as it was made. Ea pare să pună umărul, noi?
1Edward P. Thompson, The Making of the English Working Class, Vintage Books, New York,1966, p. 55.
2Vezi pe larg la Ibidem, pp. 63-68.

Postări populare de pe acest blog

Cum poți supraviețui cu minimul pe economie + bonuri și, în același timp, să scapi de acuzația de lene și nemuncă? Studiu de caz.

Cu cîteva luni în urmă scriam pentru Gazeta de Artă Politică un scurt material despre tăietorii/furnizorii de lemne din mediul rural, bazîndu-mă pe cazurile a cîtorva persoane cu care am avut contact direct. Săptămîna trecută m-am pomenit că am nevoie de o căruță de lemne, așa că m-am interesat să văd cine mă poate ajuta. Spre deosebire de anii trecuți, nu am mai văzut căruțași umblînd și oferindu-se să-ți vîndă sau aducă lemne. Cică s-a intrat tare în ei, că nu se mai putea. Într-un final, cineva tot m-a servit și m-a lămurit că nu știe care-i faza cu lemnele, că pentru el asta e o activitate ocazională, de nevoie. Pentru că are serviciu, fiind angajat la Fujikura. Între o rundă de tăiat lemne și două țigări, m-a lămurit cum e cu traiul de angajat și de ce a ajuns cu lemnele duminică după masă și nu sâmbătă, precum ne fusese înțelegerea. A băgat ore suplimentare la muncă vineri noaptea, pînă la 6 dimineața. Apoi, ajuns acasă, a trebuit să meargă la scos de cartofi pe petecul lor de t…

Despre descurcăreală și succes. Patru povești

Se dau cîteva cazuri.
1. Angela (52 de ani) a lucrat cîțiva ani la Textila, la Năsăud. Cînd s-a stricat treaba a făcut cîteva ture de străinătate, la șparanghel în Germania și apoi la șters la cur și îngrijit bătrîni prin Germania și Austria. Ba cu contract, ba la negru, cum se putea. Pînă și-a purtat cei doi copii prin facultate. A mai încercat și în satul natal, dar în afară de posturi de vînzătoare la alimentara din localitate n-a găsit. Bani puțini, mult de lucru, fără nicio legătură cu respectarea orelor de muncă prevăzute de cadrul legal. O dureau picioarele de la atîta stat în picioare. Dar măcar era acasă, între ai săi. Prea multe opțiuni nu avea iar pînă la pensie era mult. De lucru mai găsea, una alta, dar fără contract. Ba la o sapă, ba mai cosea cîte ceva (avea mașină de cusut și pricepere, că doar lucrase la „Textila”), mai ales de cînd începuse nebunia cu iile și hainele de inspirație tradițională. Dar la vîrsta ei beteșugurile dau tîrcoale, putînd pica pradă neputinței o…

Punk Was Not Dead: Aventuri de Coteț

Prin anii nouăzeci, cînd copilăream pe la Telciu și-mi plimbam cizmele prin slotăraia de pe Valea lui Stan și Zugău, nu prea aveam habar că sunt/urmează să devin un om recent, cu atît mai mult în momentele extrem de enervante cînd mă trezeau ai mei înainte de 8, ca să duc vacile pe imașul de deasupra gării. Mai grav, habar n-aveam că o să devin punk înainte de a avea buletin și că voi realiza contribuția pe care am adus-o eu muzicii, culturii și idealului punk, doar în anii facultății, cînd eram deja plecat de multă vreme dintre dealuri și balegi. Îmi plimbam prin colb și slotăraie nu doar cizmele sau bascheții, în funcție de sezon, ci și ignoranța și entuziasmul hrănit, în primul rînd de TV-ul nostru Olt, alb negru, de pe măsuța cu mileu. Și asta se întîmpla vara, cînd la ora aia abia începeau să se încingă corturile prin Vama Veche și prelatele teraselor de pe litoralul de unde ne transmiteau seara emisiuni despre cum se distrează lumea și cum se trăiește viața din plin. Uneori mă …

Comentarii