Treceți la conținutul principal

Societatea civilă la stadiul de 'gloată' – reflecţii thompsoniene pe marginea protestelor #colectiv



   Ştiu, sună denigrator şi grosolan, dar societatea civilă care a ieşit în număr mare în stradă, în urma tragediei de la Colectiv, formează în cel mai bun caz o 'gloată'. Trecând totuşi peste nuanţele peiorative ale termenului, haideţi să vedem şi care sunt realităţile sociale din spatele mult dispreţuitei etichete. Şi cine să ne spună mai bine care sunt acestea dacă nu omul care a studiat 'gloata', a îndrăgit-o, şi a şi văzut-o transformându-se în altceva mai bun, lăsându-ne şi povestea ei, în variantă regională britanică, sub forma unei monumentale monografii, cu adecvatul titlu The Making of the English Working Class. Edward P. Thompson, căci despre el este vorba, defineşte 'gloata' (întotdeauna cu ghilimele), ca aceea „majoritate mai puţin articulată, a cărei conştiinţă ar putea fi descrisă ca fiind, la această dată, «sub-politică» - compusă din superstiţie sau indiferenţă religioasă, prejudecată şi patriotism.”1 E adevărat, „această dată” este, în lucrarea lui Thompson, sfârşitul secolului al XVIII-lea, şi aş continua să jignesc protestatarii de astăzi, dacă aş insista că nu sunt mari diferenţe între ei şi comunităţile de ţesători şi artizani de care se ocupă istoricul britanic. Însă dacă ar fi să calific cumva atitudinea lor din aceste zile, «sub-politic» ar fi poate cel mai potrivit adjectiv.
    Ce vedem astăzi în stradă nu este decât 'gloata' justificat furioasă, strigând sus şi tare că nu se mai poate, cerând demisia în masă a clasei politice, sub impactul emoţional al tragediei întâmplate în clubul Colectiv. Însă dincolo de răbufnirea îndreptăţită nu se află nicio revendicare care să producă, cu adevărat, acea schimbare, şi asta nu pentru că colegul tău de protest, la care te uiţi chiorâş, nu sare, deşi îl îndeamnă sloganul. Nu, nicio schimbare nu se va produce pentru că aceste proteste nu ating cu nimic 'sistemul', ba mai mult, nici măcar nu-l evaluează corect. Cel mult, asemenea atitudini «sub-politice», precum cele de astăzi, se raportează la ceea ce acelaşi E. P. Thompson denumeşte „economie morală”2. Economia morală i-a scos adesea din mizerie pe locuitorii Angliei de la sfârşitul secolului al XVIII-lea, în baza ei, 'gloatele', nemulţumite de specula comercianţilor, rechiziţionând produsele de pe piaţă şi vânzându-le populaţiei la preţul moralmente corect al acestora. Asumându-mi poate puţin prea multă libertate de limbaj, şi adaptând conceptul lui Thompson, spun că ceea ce caracterizează revendicările protestatarilor din stradă este o 'economie politică morală'. Se cere o viaţă politică moralmente corectă, din care să fie eliminată complet corupţia, însă nu se merge la baza relaţiilor producătoare de corupţie. Ca şi revoltele dictate de economia morală, protestele dictate de 'economia politică morală' pot avea, şi au, efecte imediate (demisia guvernului Ponta), doar că acestea sunt de scurtă durată şi irelevante în ceea ce priveşte condiţia materială şi socială a contestatarilor. Asemenea 'gloatelor' lui Thompson, care se întorc periodic în pieţe ca să regleze preţurile stabilite de speculanţii veroşi ai zilei, 'gloatele' protestatare se întorc periodic în pieţele publice ca să ceară eradicarea corupţiei şi demisia politicienilor veroşi ai prezentului. Iar, tot aşa cum muncitorului din vremurile Revoluţiei Industriale, obţinerea unui preţ al pâinii moralmente corect nu-i aducea un program de lucru uman şi un salariu de trai, nici corporatistului de astăzi, rezolvarea problemei corupţiei nu i-ar aduce... un program de lucru uman şi un salariu de trai. Practic, ceea ce semnalizează asemenea proteste este că s-a umplut paharul, însă nu şi că ar fi ceva în neregulă cu paharul cu pricina.
    Să nu fim totuşi prăpăstioşi şi determinişti. 'Gloata' nu este o organizaţie socială imobilă şi impermeabilă, cu tot tradiţionalismul conştiinţei sale politice, căci Thompson o surprinde adesea în tranziţia ei către statutul de „colectivitate Radicală conştientă de sine” (the self-conscious Radical crowd). Cred că şi 'gloata' de la noi are şansa devenirii, în ciuda tradiţiei protestatare nouăzeciste în care pare închistată. Culmea, protestul, când este într-adevăr anti-sistem, poate acţiona câteodată ca un catalizator al acestei tranziţii. Roşia Montană şi Pungeşti au avut această calitate, eu însumi (şi alţii pentru care girez) fiind un produs civic al acestor manifestaţii, făcând paşi timizi, de atunci încoace, din 'gloată' către tabăra radicală. Astăzi însă, nimic nu mai sună atât de anti-sistem ca „Nu corporaţia face legislaţia!” şi nimic nu mai pare anti-sistem la protestele de acum când presa, indiferent de culoare, acoperă pe larg evenimentele (Vă mai amintiţi de „Să vină presa...”?), iar jandarmii apar casual, fără echipamentul de asalt. Însă dacă am striga acum cu toţii şi „Profitul ucide!”, alături de populara şi justificata lozincă „Corupţia ucide!”, lesa s-ar strânge la loc la gâtul media, iar jandarmii s-ar antifona numaidecât în cauciuc şi plexiglas.
    Protestele, deşi pot acţiona ca vehicule ale radicalizării, nu sunt totuşi instrumentul cel mai potrivit pentru o asemenea treabă. Ştim că aceleaşi proteste de sub egida Uniţi Salvăm au lăsat mai mulţi participanţi în rândul majorităţii «sub-politice» slab articulate, decât în „colectivitatea Radicală”. Dacă vrem ca societatea civilă să depăşească stadiul de 'gloată', trebuie să ne dăm mai mult silinţa, nu în pieţele publice (sau nu încă), cu pancarde şi slogane, ci mai la firul ierbii. Edward Thompson ni-i arată pe artizanii şi muncitorii săi adunându-se în casa vreunuia mai articulat, discutând, recenta atunci, Revoluţie Franceză, făcând lecturi publice din Thomas Paine, organizându-se în societăţi de corespondenţă, în sindicate, de multe ori ilegale, concepând şi redactând petiţii, şi abia apoi trecând la acţiunea politică propriu-zisă. Este nevoie de acelaşi lucru şi în România de astăzi, iar sarcina cade în mânile stângii, zic eu, bine articulate, dar absentă din vieţile oamenilor. Îmi fac auto-critica (în buna tradiţie) şi zic că ar trebui să părăsim confortul biroului şi bibliotecilor şi să batem poteca mobilizării 'gloatei', în vederea atingerii propriilor sale interese. Energiile exsită, după cum se vede zilele astea, trebuie însă harnaşate la un proiect politic cu adevărat reprezentativ, care să lase în urmă atitudinile sub-politice şi emoţionale ale momentului, şi să scoată la suprafaţă, s-o spunem pe şleau, acea conştiinţă de clasă care a lipsit maselor în ultima vreme. The working class, spune Thompson într-un foarte faimos citat, made itself as much as it was made. Ea pare să pună umărul, noi?
1Edward P. Thompson, The Making of the English Working Class, Vintage Books, New York,1966, p. 55.
2Vezi pe larg la Ibidem, pp. 63-68.

Postări populare de pe acest blog

Cel mai popular fake news din România

Există în mass-media autohtonă, aia care se pretinde quality și e luată ca atare de către o bună parte din populația cu pretenții, o panică și revoltă constante față de fenomenul fake news. De vreun an și ceva suntem lămuriți, din cînd în cînd, despre acest mare și pervers bai, despre cît de dăunător este, cui folosește și cum funcționează. Acestui militantism anti-fake news se adaugă tot mai des articole și luări de poziție despre propaganda dușmană, adică rusească, consumatorii de media fiind, de asemenea, lămuriți cum stă treaba și cu acest pericol care mișună printre noi corupînd minți și suflete. Pe o astfel de platformă quality am citit zilele astea un articol despre parșiva propagandă rusă, în cursul căruia jurnalista reamintea o lămurire clișeu:
Încă din anii 70au fost studiate modurile în care un mesaj fals ajunge să fie receptat ca adevărat de auditoriu. Concluziile la care au ajuns cercetătorii au fost că simpla repetare a unui mesaj îl face să fie receptat drept credibil.…

Autonomia sașilor în Transilvania - Sándor Vogel

Convieţuirea comunităţilor cu statut juridic diferit a caracterizat societatea medievală din Europa. Ulterior, aceste practici juridice au fost codificate iar pe baza lor comunităţile delimitate teritorial au dispus de privilegii şi au format corpuri juridice unitare. O caracteristică deosebită a Regatului Ungariei a fost acordarea de privilegii anumitor grupuri etnice, cum ar fi secuii, iazigii, cumanii, saşii din Zips (Spi) şi Ardeal. Toate acestea stau în legătură cu activitatea de consolidare statală dusă de regii maghiari, al căror interes primordial a fost popularea ţării, exploatarea resurselor ei economice şi apărarea militară. În Transilvania, saşii au beneficiat de cel mai complet şi mai durabil sistem de privilegii. Acest grup etnic redus numeric, colonizat în mai multe valuri de către regii maghiari în secolele 12-13, a devenit, datorită privilegiilor sale, un important factor economic, cultural şi chiar politic. Deoarece poporul săsesc s-a menţinut în primul rând datorită…

Sub zodia anticorupţiei

În toată istoria ei modernă, „integrarea europeană” a României a fost un proiect de clasă: a fiilor de boieri întorşi de la studiile făcute la Paris în secolul XIX, a intelighenţiei, elitei economice şi a administraţiei de stat la începutul secolului XX şi, după ’89, a unui segment de politicieni, afacerişti şi intelectuali. Un proiect, aşadar, eminamente liberal. Această „integrare europeană” a reprezentat în tot acest timp o veritabilă fată morgana, un ideal rămas în permanenţă de făcut, sau, dacă nu, măcar de dus la bun sfârşit. Orice şi oricât s-ar fi realizat, decalajul faţă de ţările vest-europene rămânea vizibil, iar, mai rău decât atât, exista tot timpul posibilitatea ieşirii din cursă, a deturnării „parcursului european” şi a resorbţiei în cultura şi moravurile Orientale de care abia reuşiserăm să ne desprindem. Însă, la fel ca şi „integrarea”, desprinderea a fost resimţită întotdeauna ca parţială, fragilă şi, fatalmente, reversibilă. Din această cauză, grupurile sociale care…

Comentarii