Treceți la conținutul principal

Lolita în Havana


          Guillermo Cabrera Infante, „Nimfa nestatornică”, Traducere din limba spaniolă și note de Liliana Pleșa Iacob, Editura Curtea Veche, București, 2011.


            Dacă veți confunda vreodată o agenție de turism cu o librărie, nu intrați în panică, intrați pur și simplu înăuntrul încăperii ticsite cu cărți, faceți cinci pași în fața ușii, cotiți la stânga și numărați alți trei pași, ridicați privirea într-un unghi de 40º, întindenți mâna dreaptă și palpați coperta romanului „Nimfa nestatornică” a lui Guillermo Cabrera Infante. În confortul camerei de acasă, veți călători în Havana anului 1957. E ca și cum ați sta comod în sofa și v-ați uita la filmul lui Peter Greenaway „The belly of an architect” și vă plimbați prin Roma. Nu e deloc rău.
            Dacă nu vă atrag nicicum atenția cu scenariul ăsta, aș putea începe altfel. Romanul „Nimfa nestatornică” a lui Guillermo Cabrera Infante aduce în Europa o nouă Lolita de aproape șaisprezece ani. Estela, îmbrăcată sumar, inocent și apetisant, umblă pe străzile Havanei, căutând de lucru pentru a scăpa de sub tutela mamei vitrege. Naratorul rătăcește și el pe aceleași străzi, încercând să evadeze dintr-o căsnicie eșuată. În ritm de bolero, cei doi vor continua să se plimbe împreună, cu opriri în hoteluri și pensiuni, timp în care Estelita devine Estela. Relația celor doi este construită pe un schimb de replici care revine constant și simetric – el este critic de film, ziarist, cu replici pline de referințe culturale și umor, ea este o copilă neștiutoare, sobră, indiferentă, care are nevoie de explicații suplimentare:
            „- Așa e iubirea. Oarbă ca Bach, surdă ca Bethoven, într-o ureche ca Van Gogh, după Gaugain.
            - Uiii, ce de lume!
            - Îți explic. Bach era bărbatul Annei Magdalena, Beethoven era înnebunit după nepotul său, Van Gogh, după Gaugain..
            - Doamne sfinte! Mă omori cu toți ăștia. Cum ziceai că te cheamă?” (p. 39)
            Dacă aveți gusturi mai sofisticate și cele două incipituri de mai sus vă lasă reci în acest sfârșit de octombrie, aș putea începe altfel. Intrați în librărie și răsfoiți romanul „Nimfa nestatornică”. Veți da peste un Prolog dens în care găsiți problematizate cuvinte mari, pe gustul dvs.: timp, memorie, ficțiune. Din a doua pagină, vă desfătați cu mici momente lirice – „hai să mergem acolo unde după-amiaza se întinde până la cer, ca o pacientă adormită pe masa de operație” (p. 21). Apoi un bulgăre vă va rostogoli peste sutele de pagini, colectând împreună cu dvs. jocuri de cuvinte, fragmente pline de umor și intertextualitate, trimiteri la literatura universală și cubaneză.
            Reconstituirea poveștii de dragoste din Havana implică și „note informative” cu privire la cultura cubaneză, implicit mici picanterii și vulgarități nevinovate – „matraca, punto filipino, hasta malanga”! (p. 158) Pentru că limbajul este atât de cufundat în jocuri de cuvinte în limba spaniolă și, uneori, în dialectul havanez, notele de subsol sunt o bună gură de oxigen. Exagerez puțin. Dar pentru a mă înțelege, vă dau un exemplu: „Greierele nu trăiește decât o vară, iar țigara, și mai puțin. Conform etimologiei. Și entomologiei.” (p. 43) În traducerea din limba română, fraza capătă un aer suprarealist. Explicația Lilianei Pleșa Iacob vine să arate că e (doar) un joc de cuvinte, în spaniolă, „cigarra” înseamnă „greiere”, iar „cigarro”, „țigară”.
            Trimiterile ajung până în București, într-un cabaret, pe ritmul unui cântec de țambal (p. 57) care, pentru un scurt moment, face concurență boleroului monopolizant. Când iubirea și muzica își dau mâna, poezia intervine în roman pentru a sintetiza și sensibiliza mesajul: „Necontenit atomii în formă nouă toarnă de aur Afrodită”, sunt invocate versurile lui Borges. (p. 57)
            Efortul de rememorare și portretizare al Estelei este presărat cu meditații asupra iubirii, cu descrieri cât mai precise ale stărilor de spirit ce însoțesc boleroul acestei povești de dragoste. Vă las să descoperiți unde se vor opri, dacă se vor opri, plimbările celor două personaje în înfierbântata Havană.



           

Postări populare de pe acest blog

Cum poți supraviețui cu minimul pe economie + bonuri și, în același timp, să scapi de acuzația de lene și nemuncă? Studiu de caz.

Cu cîteva luni în urmă scriam pentru Gazeta de Artă Politică un scurt material despre tăietorii/furnizorii de lemne din mediul rural, bazîndu-mă pe cazurile a cîtorva persoane cu care am avut contact direct. Săptămîna trecută m-am pomenit că am nevoie de o căruță de lemne, așa că m-am interesat să văd cine mă poate ajuta. Spre deosebire de anii trecuți, nu am mai văzut căruțași umblînd și oferindu-se să-ți vîndă sau aducă lemne. Cică s-a intrat tare în ei, că nu se mai putea. Într-un final, cineva tot m-a servit și m-a lămurit că nu știe care-i faza cu lemnele, că pentru el asta e o activitate ocazională, de nevoie. Pentru că are serviciu, fiind angajat la Fujikura. Între o rundă de tăiat lemne și două țigări, m-a lămurit cum e cu traiul de angajat și de ce a ajuns cu lemnele duminică după masă și nu sâmbătă, precum ne fusese înțelegerea. A băgat ore suplimentare la muncă vineri noaptea, pînă la 6 dimineața. Apoi, ajuns acasă, a trebuit să meargă la scos de cartofi pe petecul lor de t…

Despre descurcăreală și succes. Patru povești

Se dau cîteva cazuri.
1. Angela (52 de ani) a lucrat cîțiva ani la Textila, la Năsăud. Cînd s-a stricat treaba a făcut cîteva ture de străinătate, la șparanghel în Germania și apoi la șters la cur și îngrijit bătrîni prin Germania și Austria. Ba cu contract, ba la negru, cum se putea. Pînă și-a purtat cei doi copii prin facultate. A mai încercat și în satul natal, dar în afară de posturi de vînzătoare la alimentara din localitate n-a găsit. Bani puțini, mult de lucru, fără nicio legătură cu respectarea orelor de muncă prevăzute de cadrul legal. O dureau picioarele de la atîta stat în picioare. Dar măcar era acasă, între ai săi. Prea multe opțiuni nu avea iar pînă la pensie era mult. De lucru mai găsea, una alta, dar fără contract. Ba la o sapă, ba mai cosea cîte ceva (avea mașină de cusut și pricepere, că doar lucrase la „Textila”), mai ales de cînd începuse nebunia cu iile și hainele de inspirație tradițională. Dar la vîrsta ei beteșugurile dau tîrcoale, putînd pica pradă neputinței o…

Punk Was Not Dead: Aventuri de Coteț

Prin anii nouăzeci, cînd copilăream pe la Telciu și-mi plimbam cizmele prin slotăraia de pe Valea lui Stan și Zugău, nu prea aveam habar că sunt/urmează să devin un om recent, cu atît mai mult în momentele extrem de enervante cînd mă trezeau ai mei înainte de 8, ca să duc vacile pe imașul de deasupra gării. Mai grav, habar n-aveam că o să devin punk înainte de a avea buletin și că voi realiza contribuția pe care am adus-o eu muzicii, culturii și idealului punk, doar în anii facultății, cînd eram deja plecat de multă vreme dintre dealuri și balegi. Îmi plimbam prin colb și slotăraie nu doar cizmele sau bascheții, în funcție de sezon, ci și ignoranța și entuziasmul hrănit, în primul rînd de TV-ul nostru Olt, alb negru, de pe măsuța cu mileu. Și asta se întîmpla vara, cînd la ora aia abia începeau să se încingă corturile prin Vama Veche și prelatele teraselor de pe litoralul de unde ne transmiteau seara emisiuni despre cum se distrează lumea și cum se trăiește viața din plin. Uneori mă …

Comentarii