Treceți la conținutul principal

Lolita în Havana


          Guillermo Cabrera Infante, „Nimfa nestatornică”, Traducere din limba spaniolă și note de Liliana Pleșa Iacob, Editura Curtea Veche, București, 2011.


            Dacă veți confunda vreodată o agenție de turism cu o librărie, nu intrați în panică, intrați pur și simplu înăuntrul încăperii ticsite cu cărți, faceți cinci pași în fața ușii, cotiți la stânga și numărați alți trei pași, ridicați privirea într-un unghi de 40º, întindenți mâna dreaptă și palpați coperta romanului „Nimfa nestatornică” a lui Guillermo Cabrera Infante. În confortul camerei de acasă, veți călători în Havana anului 1957. E ca și cum ați sta comod în sofa și v-ați uita la filmul lui Peter Greenaway „The belly of an architect” și vă plimbați prin Roma. Nu e deloc rău.
            Dacă nu vă atrag nicicum atenția cu scenariul ăsta, aș putea începe altfel. Romanul „Nimfa nestatornică” a lui Guillermo Cabrera Infante aduce în Europa o nouă Lolita de aproape șaisprezece ani. Estela, îmbrăcată sumar, inocent și apetisant, umblă pe străzile Havanei, căutând de lucru pentru a scăpa de sub tutela mamei vitrege. Naratorul rătăcește și el pe aceleași străzi, încercând să evadeze dintr-o căsnicie eșuată. În ritm de bolero, cei doi vor continua să se plimbe împreună, cu opriri în hoteluri și pensiuni, timp în care Estelita devine Estela. Relația celor doi este construită pe un schimb de replici care revine constant și simetric – el este critic de film, ziarist, cu replici pline de referințe culturale și umor, ea este o copilă neștiutoare, sobră, indiferentă, care are nevoie de explicații suplimentare:
            „- Așa e iubirea. Oarbă ca Bach, surdă ca Bethoven, într-o ureche ca Van Gogh, după Gaugain.
            - Uiii, ce de lume!
            - Îți explic. Bach era bărbatul Annei Magdalena, Beethoven era înnebunit după nepotul său, Van Gogh, după Gaugain..
            - Doamne sfinte! Mă omori cu toți ăștia. Cum ziceai că te cheamă?” (p. 39)
            Dacă aveți gusturi mai sofisticate și cele două incipituri de mai sus vă lasă reci în acest sfârșit de octombrie, aș putea începe altfel. Intrați în librărie și răsfoiți romanul „Nimfa nestatornică”. Veți da peste un Prolog dens în care găsiți problematizate cuvinte mari, pe gustul dvs.: timp, memorie, ficțiune. Din a doua pagină, vă desfătați cu mici momente lirice – „hai să mergem acolo unde după-amiaza se întinde până la cer, ca o pacientă adormită pe masa de operație” (p. 21). Apoi un bulgăre vă va rostogoli peste sutele de pagini, colectând împreună cu dvs. jocuri de cuvinte, fragmente pline de umor și intertextualitate, trimiteri la literatura universală și cubaneză.
            Reconstituirea poveștii de dragoste din Havana implică și „note informative” cu privire la cultura cubaneză, implicit mici picanterii și vulgarități nevinovate – „matraca, punto filipino, hasta malanga”! (p. 158) Pentru că limbajul este atât de cufundat în jocuri de cuvinte în limba spaniolă și, uneori, în dialectul havanez, notele de subsol sunt o bună gură de oxigen. Exagerez puțin. Dar pentru a mă înțelege, vă dau un exemplu: „Greierele nu trăiește decât o vară, iar țigara, și mai puțin. Conform etimologiei. Și entomologiei.” (p. 43) În traducerea din limba română, fraza capătă un aer suprarealist. Explicația Lilianei Pleșa Iacob vine să arate că e (doar) un joc de cuvinte, în spaniolă, „cigarra” înseamnă „greiere”, iar „cigarro”, „țigară”.
            Trimiterile ajung până în București, într-un cabaret, pe ritmul unui cântec de țambal (p. 57) care, pentru un scurt moment, face concurență boleroului monopolizant. Când iubirea și muzica își dau mâna, poezia intervine în roman pentru a sintetiza și sensibiliza mesajul: „Necontenit atomii în formă nouă toarnă de aur Afrodită”, sunt invocate versurile lui Borges. (p. 57)
            Efortul de rememorare și portretizare al Estelei este presărat cu meditații asupra iubirii, cu descrieri cât mai precise ale stărilor de spirit ce însoțesc boleroul acestei povești de dragoste. Vă las să descoperiți unde se vor opri, dacă se vor opri, plimbările celor două personaje în înfierbântata Havană.



           

Postări populare de pe acest blog

Cel mai popular fake news din România

Există în mass-media autohtonă, aia care se pretinde quality și e luată ca atare de către o bună parte din populația cu pretenții, o panică și revoltă constante față de fenomenul fake news. De vreun an și ceva suntem lămuriți, din cînd în cînd, despre acest mare și pervers bai, despre cît de dăunător este, cui folosește și cum funcționează. Acestui militantism anti-fake news se adaugă tot mai des articole și luări de poziție despre propaganda dușmană, adică rusească, consumatorii de media fiind, de asemenea, lămuriți cum stă treaba și cu acest pericol care mișună printre noi corupînd minți și suflete. Pe o astfel de platformă quality am citit zilele astea un articol despre parșiva propagandă rusă, în cursul căruia jurnalista reamintea o lămurire clișeu:
Încă din anii 70au fost studiate modurile în care un mesaj fals ajunge să fie receptat ca adevărat de auditoriu. Concluziile la care au ajuns cercetătorii au fost că simpla repetare a unui mesaj îl face să fie receptat drept credibil.…

Autonomia sașilor în Transilvania - Sándor Vogel

Convieţuirea comunităţilor cu statut juridic diferit a caracterizat societatea medievală din Europa. Ulterior, aceste practici juridice au fost codificate iar pe baza lor comunităţile delimitate teritorial au dispus de privilegii şi au format corpuri juridice unitare. O caracteristică deosebită a Regatului Ungariei a fost acordarea de privilegii anumitor grupuri etnice, cum ar fi secuii, iazigii, cumanii, saşii din Zips (Spi) şi Ardeal. Toate acestea stau în legătură cu activitatea de consolidare statală dusă de regii maghiari, al căror interes primordial a fost popularea ţării, exploatarea resurselor ei economice şi apărarea militară. În Transilvania, saşii au beneficiat de cel mai complet şi mai durabil sistem de privilegii. Acest grup etnic redus numeric, colonizat în mai multe valuri de către regii maghiari în secolele 12-13, a devenit, datorită privilegiilor sale, un important factor economic, cultural şi chiar politic. Deoarece poporul săsesc s-a menţinut în primul rând datorită…

Sub zodia anticorupţiei

În toată istoria ei modernă, „integrarea europeană” a României a fost un proiect de clasă: a fiilor de boieri întorşi de la studiile făcute la Paris în secolul XIX, a intelighenţiei, elitei economice şi a administraţiei de stat la începutul secolului XX şi, după ’89, a unui segment de politicieni, afacerişti şi intelectuali. Un proiect, aşadar, eminamente liberal. Această „integrare europeană” a reprezentat în tot acest timp o veritabilă fată morgana, un ideal rămas în permanenţă de făcut, sau, dacă nu, măcar de dus la bun sfârşit. Orice şi oricât s-ar fi realizat, decalajul faţă de ţările vest-europene rămânea vizibil, iar, mai rău decât atât, exista tot timpul posibilitatea ieşirii din cursă, a deturnării „parcursului european” şi a resorbţiei în cultura şi moravurile Orientale de care abia reuşiserăm să ne desprindem. Însă, la fel ca şi „integrarea”, desprinderea a fost resimţită întotdeauna ca parţială, fragilă şi, fatalmente, reversibilă. Din această cauză, grupurile sociale care…

Comentarii