Treceți la conținutul principal

NU SUNT BANI

Institutul Clinic ”Bouvard et Pécuchet”
Trebuie să spunem de la bun început lucrurilor pe nume: cercetătorii noștri de la Institutul Clinic ”Bouvard et Pécuchet” nu au tocat degeaba banii alocați în cadrul programelor operaționale POSDRU (pentru reconversie profesională, carierie de succes, dezvoltare de sine, eficiență și performanță). Nu avem pretenția să spunem că sunt singurii a căror cercetare a meritat toți banii alocați (a se citi tocați), dar putem spune cu trufie că rezultatele colectivului nostru sunt printre puținele care au reușit să ofere o perspectivă clară asupra problemelor societății românești actuale. Din păcate banii n-au ajuns și pentru a putea avansa niște soluții finale la aceste probleme. Dar să vă lămurim pe scurt despre ce este vorba.
Acest material reprezintă un rezumat concis și de bun simț al unui material mult mai amplu, cu multe grafice și statistici, publicat în publicația ISI ”Bouvard et Pécuchet” Medical Review editată sub cupola institutului nostru. Pentru cei interesați de varianta extinsă, le recomandăm să caute articolul cu titlul ”Diagnosis on Romanian contemporary fatal disease”, deși e imposibil de accesat gratis și oricum n-ați înțelege mare lucru din ce am scris noi acolo, pentru specialiști și, mai ales, între specialiști. Așa că, dacă vreți să înțelegeți, citiți acest rezumat scris simplu și clar.
În 2011 255 cercetători de talie locală (unii chiar județeană) coordonați de domnul prof. univ. dr. Alexandru Bagdosar au câștigat un purcoi de bani pentru derularea unei cercetări interdisciplinare (medicalo-sociologico-finanțistă+niște econometrie) care viza crearea unui soft national care să permită diagnosticarea și prescrierea unui tratament adecvat pentru afecțiunile și traumele istorico-financiare care macină trupul tot mai bleg al bietei noastre națiuni. S-a lucrat înțelept pe domenii și problematici, iar după câteva luni de la finalizarea softului, înmagazinarea și prelucrarea datelor colectate, softul nostru a fost testat și au răsărit primele diagnostice. Vă oferim doar câteva exemple:

Sistemul public de sănătate.
S-au introdus următoarele date: salarii mici, companii farmaceutice, infrastructură de căcat, comasări, lipsă de personal, condiții mizerabile, spitale private, management, eficientizare, șpagă și deturnări de fonduri.
Diagnosticul pus: NU SUNT BANI.
Sistemul public de educație
Au fost introduse următoarele date: salarii mici, infrastructură de căcat, finanțare pe cap de elev/student, Liviu Pop, contract cu Microsoft, plagiat, profesori prost pregătiți, plagiat, impostură, clientelism politic, plagiat, deturnare de fonduri, tăieri de salarii, management, performanță, competitivitate, copii morți în WC-ul școlii și școli private, de elită.
Diagnosticul pus: NU SUNT BANI.
Infrastructură rutieră și feroviară.
Au fost introduse următoarele date: competiție, licitație, contracte cu statul, Bechtel, CFR, management privat, regii asfaltului, autostrăzi și deszăpeziri.
Diagnosticul pus: NU SUNT BANI.
Energie și servicii publice.
Au fost introduse următoarele date: privatizare, energie ieftină, multinaționale, ApaNova, Enel, corupție, suprataxare, certificate verzi, monopol, lobby și firme căpușă.
Diagnosticul pus: NU SUNT BANI.
Cultură și spiritualitate.
Au fost introduse următoarele date: restaurări, beton mult, festivaluri, infrastructură de căcat, patrimoniu distrus, imobiliare, festivaluri, Biserică, scutiri de taxe, avize ilegale, Roșia Montană, renovarea Teatrului Național București, Hala Matache, biserici, Gigel Știrbu, Untold și ii.
Diagnosticul pus: NU SUNT BANI.
Dincolo de acuratețea rezultatelor și de rapiditatea cu care softul nostru reușește să diagnosticheze bolile de care suferă diferitele mădulare ale statului român și implicit cetățenii contribuabili, considerăm indubitabil necesară dotarea tuturor instituțiilor publice cu acest soft, pentru o reformare și o updatare cât mai rapidă și mai sănătoasă a acestora. Desigur, acest soft n-ar fi existat fără sprijinul partenerilor noștri de la Microsoft și Siemens, care ne-au pus la îndemână infrastructura necesară, expertiza și modelul viitoarelor contracte cu statul. Gurile rele vor spune că diagnosticarea ar trebui urmată de prescrierea și administrarea unui tratament, ceea ce noi am luat în calcul de la bun început. Din păcate, așa cum am spus și mai sus, la partea de prescriere a tratamentelor (în termeni populari: care e soluția?) munca noastră este încă la început, dar perspectiva unor alte fonduri ne face să credem că în 2-3 ani acestea vor putea fi generate de către softul nostru imediat după diagnosticare. Observațiile de până acum arată că, cel puțin în faza de testare, pentru o vindecare rapidă și o însănătoșire pe termen lung a societății e nevoie de o terapie de șoc, de o administrare rapidă a unor politici de eficientizare a muncii, reduceri de personal, eficientizare a cheltuielilor și mai ales privatizare. Privatizarea, acest Nurofen al sistemelor publice, după cum inspirat a numit-o domnul Bagdosar necesită supraveghere continua și asistență de specialitate, înalt calificată și, dacă se poate, mai ales din străinătate. Totuși, e recomandabil să mai cercetăm, să mai facem teste de laborator, pentru a avea o idee mai clară despre efectele secundare ale acestor terapii și tratamente, mai ales că această abordare revoluționară – bazată pe împerecherea dintre medicină și științele socio-umane – este încă în faza de pionierat și nici în cercetare nu sunt bani.
În speranța că v-ați făcut o idee, cât de cât, despre roadele muncii noastre, așteptăm impresiile voastre și mai ales răspândirea acestor rezultate științifice. Pentru că lumea trebuie să afle adevărul și, mai ales, trebuie să înțeleagă că doar expertiza de specialitate trebuie să influențeze politicile și dezbaterile publice.

Acest material a apărut cu sprijinul POSDRU, Microsoft, Siemens și SRI. Le mulțumim.


Postări populare de pe acest blog

Cum poți supraviețui cu minimul pe economie + bonuri și, în același timp, să scapi de acuzația de lene și nemuncă? Studiu de caz.

Cu cîteva luni în urmă scriam pentru Gazeta de Artă Politică un scurt material despre tăietorii/furnizorii de lemne din mediul rural, bazîndu-mă pe cazurile a cîtorva persoane cu care am avut contact direct. Săptămîna trecută m-am pomenit că am nevoie de o căruță de lemne, așa că m-am interesat să văd cine mă poate ajuta. Spre deosebire de anii trecuți, nu am mai văzut căruțași umblînd și oferindu-se să-ți vîndă sau aducă lemne. Cică s-a intrat tare în ei, că nu se mai putea. Într-un final, cineva tot m-a servit și m-a lămurit că nu știe care-i faza cu lemnele, că pentru el asta e o activitate ocazională, de nevoie. Pentru că are serviciu, fiind angajat la Fujikura. Între o rundă de tăiat lemne și două țigări, m-a lămurit cum e cu traiul de angajat și de ce a ajuns cu lemnele duminică după masă și nu sâmbătă, precum ne fusese înțelegerea. A băgat ore suplimentare la muncă vineri noaptea, pînă la 6 dimineața. Apoi, ajuns acasă, a trebuit să meargă la scos de cartofi pe petecul lor de t…

Despre descurcăreală și succes. Patru povești

Se dau cîteva cazuri.
1. Angela (52 de ani) a lucrat cîțiva ani la Textila, la Năsăud. Cînd s-a stricat treaba a făcut cîteva ture de străinătate, la șparanghel în Germania și apoi la șters la cur și îngrijit bătrîni prin Germania și Austria. Ba cu contract, ba la negru, cum se putea. Pînă și-a purtat cei doi copii prin facultate. A mai încercat și în satul natal, dar în afară de posturi de vînzătoare la alimentara din localitate n-a găsit. Bani puțini, mult de lucru, fără nicio legătură cu respectarea orelor de muncă prevăzute de cadrul legal. O dureau picioarele de la atîta stat în picioare. Dar măcar era acasă, între ai săi. Prea multe opțiuni nu avea iar pînă la pensie era mult. De lucru mai găsea, una alta, dar fără contract. Ba la o sapă, ba mai cosea cîte ceva (avea mașină de cusut și pricepere, că doar lucrase la „Textila”), mai ales de cînd începuse nebunia cu iile și hainele de inspirație tradițională. Dar la vîrsta ei beteșugurile dau tîrcoale, putînd pica pradă neputinței o…

Punk Was Not Dead: Aventuri de Coteț

Prin anii nouăzeci, cînd copilăream pe la Telciu și-mi plimbam cizmele prin slotăraia de pe Valea lui Stan și Zugău, nu prea aveam habar că sunt/urmează să devin un om recent, cu atît mai mult în momentele extrem de enervante cînd mă trezeau ai mei înainte de 8, ca să duc vacile pe imașul de deasupra gării. Mai grav, habar n-aveam că o să devin punk înainte de a avea buletin și că voi realiza contribuția pe care am adus-o eu muzicii, culturii și idealului punk, doar în anii facultății, cînd eram deja plecat de multă vreme dintre dealuri și balegi. Îmi plimbam prin colb și slotăraie nu doar cizmele sau bascheții, în funcție de sezon, ci și ignoranța și entuziasmul hrănit, în primul rînd de TV-ul nostru Olt, alb negru, de pe măsuța cu mileu. Și asta se întîmpla vara, cînd la ora aia abia începeau să se încingă corturile prin Vama Veche și prelatele teraselor de pe litoralul de unde ne transmiteau seara emisiuni despre cum se distrează lumea și cum se trăiește viața din plin. Uneori mă …

Comentarii