Treceți la conținutul principal

Despre modernizare și decolonizare la Telciu


 
https://telciusummerconferences.wordpress.com/
Dacă ne gândim la tematica aleasă pentru această ediție a ”Conferințelor de vară de la Telciu”, cred că cu greu se poate găsi o locație mai potrivită decât acest sat de pe Valea Sălăuței. Și o să înșir câteva argumente care-mi vin degrabă în minte. Un prim argument, de ordin istoric, ar fi faptul că Telciu reprezintă una dintre comunele militarizate de către administrația habsburgică în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Iar acest proces de militarizare a văii Someșului a avut o importantă dimensiune colonizatoare, în sensul transformării ”bunilor sălbatici” de la periferia estică a monarhiei, în cetățeni loiali și utili Imperiului Habsburgic. Urmele acestui proces se pot vedea atât în păstrarea vechiului slogan grăniceresc ”Virtus Romana Rediviva” în simbolistica liceului ”George Coșbuc” de la Năsăud (înființat în 1864, după desfințarea regimentului grăniceresc), cât mai ales în mândria locală și în aerele de superioritate ale multor năsăudeni, detectabile în numeroase narațiuni care vor să etaleze identitatea locală.
Pe de altă parte, ”necesitatea modernizării și civilizării lumii rurale” reprezintă una dintre temele majore care bântuie de vreo două sute de ani cultura română și imaginarul politic, marcat de complexul periferiei, al românilor. Așa că poate fi considerată o idee de bun simț să discuți problemele modernizării, colonizării și decolonizării tocmai la periferia periferiei, pentru că cum altfel ar putea fi descrisă lumea rurală în raport cu centrele urbane, decât o periferie internă? Un argument conex acestei idei îl reprezintă necesitatea descentralizării culturii, aspect asumat de ”Conferințele de vară de la Telciu” încă de la bun început, când nu prea aveam habar despre decolonizare dar constatasem obositoarea și tot mai stearpa hegemonie a marilor centre culturale și universitare autohtone. Prin urmare, consider că sunt suficiente argumente de ordin teoretic și ideologic pentru a justifica atât tematica, cât și alegerea locației pentru acest eveniment, dincolo de argumentele de ordin pragmatic (precum obținerea sprijinului financiar) sau emoționale, autobiografice. Tematica decolonizării  poate fi privită și ca o destinație finală la care a ajuns acest proiect cultural după căutări timide și entuziaste, concretizate în cele trei ediții anterioare. Și când vorbesc de destinație finală, mă refer la dorința de a face din trio-ul modernizare-decolonizare-lume rurală fundamentul edițiilor viitoare.

Ediția din acest an reunește la umbra fagilor, clăilor și caselor Barbie (predominat portocalii și verde strident) ale Telciului universitari și cercetători din multe colțuri ale Europei și ale României, iar după titlurile propuse se poate considera că se întrunesc premisele necesare unor dezbateri și discuții strașnice. Toți cei interesați de acest subiect, sau pur și simplu curioși, sunt bineveniți să participle la lucrările care vor avea loc la Telciu și Bistrița în 24 și 25 iulie anul curent. Ca și în anii trecuți, sala de conferințe a Primăriei Telciu găzduiește prima zi de comunicări și dezbateri, iar gazda zilei următoare este Biblioteca Județeană ”George Coșbuc” din Bistrița, recent cooptată în acest proiect. Pentru informații sau detalii legate de acest eveniment, vă stau la dispoziție la adresa de e-mail: valer_cosma@yahoo.com, pe site-ul conferinței sau pe pagina de facebook a evenimentului. A mai rămas o săptămână.

Postări populare de pe acest blog

Cum poți supraviețui cu minimul pe economie + bonuri și, în același timp, să scapi de acuzația de lene și nemuncă? Studiu de caz.

Cu cîteva luni în urmă scriam pentru Gazeta de Artă Politică un scurt material despre tăietorii/furnizorii de lemne din mediul rural, bazîndu-mă pe cazurile a cîtorva persoane cu care am avut contact direct. Săptămîna trecută m-am pomenit că am nevoie de o căruță de lemne, așa că m-am interesat să văd cine mă poate ajuta. Spre deosebire de anii trecuți, nu am mai văzut căruțași umblînd și oferindu-se să-ți vîndă sau aducă lemne. Cică s-a intrat tare în ei, că nu se mai putea. Într-un final, cineva tot m-a servit și m-a lămurit că nu știe care-i faza cu lemnele, că pentru el asta e o activitate ocazională, de nevoie. Pentru că are serviciu, fiind angajat la Fujikura. Între o rundă de tăiat lemne și două țigări, m-a lămurit cum e cu traiul de angajat și de ce a ajuns cu lemnele duminică după masă și nu sâmbătă, precum ne fusese înțelegerea. A băgat ore suplimentare la muncă vineri noaptea, pînă la 6 dimineața. Apoi, ajuns acasă, a trebuit să meargă la scos de cartofi pe petecul lor de t…

Despre descurcăreală și succes. Patru povești

Se dau cîteva cazuri.
1. Angela (52 de ani) a lucrat cîțiva ani la Textila, la Năsăud. Cînd s-a stricat treaba a făcut cîteva ture de străinătate, la șparanghel în Germania și apoi la șters la cur și îngrijit bătrîni prin Germania și Austria. Ba cu contract, ba la negru, cum se putea. Pînă și-a purtat cei doi copii prin facultate. A mai încercat și în satul natal, dar în afară de posturi de vînzătoare la alimentara din localitate n-a găsit. Bani puțini, mult de lucru, fără nicio legătură cu respectarea orelor de muncă prevăzute de cadrul legal. O dureau picioarele de la atîta stat în picioare. Dar măcar era acasă, între ai săi. Prea multe opțiuni nu avea iar pînă la pensie era mult. De lucru mai găsea, una alta, dar fără contract. Ba la o sapă, ba mai cosea cîte ceva (avea mașină de cusut și pricepere, că doar lucrase la „Textila”), mai ales de cînd începuse nebunia cu iile și hainele de inspirație tradițională. Dar la vîrsta ei beteșugurile dau tîrcoale, putînd pica pradă neputinței o…

Punk Was Not Dead: Aventuri de Coteț

Prin anii nouăzeci, cînd copilăream pe la Telciu și-mi plimbam cizmele prin slotăraia de pe Valea lui Stan și Zugău, nu prea aveam habar că sunt/urmează să devin un om recent, cu atît mai mult în momentele extrem de enervante cînd mă trezeau ai mei înainte de 8, ca să duc vacile pe imașul de deasupra gării. Mai grav, habar n-aveam că o să devin punk înainte de a avea buletin și că voi realiza contribuția pe care am adus-o eu muzicii, culturii și idealului punk, doar în anii facultății, cînd eram deja plecat de multă vreme dintre dealuri și balegi. Îmi plimbam prin colb și slotăraie nu doar cizmele sau bascheții, în funcție de sezon, ci și ignoranța și entuziasmul hrănit, în primul rînd de TV-ul nostru Olt, alb negru, de pe măsuța cu mileu. Și asta se întîmpla vara, cînd la ora aia abia începeau să se încingă corturile prin Vama Veche și prelatele teraselor de pe litoralul de unde ne transmiteau seara emisiuni despre cum se distrează lumea și cum se trăiește viața din plin. Uneori mă …

Comentarii