Treceți la conținutul principal

Populimea și războiul. Sau scrisoare deschisă

Devine tot mai clar, și asta o probează tot mai mulți specialiști!, că e o cruntă naivitate să crezi că n-ai dușmani pe lumea asta, oricât de blând, supus, înțelegător sau cumsecade ai fi. Dușmanii răsar, te miri de unde, adeseori de-acolo de unde până mai ieri obișnuiai să-ți cumperi țigări mai ieftine. Și nu mă refer la chioșcul de la umbra blocului sau la făgădăul de pe uliță sau din fundul văii. Poți să-ți vezi tu de treabă cât vrei, să te duci la muncă la stat, la privat, la negru sau în străinătate, că băieții ți-o coc când ți-e lumea mai dragă și când ești mai sătul de necazuri și rate. Tu crezi că ai o viață de tot pateul, că tragi ca mutul din cîrlig și că grosul tot n-ajunge la tine, că-i musai să slugărești pe postățile altora sau să belești cariciul în întuneric, pe bani puțini. Vax! Stai să vezi ce urmează!
Patria, așa strâmbă și grea de cap cum pare, e pândită de necazuri tare mari și dușmanii se foiesc care mai de care s-o grămădească, mai ceva ca-n manualele de istorie din anii trecuți. Și-atunci să vezi tu baiuri mari când gătăm cu ocupația asta internă și dau năvală flăcăi cu alte graiuri, cu priviri hître și cu nasurile lungi adulmecând după tot ce-ai pus la scuteală. Așa c-ar fi cazul să pui mecla la tîrnoseală și să te scormonești după ceva resturi de patriotism, de pe băncile școlii, din strana bisericii sau din survolările emoționante prin coclaurile internetului, că băieții stipendiați în fel și chip au trecut la tastatură și-i dau de zor cu beliturile în beregățile dușmanilor și lăbărțează mânioși urechile înfundate ale poporului dezarmat și parcă tot mai puțin degrabă vărsătoriu de sânge. Și când zic băieții nu mă refer la războinicii cu simbrie la stat, prăbușiți sub povara irelevanței macaroanelor ce le spânzură de straie și a grijii pentru tot mai marile costuri de întreținere a vilelor, viluțelor și căsuțelor de vacanță cu care au avut  grijă să împodobească întinsul patriei, la vreme de pace. Îi am în vedere pe trufașii mânuitori de condei și microfon, precum Lucian Mândruță sau pe implementatorii de democrații, politici publice și strategii de transformare a țării într-un imaș bine supravegheat, priponiți de fondurile publice, precum oengistul Alexandru Cumpănașu.
Ar fi prea comod și nepoliticos să-i expediem pe ăștia și alții ca ei, cu tot cu scremetele lor belicoase, spunând simplu și clar că fură curent. Aici e vorba de mai mult de atît, iar tu, ăla curând poftit la cazarmă și antrenament, trebuie să înțelegi că războiul are multe chipuri și poate aduce multe foloase, dar trebuie să aibă ce rumega. Iar băieții ăștia nu se ocupă doar cu mobilizarea și propaganda de război pentru că i-ar roade prea tare grija de cum păzim meleagurile astea și populimea locuitoare. Ăștia-ți arată, pe șestache, cum se face treaba, cum procedează ciumegii ce-nvîrt banu' gros și dau un rost concret vorbei „ai carte, ai parte”, pișându-se cu boltă în capul tău și al altora ca tine, numai buni de pus în linia întâi sau la săpat tranșee pe ogoarele viitoarelor plantații de sonde.  La umbra mobilizării militare se consolidează marile gheșefturi cu partenerii strategici și se dă cep resturilor de rezerve naturale, dătătoare de independență energetică și profit. Cu populimea flămândă și-nfricoșată mărșăluind în dosul TAB-urilor sau cu ochii căscați la tumbele date de avioanele aliațiilor, pui repede de o consolidare a instituțiilor care păzesc statul de drept în fața ignoranței și apetitului pentru corupție a propriilor cetățeni. Și în fața terorismului, desigur.
Când gândești la scară mare, pe lângă alții, precum procedează ei, găinăriile și dușmăniile, numite în termeni de specialitate geopolitică și relații internaționale, au nevoie de combustibil și nimic nu arde mai bine decât carnea de om și prostia atent dirijată. Luați aminte la spusele ăstora, pentru că oricât ați râde de ei și de imbecilitățile croite după chipul și asemănarea disprețului ce vi-l poartă, ei nu sunt altceva decît avangarda menită să dea cu bîta-n gard pentru a vedea cine și cît mârâie. Și câți, desigur.



Postări populare de pe acest blog

Cum poți supraviețui cu minimul pe economie + bonuri și, în același timp, să scapi de acuzația de lene și nemuncă? Studiu de caz.

Cu cîteva luni în urmă scriam pentru Gazeta de Artă Politică un scurt material despre tăietorii/furnizorii de lemne din mediul rural, bazîndu-mă pe cazurile a cîtorva persoane cu care am avut contact direct. Săptămîna trecută m-am pomenit că am nevoie de o căruță de lemne, așa că m-am interesat să văd cine mă poate ajuta. Spre deosebire de anii trecuți, nu am mai văzut căruțași umblînd și oferindu-se să-ți vîndă sau aducă lemne. Cică s-a intrat tare în ei, că nu se mai putea. Într-un final, cineva tot m-a servit și m-a lămurit că nu știe care-i faza cu lemnele, că pentru el asta e o activitate ocazională, de nevoie. Pentru că are serviciu, fiind angajat la Fujikura. Între o rundă de tăiat lemne și două țigări, m-a lămurit cum e cu traiul de angajat și de ce a ajuns cu lemnele duminică după masă și nu sâmbătă, precum ne fusese înțelegerea. A băgat ore suplimentare la muncă vineri noaptea, pînă la 6 dimineața. Apoi, ajuns acasă, a trebuit să meargă la scos de cartofi pe petecul lor de t…

Despre descurcăreală și succes. Patru povești

Se dau cîteva cazuri.
1. Angela (52 de ani) a lucrat cîțiva ani la Textila, la Năsăud. Cînd s-a stricat treaba a făcut cîteva ture de străinătate, la șparanghel în Germania și apoi la șters la cur și îngrijit bătrîni prin Germania și Austria. Ba cu contract, ba la negru, cum se putea. Pînă și-a purtat cei doi copii prin facultate. A mai încercat și în satul natal, dar în afară de posturi de vînzătoare la alimentara din localitate n-a găsit. Bani puțini, mult de lucru, fără nicio legătură cu respectarea orelor de muncă prevăzute de cadrul legal. O dureau picioarele de la atîta stat în picioare. Dar măcar era acasă, între ai săi. Prea multe opțiuni nu avea iar pînă la pensie era mult. De lucru mai găsea, una alta, dar fără contract. Ba la o sapă, ba mai cosea cîte ceva (avea mașină de cusut și pricepere, că doar lucrase la „Textila”), mai ales de cînd începuse nebunia cu iile și hainele de inspirație tradițională. Dar la vîrsta ei beteșugurile dau tîrcoale, putînd pica pradă neputinței o…

Punk Was Not Dead: Aventuri de Coteț

Prin anii nouăzeci, cînd copilăream pe la Telciu și-mi plimbam cizmele prin slotăraia de pe Valea lui Stan și Zugău, nu prea aveam habar că sunt/urmează să devin un om recent, cu atît mai mult în momentele extrem de enervante cînd mă trezeau ai mei înainte de 8, ca să duc vacile pe imașul de deasupra gării. Mai grav, habar n-aveam că o să devin punk înainte de a avea buletin și că voi realiza contribuția pe care am adus-o eu muzicii, culturii și idealului punk, doar în anii facultății, cînd eram deja plecat de multă vreme dintre dealuri și balegi. Îmi plimbam prin colb și slotăraie nu doar cizmele sau bascheții, în funcție de sezon, ci și ignoranța și entuziasmul hrănit, în primul rînd de TV-ul nostru Olt, alb negru, de pe măsuța cu mileu. Și asta se întîmpla vara, cînd la ora aia abia începeau să se încingă corturile prin Vama Veche și prelatele teraselor de pe litoralul de unde ne transmiteau seara emisiuni despre cum se distrează lumea și cum se trăiește viața din plin. Uneori mă …

Comentarii