sâmbătă, 14 februarie 2015

Populimea și războiul. Sau scrisoare deschisă

Devine tot mai clar, și asta o probează tot mai mulți specialiști!, că e o cruntă naivitate să crezi că n-ai dușmani pe lumea asta, oricât de blând, supus, înțelegător sau cumsecade ai fi. Dușmanii răsar, te miri de unde, adeseori de-acolo de unde până mai ieri obișnuiai să-ți cumperi țigări mai ieftine. Și nu mă refer la chioșcul de la umbra blocului sau la făgădăul de pe uliță sau din fundul văii. Poți să-ți vezi tu de treabă cât vrei, să te duci la muncă la stat, la privat, la negru sau în străinătate, că băieții ți-o coc când ți-e lumea mai dragă și când ești mai sătul de necazuri și rate. Tu crezi că ai o viață de tot pateul, că tragi ca mutul din cîrlig și că grosul tot n-ajunge la tine, că-i musai să slugărești pe postățile altora sau să belești cariciul în întuneric, pe bani puțini. Vax! Stai să vezi ce urmează!
Patria, așa strâmbă și grea de cap cum pare, e pândită de necazuri tare mari și dușmanii se foiesc care mai de care s-o grămădească, mai ceva ca-n manualele de istorie din anii trecuți. Și-atunci să vezi tu baiuri mari când gătăm cu ocupația asta internă și dau năvală flăcăi cu alte graiuri, cu priviri hître și cu nasurile lungi adulmecând după tot ce-ai pus la scuteală. Așa c-ar fi cazul să pui mecla la tîrnoseală și să te scormonești după ceva resturi de patriotism, de pe băncile școlii, din strana bisericii sau din survolările emoționante prin coclaurile internetului, că băieții stipendiați în fel și chip au trecut la tastatură și-i dau de zor cu beliturile în beregățile dușmanilor și lăbărțează mânioși urechile înfundate ale poporului dezarmat și parcă tot mai puțin degrabă vărsătoriu de sânge. Și când zic băieții nu mă refer la războinicii cu simbrie la stat, prăbușiți sub povara irelevanței macaroanelor ce le spânzură de straie și a grijii pentru tot mai marile costuri de întreținere a vilelor, viluțelor și căsuțelor de vacanță cu care au avut  grijă să împodobească întinsul patriei, la vreme de pace. Îi am în vedere pe trufașii mânuitori de condei și microfon, precum Lucian Mândruță sau pe implementatorii de democrații, politici publice și strategii de transformare a țării într-un imaș bine supravegheat, priponiți de fondurile publice, precum oengistul Alexandru Cumpănașu.
Ar fi prea comod și nepoliticos să-i expediem pe ăștia și alții ca ei, cu tot cu scremetele lor belicoase, spunând simplu și clar că fură curent. Aici e vorba de mai mult de atît, iar tu, ăla curând poftit la cazarmă și antrenament, trebuie să înțelegi că războiul are multe chipuri și poate aduce multe foloase, dar trebuie să aibă ce rumega. Iar băieții ăștia nu se ocupă doar cu mobilizarea și propaganda de război pentru că i-ar roade prea tare grija de cum păzim meleagurile astea și populimea locuitoare. Ăștia-ți arată, pe șestache, cum se face treaba, cum procedează ciumegii ce-nvîrt banu' gros și dau un rost concret vorbei „ai carte, ai parte”, pișându-se cu boltă în capul tău și al altora ca tine, numai buni de pus în linia întâi sau la săpat tranșee pe ogoarele viitoarelor plantații de sonde.  La umbra mobilizării militare se consolidează marile gheșefturi cu partenerii strategici și se dă cep resturilor de rezerve naturale, dătătoare de independență energetică și profit. Cu populimea flămândă și-nfricoșată mărșăluind în dosul TAB-urilor sau cu ochii căscați la tumbele date de avioanele aliațiilor, pui repede de o consolidare a instituțiilor care păzesc statul de drept în fața ignoranței și apetitului pentru corupție a propriilor cetățeni. Și în fața terorismului, desigur.
Când gândești la scară mare, pe lângă alții, precum procedează ei, găinăriile și dușmăniile, numite în termeni de specialitate geopolitică și relații internaționale, au nevoie de combustibil și nimic nu arde mai bine decât carnea de om și prostia atent dirijată. Luați aminte la spusele ăstora, pentru că oricât ați râde de ei și de imbecilitățile croite după chipul și asemănarea disprețului ce vi-l poartă, ei nu sunt altceva decît avangarda menită să dea cu bîta-n gard pentru a vedea cine și cît mârâie. Și câți, desigur.



Comentarii

Translate this blog