Treceți la conținutul principal

Chère Arcan

sursa foto: Libertatea

- text scris la foc automat de Rambo, poet franțuz care speră că va muri departe de front -
           
            Am auzit că în zilele din urmă spectrul războiului a bântuit prin noi și s-a stins, pentru moment, dincolo de noi. Nu te stresa, odată cu această dintâi propoziție am încheiat cu poezia. Poate nu știai, dar în ultimele zile tensiunea unui eventual război cu Rusia, în care România era proiectată să fie în prima linie, a zgândărit destul de tare spiritele. A, am uitat, tu erai unul dintre agitații agitatori: normal că erai la curent. Nu pare să fi existat un consens cu privire la intrarea țărișoarei noastre în conflict. Unii da, alții ba, alții un ba da cu ochii lucind. Nu mai știam ce să ne facem, care încotro să fugim. Se poate ghici de unde au venit majoritatea nu-urilor: generația care urma să fie înrolată. Generația mea, deși nu știu ce aș numi eu generație aici. Să revenim:  atunci de ce să nu înrolăm voioși? Că cică trebuie să fim patrioți, europeni, că rușii e dracu, că războiul acesta este probabil și just. Că e cât se poate de natural ca unii dintre noi să moară pentru ce a ieșit din creuzetul sinistru unde și-au deșertat toate umorile ucraineni, ruși, americani, europeni, pro-ruși, pro-europeni, popi, naționaliști, separatiști, corporatiști, neo-comuniști, protestatari, ultrași și alți maidanezi.
Dar cum ziceam, războiul a trecut (sau cel puțin a fost amânat). Nu te bucuri, nu-i așa? Tu te-ai fi dus. Cam ca rudele astea mai mult sau mai puțin îndepărtate: https://www.youtube.com/watch?v=a7XuXi3mqYM Noi nu am vrut. Și acum mă cerți și ne cerți din pană. Poate, poate din tirul penei tale noi toți, cei care nu am vrut să prestăm răzbel, vom cădea secerați, de rușine. Trebuie însă să te liniștesc de pe acum: nu, nu cădem, nici măcar de râs, nici măcar de râs...
Să-ți luăm ca exemplu unul dintre avataruri, accidental (că doar accidental am ajuns la acel text): http://lucianmindruta.com/2015/02/12/draga-tinere-intre-20-si-35-de-ani/
Bănuiesc că, dacă te-or pândi stări de luciditate după ce ți-a trecut acel furor șobolanicus, îți vei da seama că el conține atâtea generalizări forțate, atâtea non sequitur-uri, atâția oameni de paie aruncați pe foc, ce mai, atâtea sofisticării și sofisme încât nu merită să ne concentrăm atenția asupra lui în detaliu. Nu e nimic de mirare: așa se întâmplă cu toți cei care se trezesc peste noapte lideri de opinie (fără îndemnul și ajutorul prompterului). Dar să trecem.

La generația 20-35. Poate: că ea e mai eco, că preferă 4G, poate că stă cu capul în monitor, cam mult și alte preferințe de acest fel. Dar asta vine cu câteva avantaje. De pildă, generația 20-35 știe că pe serverul general cunoscut ca IRL nu e foarte înțelept ca tu să joci FPS în timp ce alții se joacă RTS, cu tine. Și orice bannare e permanentă. Generațiile mai vechi? Nu putem vorbi în general (la asta sunt alții specialiști), dar există unii oameni, mândruți de țara lor și de cauzele pentru care luptă. Îi cunoști foarte bine, fiind unul dintre ei. Nu spunea celebrul Petre Țuțea, marele filosof căruia fanii îi circulă înțelepciunea pe facebook pe fundalul celor mai senile poze, că pentru țară el ar muri, dacă i se va cere, chiar de mai multe ori? Și cică noi ne jucăm prea mult pe calculator. Da, viața ca Super Mario Bros cu 7up.
            Acum, lăsând gluma la o parte, poate te întrebi de ce n-avem noi chef de război? Ce motive am putea noi avea? Oare e posibil să nu credem că războiul ar rezolva respectivele probleme? Pentru că ar exista alte căi de a rezolva conflictul? Pentru că războiul ar trebui să fie ultima soluție? Pentru că nu e, poate, războiul nostru? Pentru că urmările ar fi catastrofale? Că poate vor muri prea mulți civili? Posibil să nu fie război just? Posibil ca economia să aibă de suferit în mod serios dacă o bună parte din forța de muncă dispare? etc. etc.
            Și acum, cum e de așteptat, mă vei dojeni: uite bă, voi ăștia nu mergeți, se duce lumea de râpă! Te și aud continuând: „Pe vremea mea...” sau „În mintea mea...”. Afirmații izvorâte dintr-o minte sclipitoare, fără îndoială. Dar să ne calmăm: faptul că nu vrem nu înseamnă că nu ne vom duce. În caz de mobilizare poate că unii vom fi luați cu forța, alții ne vom duce de bună voie. Ne vom duce, dar tot nu vom vrea. Și știi ce gând ne va ține de cald acolo? Următorul: cum s-ar putea oare deratiza o țară (sau o lume) de șobolani războinici, și mai ales de cei care sunt încordați în numele mai multora fără să li se fi cerut asta?


P.S. Ne trezim vorbind insinuant despre oameni „fără coaie”? Scuzați limbajul, dar la fel cum degeaba ai coaie dacă tragi doar gloanțe oarbe, degeaba ai creier dacă vorbești doar prostii.

Postări populare de pe acest blog

Cum poți supraviețui cu minimul pe economie + bonuri și, în același timp, să scapi de acuzația de lene și nemuncă? Studiu de caz.

Cu cîteva luni în urmă scriam pentru Gazeta de Artă Politică un scurt material despre tăietorii/furnizorii de lemne din mediul rural, bazîndu-mă pe cazurile a cîtorva persoane cu care am avut contact direct. Săptămîna trecută m-am pomenit că am nevoie de o căruță de lemne, așa că m-am interesat să văd cine mă poate ajuta. Spre deosebire de anii trecuți, nu am mai văzut căruțași umblînd și oferindu-se să-ți vîndă sau aducă lemne. Cică s-a intrat tare în ei, că nu se mai putea. Într-un final, cineva tot m-a servit și m-a lămurit că nu știe care-i faza cu lemnele, că pentru el asta e o activitate ocazională, de nevoie. Pentru că are serviciu, fiind angajat la Fujikura. Între o rundă de tăiat lemne și două țigări, m-a lămurit cum e cu traiul de angajat și de ce a ajuns cu lemnele duminică după masă și nu sâmbătă, precum ne fusese înțelegerea. A băgat ore suplimentare la muncă vineri noaptea, pînă la 6 dimineața. Apoi, ajuns acasă, a trebuit să meargă la scos de cartofi pe petecul lor de t…

Despre descurcăreală și succes. Patru povești

Se dau cîteva cazuri.
1. Angela (52 de ani) a lucrat cîțiva ani la Textila, la Năsăud. Cînd s-a stricat treaba a făcut cîteva ture de străinătate, la șparanghel în Germania și apoi la șters la cur și îngrijit bătrîni prin Germania și Austria. Ba cu contract, ba la negru, cum se putea. Pînă și-a purtat cei doi copii prin facultate. A mai încercat și în satul natal, dar în afară de posturi de vînzătoare la alimentara din localitate n-a găsit. Bani puțini, mult de lucru, fără nicio legătură cu respectarea orelor de muncă prevăzute de cadrul legal. O dureau picioarele de la atîta stat în picioare. Dar măcar era acasă, între ai săi. Prea multe opțiuni nu avea iar pînă la pensie era mult. De lucru mai găsea, una alta, dar fără contract. Ba la o sapă, ba mai cosea cîte ceva (avea mașină de cusut și pricepere, că doar lucrase la „Textila”), mai ales de cînd începuse nebunia cu iile și hainele de inspirație tradițională. Dar la vîrsta ei beteșugurile dau tîrcoale, putînd pica pradă neputinței o…

Punk Was Not Dead: Aventuri de Coteț

Prin anii nouăzeci, cînd copilăream pe la Telciu și-mi plimbam cizmele prin slotăraia de pe Valea lui Stan și Zugău, nu prea aveam habar că sunt/urmează să devin un om recent, cu atît mai mult în momentele extrem de enervante cînd mă trezeau ai mei înainte de 8, ca să duc vacile pe imașul de deasupra gării. Mai grav, habar n-aveam că o să devin punk înainte de a avea buletin și că voi realiza contribuția pe care am adus-o eu muzicii, culturii și idealului punk, doar în anii facultății, cînd eram deja plecat de multă vreme dintre dealuri și balegi. Îmi plimbam prin colb și slotăraie nu doar cizmele sau bascheții, în funcție de sezon, ci și ignoranța și entuziasmul hrănit, în primul rînd de TV-ul nostru Olt, alb negru, de pe măsuța cu mileu. Și asta se întîmpla vara, cînd la ora aia abia începeau să se încingă corturile prin Vama Veche și prelatele teraselor de pe litoralul de unde ne transmiteau seara emisiuni despre cum se distrează lumea și cum se trăiește viața din plin. Uneori mă …

Comentarii