Treceți la conținutul principal

Chère Arcan

sursa foto: Libertatea

- text scris la foc automat de Rambo, poet franțuz care speră că va muri departe de front -
           
            Am auzit că în zilele din urmă spectrul războiului a bântuit prin noi și s-a stins, pentru moment, dincolo de noi. Nu te stresa, odată cu această dintâi propoziție am încheiat cu poezia. Poate nu știai, dar în ultimele zile tensiunea unui eventual război cu Rusia, în care România era proiectată să fie în prima linie, a zgândărit destul de tare spiritele. A, am uitat, tu erai unul dintre agitații agitatori: normal că erai la curent. Nu pare să fi existat un consens cu privire la intrarea țărișoarei noastre în conflict. Unii da, alții ba, alții un ba da cu ochii lucind. Nu mai știam ce să ne facem, care încotro să fugim. Se poate ghici de unde au venit majoritatea nu-urilor: generația care urma să fie înrolată. Generația mea, deși nu știu ce aș numi eu generație aici. Să revenim:  atunci de ce să nu înrolăm voioși? Că cică trebuie să fim patrioți, europeni, că rușii e dracu, că războiul acesta este probabil și just. Că e cât se poate de natural ca unii dintre noi să moară pentru ce a ieșit din creuzetul sinistru unde și-au deșertat toate umorile ucraineni, ruși, americani, europeni, pro-ruși, pro-europeni, popi, naționaliști, separatiști, corporatiști, neo-comuniști, protestatari, ultrași și alți maidanezi.
Dar cum ziceam, războiul a trecut (sau cel puțin a fost amânat). Nu te bucuri, nu-i așa? Tu te-ai fi dus. Cam ca rudele astea mai mult sau mai puțin îndepărtate: https://www.youtube.com/watch?v=a7XuXi3mqYM Noi nu am vrut. Și acum mă cerți și ne cerți din pană. Poate, poate din tirul penei tale noi toți, cei care nu am vrut să prestăm răzbel, vom cădea secerați, de rușine. Trebuie însă să te liniștesc de pe acum: nu, nu cădem, nici măcar de râs, nici măcar de râs...
Să-ți luăm ca exemplu unul dintre avataruri, accidental (că doar accidental am ajuns la acel text): http://lucianmindruta.com/2015/02/12/draga-tinere-intre-20-si-35-de-ani/
Bănuiesc că, dacă te-or pândi stări de luciditate după ce ți-a trecut acel furor șobolanicus, îți vei da seama că el conține atâtea generalizări forțate, atâtea non sequitur-uri, atâția oameni de paie aruncați pe foc, ce mai, atâtea sofisticării și sofisme încât nu merită să ne concentrăm atenția asupra lui în detaliu. Nu e nimic de mirare: așa se întâmplă cu toți cei care se trezesc peste noapte lideri de opinie (fără îndemnul și ajutorul prompterului). Dar să trecem.

La generația 20-35. Poate: că ea e mai eco, că preferă 4G, poate că stă cu capul în monitor, cam mult și alte preferințe de acest fel. Dar asta vine cu câteva avantaje. De pildă, generația 20-35 știe că pe serverul general cunoscut ca IRL nu e foarte înțelept ca tu să joci FPS în timp ce alții se joacă RTS, cu tine. Și orice bannare e permanentă. Generațiile mai vechi? Nu putem vorbi în general (la asta sunt alții specialiști), dar există unii oameni, mândruți de țara lor și de cauzele pentru care luptă. Îi cunoști foarte bine, fiind unul dintre ei. Nu spunea celebrul Petre Țuțea, marele filosof căruia fanii îi circulă înțelepciunea pe facebook pe fundalul celor mai senile poze, că pentru țară el ar muri, dacă i se va cere, chiar de mai multe ori? Și cică noi ne jucăm prea mult pe calculator. Da, viața ca Super Mario Bros cu 7up.
            Acum, lăsând gluma la o parte, poate te întrebi de ce n-avem noi chef de război? Ce motive am putea noi avea? Oare e posibil să nu credem că războiul ar rezolva respectivele probleme? Pentru că ar exista alte căi de a rezolva conflictul? Pentru că războiul ar trebui să fie ultima soluție? Pentru că nu e, poate, războiul nostru? Pentru că urmările ar fi catastrofale? Că poate vor muri prea mulți civili? Posibil să nu fie război just? Posibil ca economia să aibă de suferit în mod serios dacă o bună parte din forța de muncă dispare? etc. etc.
            Și acum, cum e de așteptat, mă vei dojeni: uite bă, voi ăștia nu mergeți, se duce lumea de râpă! Te și aud continuând: „Pe vremea mea...” sau „În mintea mea...”. Afirmații izvorâte dintr-o minte sclipitoare, fără îndoială. Dar să ne calmăm: faptul că nu vrem nu înseamnă că nu ne vom duce. În caz de mobilizare poate că unii vom fi luați cu forța, alții ne vom duce de bună voie. Ne vom duce, dar tot nu vom vrea. Și știi ce gând ne va ține de cald acolo? Următorul: cum s-ar putea oare deratiza o țară (sau o lume) de șobolani războinici, și mai ales de cei care sunt încordați în numele mai multora fără să li se fi cerut asta?


P.S. Ne trezim vorbind insinuant despre oameni „fără coaie”? Scuzați limbajul, dar la fel cum degeaba ai coaie dacă tragi doar gloanțe oarbe, degeaba ai creier dacă vorbești doar prostii.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Despre descurcăreală și succes. Patru povești

Se dau cîteva cazuri.
1. Angela (52 de ani) a lucrat cîțiva ani la Textila, la Năsăud. Cînd s-a stricat treaba a făcut cîteva ture de străinătate, la șparanghel în Germania și apoi la șters la cur și îngrijit bătrîni prin Germania și Austria. Ba cu contract, ba la negru, cum se putea. Pînă și-a purtat cei doi copii prin facultate. A mai încercat și în satul natal, dar în afară de posturi de vînzătoare la alimentara din localitate n-a găsit. Bani puțini, mult de lucru, fără nicio legătură cu respectarea orelor de muncă prevăzute de cadrul legal. O dureau picioarele de la atîta stat în picioare. Dar măcar era acasă, între ai săi. Prea multe opțiuni nu avea iar pînă la pensie era mult. De lucru mai găsea, una alta, dar fără contract. Ba la o sapă, ba mai cosea cîte ceva (avea mașină de cusut și pricepere, că doar lucrase la „Textila”), mai ales de cînd începuse nebunia cu iile și hainele de inspirație tradițională. Dar la vîrsta ei beteșugurile dau tîrcoale, putînd pica pradă neputinței o…

Discoteca

Copilăria mea s-a sfârșit brusc, într-o seară de vară, exact în anul 2000, când am trecut întâia oară pragul discotecii din sat. Aveam să descopăr că acolo bate adevărata inimă a satului, în ritmurile tot mai întețite ale beat-urilor techno și dance ce răsunau din boxele dosite în colțurile lăcașului. Inocența mea, câtă mai rămăsese, avea să se destrame degrabă, precum catapeteasma templului israelit, datorită cutremurului provocat de revelația vieții de noapte ce anima satul în acele vremuri dospind de sărăcie și euforie. Trecuseră doar câteva luni de când lăsasem strana bisericii unde îngânam icos-uri, psalmi și tropare, alături de bătrânii dieci ai bisericii și-mi luasem gândul de la orice ambiție de-a mă preoți. Pășeam pe un alt tărâm, cu ochii căscați larg și-nfundați de luminile pestrițe ale stroboscopului și electrizat de vigoarea cu care răzbăteau din difuzoare muzici din cele mai recente și mai răscolitoare. Atât de dragă avea să-mi devină discoteca, cu băile ei aglomerate și…

Omul Nou Ardelean

De ce transilvănismul e o ideologie la fel de toxică și de penibilă precum naționalismul pe care, cică, îl combate în numele unei solidarități supranaționale și multiculturale? Sau în ce constă superioritatea Omului Nou Ardelean?
        Am avut o perioadă în care am cochetat cu ideile transilvaniste, ca formă de contracarare a funarismului și naționalismului de hazna ce scotea din sărite orice om de bun-simț. Îmi cădea bine ideea de asumare a diferențelor regionale și locale existente (însă nu în termeni de superioritate) și a bogăției culturale presupuse de secole de conviețuire multietnică și multiconfesională. Am citit texte faine scrise de transilvaniști de ieri și de azi, am purtat discuții din care am aflat multe despre Transilvania și popoarele sale și în continuare urmăresc cu drag poveștile multor oameni și rămîn un suporter al diversității, multiculturalismului, csardașului și mă scot din sărite răsuflatele povești naționaliste despre neamuri și misiunile lor. Însă, deși am …

Comentarii