 |
| sursa foto: Libertatea |
- text scris la foc automat de Rambo, poet franțuz care
speră că va muri departe de front -
Am auzit
că în zilele din urmă spectrul războiului a bântuit prin noi și s-a stins,
pentru moment, dincolo de noi. Nu te stresa, odată cu această dintâi propoziție
am încheiat cu poezia. Poate nu știai, dar în ultimele zile tensiunea unui
eventual război cu Rusia, în care România era proiectată să fie în prima linie,
a zgândărit destul de tare spiritele. A, am uitat, tu erai unul dintre agitații
agitatori: normal că erai la curent. Nu pare să fi existat un consens cu
privire la intrarea țărișoarei noastre în conflict. Unii da, alții ba, alții un
ba da cu ochii lucind. Nu mai știam ce să ne facem, care încotro să fugim. Se
poate ghici de unde au venit majoritatea nu-urilor: generația care urma să fie
înrolată. Generația mea, deși nu știu ce aș numi eu generație aici. Să revenim:
atunci de ce să nu înrolăm voioși? Că
cică trebuie să fim patrioți, europeni, că rușii e dracu, că războiul acesta
este probabil și just. Că e cât se poate de natural ca unii dintre noi să moară
pentru ce a ieșit din creuzetul sinistru unde și-au deșertat toate umorile ucraineni,
ruși, americani, europeni, pro-ruși, pro-europeni, popi, naționaliști,
separatiști, corporatiști, neo-comuniști, protestatari, ultrași și alți
maidanezi.
Dar cum ziceam, războiul a trecut
(sau cel puțin a fost amânat). Nu te bucuri, nu-i așa? Tu te-ai fi dus. Cam ca
rudele astea mai mult sau mai puțin îndepărtate: https://www.youtube.com/watch?v=a7XuXi3mqYM Noi nu am vrut. Și acum mă cerți și ne cerți din pană. Poate,
poate din tirul penei tale noi toți, cei care nu am vrut să prestăm răzbel, vom
cădea secerați, de rușine. Trebuie însă să te liniștesc de pe acum: nu, nu
cădem, nici măcar de râs, nici măcar de râs...
Să-ți luăm ca exemplu unul dintre
avataruri, accidental (că doar accidental am ajuns la acel text): http://lucianmindruta.com/2015/02/12/draga-tinere-intre-20-si-35-de-ani/
Bănuiesc că, dacă te-or pândi
stări de luciditate după ce ți-a trecut acel furor șobolanicus, îți vei da seama că el conține atâtea
generalizări forțate, atâtea non sequitur-uri,
atâția oameni de paie aruncați pe foc, ce mai, atâtea sofisticării și sofisme
încât nu merită să ne concentrăm atenția asupra lui în detaliu. Nu e nimic de
mirare: așa se întâmplă cu toți cei care se trezesc peste noapte lideri de
opinie (fără îndemnul și ajutorul prompterului). Dar să trecem.
La generația 20-35. Poate: că ea
e mai eco, că preferă 4G, poate că stă cu capul în monitor, cam mult și alte
preferințe de acest fel. Dar asta vine cu câteva avantaje. De pildă, generația
20-35 știe că pe serverul general cunoscut ca IRL nu e foarte înțelept ca tu să
joci FPS în timp ce alții se joacă RTS, cu tine. Și orice bannare e permanentă.
Generațiile mai vechi? Nu putem vorbi în general (la asta sunt alții
specialiști), dar există unii oameni, mândruți de țara lor și de cauzele pentru
care luptă. Îi cunoști foarte bine, fiind unul dintre ei. Nu spunea celebrul
Petre Țuțea, marele filosof căruia fanii îi circulă înțelepciunea pe facebook
pe fundalul celor mai senile poze, că pentru țară el ar muri, dacă i se va cere,
chiar de mai multe ori? Și cică noi ne jucăm prea mult pe calculator. Da, viața
ca Super Mario Bros cu 7up.
Acum,
lăsând gluma la o parte, poate te întrebi de ce n-avem noi chef de război? Ce
motive am putea noi avea? Oare e posibil să nu credem că războiul ar rezolva
respectivele probleme? Pentru că ar exista alte căi de a rezolva conflictul?
Pentru că războiul ar trebui să fie ultima soluție? Pentru că nu e, poate,
războiul nostru? Pentru că urmările ar fi catastrofale? Că poate vor muri prea
mulți civili? Posibil să nu fie război just? Posibil ca economia să aibă de
suferit în mod serios dacă o bună parte din forța de muncă dispare? etc. etc.
Și acum,
cum e de așteptat, mă vei dojeni: uite bă, voi ăștia nu mergeți, se duce lumea
de râpă! Te și aud continuând: „Pe vremea mea...” sau „În mintea mea...”. Afirmații
izvorâte dintr-o minte sclipitoare, fără îndoială. Dar să ne calmăm: faptul că
nu vrem nu înseamnă că nu ne vom duce. În caz de mobilizare poate că unii vom
fi luați cu forța, alții ne vom duce de bună voie. Ne vom duce, dar tot nu vom
vrea. Și știi ce gând ne va ține de cald acolo? Următorul: cum s-ar putea oare
deratiza o țară (sau o lume) de șobolani războinici, și mai ales de cei care
sunt încordați în numele mai multora fără să li se fi cerut asta?
P.S. Ne trezim vorbind insinuant despre oameni „fără
coaie”? Scuzați limbajul, dar la fel cum degeaba ai coaie dacă tragi doar
gloanțe oarbe, degeaba ai creier dacă vorbești doar prostii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu