 |
| autor: Pawel Kuczynski |
Citeam, zilele trecute, un articol
despre conflictul biroruri – clasă politică și despre aspectul nedemocratic al
guvernării birourilor (birocrației de “tehnocrați”), nereprezentate, în fața
unei clase politice puse la zid, coruptă (nu că birourile nu ar fi!),
incriminată de actualul discurs al puterii-cunoaștere, dar aleasă democratic.
Politicianul este ales prin vot
universal de cetățeni. Birocratul nu este ales de cetățeni, el este numit/impus
pe post. Birourile guvernează prin legi asumate și ele nedemocratic, cetățeanul
nu este chemat la urne.
Diferitele instituții, cu birourile
lor, ajung să guverneze, sau să controleze actul guvernării, deseori de la
distanță (bănci, fonduri monetare, instituții supranaționale, dar și instituții
din interiorul fostului stat-națiune), iar acest joc este acceptat și legitimat
de spectacolul mediatic, portat spre firesc, fără să mai ridice multe semne de
întrebare în ceea ce privește caracterul nedemocratic al legitimării unui atare
discurs.
Tehnocratul/funcționarul este “omul
providențial” al noii ordini.
Asistăm la tirania Birourilor! Nu cetățeanul alege
membri guvernelor, serviciilor și justiției, băncilor “naționale”, sau (mai
ales!) Birourilor suprastatale, ci aceștia sunt numiți, deseori pe mandate mult
mai lungi ca clasa politică (înțelegem prin termenul de “clasă politică”
mandatarii aleși prin vot). Birourile și serviciile stăpânesc!
Depolitizarea
instituțiilor/birourilor este acțiunea de a scoate de sub control civic (politic,
politicianul fiind ales) instituțiile vitale ale statului
capitalist/corporatist.
Dar cum se poate legitima acest
act, cum și unde găsește putere? Care este Regatul acestui Guvernământ?
Tocmai asistăm, în termenii lui
Schmitt, la transferul puterii de la puterea politică la puterea
administrativă, adică statul devine tot mai mult o corporație deznaționalizată,
scoasă de sub control cetățenesc.
Care este Regatul (legitimarea)
guvernământului acestei noi lumi, pentru a pune problema în termenii lui Agamben
(vezi “Regatul și Gloria”)?
În Evul Mediu, Regatul era
Dumnezeu, El legitima transferul de putere spre guvernământul politic al
regilor, imaginea “tronului gol” plutea peste capul încoronat al suveranilor.
Statul laicizat laicizează și
transferul de putere, statul național, în întregul lui, și “voința poporului”
devin Regatul care legitimează puterea statului-națiune. Noua democrație aduce
noile cetăți.
Însă, victoria sistemului
corporatist multinațional, aduce, tot mai mult, în prim-plan sistemul de funcționari,
statul devine o putere administrativă, birourile, depolitizate, deci scoase tot
mai mult de sub control politic, devin tot mai puternice, ajungând încet să fie
noul guvernământ.
Cine/Ce legitimează noua guvernare,
care este Regatul, spectacolul legitimării, deoarece așa cum spun Schmitt și
Agamben, rolul spectacolului este și legitimarea (actul spectacular al ungerii
“divine”)?
Mă gândesc automat la o frază din
“Dune”-ul lui Frank Herbert: “mirodenia trebuie să curgă”. Marfa trebuie să
circule! Deci, spectacolul-marfă legitimează puterea administrativă.
Corporațiile administrează circuitul mărfurilor-spectacol.
Atâta vreme cât “mirodenia curge”,
ordinea este păstrată! Iar pentru asta, o clasă de administratori/tehnocrați
este mai “legitimă” ca o clasă politică.
În capitalismul corporatist,
singurele legături trainice din societate rămân relațiile de marfă, cum
anticipa Karl Marx. Spectacolul-marfă legitimează societatea spectacolului
(Debord), guvernată de puterea administrativă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu