Treceți la conținutul principal

Regatul și guvernământul noii ordini - Norbert Coman


 
autor: Pawel Kuczynski

Citeam, zilele trecute, un articol despre conflictul biroruri – clasă politică și despre aspectul nedemocratic al guvernării birourilor (birocrației de “tehnocrați”), nereprezentate, în fața unei clase politice puse la zid, coruptă (nu că birourile nu ar fi!), incriminată de actualul discurs al puterii-cunoaștere, dar aleasă democratic.
Politicianul este ales prin vot universal de cetățeni. Birocratul nu este ales de cetățeni, el este numit/impus pe post. Birourile guvernează prin legi asumate și ele nedemocratic, cetățeanul nu este chemat la urne.
Diferitele instituții, cu birourile lor, ajung să guverneze, sau să controleze actul guvernării, deseori de la distanță (bănci, fonduri monetare, instituții supranaționale, dar și instituții din interiorul fostului stat-națiune), iar acest joc este acceptat și legitimat de spectacolul mediatic, portat spre firesc, fără să mai ridice multe semne de întrebare în ceea ce privește caracterul nedemocratic al legitimării unui atare discurs.
Tehnocratul/funcționarul este “omul providențial” al noii ordini.
Asistăm la tirania Birourilor! Nu cetățeanul alege membri guvernelor, serviciilor și justiției, băncilor “naționale”, sau (mai ales!) Birourilor suprastatale, ci aceștia sunt numiți, deseori pe mandate mult mai lungi ca clasa politică (înțelegem prin termenul de “clasă politică” mandatarii aleși prin vot). Birourile și serviciile stăpânesc!
Depolitizarea instituțiilor/birourilor este acțiunea de a scoate de sub control civic (politic, politicianul fiind ales) instituțiile vitale ale statului capitalist/corporatist.
Dar cum se poate legitima acest act, cum și unde găsește putere? Care este Regatul acestui Guvernământ?
Tocmai asistăm, în termenii lui Schmitt, la transferul puterii de la puterea politică la puterea administrativă, adică statul devine tot mai mult o corporație deznaționalizată, scoasă de sub control cetățenesc.
Care este Regatul (legitimarea) guvernământului acestei noi lumi, pentru a pune problema în termenii lui Agamben (vezi “Regatul și Gloria”)?
În Evul Mediu, Regatul era Dumnezeu, El legitima transferul de putere spre guvernământul politic al regilor, imaginea “tronului gol” plutea peste capul încoronat al suveranilor.
Statul laicizat laicizează și transferul de putere, statul național, în întregul lui, și “voința poporului” devin Regatul care legitimează puterea statului-națiune. Noua democrație aduce noile cetăți.
Însă, victoria sistemului corporatist multinațional, aduce, tot mai mult, în prim-plan sistemul de funcționari, statul devine o putere administrativă, birourile, depolitizate, deci scoase tot mai mult de sub control politic, devin tot mai puternice, ajungând încet să fie noul guvernământ.
Cine/Ce legitimează noua guvernare, care este Regatul, spectacolul legitimării, deoarece așa cum spun Schmitt și Agamben, rolul spectacolului este și legitimarea (actul spectacular al ungerii “divine”)?
Mă gândesc automat la o frază din “Dune”-ul lui Frank Herbert: “mirodenia trebuie să curgă”. Marfa trebuie să circule! Deci, spectacolul-marfă legitimează puterea administrativă. Corporațiile administrează circuitul mărfurilor-spectacol.
Atâta vreme cât “mirodenia curge”, ordinea este păstrată! Iar pentru asta, o clasă de administratori/tehnocrați este mai “legitimă” ca o clasă politică.

În capitalismul corporatist, singurele legături trainice din societate rămân relațiile de marfă, cum anticipa Karl Marx. Spectacolul-marfă legitimează societatea spectacolului (Debord), guvernată de puterea administrativă.


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Despre descurcăreală și succes. Patru povești

Se dau cîteva cazuri.
1. Angela (52 de ani) a lucrat cîțiva ani la Textila, la Năsăud. Cînd s-a stricat treaba a făcut cîteva ture de străinătate, la șparanghel în Germania și apoi la șters la cur și îngrijit bătrîni prin Germania și Austria. Ba cu contract, ba la negru, cum se putea. Pînă și-a purtat cei doi copii prin facultate. A mai încercat și în satul natal, dar în afară de posturi de vînzătoare la alimentara din localitate n-a găsit. Bani puțini, mult de lucru, fără nicio legătură cu respectarea orelor de muncă prevăzute de cadrul legal. O dureau picioarele de la atîta stat în picioare. Dar măcar era acasă, între ai săi. Prea multe opțiuni nu avea iar pînă la pensie era mult. De lucru mai găsea, una alta, dar fără contract. Ba la o sapă, ba mai cosea cîte ceva (avea mașină de cusut și pricepere, că doar lucrase la „Textila”), mai ales de cînd începuse nebunia cu iile și hainele de inspirație tradițională. Dar la vîrsta ei beteșugurile dau tîrcoale, putînd pica pradă neputinței o…

Discoteca

Copilăria mea s-a sfârșit brusc, într-o seară de vară, exact în anul 2000, când am trecut întâia oară pragul discotecii din sat. Aveam să descopăr că acolo bate adevărata inimă a satului, în ritmurile tot mai întețite ale beat-urilor techno și dance ce răsunau din boxele dosite în colțurile lăcașului. Inocența mea, câtă mai rămăsese, avea să se destrame degrabă, precum catapeteasma templului israelit, datorită cutremurului provocat de revelația vieții de noapte ce anima satul în acele vremuri dospind de sărăcie și euforie. Trecuseră doar câteva luni de când lăsasem strana bisericii unde îngânam icos-uri, psalmi și tropare, alături de bătrânii dieci ai bisericii și-mi luasem gândul de la orice ambiție de-a mă preoți. Pășeam pe un alt tărâm, cu ochii căscați larg și-nfundați de luminile pestrițe ale stroboscopului și electrizat de vigoarea cu care răzbăteau din difuzoare muzici din cele mai recente și mai răscolitoare. Atât de dragă avea să-mi devină discoteca, cu băile ei aglomerate și…

Omul Nou Ardelean

De ce transilvănismul e o ideologie la fel de toxică și de penibilă precum naționalismul pe care, cică, îl combate în numele unei solidarități supranaționale și multiculturale? Sau în ce constă superioritatea Omului Nou Ardelean?
        Am avut o perioadă în care am cochetat cu ideile transilvaniste, ca formă de contracarare a funarismului și naționalismului de hazna ce scotea din sărite orice om de bun-simț. Îmi cădea bine ideea de asumare a diferențelor regionale și locale existente (însă nu în termeni de superioritate) și a bogăției culturale presupuse de secole de conviețuire multietnică și multiconfesională. Am citit texte faine scrise de transilvaniști de ieri și de azi, am purtat discuții din care am aflat multe despre Transilvania și popoarele sale și în continuare urmăresc cu drag poveștile multor oameni și rămîn un suporter al diversității, multiculturalismului, csardașului și mă scot din sărite răsuflatele povești naționaliste despre neamuri și misiunile lor. Însă, deși am …

Comentarii