Gregor Von Rezzori, Zăpezile de altădată

Gregor Von Rezzori, Zăpezile de altădată. Portrete pentru o autobiografie pe care nu o voi scrie niciodată, Traducere din germană de Sanda Munteanu, Editura Humanitas, București, 2012.

      Când un prieten îți spune Ioana, o să-ți placă, îți termini ceașca de cafea și, plin de încredere, trupul ia o formă aerodinamică până în librărie. Degetele tale țintesc cu o precizie de Robin Hood raftul cu memoralistică, O, P, R: Gregor Von Rezzori, Zăpezile de altădată. Lectură de sezon, ar spune peste umărul tău un client mumificat cu un fular. Când un prieten îți spune Ioana, o să-ți placă, începi lectura cu generozitate. O să vă placă și dvs.

        Interesul pentru roman vine, în primul rând, nu de la zăpada de pe copertă, un fel de compensație a ficțiunii la realitatea stearpă, ci de la originea scriitorului. Din datele despre autor oferite de editură, aflăm că Gregor von Rezzori s-a născut în 1914 în Cernăuți, pe atunci localizat pe harta Imperiul Austro-Ungar. Biografia îl aproprie de Elie Wiesel, născut în 1928 în Sighetu Marmației. Și bibliografia încurajează un studiu comparativ, ambii au romane cu tentă autobiografică și texte memorialistice despre Cernăuți, Sighetu Marmației, respectiv Bucovina și Maramureș, de la începutul secolului al XX-lea, atingând anii puternic și legal antisemiți. Amândoi vorbesc despre lumea eclectic etnică și confesională din acel spațiu și despre flagelul antisemit. Deosebirea majoră extratextuală dintre cei doi, Elie Wiesel este evreu, iar Gregor von Rezzori este austriac, român, cu origini italiene (din partea tatălui) și cu o străbunică fanariotă (din partea mamei).

Raoul Weiss, Eu l-am ucis pe Obama - de Ioana Manta Cosma

Raoul Weiss, Eu l-am ucis pe Obama. Jurnal și note ale unui interpret la Casa Albă, Editura Tribuna, Cluj-Napoca, 2013.

Nu, nu avem de-a face cu primul scriitor criminal din spațiul mioritic. Nu trebuie intentat niciun proces. Scriitorii sunt mai pașnici și nu complotează așa cum fac ciobanii în balade. Ei doar își proiectează lumi imaginare, compensatorii, care să îi scape de eventuale cri...

           Eu l-am ucis pe Obama. Jurnal și note ale unui interpret la Casa Albă este șantierul unei crime. Scris fragmentar, sub forma unui jurnal intercalat, ținut în special în orașul K și la Casa Albă, romanul tentează cu o lectură de verificare între lumea textului, cum ar spune Paul Ricoeur, și lumea autorului. Inserțiile autobiografice sunt mai mult sau mai puțin evidente, depinde de relația cititorului cu orașul Cluj, Insomnia, maestrul Bréda, Raoul Weiss, Obama etc. Cu un aer conspirativ, un Codul lui Da Vinci contemporan, gândit cu umor și fără frică, romanul are toate șansele să devină un bestseller sau să se umple de praf în sertarele bine păzite ale biroului lui Mircea Arman.

“Bună ziua, sunt cetăţean român şi...” - discuţii telefonice cu parlamentarii noştri pe marginea legii minelor

Deputat Daniel-Cătălin ZAMFIR

    De mai bine de-o lună mă aflu într-un „exil” impus de circumstanţe în localitatea mea natală, Vatra Dornei. Tot de mai bine de-o lună privesc cu jind la protestele de la Pungeşti şi cele mai recente de la Cluj îndreptate atât împotriva exploatării gazelor de şist prin metoda fracturării, cât şi cele împotriva legii minelor. Sună ciudat şi pentru mine, o persoană prea comodă în cea mai mare parte a timpului, că „jinduiesc” la un protest, că-mi lipseşte activismul, dar adevărul este că pentru foarte multă lume ieşirile duminicale care au început în septembrie au însemnat o schimbare esenţială de comportament. Avea dreptate Costi Rogozanu când zicea că nu poţi ieşi pe stradă strigând „Nu corporaţia face legislaţia!” fără să-ţi pui minimele întrebări cu privire la ceea ce-ţi iese pe gură. În sfârşit, că e îngrijorător sau nu, faptul că am asistat la abuzurile de la Pungeşti doar prin intermediul ecranului de calculator şi că am ratat ceea ce-mi părea cea mai îndrăzneaţă manifestare a spiritului civic clujean din ultima vreme (mă refer la ocuparea sediilor partidelor politice, atât de convenient aşezate sub acelaşi acoperiş... aceeaşi mizerie!) mi-a provocat o oarecare nelinişte şi insatisfacţie. Aş fi vrut să particip cumva, dar nu ştiam cum? Iar cum pichetarea de unul singur a Primăriei Municipiului Vatra Dornei şi în acelaşi timp locul de muncă al tatălui meu nu era neaparat cea mai deşteaptă soluţie, având în vedere şi frigul şi viscolul din mândra noastră depresiune producătoare de apă minerală, lactate şi aer curat, a suna nişte deputaţi părea atât mai comod cât şi mai eficient.

Cum radicalizezi o generaţie

Sinteza evenimentelor

Când se vorbeşte despre perioada interbelică şi avântul tinerimii studioase către extreme, în special către mişcarea legionară, una dintre explicaţile invocate (alături de climatul naţionalist specific întregului continent) este cea a numărului mare de tineri cu studii pe care sistemul nu i-a putut integra. Dacă generaţiile anterioare de tineri cu carte proveneau de regulă din rândul boierimii, generaţia interbelică avea origini mult mai variate, mai mult sau mai puţin "sănătoase" şi probleme financiare tot mai complexe şi mai cronice. În faţa unei societăţi bine "aşezată" în matca ei în care posibilităţile de infiltrare în sistem erau condiţionate de mulţi factori, în faţa scandalurilor de corupţie şi a sărăciei şi mizeriei cronice a celei mai mari părţi a populaţiei, aderenţa la extreme, la soluţiile radicale, s-a impus cât se poate de firesc.

             În zilele noastre, tranziţia prelungită pune o nouă generaţie de tineri cu studii la periferia societăţii, cei care coordonează sistemul fiind mult mai preocupaţi de clonarea şi perpetuarea status-quo-ului actual, decât de crearea unor alternative pentru tineri, sau de o împrospătare a oamenilor din sistem după criteriul meritocraţiei atât de des invocate. Unii pleacă în afară căutându-şi rostul şi scuipând peste umeri înspre tărtăcuţele celor din vârful piramidei, alţii rămân şi-şi mestecă furia şi frustrarea, se reprofilează, cârtesc. Unii reuşesc în afară sau în ţară, fie pentru că sunt foarte buni, fie pentru că sunt ajutaţi, recomandaţi sau plantaţi. Dar grosul rămâne pe lângă şi nu e vorba de o masă de puturoşi, descurcăreţi sau copiatori, ci e vorba de multe ori de tineri de o bună mediocritate, capabili dar fără prea multe opţiuni. Creşte hăul între tinerii pregătiţi dar fără perspective şi cei din vârful piramidei, unii veterani ai vechiului regim sau ai tranziţiei, îmbătrâniţi în rele, alţii, lupi tineri crescuţi pe lângă stânele partidelor şi potentaţilor zilei (atunci când nu sunt odraslele, nepoţii acestora). Creşte hăul între cei de sus şi cei care trudesc sub diferite forme, la catedre, în spitale, în agricultură sau în construcţii.

Pungești. Țăranul și glia cu resurse

sursa foto: Asociația Vira

  Când nu stă supus și ascultător, când n-are prea multe de-a face cu descrierile etnografice și cu odele festiviste, idolatre, țăranul încurcă. Țăranul este înapoiat, superstițios, nespălat și irațional. Înglodat în sărăcia sa ancestrală, atent cultivată de oamenii de stat din diferite epoci, fie că e vorba de legarea de glie, fie că e legarea de bancă, țăranul se pune de-a curmezișul în fața dezvoltării economice și a marșului vioi pe poteca modernizării. După ce duminică țăranul, ca model fundamental pentru naționalismul românesc, a fost ”cinstit” prin reverența libidinioasă față de cultura țărănească întruchipată în costume și cântece, luni în plină beznă oamenii de stat au dezlănțuit dubele aducătoare de prosperitate, democrație și ordine de drept asupra țăranilor din Pungești, prea dedați la reverii agricole și ecologiste.