marți, 25 septembrie 2012

Petru Cimpoeşu – Simion liftnicul. Roman cu îngeri şi moldoveni



 Petru Cimpoieşu, Simion liftnicul. Roman cu îngeri şi moldoveni, Editura Polirom, Iaşi, 2011, 295 p.

Citind prezentarea de pe spatele cărţii lui Petru Cimpoeşu, curiozitatea mea, adânc brăzdată de lecturi despre religia populară, m-a îmboldit să o parcurg integral. Dar, deşi am pornit cu gândul unei lecturi prin grila cercetătorului vieţii religioase, m-am trezit parcurgând o proză viguroasă, cauzatoare de binevenite desfătări estetice şi umoristice. Nu auzisem de acest autor până la cartea cu pricina şi eram sătul de cărţile despre „anii grei” ai comunismului precum şi de literatura henrymilleriano-charlesbukowskiană  a unei bune părţi dintre scriitorii generaţiei recente. „Simion liftnicul” mi-a depăşit mult aşteptările atât prin modul în care autorul reuşeşte să reconstruiască  lumea anilor de guvernare cederistă, cu toate obsesiile şi patimile populare şi individuale, cât şi prin privirea inocent-ironică aruncată asupra personajelor.
Nu am de gând să povestesc cele petrecute în paginile romanului pentru a nu fura potenţialilor cititori plăcerea de a descoperi iţele şi mai ales fermecătoarele personaje ce încheagă şi dau suflu acestei proze. Mă voi limita la câteva consideraţii şi recomandări:

E musai ca cititorul să-şi strângă bine curelele şi brâiele, atât în amintirea nesfârşitei reforme cât mai ales pentru hohotele de râs ce vor acompania constant lectura. Veţi colinda prin marile evenimente şi păţanii ce au marcat frageda noastră societate capitalistă şi democratică, de la Caritas la explozia de pietate şi religiozitate, de la aventuri politice cu partide obscure până la exerciţii de tantra-yoga ş.a., aşa că merită urmărite prelungirile în contemporaneitate ale acelor ani.
Societatea autohtonă a anilor nouăzeci este concentrată într-un bloc din Bacău ce găzduieşte o balcanică epifanie. Asemeni cronicarilor din trecut, autorul are grijă să prezinte cu „obiectivitate” implicarea divinităţii în cele ce se petrec în vieţile oamenilor şi modul în care lucrarea dumnezeiască este împreunată cu cea omenească. Totul culminează cu o parabolă a liftnicului în care se arată de ce nu are şanse Isus şi staff-ul său (apostolii) să câştige alegerile din 2000, în pofida popularităţii sale în rândul poporului român pravoslavnic.
Asemeni unei minuţioase culegeri de tipologii umane, clişee şi obiceiuri profund înrădăcinate, cartea de faţă căluzeşte cititorul prin cultura populară autohtonă a anilor nouăzeci, într-o manieră degajată şi plină de umor. Panorama  poate fi completată, spre seară, cu vizionarea câtorva dintre show-urile din anii 90 ale Divertis-ului ce pot fi găsite la o distanţă de câteva click-uri (Youtube fie binecuvântat).
P.S. Aşteptăm o ecranizare!

duminică, 23 septembrie 2012

Magia şi vrăjitoria în Evul Mediu şi Renaştere




        
       Apropierea de un astfel de subiect comportă în general o doză semnificativă de prejudecăţi plasând o  ruptură de netrecut între lumea contemporană cu mentalitatea aferentă şi lumea medievală şi renascentistă. În rândurile ce urmează încerc să fac o scurtă incursiune în lumea magiei şi vrăjitoriei medievale căutând să creionez caracteristicile acestor practici pentru a oferi o imagine cât mai coerentă şi cât mai apropiată de realitatea istorică. O scurtă prezentare a civilizaţiei medievale şi renascentiste este necesară pentru a putea pătrunde în universul imaginar al epocii. Ideea de ruptură între Evul Mediu şi Renaştere e o prejudecată ce trebuie din start depăşită pentru a putea aşeza subiectul abordat. Aceste două perioade se întrepătrund şi se continuă, fapt vizibil în registrul artelor. Evul Mediu n-a fost „postul” dinaintea Renaşterii, fiind lesne de observat  că în acea epocă a încolţit noul indicând o desăvârşire viitoare, astfel că sfârşitul unei epocii şi naşterea, începutul celeilalte se suprapun. O lungă tradiţie antică şi medievală a furnizat cadrele explicative inclusiv intervalului Renaşterii. [1]Aristotelismul redescoperit prin intermediul gânditorilor arabi şi evrei, pătrunde în cultura filosofică şi teologică occidentală în secolul al XIII-lea, impunând prin intermediul lui Toma din Aquino o paradigmă în gândire-tomisnul-, fiind vorba de punerea în acord a aristotelismului cu creştinismul.[2]

vineri, 21 septembrie 2012

Despre manualele alternative de istorie - Emisiune din 1999.


        Mi-a picat sub pleoape o emisiune document din 1999: Marius Tucă Show discută despre manualele de istorie alternative ca un veritabil inchizitor dă' Bucale, punând la zid nişte "amărâţi" de profesori care scriu incorect istoria. Cot la cot cu un CTP în "treling", clocotind de seriozitate şi patetism, "esplică" acuzaţilor cum stă treaba cu Istoria Adevărată, cu patriotismul, cu demitizarea, cu jurnalismul şi în general cu bunul mers al lucrurilor.
       Despre infatuarea şi aerul de şef de post atoateştiutor şi descurcăreţ ale domnului Marius Tucă s-a pomenit destul. Despre încrâncenarea şi încordarea CTP-ului, veşnic încins şi discutător al adevărului, nu mai are rost să vorbesc. Atenţie, însă, la agresivitatea, obtuzitatea, vulgaritatea şi aerul dispreţuitor al jurnaliştilor, comparativ cu decenţa, bunul-simţ şi chiar timiditatea celor puşi la zid. Pe de altă parte, merită aplecată urechea la obsesiile vehiculate de jurnalişti, la atmosfera sufocantă de naţionalism grobian şi şmechereală gazetărească.  Aşteptăm impresii şi comentarii pe marginea materialului recomandat!

Jan Manta la final de mandat



Filiala buzoiană a Ligii Oamenilor de Cultură Bonţideni îşi încheie activitatea după doi ani prolifici, pentru că preşedintele Jan Manta, prof în mediul rural, a fost promovat într-o altă Ligă. Închidem porţile Filialei cu o poezie foarte dragă lui în ultima vreme.

miercuri, 5 septembrie 2012

Scrisoare către detractorii mei - de Edit Szegedi




Facebook-ul iscă dezbateri, polemici şi luări de poziţie, nefiind doar un spaţiu de etalare şi hoinăreală cronofagă. În urma unei postări, "status" pe o pagină de Facebook, legată de maniera în care s-a desfăşurat un ghidaj pe străzile Clujului, doamna profesoară Edit Szegedi a devenit subiectul unor discuţii contradictorii. Neavând cont pe Facebook şi dorind să aducă anumite clarificări în privinţa celor petrecute şi dezbătute, a trimis pe adresa redacţiei o scrisoare deschisă.

S-a dus vestea că aş fi comis un nou act de trădare. Am avut apărători, cărora le mulţumesc şi pe această cale, mai ales că mi-au luat apărarea într-o perioadă dificilă pentru ei. Aş putea să tac şi să ignor mizeriile răspândite pe seama mea, aşa cum am fost sfătuită. Să mă bucur de amintirea Sulinei. Însă orice încercare de a-mi aminti de Sulina, de Deltă, de mare, este imediat otrăvită de amintirea contestatarului meu. N-am încotro, trebuie să fac un exerciţiu de exorcizare (dacă tot avem de-a face cu teologi). De aceea îmi voi apăra demnitatea şi îmi voi expune punctul de vedere.
Mai întâi infracţiunea de leznaţiune, vorba lui nenea Iancu: în ziua de 29 august am făcut un ghidaj pentru participanţii la o şcoală internaţională de vară. Organizatorul mi-a sugerat ideea de a face un ghidaj tematic, axat pe istoria confesională a Clujului. Propunerea mea a fost de a introduce elemente de istorie a urbanismului, adică istoria modernizării Clujului dar şi a modului în care şi-a creat diferitele identităţi, de exemplu prin toponimie. Având în vedere că ghidajul a început târziu, apoi am pierdut timp la masă (când organizez excursii, masa caldă este cina, pentru a nu pierde timp în localuri şi pentru a nu ne moleşi), n-am reuşit să prezint decât o parte infimă din ceea ce mi-am propus.

marți, 4 septembrie 2012

Istoria şi "Adevărul". Despre jurnalişti, clişee şi confuzii.

Într-o preumblare lejeră prin presa centrală, făcătoare de păreri, dătătoare de viziuni şi adevăruri straşnic elaborate, am dat nas în nas cu un text înspăimântător. Nu prin veştile aduse, nu prin scriitură sau alte cele, ci prin înfiorătoarea ignoranţă şi incultură cuibărită într-un text/material ce se dorea "de popularizare" a unor probleme/chestiuni istorice greu accesibile poporului de rând mult încercat şi cufundat în neştiinţă. Probabil autorul o fi adulmecat niscaiva legătură cu unele probleme actuale şi s-a gândit, ca un brav profesionist, să prezinte înceţoşata istorie într-o traducere personală, plină de învăţăminte şi concluzii.
Aşadar, domnul Răzvan Cârcu de la Adevărul purcede la prezentarea Bisericii "Unitariene", adică greco-catolică, după el. Reluând eternele teze ortodoxiste cu fraierirea ierarhilor ortodocşi de către maleficul ordin iezuit, cu trădarea ortodoxiei de către greoc-catolici, cu recensăminte falsificate, distrugeri şi persecuţii, autorul trece în galop peste contribuţia culturală a Şcoli Ardelene şi a cărturarilor greco-catolici fără a-i pomeni. Ar fi trebuit măcar să se gândească la un aspect: dacă aceşti cărturari greco-catolici, şcoliţi în diabolicele şcoli catolice, spălătoare de creiere şi distrugătoare de conştiinţă naţională, nu ar fi activat de zor în cadrul apărut în Transilvania prin sprijinul şi presiunile cotropitorilor habsburgi, el avea toate şansele ca azi să îşi scrie textele cu caractere chirilice. Să nu pomenim alte aspecte.

Comentarii

Translate this blog