Treceți la conținutul principal

România la marginea prăpastiei macroeconomice



Una dintre primele măsuri economice impuse de noul guvern a scindat societatea românească în două, mai ceva ca rivalitatea istorică dintre Steaua și Dinamo. Ridicarea plafonului la contribuțiile sociale pentru cei care cîștigă peste 5 salarii medii brute pe lună, adică de la aproximativ 14.000 de RONI în sus, face ca aproximativ 36.000 de cetățeni de elită ai României să fie nevoiți să plătească la fel ca ultimul prost din țara asta. Facebook-ul trepidează, presa s-a inflamat și denunță în termeni de o intransigență greu de imaginat pentru alte subiecte, jaful legal și nedreptatea istorică comise de acest guvern de orientare teleormăneană. Apocalipsa economico-socială pare că și-a reluat cursul firesc și zgomotos și necazuri peste necazuri se prăvale peste ce are mai frumos și mai bun țara noastră: o minoritate de oameni performanți, de succes și plini de merite. Sunt sigurii care ne mai fac să credem că țara noastră mai are o șansă, că merită să lupți pentru o viață mai bună și că se merită să încerci să faci ceva în țara asta. Sunt dovada că efortul îndelungat, perseverența și cutezanța pot fi răsplătite cu vîrf și îndesat și că de la un prag în sus pot fi chiar scutite de impozite.
Dar nu vreau să  vorbesc despre cele aproximativ 36.000 de drame care au izbucnit în sânul unor familii, pînă mai ieri fericite și optimiste, precum incendiile în locuințele improvizate. Nici despre mizeria morală a unei astfel de măsuri, care va împinge cîteva din cele mai frumoase și luminoase caractere ale României în mocirla evaziunii fiscale, alături de buticari, piețari și mici întreprinzători ahtiați după un cîștig care să le permită supraviețuirea sau luxul unui concediu all inclusive în Bulgaria. Vreau să vorbesc despre ceea ce nu se vede la o privire superificială, în special dacă e orbită de ghiorăielile vulgare ale burdihanului pesedeizat.

Măsura asta lovește în ideea de performanță pe toate fronturile, dar în special pe un front care ar trebui să ne intereseze pe toți și care ar trebui să ne determine, măcar o dată în viață, să conștientizăm că există lucruri mai importante decît nevoia de căldură în calorifere sau capriciul de a mînca șuncă în loc de parizer. Măsura lovește în fotbalul autohton în aceeași măsură în care lovește în industria IT, salariile finanțiștilor care optimizează fiscal tot ce prind și în salariile bugetarilor de la BNR. Voi credeați că doar Isărescu va fi nevoit să renunțe la 10.000 de lei din salariul său de 22.000 de euro pe lună? Că doar directorii de companii și bănci or să ducă greul? Vă înșelați amarnic și demonstrați că habar n-aveți de greutățile și lipsurile prin care trece fotbalul intern, nu numai industria IT, scutită de anumite impozite. După ce campionatul a fost profund zguduit (decimat!) de arestările unor investitori precum Borcea, Florian Walter, Ioan Niculae etc., pentru diferite tunuri sau pentru evaziune fiscală, după ce echipe de top din Liga I, precum CFR Cluj, Rapid București etc. au intrat în insolvență, această nouă măsură va face campionatul românesc și mai necompetitiv. În loc să se gîndească la o măsură care să dea un imbold real acestui sector fundamental al economiei subterane autohtone, guvernul îi pune cruce. Nu i-a dus capul să propună o lege prin care, ca și în cazul unor mari companii multinaționale, să se facă cumva ca evaziunea fiscală să nu mai fie evaziune fiscală, să fie măcar tolerată. Nu s-au gîndit să scutească fotbaliștii de orice fel de contribuție socială, mai ales dacă sunt performanți și nu dau autogoluri. Nu s-au gîndit să-i scutească măcar de impozitul pe profit (16%), precum sunt scutiți de ani buni angajații din IT.  Nu s-au gîndit să facă un Fond Național pentru Susținerea Fotbaliștilor Performanți, dîndu-le bonusuri și plătind comisioane pentru ca aceștia să poată fi transferați într-un campionat de top din afară, unde să facă tușa măcar cîteva luni, în vederea obținerii unei experiențe suficientă pentru a face din România o forță a fotbalului din colțul sud estic al Uniunii Europene. Nu. Ei au căzut pradă ispitelor populismului, au lăsat scîncetele rataților cu salarii de mizerie și ale pensionarilor obsedați de medicamente compensate, să le umbrească judecata. Au gîndit că o astfel de măsură inumană, care să permit aruncarea unor firimituri fomiștilor, le va consolida electoratul. Au gîndit la o scară mică și au refuzat provocările pe care, după cum spunea domnul Valentin Lazea (economist-șef la BNR și, foarte probabil, victimă a acestei măsuri discreționare), numai o elită luminată și curajoasă – eu aș adăuga că musai ș i bine salariată – le poate asuma în cea mai săracă țară din UE.
Oameni buni, treziți-vă! Valorile noastre din IT, fotbal, finanțe și care or mai fi sectoarele bine remunerate, își vor lua tălpășița precum Chipciu, către orizonturi unde performanța e mai bine plătită și impozitarea progresivă. Pensionarii oricum mor curînd și nu mai produc nimic, iar mînă de lucru ieftină o să găsim întotdeauna, dacă nu la noi, la alții. Dar valorile? Dar vectorii de creștere economică și drenare a profitului înspre alte țări, prin paradisuri fiscale? Dar vîrfurile bine întreținute ale societății noastre? La acestea nu ne gîndim? Chiar într-atît ne-am lăsat dezumanizați de urletele lacome ale unor sărăntoci și puturoși încît nu putem fi solidari cu cei mai bine plătiți dintre noi? Voi nu vreți să fiți bogați? Gîndiți-vă cît de amabil și politicos vă comunică un director de la resurse umane decizia de disponibilizare. Gîndiți-vă cît de matur și informat ne lămuresc finanțiștii că se duce totul dracului dacă se măresc salariile nemernicilor de medici, profesori sau poștași. Păi voi cu care vreți să vă asociați? Cu mahalaua ineptă, care vrea tot mai mulți bani sau cu lumea bună, manierată, educată și civilizată, în rândul căreia cei mai mulți dintre voi n-o să intrați niciodată, oricîte rate ați plăti?

Postări populare de pe acest blog

Cum poți supraviețui cu minimul pe economie + bonuri și, în același timp, să scapi de acuzația de lene și nemuncă? Studiu de caz.

Cu cîteva luni în urmă scriam pentru Gazeta de Artă Politică un scurt material despre tăietorii/furnizorii de lemne din mediul rural, bazîndu-mă pe cazurile a cîtorva persoane cu care am avut contact direct. Săptămîna trecută m-am pomenit că am nevoie de o căruță de lemne, așa că m-am interesat să văd cine mă poate ajuta. Spre deosebire de anii trecuți, nu am mai văzut căruțași umblînd și oferindu-se să-ți vîndă sau aducă lemne. Cică s-a intrat tare în ei, că nu se mai putea. Într-un final, cineva tot m-a servit și m-a lămurit că nu știe care-i faza cu lemnele, că pentru el asta e o activitate ocazională, de nevoie. Pentru că are serviciu, fiind angajat la Fujikura. Între o rundă de tăiat lemne și două țigări, m-a lămurit cum e cu traiul de angajat și de ce a ajuns cu lemnele duminică după masă și nu sâmbătă, precum ne fusese înțelegerea. A băgat ore suplimentare la muncă vineri noaptea, pînă la 6 dimineața. Apoi, ajuns acasă, a trebuit să meargă la scos de cartofi pe petecul lor de t…

Despre descurcăreală și succes. Patru povești

Se dau cîteva cazuri.
1. Angela (52 de ani) a lucrat cîțiva ani la Textila, la Năsăud. Cînd s-a stricat treaba a făcut cîteva ture de străinătate, la șparanghel în Germania și apoi la șters la cur și îngrijit bătrîni prin Germania și Austria. Ba cu contract, ba la negru, cum se putea. Pînă și-a purtat cei doi copii prin facultate. A mai încercat și în satul natal, dar în afară de posturi de vînzătoare la alimentara din localitate n-a găsit. Bani puțini, mult de lucru, fără nicio legătură cu respectarea orelor de muncă prevăzute de cadrul legal. O dureau picioarele de la atîta stat în picioare. Dar măcar era acasă, între ai săi. Prea multe opțiuni nu avea iar pînă la pensie era mult. De lucru mai găsea, una alta, dar fără contract. Ba la o sapă, ba mai cosea cîte ceva (avea mașină de cusut și pricepere, că doar lucrase la „Textila”), mai ales de cînd începuse nebunia cu iile și hainele de inspirație tradițională. Dar la vîrsta ei beteșugurile dau tîrcoale, putînd pica pradă neputinței o…

Punk Was Not Dead: Aventuri de Coteț

Prin anii nouăzeci, cînd copilăream pe la Telciu și-mi plimbam cizmele prin slotăraia de pe Valea lui Stan și Zugău, nu prea aveam habar că sunt/urmează să devin un om recent, cu atît mai mult în momentele extrem de enervante cînd mă trezeau ai mei înainte de 8, ca să duc vacile pe imașul de deasupra gării. Mai grav, habar n-aveam că o să devin punk înainte de a avea buletin și că voi realiza contribuția pe care am adus-o eu muzicii, culturii și idealului punk, doar în anii facultății, cînd eram deja plecat de multă vreme dintre dealuri și balegi. Îmi plimbam prin colb și slotăraie nu doar cizmele sau bascheții, în funcție de sezon, ci și ignoranța și entuziasmul hrănit, în primul rînd de TV-ul nostru Olt, alb negru, de pe măsuța cu mileu. Și asta se întîmpla vara, cînd la ora aia abia începeau să se încingă corturile prin Vama Veche și prelatele teraselor de pe litoralul de unde ne transmiteau seara emisiuni despre cum se distrează lumea și cum se trăiește viața din plin. Uneori mă …

Comentarii