Treceți la conținutul principal

Cine are nevoie de diavol cînd avem PSD-ul?



sursa foto:Biziday


Acest material pornește de la premisa că autorul are acces la informații fragmentate, adeseori distorsionate cu intenție și amestecate într-o fiertură de ură viscerală și discurs panicard, care le face greu utilizabile pentru formularea eliberatorului Adevăr. Nu-și propune să ofere răspunsuri sau să clarifice ceea ce nu are cum să fie clarificat în situația de față. Își propune doar să facă niște observații care ar putea duce la un plus de întrebări și la o judecată mai nuanțată, măcar în cazul unor cititori, mai puțin încrîncenați. Nici măcar nu este vorba de o părere.
Nu știu cui folosesc narativele bazate pe o schemă binară, maniheistă, atît de eficientă pentru bascularea oricărui tip de propagandă și atît de toxică pentru climatul public, dar sigur nu folosesc cetățenilor. Dar în ultimul timp, ori de cîte ori deschid facebook-ul dau tot peste discuții despre cavaleri ai Apocalipsei și semnele acesteia, cînd eu credeam pînă mai ieri, conform altui mit de succes care circula prin spațiul public, că noi încă suntem în faza prelungitei cosmogonii întru democrație și piață liberă. Așa că mi-am zis, de dragul antrenamentului, ia să pun eu mitanaliza la lucru, chiar și într-o manieră mai vulgară.
Recunosc, cum nu mă uit la televizor, accesul la narativa unei tabere e relativ limitat, bazat pe poziționările online care se preling ocazional pe sub lentilele-mi, dar și pe modul în care sunt ele expuse de către partenerii de beșteleală. Am putut observa că în acest caz avem de-a face cu o forță malefică ce posedă cîteva din caracteristicile atribuite de regulă unui deus otiosus, retras dar care lucrează prin interpuși. Pe scurt, mitul RTV zice că leneșul și generosul zeu (SOROS), care trăiește pe Tărâmul de Dincolo de Marele Ocean lucrează aici prin „soroșiști”. Conștiințele și cîinii acestora au fost închiriate la prețurile derizorii specifice Europei de Est, în slujba unui Iohannis, el însuși doar o biată unealtă în corzile unor bine cunoscuți păpușari oculți. Foc, dezordine, haos și multe alte ingrediente sunt prezente în cea mai recentă versiune a apocalipsei prezentată seară de seară în studioul unor televiziuni dâmbovițene, care presupune confruntarea dintre luptătorii rezistenței condusă de Dragnea și binomul diabolic care a capturat statul și atacă ultima redută PSD-ul și micuțul refugiu ALDE.

Cealaltă tabără are o superioritate stilistică clară, benficiază de un discurs mai bine articulat, cu o terminologie mult mai elevată și mai racordată la lexicul și imaginarul straturilor mai educate și, în multe cazuri, mai bine salarizate. Pe partea de PR sunt de asemenea net superiori și au de partea lor și forța meme-urilor. Însă, la o privire mai profundă, care trece peste aceste aspecte, descoperim același mit dualist, în toată simplitatea și grosolănia lui, articulînd judecata celor aflați într-un perpetuu război cu Imperiul PSD și forțîndu-le rațiunea să producă argumente și să selecteze informații în folosul mitului. Supereroii sunt imaculați iar faptele lor de vitejie întru profit individual (ilicit) sunt cauționate fie prin tradiționalul recurs la ocale diferite,[1] fie prin omisiune sau orbire voluntară. În timp ce pe facebook circulă liste cu penalii din PSD, peste tunurile date pînă mai ieri de guvernările liberale s-a așternut o binevenită tăcere, iar despre parteneriatul dintre SRI și corupți precum Ghiță, Condrea sau Secureanu pur și simplu nu se discută. Firește, lumea e liberă să-și aleagă idolii și să se închine la ce temple dorește. E loc de statui și culte de toate felurile, cu mistere, cu inițieri, exorcizări sau tămăduiri miraculoase. Pe mine mă interesează mai mult Dracu, că despre virtuțiile înalte ale Binelui am citit destul.
PSD-ul e Diavolul în această interpretare binară. Păcatul său originar nu este numai trufia, ci mai ales faptul că s-a născut din împerecherea PCR-ului cu economia de piață și democrația. Pe parcursul Cosmogoniei post-decembriste PSD-ul a furat de a stins și și-a creat o rețea clientelară mai strașnică decît orice alt competitor politic, chiar dacă a guvernat mai puțin decît PNL-ul (PNL+PDL) și chiar dacă a avut doar un președinte (10 ani). La fel au făcut și ceilalți, indiferent de formulele în care s-au părîndat la guvernare, dar ei beneficiază de nițică înțelegere din partea celor mai intransigenți susținători ai anti-corupției din cel puțin două motive.
1. PSD-ul fiind întruchiparea Răului absolut, conform narativei pe care o prizează aceștia, orice pui în locul său e preferabil. Mai mult, cei care se confruntă cu o astfel de hidră ce întruchipează părțile de jos și întunecate ale umanității, beneficiază de o albire totală sau măcar parțială.
2. Spre deosebire de PSD, „ceilalți” nu au o identitate precisă (precum pesediștii purtători ai stigmatului corupției), ci sunt niște excrescențe parazitare ale mitului anticorupției. La adăpostul anticorupției au dat și dau tunuri de rup, își structurează clientele, și nu stau într-un singur partid. Partidul stindard al anticorupției – PDL-ul, consumat după guvernarea Boc, a fost spart și dizolvat în mai multe formațiuni, grosul scurgîndu-se în noul PNL, proces care a contribuit într-o oarecare măsură la diluarea vizibilității tunurilor date și la supraviețuirea și relansarea narativei justițiare. Narativa acestora nu poate funcționa fără un PSD (+ anexa liberal ALDE) care să concentreze toată întunecimea și promiscuitatea Răului absolut și are prea puțin de-a face cu „realitatea” care, fragmentar și greu de deslușit printre intoxicări, ne arată că în spatele acestei mitice confruntări, bună de hrănit conștiințele prea comode pentru a depăși facilele judecăți binare, există un melanj de interese și colaborări transpartinice, transinstituționale și transnaționale care au mai mult de-a face cu organizațiile mafiote și lăcomia, decît cu idealurile și principiile frumos povestite. Dar, în acord cu logica internă a mitului, pentru cei deja convinși de această narativă, orice scurgere sau informație care tinde să fisureze coerența mitului e interpretată într-o manieră care reconfigurează mitul pentru a integra noile detalii, fără a altera tezele principale. Exemplul emblematic este reprezentat de Băsescu, vîrful de lance al anticorupției și constructor-șef al statului de drept modernizat, ajuns ulterior printre vocile de căpătîi ale narativei împotriva „sistemului ticăloșit” și a anticorupției ca armă politico-securistică (versiunea borfașilor sacrificați la trecerea în actul 2). Defecțiunea Băsescului-Șef a dus, pe termen lung, la întărirea narativei anticorupție, cazul său fiind o dovadă a neaservirii justiției.
Când ai un Diavol convingător, în care crede suficientă lume, ai la îndemînă și explicații facile pentru relele din jur și pentru eșecurile Binelui. PSD-ul e Răul ultim, iar trăsătura sa esențială e corupția, prin urmare corupția este explicația universal valabilă pentru orice, fie că vorbim de incendii, salarii mizerabile, învățământ prost sau infecții intraspitalicești. Nu e doar explicația ultimă, ci este explicația principală, orice explicație pentru un necaz care fasonează fizionomia subnutrită a societății românești, își pierde din valabilitate și pertinență dacă nu cuprinde și puțină corupție. Corupția e în toate, un fel de păcat strămoșesc de care putem fi mîntuiți numai prin ritualurile publice ale anticorupției mediatizate. Și cum PSD-ul e cel mai bine extins și organizat partid, cu o rețea solidă prin toate instituțiile statului, la toate nivelele, automat acesta devine filonul principal pe care trebuie înaintat în vederea exorcizării societății românești.  Corupția – predominant roșie, după cum am stabilit – explică, în acest mit, privatizările frauduloase și efectele lor destructive, necesitatea tăierilor de salarii în 2010, exodul românilor, legislația incoerentă și interpretabilă, eșecul accesării de fonduri europene, distrugerea sistemului public de sănătate, distrugerea învățămîntului, dar și incapacitatea guvernelor de alte culori sau lipsite de orice culoare, de a scoate România din această fundătură.  Explică inclusiv faptul că după mai bine de zece ani de anticorupție, după arestări și procese spectaculoase, mult promisa îmbunătățire a nivelului de trai întîrzie să apară și tot mai multe procente de populație se scufundă în sărăcie și ignoranță, refugiindu-se la picioarele Diavolului triumfător, care le aruncă cîte o coajă de pită (metaforică, de cele mai multe ori) pentru a-i transforma în unelte docile. Prin urmare, ca și în cazul războiului împotriva terorismului sau drogurilor, un deceniu de anticorupție, dotarea unor instituții precum SRI cu prerogative ce depășesc cadrul constituțional și cu bugete în continuă creștere (indiferent de guvernare sau crize) a întărit Diavolul și face necesară și mai multă anticorupție, plus mai multe prerogative și instrumente acordate instituțiilor sacre.
Într-o serie de documentare remarcabile, Adam Curtis evidenția și ilustra rolul longevivei confruntări dintre bine și rău în narativele politice, ideologice și geopolitice contemporane, precum și în manufacturarea consensului și a priorităților de către experți în comunicare publică, PR și alte forme de manifestare ale magiei contemporane. Nimic nu funcționează mai bine decît reambalarea unui mit structurat pe opoziții binare și care și-a dovedit trăinicia inclusiv după ieșirea din religie și „dezvrăjirea lumii”. Nu degeaba consumă lumea cu sete producții cinefile precum Star Wars, Lord of the Rings, Batman etc., a căror intrigă o transferă apoi, cu „realism” și pragmatism, în realitatea cotidiană, care devine brusc mult mai ușor de înțeles și explicat printr-un astfel de filtru. Pentru ca narativa să vîndă și să acapareze conștiințe, e musai ca schema mitică să fie încărcată cu date reale amestecate vîrtos cu minciuni, informații trunchiate și foarte multă patimă, într-așa fel încît nici cele mai dezinteresate și indiferente persoane să nu mai poată discerne foarte clar adevărul de minciună și penalul de justițiar sau complice.
Într-o astfel de confruntare, cînd polarizarea scindează societatea într-o măsură greu de imaginat cînd judecăm în afara opozițiilor binare și a iminenței dezastrului, nu poate exista neutralitate sau o a treia poziție. Nici să taci nu e ușor, pentru că tăcerea trezește suspiciuni sau poate fi privită ca o confirmare a susținerii tacite a unei tabere. Intervențiile critice față de vreuna din narative sunt taxate dur, parcă în registrul blasfemiilor iar criticarea idolilor te trimite automat la Dracu, în rolul de slugă vîndută sau, în cel mai bun caz, inconștientă și iresponsabilă.




[1] În mod normal aș fi scris măsură dublă, dar fiind comemorarea micii Uniri... m-a dus gîndul la Cuza, și el luptător anticorupție, cu Parlamentul etc.

Postări populare de pe acest blog

Cel mai popular fake news din România

Există în mass-media autohtonă, aia care se pretinde quality și e luată ca atare de către o bună parte din populația cu pretenții, o panică și revoltă constante față de fenomenul fake news. De vreun an și ceva suntem lămuriți, din cînd în cînd, despre acest mare și pervers bai, despre cît de dăunător este, cui folosește și cum funcționează. Acestui militantism anti-fake news se adaugă tot mai des articole și luări de poziție despre propaganda dușmană, adică rusească, consumatorii de media fiind, de asemenea, lămuriți cum stă treaba și cu acest pericol care mișună printre noi corupînd minți și suflete. Pe o astfel de platformă quality am citit zilele astea un articol despre parșiva propagandă rusă, în cursul căruia jurnalista reamintea o lămurire clișeu:
Încă din anii 70au fost studiate modurile în care un mesaj fals ajunge să fie receptat ca adevărat de auditoriu. Concluziile la care au ajuns cercetătorii au fost că simpla repetare a unui mesaj îl face să fie receptat drept credibil.…

Autonomia sașilor în Transilvania - Sándor Vogel

Convieţuirea comunităţilor cu statut juridic diferit a caracterizat societatea medievală din Europa. Ulterior, aceste practici juridice au fost codificate iar pe baza lor comunităţile delimitate teritorial au dispus de privilegii şi au format corpuri juridice unitare. O caracteristică deosebită a Regatului Ungariei a fost acordarea de privilegii anumitor grupuri etnice, cum ar fi secuii, iazigii, cumanii, saşii din Zips (Spi) şi Ardeal. Toate acestea stau în legătură cu activitatea de consolidare statală dusă de regii maghiari, al căror interes primordial a fost popularea ţării, exploatarea resurselor ei economice şi apărarea militară. În Transilvania, saşii au beneficiat de cel mai complet şi mai durabil sistem de privilegii. Acest grup etnic redus numeric, colonizat în mai multe valuri de către regii maghiari în secolele 12-13, a devenit, datorită privilegiilor sale, un important factor economic, cultural şi chiar politic. Deoarece poporul săsesc s-a menţinut în primul rând datorită…

Sub zodia anticorupţiei

În toată istoria ei modernă, „integrarea europeană” a României a fost un proiect de clasă: a fiilor de boieri întorşi de la studiile făcute la Paris în secolul XIX, a intelighenţiei, elitei economice şi a administraţiei de stat la începutul secolului XX şi, după ’89, a unui segment de politicieni, afacerişti şi intelectuali. Un proiect, aşadar, eminamente liberal. Această „integrare europeană” a reprezentat în tot acest timp o veritabilă fată morgana, un ideal rămas în permanenţă de făcut, sau, dacă nu, măcar de dus la bun sfârşit. Orice şi oricât s-ar fi realizat, decalajul faţă de ţările vest-europene rămânea vizibil, iar, mai rău decât atât, exista tot timpul posibilitatea ieşirii din cursă, a deturnării „parcursului european” şi a resorbţiei în cultura şi moravurile Orientale de care abia reuşiserăm să ne desprindem. Însă, la fel ca şi „integrarea”, desprinderea a fost resimţită întotdeauna ca parţială, fragilă şi, fatalmente, reversibilă. Din această cauză, grupurile sociale care…

Comentarii