 |
| sursa foto: http://www.die-deutschule.de/ |
Cei mai de succes oameni ai omenirii
sau reunit la sfîrșitul lunii ianuarie la Davos în Elveția pentru tradiționala
discuție despre marile probleme și griji ale omenirii. Dacă anul trecut
pîlpîirile de creștere economică le-a îmbujorat fețele, părînd să anunțe ieșiri
din criză, profit și tihnă cel puțin în zonele astrale ale societății, anul
ăsta cică discuția ar fi fost puțin mai potolită și dominată de povara unor
griji fără precedent. Conform The Guardian, cinci mari teme (ei zic frici) au
dominat discuțiile purtate în acele zile:
·
Criza
refugiațiilor din Orientul Mijlociu, mai nou percepută și discutată nu numai în
termenii unei tragedii umanitare, ci și ca o veritabilă amenințare pentru
Uniunea Europeană. Dacă anul trecut mânia datornicilor grei amenința să
șubrezească frățeasca construcție europeană, se pare că de această dată invazia
oropsițiilor striviți sub un conflict absurd și interminabil, nu doar că ridică
ziduri la periferiile Îmbătrânitului Continent, dar răscolește umori greu de
controlat în rândul cetățenilor din statele civilizate și în curs de
civilizare.
·
Banca
Mondială și alte instituții internaționale preocupate de binele omenirii
lucrează de câteva luni la un plan care să ajute la stabilizarea situației din
Syria și Irak pentru ca refugiații să stea la ei acasă. Abia acum.
·
A treia
problemă discutată a fost șantajul britanicilor legat de ieșirea din zona euro,
deși domnul Cameron a spus că dacă i se oferă o înțelegere bună, ar mai rămâne, pînă se gată tot.
·
Nu putea
lipsi starea pieței financiare, desigur. Aceasta, se pare că dă semne că ar
lua-o din nou la vale pentru că are ceva hibă cu Yuan-ul chinezesc și cu
frisoanele ce au cuprins economia chineză. Dureri acute are și de la scăderea
prețului petrolului, dar pe asta a lămurit-o Soros.
·
Ultima temă
a fost activitățile în creștere ale Statului Islamic, recentele atentate de la
Paris și proliferarea terorismului. Cică se caută soluții iar domnul Kerry de la
Washinghton a căutat să-i scoată din panica generată de trauma geopolitică a
ultimelor douăsprezece luni ungându-i la inimă cu un motivațional de zile mari,
zicîndu-le părintește că nu sunt victimele unui viitor predestinat.
Despre grija asta pentru proliferarea
terorismului vreau să scriu cîteva rânduri, avînd în vedere că de ceva vreme
autoritățile din România, Statele Unite, Franța etc. se străduie din răsputeri
să-l combată și să ne ajute să ne ducem traiul în tihnă. Mai ales că această
problemă se leagă și cu cea a valului de refugiați, nu numai în meclele
îmbeznicite ale celor care văd în orice oropsit fugit din calea bombelor un
posibil terorist, ci și în capul ălora de sus de dezbat problemele, caută soluții,
iau decizii și aplică politici.
Războiul împotriva terorismului islamic
a început de ceva vreme, mai precis după atacurile din 11 Septembrie 2001, iar
domnul Adam Curtis ne-a lămurit câte ceva despre acestea în documentarele sale
(vezi aici și aici). Pare cel puțin nepotrivit și greu de digerat fără Prozac că
pe măsură ce războiul împotriva terorismului a crescut, pe masură ce
investițiile în armament și intervenții militare au sporit considerabil, pe măsură
ce legi precum Patriot Act la americani și altele pe la subalterni și slugi au
devenit tot mai intrunzive, restrîngînd libertățile cetățenești în numele
securității, terorismul a proliferat
precum Făt Frumos. Ba mai mult, teoriștii au ajuns să dea lovituri care
cu vreo zece ani în urmă păreau greu de imaginat. Totuși, găștile de teroriști
din trecut, precum ROA nemțească, ETA bască sau ăia de la irlandezi, dădeau
lovituri de amploare mult mai mică și nu păreau să recruteze adepți cu atîta
lejeritate, așa că mirararea în privința costisitorului și ineficientului
război cu ăia răi, e legitimă.
Așa că băieții plătiți ca să ne apere și păzească s-au pus pe gândit,
analizat și socotit care ar fi baiul cu teroriștii ăștia musulmani,
radicalizați într-un hal fără de hal și care se înmulțesc ca iepurii, în pofida
bombelor turnate cu generozitate peste ei de fel de fel de aliați și alianțe
militare. Desigur, primul necaz l-au găsit în Islam, despre care au reușit să
ne lămurească rapid că e o religie de căcat, primitivă și foarte periculoasă,
uitând să adauge în explicațiile lor că întâile victime ale celor înarmați,
antrenați și catehizați în arta jihadului modern sunt chiar musulmanii de prin
preajma lor, insuficient de credincioși, apostați sau adepți ai unor versiuni
prea soft sau nu tocami ok ale Islamului. Asta a prins repede și numărul
experților în Islam, radicalizare, spălare pe creier și auto-detonare a crescut
încît abia-i mai încap crîșmele și rețelele de socializare. Nu că Islamul nu ar
avea baiurile lui și că nu are o contribuție la modul în care băieții ăștia cu
kalaș, agheuri și năfrămi pe față își înțeleg rostul și misiunea, dar pînă la a
stigmatiza în bloc cîteva miliarde de oameni pentru o mînă de descreierați, ar
trebui să fie o cale lungă și bătătorită de o minimă judecată. Și informare. Pentu
cei răbdători și interesați de contribuția Islamului la delirul Statului
Islamic recomand un articol detaliat aici.
Deci băieții de care vă ziceam mai
devreme, să le zicem experții în securitate și terorism, au constatat că multă
lume se radicalizează, chiar dacă aliații trag cu de toate în teroriști și-i
bagă cu capul în apă pe cei pe care-i prind sau îi suspectează. Explicațiile pe
care le avansează ei și în baza cărora se modifică legi, se restîng libertăți,
se semnează contracte și se aplică politici publice, insistă mult asupra
cauzelor și factorilor culturali și psihologici. Or fi știind ei ceva, mai ales
că cel puțin o parte din roadele pe care le culeg acum au fost semănate de
colegi de breaslă și înaintași de-ai lor. Și nu mă refer la finanțarea și
sprijinirea logistică a talibanilor prin anii optzeci, ci la manualele tipărite de University of Nebraska pentru U.S. Agency for International Development,
numite și "The Alphabet for Jihad Literacy".
Distribuite în școlile afghane, acestea au avut menirea forjării conștiinței de
războinici în rândul tinerilor afghani, care păreau prea blegi și prea puțini
interesați de ideea unui război cu rușii. Desigur, de prin 2002 americanii și
UNICEF se chinuie să le elimine de prin școli și să impuă altele, mai
pacifiste, care la P nu pun un Pistol ci o Portocală.
Știind că cineva poate fi
radicalizat ușor dacă-i livrezi manualele care trebuie, narativele necesare și
lideri cît de cît charismatici, experții caută acum programe și măsuri care fie
să prevină radicalizarea, fie să depisteze pe cineva radicalizat sau în curs de
radicalizare, pentru a preveni exploziile și atacurile pe care acesta le-ar
pregăti. Nu mă ostenesc să dau o definiție a radicalizării, pentru că ideea în
sine îmi pare absurdă și menită mai mult să justifice intruziunea unor
instituții ale statului și la nevoie demonizarea unor categorii incomode. Un
astfel de program de prevenire a radicalizării este în coacere la Google.
Programul vizează, în mare, deturnarea ”extremiștilor” care caută site-uri de
profil către site-uri anti-radicalizare, unde, probabil li se va explica de ce
nu e frumos ce vor să facă. Eu zic că mai realist ar fi să-i deturneze spre
site-uri porno, așa sigur vor fi mai tentați să-și consume, cel puțin pe
moment, radicalizarea prin baie sau în fața monitorului, lăsînd pe mai tîrziu
documentarea teoretică și trecerea la fapte.
Un plan mai ambițios a
venit de la Casa Albă, care a solicitat companiilor media să-i ajute la căutat
teroriști prin rețelele sociale, forumuri etc. Ideea se bazează pe crearea unui
algoritm prin care s-ar cuantifica gradul de radicalizare a diferiților
utilizatori, putându-se astfel preveni căderea în ispită fie prin încătușare și
re-educare, fie prevenirea vreunui atac terorist. Sursa de inspirație este algoritmul
utilizat de Facebook pentru a sesiza și preveni eventualele sinucideri, prin
calcularea gradului de depresie al utilizatorului. Intenții bune, desigur, dar
experți în criptologie și alte chestii de genul ăsta, din alte echipe decît a
paznicilor, au lămurit cît se poate de clar costurile, aberația și limitele
unui astfel de program, precum și pericolele pe care îl reprezintă pentru
libertățile civile. În același material care documentează chestiunea adunării
de date și a procesării lor pentru a evalua gradul de radicalizare al
diferiților indivizi, mai aflăm că din 2001 până în prezent în SUA au avut loc
în total 9 atacuri jihadiste, cauzând în total 45 de morți (conform New America
Fondation).
O direcție a fost mai
deloc exploatată de către acești experți, în pofida volumului imens de
informații, cărți, articole științifice și de presă care au adunat date,
prezintă cazuri și argumentează unul dintre factorii fundamentali ai proliferării
terorismului. E însăși problema care a lipsit de pe masa îngrijoraților
îmbuibați reuniți la Davos și explicația care scoate din sărite pe mulți
auto-colonizați, rupți în cur sau nu, de pe meleagurile autohtone: Sărăcia.
Pe scurt și pe un ton
nițel mai sobru, rezumând o serie de articole și materiale de presă pe această
temă. Cei mai mulți teroriști se recrutează din zonele sărace, din cartierele
lăsate la marginea societăților, din pungile de sărăcie care împânzesc toate
marile aglomerații urbane. Exemplul cartierului bruxelles Molenbeek este cît se
poate de clar în acest sens. Și cei de acolo nu devin vulnerabili la propaganda
islamistă și ajung să se radicalizeze doar pentru că-s musulmani, ci pentru că
nu au nimic de pierdut, nu au prea multe variante, iar o astfel de propagandă
le propune o narativă în care ei pot fi mai mult decît pielea pulii, le oferă
un rost și le poate procura bani pentru ei și familiile lor. Acest proces este
foarte bine lămurit într-un material care lămurește aceeași situație, doar că
cu referire la cartierul Kibera în Nairobi, Nigeria, unde există probleme mult
mai serioase cu terorismul. Tineri crescuți de mici într-un spațiu al
violenței, al luptei pentru supraviețuire, al terorii exercitate de către
diferitele bande sau raiduri ale poliției. Fete forțate să se prostitueze,
abuzate și fără nicio perspectivă de a ieși degrabă din mîinile celor care
produc bani din chinul ei. Povestind cazurile unor cunoscuți de-ai săi,
prăbușiți în mlaștina unei astfel de lumi, consideră că pe lîngă lipsurile
financiare și frustrările îndurate, nevoia de apartenență este un factor
esențial în radicalizarea cuiva și afilierea la o astfel de grupare. Excluși
din societate, lăsați în afara jocului succesului și a propulsării
”meritocratice”, astfel de tineri găsesc o alternativă în astfel de grupări,
atît prin faptul că reprezintă o formă de ieșire din mizerie, cît și pentru că
le oferă un rost.
În fond care e diferența
dintre a organiza atacuri teroriste în buricul Parisului, a trage cu kalașul
prin ceva sate africane sau orașe ruinate din Orientul Apropiat, pentru cineva
care a experimentat de mic violența ca pe ceva natural? Același autor
subliniază un aspect important. Violența devine terorism numai cînd iese din
zonele ghetoizate, din periferia unde sărăcanii se consumă între ei și sunt
consumați de cei care fac bani din sărăcie și din ce te împinge sărăcia să
faci. Când violența iese dintre străzile mizerabile ale unei favele, Ferentari
sau Molenbeek, stricînd tihna clasei de mijloc și mai ales a celei de sus, ea
devine deranjare a ordinii publice și în cazuri extreme, terorism. Devine o
problemă de siguranță publică, națională și internațională. Violența aferentă
terorismului atacă fără discriminare, după cum s-a văzut în diverse atacuri.
Remarca asta m-a dus cu gândul la Mafie, despre care, oricîte îngrijorări ar fi
stîrnit, nu s-a discutat în termeni de pericol public și internațional atît de
mare. Poate pentru că violența se exercită de asemenea în lumea lor, a celor
care învîrt afaceri și se devorează din varii motive. Desigur, mai sunt victime
colaterale, dar de regulă amărîți care pică în locul și momentul nepotrivite, țapi
ispășitori și mai ales sărăcimea scoasă la mezat în diferite feluri, mai ales
în cazul rețelelor de prostituție și trafic de droguri. Dar pe strada și în cartierul
în care locuiește un mafiot de soi domnește liniștea și ordinea,
infracționalitatea e scăzută și trotuarele curate, zonă numai bună pentru
oameni respectabili, parteneri de afaceri sau reprezentanți ai instituțiilor
statului.
Cîtă vreme segmente largi
de populație se scufundă în mocirla sărăciei și, adeseori, a violenței aferente
unei astfel de lumi, terorismul în cele mai variate forme va găsi material de
recrutat mai ceva ca firmele de resurse umane profilate pe dus oameni la muncă
în afară. Și după cum arată statisticile, trendul este în creștere în Europa,
iar tinerii între 18 și 24, alături de femei, sunt printre categoriile cele mai
expuse sărăciei și excluziunii sociale, putînd deveni carne de tun nu numai
pentru propaganda radicalizatoare a islamiștilor, ci și pentru teroriștii care alimentează piața muncii la
negru, a cerșetoriei și a diferitelor tipuri de furt. Dar cum educația, oricît a tins să fie transformată într-o industrie, nu produce atîția bani și creștere economică precum industriile de armament și programele de reconstrucție a unor țări, putem nădăjdui în mai bine? Nu.
N-aș putea crede că
experții invocați și domnii reuniți în tihniții Alpi n-ar știi toate astea, dar
pot să bănui de ce n-au discutat această legătură la importanta reuniune. Păi
având în vedere că una dintre cauzele adîncirii sărăciei și a inegalităților au
fost și programele de austeritate implementate cu atîta zel prin Europa, cum să
recunoști că ceea ce aplici ca panaceu pentru criza economică hrănește
terorismul? Și cum să mai continui să aplici aceste programe și să dai granturi
și burse celor care transpiră ca să le naturalizeze în conștiința publică, dacă
admiți că există o legătură cu marea frică contemporanăt: terorismul? Nu mai
bine bagi la înaintare refugiații?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu