Treceți la conținutul principal

Filosofie în roșu


            Când vine vorba de aducerea bunăstării în lumea de jos, mulți filosofi s-arată. Cam așa s-a întâmplat și în vremurile în care Rusia a roșit. Este un fapt constant reamintit astăzi că filosofia sovietelor se trage din Marx și Engels prin fiul lor Lenin, dar mai puțin familiar este faptul că la un moment dat și Stalin și-a găsit chemarea înspre cea mai înaltă dintre preocupările spiritului (deși s-ar crede că nu l-a invitat nimeni). Doar astfel putea și el să fie exponat al unei galerii trans-istorice care include cârmaci luminați precum Marc Aureliu, Matei Corvin sau Frederic Prusacul. În epoca post-Lenin, filosofia sovietică a fost dominată de două figuri: Abram Deborin (reprezentând tabăra dialecticienilor) și Nikolai Bukharin (figura principală a mecaniciștilor). Pe parcursul anilor 20 cele două tabere au fost într-o continuă competiție, dar în final mecaniciștii au pierdut și aceasta pentru că dialecticienii și-au făcut upgrade doctrinar atât în teorie (e.g. proptindu-și constructele teoretice pe teoria relativității, mecanica cuantică etc.), cât și în practică (e.g. pile în aparatul de stat etc.). În 1929 mecanicismul a fost afurisit în mod oficial întrucât submina dogma materialist dialectică.

Sursă: https://s-media-cache-ak0.pinimg.com/236x/3a/ba/04/3aba04b994645e538b3d6bcd85a3c70e.jpg

În acest context, Stalin a fost cât se poate de hotărât să studieze în amănunt filosofia, iar pentru aceasta l-a desemnat ca tutore pe filosoful Jan Sten, reprezentant de seamă al echipei dialecticienilor. Acesta din urmă trebuia să-l inițieze pe Stalin în misteriile dialecticii, iar programul urma să includă studiul idealiștilor germani, în special Hegel cu a sa Fenomenologie a spiritului, care urma să fie citită alături de Capitalul lui Marx. Întâlnirile se desfășurau de două ori pe săptămână și aduceau față în față un maestru din ce în ce mai epuizat de efortul depus și un discipol care întrerupea expunerea cu întrebări de tipul „ce uz au toate aceste prostii în practică?” sau „ce legătură au acestea cu lupta de clasă?”. După o perioadă de aproximativ trei ani lecțiile au luat sfârșit (cca. 1925-1928), Stalin rămânând cu impresii negative vizavi de idealismul german, ceea ce, desigur, nu i-a pus frâie sentimentului că ar fi un adevărat filosof. Astfel, în 1930, îl găsim pe generalisim în fața unei alese asistențe, unde filosofa cu secera, ciocanul, lopata și ce-i mai venea la mână, arătând cât de multe învățase de la Sten:
            „Întregul morman de bălegar care s-a acumulat în filosofie și științele sociale trebuie  să-l întoarcem cu susul în jos și să-l săpăm din nou. Orice este scris de grupul Deborin trebuie zdrobit. Sten și Karev pot fi aruncați. Sten se dă mare mult, dar este doar un învățăcel al lui Karev. Sten este un tembel disperat. Tot ceea ce poate face e să vorbească. Karev are un cap buhav și se plimbă țanțoș împrejur ca o bășică umflată. În opinia mea, Deborin este o cauză pierdută, dar ar trebui să rămână editor al revistei ca să avem pe cine bate. Colegiul de redacție va avea două fronturi, dar vom avea majoritatea.” (Glover 2001, p. 279)
            Cum nu se putea altfel în cadrul unor asemenea întâlniri, s-au adresat întrebări din partea celor adunați întru adăpare din înțelepciunea sa: „Pe ce anume din filosofie trebuie institutul de filosofi să se concentreze?”
            „A bate, acesta este punctul principal. A bate pe toate fronturile și unde nu a existat bătaie înainte. Deboriții îl văd pe Hegel ca pe un idol. Plekhanov trebuie demascat. Întotdeauna l-a privit de sus pe Lenin. Nici chiar Engels nu a avut întotdeauna dreptate...” (Glover 2001, p. 280)
            … and so on and so on... Rezultatele nu s-au lăsat mult așteptate. În iunie 1937 Jan Sten, în calitatea sa de șef al „idealiștilor menșevici”, în închisoarea Lefortovo, este delegat să vadă cum stă treaba cu lupta de clasă și cu dialectica-n lumea de dincolo (un alt filosof, mecanicistul Bukharin, este și el executat în luna martie a următorului an). În aceeași perioadă articolul lui Jan Sten despre materialismul dialectic, apărut în Enciclopedia sovietică își schimbă creatorul, autorul adoptiv în acest caz fiind Mark B. Mitin. Stalin a produs la rândul său o importantă operă filosofică, cum ar fi de pildă marea capodoperă Materialismul istoric și dialectic (1938), care, în ciuda celor spuse de gurile rele, este foarte originală, gradul de originalitate fiind direct proporțional cu frica respectul față de marele conductor.


Sursă: http://i.imgur.com/8CItM45.jpg

            Cel puțin de la Boethius încoace, personificarea filosofiei într-o femeie pare a fi o temă recurentă în istoria filosofiei occidentale, fiecare filosof fiind vrăjit de aceasta întru mirajul adevărului și înțelepciunii. S-ar crede că de obicei această pierdere de sine nu este nocivă, din contră. Dar într-un cadru cu puternică încărcătură politică, filosofii cu asemenea înclinații se lasă de obicei rătăciți pentru totdeauna de câte o rusalkă ideologică.


Surse:
Jonathan Glover, 2001, Humanity. A Moral History of the Twentieth Century, Yale University Press.

etc.

Postări populare de pe acest blog

Cum poți supraviețui cu minimul pe economie + bonuri și, în același timp, să scapi de acuzația de lene și nemuncă? Studiu de caz.

Cu cîteva luni în urmă scriam pentru Gazeta de Artă Politică un scurt material despre tăietorii/furnizorii de lemne din mediul rural, bazîndu-mă pe cazurile a cîtorva persoane cu care am avut contact direct. Săptămîna trecută m-am pomenit că am nevoie de o căruță de lemne, așa că m-am interesat să văd cine mă poate ajuta. Spre deosebire de anii trecuți, nu am mai văzut căruțași umblînd și oferindu-se să-ți vîndă sau aducă lemne. Cică s-a intrat tare în ei, că nu se mai putea. Într-un final, cineva tot m-a servit și m-a lămurit că nu știe care-i faza cu lemnele, că pentru el asta e o activitate ocazională, de nevoie. Pentru că are serviciu, fiind angajat la Fujikura. Între o rundă de tăiat lemne și două țigări, m-a lămurit cum e cu traiul de angajat și de ce a ajuns cu lemnele duminică după masă și nu sâmbătă, precum ne fusese înțelegerea. A băgat ore suplimentare la muncă vineri noaptea, pînă la 6 dimineața. Apoi, ajuns acasă, a trebuit să meargă la scos de cartofi pe petecul lor de t…

Despre descurcăreală și succes. Patru povești

Se dau cîteva cazuri.
1. Angela (52 de ani) a lucrat cîțiva ani la Textila, la Năsăud. Cînd s-a stricat treaba a făcut cîteva ture de străinătate, la șparanghel în Germania și apoi la șters la cur și îngrijit bătrîni prin Germania și Austria. Ba cu contract, ba la negru, cum se putea. Pînă și-a purtat cei doi copii prin facultate. A mai încercat și în satul natal, dar în afară de posturi de vînzătoare la alimentara din localitate n-a găsit. Bani puțini, mult de lucru, fără nicio legătură cu respectarea orelor de muncă prevăzute de cadrul legal. O dureau picioarele de la atîta stat în picioare. Dar măcar era acasă, între ai săi. Prea multe opțiuni nu avea iar pînă la pensie era mult. De lucru mai găsea, una alta, dar fără contract. Ba la o sapă, ba mai cosea cîte ceva (avea mașină de cusut și pricepere, că doar lucrase la „Textila”), mai ales de cînd începuse nebunia cu iile și hainele de inspirație tradițională. Dar la vîrsta ei beteșugurile dau tîrcoale, putînd pica pradă neputinței o…

Punk Was Not Dead: Aventuri de Coteț

Prin anii nouăzeci, cînd copilăream pe la Telciu și-mi plimbam cizmele prin slotăraia de pe Valea lui Stan și Zugău, nu prea aveam habar că sunt/urmează să devin un om recent, cu atît mai mult în momentele extrem de enervante cînd mă trezeau ai mei înainte de 8, ca să duc vacile pe imașul de deasupra gării. Mai grav, habar n-aveam că o să devin punk înainte de a avea buletin și că voi realiza contribuția pe care am adus-o eu muzicii, culturii și idealului punk, doar în anii facultății, cînd eram deja plecat de multă vreme dintre dealuri și balegi. Îmi plimbam prin colb și slotăraie nu doar cizmele sau bascheții, în funcție de sezon, ci și ignoranța și entuziasmul hrănit, în primul rînd de TV-ul nostru Olt, alb negru, de pe măsuța cu mileu. Și asta se întîmpla vara, cînd la ora aia abia începeau să se încingă corturile prin Vama Veche și prelatele teraselor de pe litoralul de unde ne transmiteau seara emisiuni despre cum se distrează lumea și cum se trăiește viața din plin. Uneori mă …

Comentarii